Eram în clasa a șasea când am luat prima mea notă de 3, am crezut că s-a prăbușit cerul pe mine și că viața mea s-a terminat atunci, în momentul ăla. Îl mai luasem și la română, adică exact materia pe care o preda maică-mea.

Și stați, că asta nu e tot. Mi-l dăduse cea mai a dracu’ profesoară de română din Vâlcea, groaza pe care o răspândea în jur era atât de mare, încât faima ei ajunsese și prin alte școli, unde femeia nu preda. Iar bomboana de pe colivă este că mai era și prietenă cu mama, deși e mult spus, cred că amică ar fi termenul corect.

Nu l-am luat pentru că nu știusem ceva, ci pentru un caiet de teme uitat acasă. Dar femeia nu glumea, ne-o spusese încă din ziua în care făcusem prima oră cu ea: caiet de teme uitat acasă egal temă nefăcută, adică direct nota 3 în catalog.

Dacă vă imaginați că m-am dus acasă și i-am zis maică-mii c-am luat 3 la madam Farcaș sunteți niște dulci copii. Mai degrabă mi-aș fi tăiat liniștit o mână cu un cuțit ruginit decât să fac asta. Maică-mea mă bătea cu cârligul de la mașina de spălat pentru mult mai puțin de atât.

Pentru ai mei orice notă sub 8 era un eșec uriaș, iar pentru maică-mea era chiar mai mult de atât, pentru că venea la pachet cu „mă faci de râs în tot orașul”. Știți, pentru mama gura lumii era unul dintre parametrii în funcție de care își construia viața. Mai trist e c-o construia și pe a mea. Iar pe vremea aia, în orașele mici precum Vâlcea, toată lumea știa tot despre toată lumea.

Prin urmare, n-ar fi avut nici cea mai mică importanță c-am luat 3-ul pentru un caiet uitat acasă, bătaia ar fi venit oricum. Așa c-am profitat de faptul că nu-l aveam trecut și în carnetul de note și mi-am văzut de treabă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Doar că karma nu doarme și uneori e așa o curvă care te arde când ți-e lumea mai dragă. Nimic nu prevestea apocalipsa, era o după-amiază normală când m-am trezit cu maică-mea în pragul clasei, la mine la școală. Venise pur și simplu fără vreun motiv anume. Ieșise de la ore, era cu prietena ei cea mai buna, mergeau spre casă și în drum i-a venit ideea să treacă pe la mine pe la școală. Șmecheră idee, nu?

Eram de față când i-a zis madam Farcaș de blestemata aia de notă, așa c-am văzut cum încasează vestea fix ca pe un pumn în ficat. Jur, cred că s-a și încovoiat un pic sub lovitură. Să vă mai spun că totul a fost amplificat și de prezența prietenei ei, tot profesoară și ea? Pe scurt, soarta mea fusese pecetluită, urma să mor, mai aveam doar să aflu în ce mod.

Lasă că n-a durat mult și-am aflat. Prima a venit bătaia care, surprinzător, a fost doar cu cureaua. Nu știu cum să vă spun, dar pe lângă cele cu cârligul de la mașina de spălat, bătăile cu cureaua erau lejere ca o excursie la munte. După care pedepsele: fără ieșit afară și fără televizor, ambele pe perioadă nedeterminată. Nu c-ai fi avut mare lucru de văzut la tv pe vremea aia, dar cu atât mai prețioase erau puținele filme și seriale, ori „cascadorii râsului”.

A fost nici mai mult nici mai puțin decât mă așteptam. Bine măcar c-am scăpat de nenorocitul ăla de cârlig de lemn de la mașina de spălat.

De ce v-am povestit toate astea? Pentru c-am avut un flash cu prima mea notă de 3, mi-au revenit în cap toate detaliile pe care le credeam de mult uitate. Eram plecat săptămâna trecută când m-a sunat Mara să-mi spună că Maria a luat primul 3 din viața ei. Ce-i drept, la matematică, nu la română. Iar când am întrebat de ce, cum s-a întâmplat, Mara mi-a explicat că n-a înțeles exact.

Așa c-am pus mâna pe telefon și-am sunat-o pe Maria, în speranța c-o să înțeleg eu. Dialogul a decurs exact cum o să vi-l descriu mai jos.

Eu:

– Mi-a zis mami c-ai luat 3 la matematică?

Maria:

– Da.

Eu, relativ curios:

– Păi de ce?

Maria, cu o nonșalanță absolut dezarmantă:

– Pentru că n-am știut nimic?

Moment în care m-a pufnit atât de tare râsul c-a trebuit să-i închid copilului și să revin după ce m-am liniștit.

După ce m-am lămurit care a fost treaba cu nota 3, e mai lunga povestea, nu stau să vă plictisesc cu ea, mi-a venit în minte flash-ul cu prima mea notă de 3 și n-am putut să nu mă gândesc ce mare e diferența dintre copilul Mihai, nevoit să mintă pentru supraviețuire, și copilul Maria care n-a avut nicio problemă să ne explice și mie și maică-sii c-a luat trei pentru că n-a știut nimic.

Iar treaba asta, încrederea pe care o are copilul în noi, să știți că mi se pare mai importantă decât toate notele din lume.

Altfel, voi vă pedepsiți copiii? Dacă da, cum și pentru ce? La noi în casă singurele pedepse care se dau și se aplică pe loc sunt cele pentru dezordine în cameră și pentru nespălat pe dinți.

Cum am intrat la ele și-am văzut dezastru, cum au rămas fără tv și fără telefoane în ziua respectivă. Idem când mă duc în baia lor și văd chiuveta uscată iască, semn că nici gând să se spele pe dinți. Funcționează destul de relativ, să știți. Cred că trebuie să trecem la nivelul următor cu pedepsele și să le interzicem să meargă la școală sau ceva.