Eram în clasa a șasea când am luat prima mea notă de 3, am crezut că s-a prăbușit cerul pe mine și că viața mea s-a terminat atunci, în momentul ăla. Îl mai luasem și la română, adică exact materia pe care o preda maică-mea.
Și stați, că asta nu e tot. Mi-l dăduse cea mai a dracu’ profesoară de română din Vâlcea, groaza pe care o răspândea în jur era atât de mare, încât faima ei ajunsese și prin alte școli, unde femeia nu preda. Iar bomboana de pe colivă este că mai era și prietenă cu mama, deși e mult spus, cred că amică ar fi termenul corect.
Nu l-am luat pentru că nu știusem ceva, ci pentru un caiet de teme uitat acasă. Dar femeia nu glumea, ne-o spusese încă din ziua în care făcusem prima oră cu ea: caiet de teme uitat acasă egal temă nefăcută, adică direct nota 3 în catalog.
Dacă vă imaginați că m-am dus acasă și i-am zis maică-mii c-am luat 3 la madam Farcaș sunteți niște dulci copii. Mai degrabă mi-aș fi tăiat liniștit o mână cu un cuțit ruginit decât să fac asta. Maică-mea mă bătea cu cârligul de la mașina de spălat pentru mult mai puțin de atât.
Pentru ai mei orice notă sub 8 era un eșec uriaș, iar pentru maică-mea era chiar mai mult de atât, pentru că venea la pachet cu „mă faci de râs în tot orașul”. Știți, pentru mama gura lumii era unul dintre parametrii în funcție de care își construia viața. Mai trist e c-o construia și pe a mea. Iar pe vremea aia, în orașele mici precum Vâlcea, toată lumea știa tot despre toată lumea.
Prin urmare, n-ar fi avut nici cea mai mică importanță c-am luat 3-ul pentru un caiet uitat acasă, bătaia ar fi venit oricum. Așa c-am profitat de faptul că nu-l aveam trecut și în carnetul de note și mi-am văzut de treabă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Doar că karma nu doarme și uneori e așa o curvă care te arde când ți-e lumea mai dragă. Nimic nu prevestea apocalipsa, era o după-amiază normală când m-am trezit cu maică-mea în pragul clasei, la mine la școală. Venise pur și simplu fără vreun motiv anume. Ieșise de la ore, era cu prietena ei cea mai buna, mergeau spre casă și în drum i-a venit ideea să treacă pe la mine pe la școală. Șmecheră idee, nu?
Eram de față când i-a zis madam Farcaș de blestemata aia de notă, așa c-am văzut cum încasează vestea fix ca pe un pumn în ficat. Jur, cred că s-a și încovoiat un pic sub lovitură. Să vă mai spun că totul a fost amplificat și de prezența prietenei ei, tot profesoară și ea? Pe scurt, soarta mea fusese pecetluită, urma să mor, mai aveam doar să aflu în ce mod.
Lasă că n-a durat mult și-am aflat. Prima a venit bătaia care, surprinzător, a fost doar cu cureaua. Nu știu cum să vă spun, dar pe lângă cele cu cârligul de la mașina de spălat, bătăile cu cureaua erau lejere ca o excursie la munte. După care pedepsele: fără ieșit afară și fără televizor, ambele pe perioadă nedeterminată. Nu c-ai fi avut mare lucru de văzut la tv pe vremea aia, dar cu atât mai prețioase erau puținele filme și seriale, ori „cascadorii râsului”.
A fost nici mai mult nici mai puțin decât mă așteptam. Bine măcar c-am scăpat de nenorocitul ăla de cârlig de lemn de la mașina de spălat.
De ce v-am povestit toate astea? Pentru c-am avut un flash cu prima mea notă de 3, mi-au revenit în cap toate detaliile pe care le credeam de mult uitate. Eram plecat săptămâna trecută când m-a sunat Mara să-mi spună că Maria a luat primul 3 din viața ei. Ce-i drept, la matematică, nu la română. Iar când am întrebat de ce, cum s-a întâmplat, Mara mi-a explicat că n-a înțeles exact.
Așa c-am pus mâna pe telefon și-am sunat-o pe Maria, în speranța c-o să înțeleg eu. Dialogul a decurs exact cum o să vi-l descriu mai jos.
Eu:
– Mi-a zis mami c-ai luat 3 la matematică?
Maria:
– Da.
Eu, relativ curios:
– Păi de ce?
Maria, cu o nonșalanță absolut dezarmantă:
– Pentru că n-am știut nimic?
Moment în care m-a pufnit atât de tare râsul c-a trebuit să-i închid copilului și să revin după ce m-am liniștit.
După ce m-am lămurit care a fost treaba cu nota 3, e mai lunga povestea, nu stau să vă plictisesc cu ea, mi-a venit în minte flash-ul cu prima mea notă de 3 și n-am putut să nu mă gândesc ce mare e diferența dintre copilul Mihai, nevoit să mintă pentru supraviețuire, și copilul Maria care n-a avut nicio problemă să ne explice și mie și maică-sii c-a luat trei pentru că n-a știut nimic.
Iar treaba asta, încrederea pe care o are copilul în noi, să știți că mi se pare mai importantă decât toate notele din lume.
Altfel, voi vă pedepsiți copiii? Dacă da, cum și pentru ce? La noi în casă singurele pedepse care se dau și se aplică pe loc sunt cele pentru dezordine în cameră și pentru nespălat pe dinți.
Cum am intrat la ele și-am văzut dezastru, cum au rămas fără tv și fără telefoane în ziua respectivă. Idem când mă duc în baia lor și văd chiuveta uscată iască, semn că nici gând să se spele pe dinți. Funcționează destul de relativ, să știți. Cred că trebuie să trecem la nivelul următor cu pedepsele și să le interzicem să meargă la școală sau ceva.
nu, nu pedepsesc pentru note, pentru ca nota este relativa. Sigur, exista un barem minim, dar o nota singulara nu spune nimic. Poate sa fie o zi proasta, poate ca si-a dat drumul la gura ( s-e mai intampla), sunt multi factori. Ce ma intereseaza este procesul de invatare in sine, ca fata sa se deprinda cu ideea de invatat si sa inteleaga ca trebuie invatat. asta presupune si recunoasterea din partea mea a faptului ca si eu am mai avut note din astea sub 5. rar, e drept, dar odata pe an tot mai faceam cate una. 🙂
am inceput sa pedepsesc si pentru curatenia din camera, daca e pana acolo. Ca nu mai suport. Inteleg dezordinea care vine cu adolescenta dar pana la un punct.
Karma funcționează: mama dvs. pricepută la română (copilul nota 3)
Doamna Mara pricepută la matematică (copilul nota 3)
De obicei pe vremea cealaltă se punea 3 ca să-l modifice cu 8. Bine, te asculta ulterior, iar dacă meritai, da, îl modifica, dacă nu, ramânea așa
Comentariu beton!12
De obicei în catalog se punea nota și în cifre, și în litere „8 (opt)”, dar ca s-o poată modifica ulterior se scria doar în cifre sau cu creionul
Ce-i ăla cârlig de la mașina de spălat? Că restul le-am bifat și eu… Și cred că toată lumea din generația noastră, când „ce zice lumea” era singurul mod de viață.
Am pedepsit și eu copila cu statul la colț când era mai mică și nu voia să înțeleagā nici românește, nici ungurește ce-i explicam noi… Până când a zugrăvit peretele cu muci și a crescut, iar acum singura pedeapsă care funcționează (7 ani) este interzisul televizorului…
Era de fapt un cleşte din lemn cu care scoteai rufele din apa fierbinte.
Comentariu beton!16
Era o chestie din lemn. Pe timpuri, mașinile Albalux erau dotate cu o paletă din lemn ca să nu te arzi sau să nu te curentezi. Cred că despre asta este vorba?! Bine, se cumpăra separat…
Cârligul era un obiect de lemn care funcționa pe principiul pensetei și care era folosit în principal la educația progeniturii, având ca funcție secundară și scosul rufelor din apa fierbinte. Dacă vrei să afli ce efect avea, vezi comentariul.meu de mai jos. Dureroase amintiri!
Comentariu beton!35
Era o chestie tare utila, si nu ma refer numai la educarea progeniturii 😀
De exemplu mie mi-ar folosi acum sa am acest carlig, evident aruncat demult, sa ridic de jos obiecte cazute ca sa nu trebuiasca sa ma indoi de spate😂
Revin sa spun ca pentru masuri extreme de educare eu nu foloseam cârligul de rufe pe care nici nu il mai aveam cand au aparut copiii, ci asa numita “limba galbena”, respectiv un incaltator de pantofi (linba de pantofi) din plastic, cu mâner mai lung, de culoare galbena. Fiind elastica ma gandeam ca nu produce durere dar dupa cat de mult urau copiii acel obiect banal chiar dupa ce au crescut, cred ca m-am cam inselat…
Am fost parinti buni, pedepsele erau extrem de rare si mai degraba simbolice ….,
Oof, imi este asa de dor de vremea cand aveam copiii acasa….
Scuze, acum constatat ca nu am raspuns la intrebare. Nu, nu i-am batut absolut niciodata pe copii pentru note. Si nici nu era nevoie, invatau foarte bine si numai mâhnirea mea cand luau o nota mai modesta era si asa prea mare pedeapsa pentru ei
Eu cred ca daca copiii iau note proaste tu ca parinte esti responsabil, inseamna ca nu esti langa el, din toate punctele de vedere
Asta cu bătutul copiilor n-am înțeles-o deloc. Mai ales pentru o notă. N-am primit vreodată amenințări cu bătaia, se mai foloseau anumite interziceri, dar discuțiile și explicațiile au fost tot timpul folosite și îmi era o rușine foarte mare când se ajungea la ele.
Pe profesorii care devin spaima școlii/lor i-aș concedia fără posibilitatea de reangajare în învățământ. Știu că atunci așa erau vremurile, dar astăzi mi se pare inacceptabil.
Comentariu beton!19
Pffff, alte vremuri! Îm caz că ai uitat, țin să-ți reamintesc faptul că, mașina de spălat, pe lângă cârlig mai avea un accesoriu : un furtun mai gros, înstrument care îmbina în mod armonios durerea cârligului cu usturimea curelei (sau a florii de plastic).
Cât despre pedepse, vremea lor a trecut demult, fie-mea e bătrână acum (eu nu). Dar n-am prea pedepsit-o, n-am avut curaj. Mi-a fost teamă că se supără asta și n-o să aibă cine să-mi aducă și mie un pahar cu bere la bătrânețe.
Comentariu beton!60
Am ras cu voce tare. E frumos ce ai zis. Si trist si vesel in acelasi timp🤗
Pentru note? Doamne ferește! Niciodată. Planul cu notele e sa vedem cât au reușit să învețe din ce e nevoie sa știe la vârsta lor ca sa știm unde/cât/cum sa suplinim/sprijinim.
Nu-i pedepsesc nici în general. Însă avem niște înțelegeri de la bun început acceptate de ambele părți: faceți x, y, z, aveți voie sa a, b, c. Nu se întâmplă, atunci părți din înțelegere se suspendă până la rezolvarea ecuațiilor x, y, z 🤷
Încă funcționează. Dar sunt in școala primară amândoi 😀
Cred că îi pedepseam din vorbe. Mă victimizam atât de tare și îi făceam să se simtă atât de vinovați, încât nu era nevoie de mai mult. Poza de la finalul articolului doare, mai ales că păpușa de sub birou seamănă cu nepoțica mea și pare de vârsta ei. Am zis „cred că…” pentru că e mult de atunci, iar memoria e cam selectivă, nemernica.
M-a sunat intr-o zi baiatul meu, clasa a VII a atunci, sa imi spuna: mami, imi vine sa mor, nu stiu daca sa ma bucur sau sa plang. Eu neintelegand nimic l-am rugat sa imi explice mai bine. El: pai cum sa iti zic? Am luat 10 la romana (lucrul asta se intampla rar la profesoara pe care o are la clasa, deci motiv de mare bucurie), dar am luat 4 la latina (aceeasi profesoara). Bineinteles ca doar l-am felicitat pentru 10, la latina m-am gandit ca o sa corecteze el cumva. A corectat, normal.
In alta ordine de idei fata mea, clasa a X a, dupa ce a trecut prin niste deceptii legate de scoala (mai intai s-a inscris la liceul militar, a trecut prin toate probele, a intrat la liceu si la fel de repede a iesit de acolo, dezamagita tare, ca nu li se acorda deloc respect, dar se cerea de la ei asa ceva, ulterior am transferat-o la alt liceu, dar a trebuit sa o transfer pe mate info intensiv engleza, ca ala era profilul din militar. Dezamagita tare, nu s-a lipit deloc de ea nici fizica, nici chimia, nici profesoarele, asa ca in toamna a invatat latina, a dat diferente si acum este acolo unde isi doreste, profil stiinte sociale). Au inceput sa curga notele si cateva note la rand au fost doar de 9. Intr-o zi ma intreaba: ghici ce nota am luat la …matematica, parca. Am intrebat-o: tot 9? Raspunsul ei a fost afirmativ. Eu i-am spus ca speram la un 10, sa rupa lantul. Si ea mi-a raspuns ca are un 10 la religie, daca ajuta la ceva. Intre timp notele au crescut, se pare ca 10-le de la religie a ajutat.
In fine, Vladut, gradinar in grupa mare, dupa ce l-am pus sa faca niste teme in vacanta de vara: Da’ ce, eu sa fiu chinuit ca Radu? (Sa ne intelegem, Radu a mers la pregatire asta vara pentru ca acum este clasa a VIII a, alte teme nu trebuia sa faca)
Nu am fost pedepsită, nu am pedepsit nici eu. Mi se pare absolut mizerabil acest mod de educare. Cu atât mai mult în zilele noastre. Și eu i-aș da afară pe profii care sunt vestiți pentru exigența manifestată prin cuvinte jignitoare sau umilitoare. Ieri îmi spunea fata unei prietene pe care o meditez ca pe ea mereu o jignește o profă din liceul cel mai bun din oraș în care ea învață legându-se de greutatea ei.. O compară mereu cu o colegă slăbuță, “uite ce bine îi stă ei cu fusta aia, tu arăți ca un ardei umplut!” Și alte din astea.. Am rămas paf! Aș zburataci-o pe madame aia să i sară ochii! Și ce figuri face când ne întâlnim la olimpiade, concursuri! Nu are ce căuta în sistem așa persoană! Dar cum sistemul permite…
Comentariu beton!18
In alte tari ar fi caz de hărțuire sa-i zici așa ceva unui copil. Nu pot sa cred!
Baiatul nostru e in clasa a IV-a. A avut mereu numai note maxime. Dar nu va inchipuiti ca sta cu burta pe carte.
Eram intr-o dimineata la cafea cu sotia si o sunase pe mama soacra. Era intrigata si-i spunea maicasii ca baiatul notru e lenes si abia isi face temele in mare greata si totusi are note maxime. La care soacra i-a dat la temelie:” Apai esti fata mea, te iubesc, dar tu nu ai avut niciodata note maxime, asa ca baiatul in mod sigur seamana cu taicasu de e asa destept”.
Am luat linistit mopul sa sterg de pe jos cafeaua de-mi iesise pe nas, fara alte grimase care sa ma bage in necaz.
Comentariu beton!45
„unde dă mama creste”, am simțit in copilărie! si, totuși,ce cuminți eram…
s-au schimbat metodele de parenting,alte vremuri!
Nu l-am pedepsit niciodată pentru nota.
Nu i-am servit niciodată celebrul „cum a luat cutărică 10 si tu numai 8”.
La liceu, era la filologie intensiv engleza (deh, așchia si trunchiul). In clasa a IX-a, avea o oră de fizica pe săptămână. Profesorul era titular la un liceu de mate-fizica-informatica si îmi fusese si mie profesor. Voia sa-l lase corigent.
A fost singura data când m-am dus la scoală sa-i explic ăluia ca si fiu-meu, ca si mine, era complet afon la chestiile exacte gen fizica, matematica sau chimie. El era olimpic la romana, istorie si geografie. In condițiile astea, fizica aia fancy nu-i va folosi niciodată in viata si chiar nu vad sensul corigentei. Argumentul suprem intru salvarea copilului a fost: dom´ profesor, daca pe mine, la 4 ore de fizica pe săptămână, nu m-ați lăsat pe toamna, fie-va mila de el.
Comentariu beton!13
Singura nota de 3 am luat-o la teza de chimie ! I-am spus mamei,mai ales ca jumatate de clasa erau cam ca mine ! Chimia organica mi-a scris pe frunte,pana am priceput-o.
De pedepsit copil nu am avut de ce,din cate imi amintesc. O singura data m-am ambitionat sa nu o las la discoteca,fara motiv concret. S-a lasat cu reprosuri mult timp,din partea copilei si mi-a parut si mie rau…
Cu nepoata deja se schimba situatia. Dar treaba cu pedepsirea nu-mi apartine,tine de parinti. Eu una prefer sa discutam ca fetele,apoi vede ea.
In ce priveste bataia ca pedeapsa,si nu numai,nu sant de acord . Nu am primit de la parinti nici acum 60 de ani si nu am dat niciodata in copilul meu. Cu nepoata,exclus !
Nu l-am pedepsit pe junior niciodata pentru note. A venit saptamana asta acasa plangand ca exista sansa sa aiba nota mica la franceza. Si nu pentru ca a gresit, ci pentru ca a tradus orele in loc de sa zicem 11:55 in 11h55. Se pare ca testul a fost online, deci calculatorul nu stie sa faca diferenta. Evident ca a trebuit sa il calmez. De certat nici atat.
Dar saptamana trecuta a facut ceva pentru care i-am spus ca asa ceva nu imi place. Pentru ca a fost prima data nu l-am pedepsit. Ce a facut? A dat cu semnatura pe o testare la care a luat un 7,5. Dar nu orice lucrare. Fusese pentru o lectie pentru care eu ii spusesem ca nu a invatat cum trebuie si trebuie sa mai invete. I-m zis ca oricum voi afla. Nu are rost sa se ascunda si sa semneze el in locul meu. Si da ma bucur ca indrazneste sa imi spuna aproape orice (totul ar fi imposibil).
Din cand in cand mai primeste si pedepse, dar acelea sunt ca nu mai are voie o zi sau 2 pe nici un aparat.
Hmm, crescută pe sistemul „eu te-am făcut eu te omor” ( la noi se folosea furtunul de la mașina de spălat sau cablul de la mașina de călcat) am reușit să am copii destul de târziu cu toate că mi-am dorit să îi am pe la 25 ( ca să fiu prietena lor nu zbir) și nu au existat pedepse sau bătăi, i-am apărat în relația cu școala sau alți deștepți care știau ei mai bine cum trebuie crescuți copiii, mbine, ceva morală/dat din gură s-a făcut dar moderat și a fost arhisuficient iar rezultatele au fost excepționale. Aud prin alte părți copii de vârste destul de mici care își întreabă părinții ” ești fericită că am luat nota X, a fost cea mai mare notă din clasă, sau mai nare decât a lui Y” am pus fericirea lor pe primul loc pentru că asta este importantă, dacă ei sunt fericiți cu alegerile lor atunci înseamnă că mi-am făcut bine meseria de părinte (unic).
Motivarea e decat de doi feluri: pozitiv si negativ ! /s
Promisiuni si amenintari. Ideea e sa faci intotdeauna ce promiti.
Eu le-am explicat ca in functie de media generala pot lua bursa, cu care pot face ce isi doresc ele. Ca cine invata si stie mai multe e avantajat in viata.
Bine, nu ca atunci cand esti progenitura lui Musk sau Nastase (premierul nu tenismenul) dar na … atat s-a putut !
Daca au un rezultat bun la scoala sau la karate se lasa cu o masa de la Spartan sau un set de pensule sau altceva ce isi doresc.
Ca pedeapsa de baza a fost si inca e taierea internetului si a TV-ului. La cea mare functioneaza si carantina. Am noroc ca nu stiu sa reseteze routerul inca 😁😁😁.
Oricum, o singura nota nu conteaza atat de mult insa daca media pe semestru e mai mica decat in cel precedent, ceva s-a intamplat si trebuie vorbit sa vedem cum rezolvam.
Nu pentru note insa eu pǎteam ca si tine, la mine era mai rau ca ambii parinti erau profesori in scoala unde mergeam eu, tatal meu mi-a fost prof de mate cls a 7-a si cls a 8-a deci.. nasol.Nu imi pedepsesc copiii pentru note, aici notele sunt de la 1 la 5 si daca cel mare incaseaza un 1 stiu ca are voie sa redea testul respectiv. Mai stiu ca nu poate excela la toate materiile deci nu am pretentii de note de 4 si 5 peste tot.Aici admiterea la liceu se da din 3 sau 4 materii depinde de profilul liceului si tipul liceului ( de 4 ani teoreticele 5 ani cele cu specializare gen informatica, pedagocic, economic, sanitar). Noi fiind generatia cu ce spune lumea si încasat papara pt note am zis ca asta nu voi face. Cel mare primeste pedepse daca întârzie peste ora de intrat in casa= nu are voie la meci sau orice activitate ce presupune iesitul din casa ca stiu ca il doare ca nah e pe stadion in fiecare sau duminica cand joaca Wistuła iar in rest cu una din cele doua mândruțe😂.Ala mic e mic deci nu cazul de note mici.
Nu-mi aduc aminte să fi fost pedepsită vreodată. Singurele divergențe pe care le-am avut cu părinții mei, adică cu mama mai mult, au fost legate de: mers la doctor (eu amânam pe la 19-20 de ani până mă simțeam extrem de rău), îmbrăcat subțire pe temperaturi joase și mâncat foarte puțin în anumite zile.
Pentru note n-am fost niciodată certată. Și am avut de toate tipurile.
În gimnaziu n-am avut sub 8, iar pentru asta depuneam un minim de efort, adică îmi făceam temele. La matematică lucram în plus de plăcere, deoarece mă pasiona. Mai era un concurs, ridicat ulterior la nivel de olimpiadă, de lingvistică, unde am participat și mi-a plăcut ideea de a încerca să traduci cuvinte dintr-o limbă în alta pe baza unor reguli. Era altceva față de ce făceam la școală și îmi plăcea. Trebuie să caut, dar cred că am avut doar medii de 10 atunci la tot, deoarece învățăm la tot căutând să văd ce mă pasionează. La desen n-am prea avut talent artistic (desenez acceptabil, dar se vedea de pe Lună că n-am talent), dar am avut și o parte de o secțiune dedicată istoriei artelor medievale și moderne care mi-a plăcut. Am fost și la muzeele unde sunt expuse tablouri și sculpturi despre care am învățat în perioada respectivă.
În liceu am fost la mate-info și am avut toate notele de la 2 la 10 și am avut șanse să iau și 1. La începutul clasei a X-a aveam o recapitulare la biologie a clasei a IX-a. La a doua oră a acestui tip de activitate (la trei zile după prima) m-a întrebat ceva din ce prezentase la ora anterioră și n-am știut să-i răspund. I-am spus că nu repetasem și sa-mi dea 1, deoarece chiar nu știu nimic. A fost atât de șocat, încât nu mi-a pus nicio notă. 2 am luat pentru o temă incompletă la limba engleză. Verifica temele de maxim 2 ori pe semestru, iar regula era că dacă nu e toată, chiar și prost făcută, e 2. A fost singurul 2 din liceu, dar după profesoara îți dădeau suplimentar de lucru ca să înveți ce nu ai făcut în temă și să repari media. Ea a fost și diriginta mea și nu concepea ca elevii să aibă medii sub 9, dar voia și să fie muncite și nu-ți prea dădea de ales. La ea am învățat să vorbesc liber și cum se fac proiecte interactive. Note de 3 am avut în primii doi ani de liceu la fizică (unde aveam doar media 7), biologie (unde aveam doar media 6), iar prima notă la informatică (materie pe care mi-am făcut practica pedagogică, dar am lucrat în particular o lună cu altcineva dinafara liceului ca să pot înțelege bazele informaticii). Am avut și un 4 la istorie pe o lucrare cu grile cu răspuns multiplu. În rest am avut note peste 5. Liceul e CNMV București.
În facultate am avut o singură medie de 5 și patru de 6. În rest a fost acceptabil. La materiile legate direct de specializarea mea (Cibernetică economică în CSIE ASE) am avut note mari.
Notele definesc cât știi la un moment de timp. E mult mai important să vezi ce nu știi și dacă merită investit timp pentru îmbunătățirea sau menținerea performanței. E imposibil să-ți placă tot sau să te pricepi la nivel de 10 la tot, cel puțin după absolvirea școlii generale, dar e nevoie de experimentarea mai multor domenii pentru a vedea ce-ți place. De asta părinții mei nu m-au pedepsit niciodată pentru performanțele academice. În plus, s-a dovedit că motivarea pozitivă are efecte mai bune asupra oamenilor aflați în procesul de învățare.
Mi se strânge carnea pe mine când aud de copii bătuţi. La mine n-au ridicat nici măcar tonul niciodată, ce bătaie? Am aflat prima dată că există copii bătuţi de părinţi destul de târziu, iar acum câţiva ani, când a fost ceva campanie şi toată generaţia mea a povestit bătăile luate, am plâns o săptămână.
Eu nu pedepsesc pentru note. Pedepsesc, în schimb, pentru lipsă de responsabilitate, şi aia după ce explic amănunţit de ce. De exemplu, ieri s-a cerut al meu, 10 ani, să meargă de la şcoală la un coleg acasă, într-un cartier undeva la ieşirea din oraş. I-am spus că îl las să se ducă, dar să-şi scoată telefonul de pe silenţios, să-l pot suna, şi să-mi scrie când ajunge. Evident, a uitat în secunda în care a închis telefonul, aşa că 2 ore l-am sunat de am trăznit, fără niciun efect. Pentru asta, jocul s-a terminat atunci şi are interdicţie să mai meargă undeva până îşi aminteşte că are telefon, în principal, ca să-l pot eu contacta. Mai pedepsesc pentru „deşi mi-ai spus de 29787854 să-mi trec în carneţel temele, mi-a fost lene/am uitat, aşa că trebuie, din nou, să întrebi pe grupul de părinţi ce teme avem sau afli, tot de pe grupul de părinţi, din greşeală, că am fi avut de învăţat o poezie/de dus la şcoală frunze etc”. Tot lipsă de responsabilitate e şi asta, deci eu pentru asta pedepsesc. În general, pedeapsa e tăiate telefon, tv şi Nintendo.
Ce s-o mai pedepsesc: la 28 de ani este cam tarziu. Mai degraba cred ca am sa discut cu ea. La un pahar de vin, cu nevasta-mea, fie-mea si viitorul sot 😉
Și al meu a încasat recent un 3 (sau 2, nici nu mai știu exact). Pentru o super problema nașpa pe care nu a știut-o. A făcut parte dintr-un pluton de vreo 6 copiii executați rapid. Măcar ceilalți au primit probleme din temă sau lucrate în clasă și care n-a știu rapid 2/3. Am meu, considerat foarte bun la mate a primit o șmecherie de problemă pe care nu i-a picat fisa la prima vedere și pac 2. L-a sunat imediat pe taicasu să verifice dacă chiar i l-a trecut în catalog. Acasă când a venit și ne-a povestit abia m-au potolit el și soțul să nu mă înființez la școală să cer lămuriri suplimentare de la prof. Nu ca ar fi ajutat la ceva ci doar să simtă și ei ca nu e chiar ok sa dai note la nervi.
Madam Farcaș i-a distrus viața sora-mii
Celălalt terorist, Voiculescu, pe a mea
Sper sa nu mai existe niciodată profesori ca ei, pentru mine au fost un exemplu de ” nu faceți ca ei”. Sper că foștii mei elevi nu mă au în amintiri de astea de coșmar
Pentru mine cel mai naspa a fost cand in anul I (au trecut „doar” 24 de ani : )))) am avut restanta fix la mate, sincer nici acum nu pot sa inteleg, creierul meu nu a vrut sa retina de ce-ul : )))) Nu mai era cazul atunci de prea multe mustrari la ai mei, dar doar gandul ca tb sa o anunt pe maica mea m-a bagat asa un pic in pamant. Solutia ca sa curat „rusinea pentru ea”, am invatat si am luat 10 in toamna. Dar imi amintesc si acum niste culegeri de mate luate in cap prin generala si expresia nu iti pot baga cu tulumba in cap. Si daca Valcea e localitate mica, imaginati-va o comuna cu vreo 5000 locuitori 😃. Eu am o alta curiozitate daca Mihai e de acord sa ne spuna: cum isi dau acordul fettle sa fie imprastiate vestile care tine de ele? Nu de alta dar al meu copil, tot preadolescent nu prea suporta sa vorbesc ceva despre el.
Tot eu va scriu sa va cer scuze si sa imi torn niste cenusa in cap pentru erorile de scriere si dezacordul de la final. Trebuia sa fie: cum isi dau acordul fetele sa fie imprastiate vestile care tin de ele.
Typo-urile si graba au scos acest mix lipsit de eleganta
sunt fiu de țărani, cred că am mai spus-o pe aici. deși contextul războiului i-a împiedicat pe amândoi să facă școală, mama având 4 clase (și regretând că nu a devenit măcar învățătoare), tata 7, ei proveneau din familii de țărani luminați, cu multe exemple de școli înalte făcute, mama având veri profesori universitari, avocați sau medici, și chiar frați profesor sau economist, iar tata având frați profesori. asta a făcut ca performanțele mele și ale fraților mai mari din școală să fie luate ca atare, considerate normale, dar, în același timp, nefiind niciodată presiune pentru rezultate (vorba tatei: „dacă vor la școală, să meargă – ne-om descurca noi cu cheltuielile. dacă nu, au ce face acasă și au ce mânca.”)
asta face ca primul 3, într-a cincea (n-am știut diferența dintre conjuncție și prepoziție – „tu nu ai voie să nu știi asta!” mi-a spus profa, aceeași replică primind-o și soră-mea care a luat 3 în teză la română, cu o lucrare perfectă, dar cu o virgulă scăpată între predicat și complement direct, într-a noua, la liceu pedagogic), să nu fi avut nicio consecință în relația cu ai mei. oricum, deși cu părinți luminați, cu multe cărți în casă, impresia alor mei era tot timpul că citesc și învăț prea mult și că pierd timpul de la făcut treabă în gospodărie (oricum, sunt printre puținii adulți ai româniei anului 2024 care nu au luat deloc bătaie în copilărie, absolut deloc. nici măcar certat n-am fost, cel mult dojenit).
în aceste condiții, cum aș putea s-o cert pe fiică-mea, cum să o supun unor pedepse? din contră, întocmai ca și părinții mei, îmi face impresia că e prea riguroasă, prea asumată în direcția învățării. nu e tocilară, dar încă nu știe cum e să ai o medie de 9, e prima olimpică națională din școala ei de la țară de mulți ani, iar palmaresul ei din primul modul înseamnă 12 de 10 și un 9 (mulțumesc că mi-ai dat ocazia să-mi laud copilul puțin! 🙂 )
Am evoluat azi, nu se mai bat copiii pentru note mici, se bat eventual profesorii.
Oh, Doamne! Mi-ai adus aminte de clasa a 4-a. 4 de 4 în clasă a 4-a. Poezie divină, nu?! Fiind bună la învățătură, acești 4 reprezentau ceva major oentru mine. Pentru ai mei, nu prea. Pentru că au înțeles atunci multe pe care eu le-am înțeles mai târziu: copil inteligent, guraliv, nu neastâmpărat, dar în acțiune chiar și când stătea în bancă, scris cu pete de cerneală, puțină neatenție (100% nu se prea poate). În fine, nu am fost certată niciodată de părinții mei. Și mama era (și este încă) la rândul ei învățătoare. Dar un 4 la franceză în prima zi de liceu…acela m-a durut pe mine. Și l-am luat colega mea de bancă și cu mine doar pentru că eram primele de pe rândul de lângă ușa și ne-a luat la „înaintare”: de ce nu e tabla ștearsă, unde e creta, unde e buretele, de ce nune data scrisă în franceza pe tablă. Efectiv am fost modelul de „așa nu” pentru restul clasei. Dar le-am zis părinților și, din nou, nici măcar certată nu am fost, am învățat mai multe de frică profesoarei și mi-am ridicat media. Dar am rămas cu sechele, desigur. De aceea nici nu doresc pedepse pentru copiii mei la nimic ce ține de școală. Imindoresc doar să dea ce pot ei la fiecare materie în parte, iar asta înseamnă că la unele poate nu va fi destul pentru profesori. Iete fleoșc! Prefer să vină la noi și să spună ce au de spus. Dar sunt copii care sunt atât de stresați de părinți din cauza notelor încât ajung că dimineața să vomite înainte de a pleca la școală…ca și cum i-ar duce la plutonul de execuție. Ce viață e aceea?
Si mama a fost profesoara de biologie, iar in clasa a 6a am luat un 2 la… biologie! L-am incasat pt ca am tras cu ochiul in caiet cand ma asculta.
Desi nu ma batea mama, tot mi-a fost frica sa ii zic, m-am dus dupa scoala la matusa mea in loc sa merg acasa :)))
Fiica-mea e abia in clasa I, inca nu se pune problema de pedepse pt note. E constiincioasa si isi face cu drag putinele teme pe care le primeste.
Prima nota de 4 am luat in clasa a VI-a la matematica. Confundasem trapezul cu triunghiul. M-a pus sa desenez un trapez si eu am desenat un triunghi sau invers, sa desenez un triunghi si am desenat un trapez. Profesorul, un om super fain, m-a intrebat de 3 ori daca sunt sigura ca e corect desenul. Am raspuns de 3 ori afirmativ. Chestia e ca abia acasa am inteles ce greseala facusem. Atatea emotii aveam!
Nu (prea) am pedepsit copiii pentru note mici, nu-mi aduc aminte.Daar ca sa fiu sigura ar trebui sa-i intreb pe ei!
Heh. Stai sa vezi cum e la 16 ani, cind sare la baschet si isi rupe un metatarsian, e pus in ghips (fraiera de doctorita nu pune ghipsul complet, sa lase piciroul mai lejer) si il gasesti seara acasa fara ghips, ca el isi stie mai bine corpul. Cu notele? Pai fix la fel. Explicatia incepe invariabil cu ‘pai sa vezi’. Profi ticalosi, prea aspri, care ghinion ca nu au primit tema online, ca doar el a trimis-o, sau care scriu ca vorbeste in ore, dar nu e adevarat, el e un inger, numai nu vedem noi. Iar materiile toate sint simple, invariabil, nicio nevoie sa studieze.
Astept rabdatoare – cit pot – sa treaca virsta. Ala mare s-a trezit brusc la 19 ani; pina atunci, imi venea sa chem exorcistul in fiecare saptamina. Eu nu am fost batuta; dar stiam de frica, de rusine. La mine nota 8 deja era proasta pina in clasa a 8-a inclusiv; am avut si doi de 4 de la profa de engleza care ma cam chinuia, tot pe faza cu temele. Si nu am fost batuta dar stiam ca e inadmisibil sa am note proaste. O faceam pe mama de ris. Nu era profesoara, dar rusinea e rusine :))
Incerc sa inteleg si sa accept noua generatie. E un efort real.
Pai pedeapsa din pacate va fi tot a ta, adica a parintilor ca urmeaza sa „cascavalesti” cu meditatii. 😀 😀 😀
Măi eu nu am avut experiențe din astea cu 3 sau 4 în generală în schimb frățiorul meu da. Ai mei erau obișnuiți să mai împuște câte o notă din asta din când în când. Cred că doar îl certau. Bătaie nu a luat vreodată pentru asta.
Dar cea mai tare chestie pe care a facut-o mami când i-a zis că are două note de 3 la franceză și îl lasă profa corigent ( era clasa a VII-a cred) s-a dus la școală să vorbească cu madame le professeur. Și i-a spus: daca ramane corigent îl luați acasă la dumneavoastră, la mine nu are ce căuta. Daca la toate materiile are note de trecere și la franceză nu, înseamnă că problema nu e la el. N-a rămas corigent🤣
Povestea am aflat-o de la profă cand a venit la oră la clasa mea.
Mama era învățătoare in sat, deci trebuia sa fiu brici la toate materiile. Inclusiv la purtare 😅. Asta după părerea lui tata. Că mama niciodată nu m-a pedepsit sau certat pentu o nota proastă. Am luat o data un 6 la fizică și pe buna dreptate, ca nu am știut nimic. Am avut o discuție cu mama și a zis nu-i bai. Inca imi amintesc sentimentul : mi-a fost ciudă ca nu am învățat mai bine.
Pe copilul meu nu il voi certa pentru note sau chestii de genul. Prefer să citească și să aibă cultura generală, apoi depinde de el ce va vrea sa facă in viață…
Anyway, am avut o colega lucru care nu avea bacul dat, ca era timidă, nu prea tare la școală, ma rog, dar a reușit in viață pentru ca era lucratoare și era ca mine manager de proiecte. Si mi-a povestit că lua tot note proaste și vai de ea. Si o dată, a luat un 6, ceea ce era chiar nesperat pentru ea. Cand a venit acasă și i-a zis mamei ei, au făcut un mic party, asa tare s-au bucurat. Au sărbătorit. Mi-a rămas in minte povestea ei 🙂, pentru ca totul e relativ…cred eu.
Nu pedepsesc pentru note, nici barbatu’ din dotare! Bine, n-o pup sau o premiez, dar nici nu o pedepsesc. Consider că e mai important să înțeleagă ce nu a știut, să recupereze, să se poată evalua corect și să știe că orice ar fi, ne concentrăm pe soluții, nu pe scos ochii! E important să nu vină cu frică acasă, pentru că atunci va începe să mintă, să ascundă. Acum vorbim de o amărâtă de notă, dar există lucruri mai grave pe lume… Și mi s-a demonstrat că e bună abordarea, cea mare are o comunicare excelentă cu noi, deși e adult, independent financiar etc. Nu știu dacă aveam abordarea asta, dacă nu aveam o mamă fix ca a ta, iar un tată cum incerc eu să fiu…
Nu am copii, deci nu pot să răspund la întrebare. Dar pe mine părinții nu m-au pedepsit pentru note. Țin minte cum am luat eu 2 la teză la română în primul trimestru din clasa a noua. Și româna era printre materiile mele preferate. De ce am luat nota 2? Vorba Mariei, fiindcă nu am știut nimic. Știu și acum, după 40 de ani, subiectul tezei. Descriptio Moldaviae, sper că am scris corect, de Dimitrie Cantemir. Nu o citisem. Citisem doar introducerea. Am plâns în ziua aceea 2 kg de lacrimi. Nu glumesc! M-am cântărit a doua zi și aveam 2 kg minus. În trimestrul următor am luat 9 la teză, cea mai mare notă, că 10 nu a luat nimeni. Revenind la subiect. Nu m-au pedepsit părinții pentru note. Sora mea are 2 copii. Nici ea nu i-a pedepsit pentru note.
Nu o pedepsesc, doar trag mult de ea să învețe, sunt înțelegătoare cu materiile unde se cere prea multă toceală şi nici nu o pasionează, dar explic importanța materiilor din care va avea examen. Nu am fost pedepsită pentru note şi nici nu trăgeau de mine, dar cu excepția anilor mai rebeli din liceu eram conştiincioasă.
Am pedepsit,am certat băiatul, de bătut o singura data- n-a folosit la nimic.Nu pentru note ci pentru anturaj.Pe la 10 ani s-a înhățat al meu băiat cu niște poerde-vara care l-au învățat sa mintă, sa chiuleasca de la școală,sa vina și sa plece când vrea mușchii lui,sa nu am dreptul sa îl iau la rost…
A tinut-o asa aproape 2 ani,nici bătaia nu l-a speriat,nimic n-a funcționat.
Și am zis asa,uite stimabile,asa nu merge. Eu nu te-am crescut ca să te văd cu te distrugi de pe acuma.Vrei sa fi independent? Nu mai vrei la școală? Bine.Arunci la munca cu tine.Si l-am trimis la munca la săpat șanțuri pt conductele de gaz,la cel mai afurisit maestru. Pe toată durata vacantei de vara.Asa a fost acordul,dacă rezistac3 luni e liber,nu-i mai spun eu ce sa facă.
Sa nu va închipuiți ca l-au exploatat,ca na,ce sa cer de la un copil,dar…a fost o trezire dureroasa la realitate,n-ai studi,te așteaptă cea mai grea muncă și cel mai slab plătită.
A fost cea mai buna metodă, nu o-a mai trebuit nuci gașcă nici prieteni,a pus burta pe carte. Nu a ales facultatea și școală de bucatari-ospatari.