Am o bănuială că știți deja că nu e chiar atât de simplu să filmezi un răsărit, dar mi-am zis că tot pot să las aici un mini-ghid pentru cei care ar vrea și ei să filmeze unul. Nu e nimic foarte complicat, dar devine și mai simplu dacă știi dinainte care sunt pașii.
➡️ Faci pariu cu gazda, pe 10 euro, că a doua zi plouă și e înnorat. Știu că pare că n-ar avea legătură cu răsăritul, dar o să vedeți că are.
➡️ Seara intri pe internet și cauți ora la care răsare soarele a doua zi, în locul unde te afli. Găsești 6:45, de exemplu. Pui alarma să sune la 6:20 dacă ești un cetățean cât de cât matinal și organizat.
➡️ Dacă nu, dacă ești cu creierii răvășiți când te trezești prea devreme, pune-l la 6:00 ca să ai timp să-ți revii.
➡️ Te trezești la 6:20 când sună ceasul și verifici dacă afară plouă și e înnorat. Nu e. A meritat să pierzi ăia 10 euro. Vezi c-a avut legătură cu răsăritul?
➡️ Faci rapid trei cafele mari și le pui în termosul pe care ar fi bine să nu uiți să-l iei cu tine. Dacă ești băutor de cafea, o să-mi mulțumești pentru sfatul ăsta.
➡️ Să știi că îți trebuie totuși un minimum de dotări tehnice, respectiv un trepied pe care să pui telefonul. Altfel îți va fi infernal de greu să-l ții nemișcat, în aceeași poziție, câteva zeci de minute. Nu zic că nu se poate, dar e foarte greu.
➡️ Te duci pe plajă și faci setup-ul. Respectiv, pui telefonul pe trepied, cauți unghiurile bune și-l pregătești de filmare astfel încât la momentul potrivit doar să dai record.
➡️ La 6:45 apeși pe butonul roșu și începi filmarea. Da, mai sunt două minute până la ora răsăritului, dar e mișto să prinzi cum arată cerul și înainte să înceapă să se ițească soarele.
➡️ Ăsta e momentul în care-mi vei mulțumi pentru cele trei cafele puse în termos, pentru că de-aici înainte nu mai ai nimic de făcut, doar aștepți.
➡️ 41 de minute mai târziu, filmarea e gata.
➡️ Pentru că nu se va uita nimeni de pe lumea asta la un răsărit care durează aproape o oră, trebuie să editezi cât de cât filmarea, măcar la nivel basic, că nici eu nu sunt vreun specialist.
➡️ Asta dacă ai de gând să postezi. Că dacă n-ai, nu mai trebuie neapărat să editezi. Eu te-aș sfătui totuși s-o faci, pentru că nici tu nu vei avea vreodată răbdarea să te uiți la 41 de minute de filmare în care totul se întâmplă cu încetinitorul.
➡️ În funcție de modelul de telefon, poți să ai default funcțiile necesare pentru editare. Al meu nu are, așa că am nevoie de o aplicație de genul CapCut (sau ceva similar) care să știe să mă ajute să fac timelapse (redarea la viteză mărită).
➡️ După editare, din cele 41 de minute, cât avea videoul inițial, mai rămâne un clip de 28 de secunde. Practic, te-ai trezit la 6:20 și-ai muncit un pic peste două ore ca să poți avea parte de câteva secunde de răsărit fabulos.
➡️ Atenție! Muncești doar două ore dacă vine cineva și-ți lasă un ghid de genul ăsta. Dacă nu, poți să muncești mult mai mult. Mie mi-a luat mai bine de patru ore când l-am filmat pentru prima oară.
Apropo, este al treilea an consecutiv când filmez răsăritul în aceeași perioadă și din exact același loc. Niciunul dintre ele nu a semănat cu celălalt. De altfel, vă puteți convinge și singuri: aici este în primul an și aici în al doilea.
Și nu, apusul de soare nu e răsăritul văzut de la spate. Încă o dată mi-am confirmat că-mi plac mult mai mult răsăriturile decât apusurile. Pentru tot ce reprezintă ele, pentru energia pe care o transmit, pentru că simbolizează un început, nu un final, voi prefera întotdeauna răsăritul. Asta nu înseamnă, desigur, că apusurile n-ar fi foarte mișto.
Gata, asta e tot ce trebuie să știți.
Mai jos aveți cele 28 de secunde de răsărit fabulos.
Primul pas ar fi totuși acela de a te hotărî să filmezi un răsărit la sfârșitul lui august sau chiar septembrie pentru că 6.40 a.m. e mult mai uman decât 5.30 a.m 😀
Comentariu beton!29
Pentru mine sună identic, tot cu alarma trebuie să mă trezesc. 🤷♂️
Fabulos! Un adevărat spectacol. Voiam să scriu ca răsăritul din primul an îmi place cel mai mult, dar mi-am dat seama ca de fapt nu pot alege, fiecare fiind cu adevărat unic.
Bărcuța aia e a locului, carevasăzică, dacă e acolo în fiecare dimineață?!
Mihai , nu stiam că.ti place răsaritul! Citește/citiți cu vocea Oanei ! 😉
Comentariu beton!35
😁
Neah, prea dimineata pentru mine… 🙂 Te las pe tine sa le filmezi. 🙂
Comentariu beton!16
Idem, eu vin mai tarziu. Sa-mi ziceti si mie cum a fost. Si sa nu beti toata cafiaua!!!
Frumos, frumos, da’-s de aceeași părere cu Bobses.
Fabulos este că le putem vedea pe toate trei!!! Mulțumim!!!
Foarte frumos, felicitări pentru toată munca .Și nu,apusul nu e răsărit văzut de la spate,e pentru versurile unor cântece și pentru cei ce nu dorm noaptea, că umblă prin cluburi . Altfel,zic încă odată vacanță frumoasă,am văzut și postarea cu fructele de mare…ia câteva porții,o să-ți spun adresa in privat 😂😂😂
Intr-adevar nu seamana, toate sint frumoase in fel propriu. Ador rasaritul; multumesc pentru pontul cu pariul, cred ca de acolo mi se trage ca de regula sint cam ghinionista :)).
Mulțumesc pentru spectacol dar mai ales pentru efortul de a te trezi la ora aia, eu nu am reușit anul ăsta performanța asta.
Absolut fantastic! Unul din foarte puținele lucruri de pe lumea asta pe care le-am văzut și noi, și dinozaurii, și Homo erectus.
Foarte generos din partea ta, nenea Mișu.
și eu ar trebui să lucrez astăzi, dar după un răsărit fabulos nu prea îmi vine.
Frumos!
Recomand răsăriturile doar iarna! Ca să te poți trezi la o oră decentă, zic…Ah, și…mănuși…și fesele pe cap, desigur!
Cam greeu cu „fesele”pe cap ! Poate nu imposibil…
Fesele sau fesurile?
@AleBlaga, așa a zis domnu’ Buzdugan.
https://www.youtube.com/watch?v=w9g_4kqw95k
asta devine dupe facultăți..
Am inca ochii carpiti de somn😵💫😵. Eu ar trebui sa pun pariu ca dorm bine si nu ca nu o sa fie innorat. Asa poate am si eu noroc sa ma trezesc si sa vad rasaritul.
P.S. Frumoase toate 3🌝☀️🌞
Toate ca toate, dar nimic de mâncare? Eu nu pot funcționa pe stomacul gol. N-am trepied, dar o să încerc ceva zilele astea.
Foarte frumoase filmările!
Pai are in termos 3 cafele de mancare, nu e stomacul deloc gol 🙂
Rad ca si eu functionez pe baza de cafea la prima ora, mancare adevarata nu pot sa bag in stomac pana tarziu.
Referitor la trepied, am vazut zilele trecute un cuplu care isi facea poze in Portul Tomis, telefonul era sprijinit de poseta domnisoarei, si chiar le-am admirat ideea.
Fain!! Intrebare: este aceeasi barca trei ani la rand?
E barca lu’ Vasilescu, nu-i clar?
noroc că sunt fraieri dintr-ăștia care se trezesc cu noaptea în cap ca să filmeze un răsărit. ei se trezesc, filmează, aranjează filmul și apoi mă scol și eu la 9 și-l văd și eu, ca și cum l-aș fi făcut eu. sau mai bine chiar, că n-am trepied, telefon bengos și nici răbdare…
Comentariu beton!33
Cred că e cel mai mișto comentariu al tău de pe acest blog. 💗
Bun comentariu! Eu trebuia să merg azi undeva ceva mai devreme. Am pus telefonul să sune la 6.45. A sunat. Evident că mi-am spus că mai pot lenevi 5 minute. Am sărit din pat ca împinsă de un arc abia la 7.18. M-am tot moșcăit până la 7.45. A trebuit să iau un taxi să ajung la timp.
Merci! Frumoase toate 3, am o mica preferinta pentru cel de anul trecut.
Vacanta frumoasa tuturor!
Ăla e și cel mai „toxic”. Da, e cu adevărat special și spectaculos, dar rozul ăla e de la cenușa incendiilor de anul trecut. 🙁
Pai teoretic, cam orice telefon mai decent are filmare timelapse. Te scutea de a draq-ului de multa munca…
Am un Samsung S24 Ultra de-abia cumpărat. N-are.
după un „#ihateu” ar intra aici celebrul: „de banii ăia îți luai telefon”
Acum m-ai făcut curios. Pe iPhone am găsit ușor c-au pus modul în rând cu toate cele.
Pe Samsung A53 în aplicația camera a trebuit să merg la „More” (moduri de fotografiere) și acolo am găsit „Hiperlapse”. Oare chiar n-au pus pe S24? (nu mă țin de glume, chiar sunt curios).
Nope, n-am avut asta pe niciun Samsung de până acum, deci nici S24 nu face excepție. Dar e ok, CapCut face tot ce trebuie, că eu nu editez doar viteza.
Exista si pe Samsung. Filmare accelerata. O gasesti dupa ce deschizi camera, la sectiunea Mai multe. Si mai ai si miscare super lenta, cu incetinitorul sau filmare pro cu o gramada de setari. Sunt cateva optiuni de filmare sau fotografiere.
Sigur că este. Are viteză maximă 3x. Tu ai idee cât a fost accelerat videoul ăsta ca să scoți 28 de secunde din 37 de minute (că 4 le-am tăiat eu)?
Mișto rău!
Splendid, parcă cel de anul trecut e mai frumos colorat – ce-i drept, cum ziceai, mai cu chimicale, mulţumim că ţi-ai băut cafeaua în locul nostru (o fi bine acolo? 🤣)
Întrebare „tehnică”: barca aia se bâţâie parcă mai mult anul ăsta că din când în când mai intrai tu în apă?
Comentariu beton!24
hai sictir. :)))))))))))))))))))))))))
Foarte frumos! Prima dată am văzut clipul de anul acesta. Și am avut o senzație de deja vú. Apoi am revăzut clipurile din anii trecuți. Barca o ținusem minte, da. Și aveți dreptare. Nu seamănă un răsărit cu altul, chiar dacă ați filmat în același loc. Culorile, norii, oglindirea soarelui în mare sunt diferite. Aștept răsăritul de la anul.
Nu am filmat răsăritul la greci, am făcut niște poze. După trei ani încă pot revedea in minte răsăritul cu culorile și sunetul mării. Și da, marea la greci are o culoare extraordinară.
Păăăi…mulțam! Am dat play intr-o doară şi m-am trezit, instant, cu piele de găină!
Mulțumesc pentru muncă!
Toate trei răsăriturile sunt superbe în felul lor.
M-ai impulsionat să fac și eu ceva asemănător în concediu la marea Mediterană la sfârșit de septembrie 🙂
Ce frumos! Multumesc!
Norocul meu fiind scris cu TIC-ul (adică se sterge), am ajuns în Korfu cu furtuna după mine. Dar tot am prins niște poze de la mama lor la răsărit.
Cât despre apus, depinde unde e. La greci nu îmi place. Dar în Croația e altceva.
Super faină filmarea ta! Eu sunt „team apus”, nu neapărat de filmat, nu am atâta răbdare. Apusul nu e un final, este începutul unei seri romantice 🙂.
❤️ pt perseverență și pt ce iese. Totuși, de 3 ani, în aceeași perioadă a anului, cei de pe barca respectivă se pregătesc intens pt a naviga în condiții vitrege și primesc alerte de tsunami. Ar putea să te și plătească pt munca depusă.
PS: just in case, love you too.
Frumos! Felicitari pentru perseverenta. 😊
(La S24+ este hyperlapse.)
Foarte frumos!
Mi-nu-nat!
Pe langa rasarit, ai mai prins si 2 curcubee in dimineata aia. Tot sa te trezesti odata dimineață si sa prinzi atatea nu? 😂
Da, da, și n-am putut să le filmez. 😞
E frumos, da! 😍 Insă mie îmi place să iasă direct din mare, să nu am alt țărm în față, dar asta ține de locație, firește. Am eu o mică obsesie, care nu ține doar de răsărit, să nu am în față o mare care are limite vizibile, chiar dacă e un braț de mare sau o insulă mare aproape sau altceva. Imi place la mare să văd marea fără limite vizibile. Și soarele ieșind din mare. Dar asta e doar în capul meu, filmările tale sunt foarte reușite.
Foarte frumos, mulțumesc
Superb! Mulțumim că ni le-ai arătat și nouă.