[drumul spre Punta de Tarifa – Ziua 6]
Dacă detest cu pasiune ceva la hoteluri, să știți că detest modul în care pătura (sau pilota, sau ce-o fi aia de deasupra, aia cu care ar trebui să te învelești) este adânc și strâns vârâtă între saltea și marginea patului.
Știți ce zic, nu? E și un episod din Seinfeld pe tema asta, cu George care face o mini-criză de nervi după ce roagă camerista să nu-i mai facă patul așa.
Eu l-am înțeles complet pe George, pentru că efectiv n-ai cum s-o tragi afară ca s-o folosești, fără s-o scoți cu tot cu cearceaf. Iar din momentul ăla în pat se face un talmeș-balmeș îngrozitor, de nu mai știi care e pătura și care e cearceaful. Uneori mi se face atât de lehamite, că prefer sa dorm fără pătură, doar că să nu trec iar prin tot coșmarul de a o trage.
Nu la toate hotelurile se întâmplă asta, dar sunt destule și mă enervează tare de tot.
Singurul lucru pe care aș vrea să-l fac în momentele alea ar fi să mă duc la recepție să rog pe cineva să urce la mine în cameră:
– Ia să vedem cu scoateți dumneavoastră pătura asta fără să faceți haos pe pat.
Nici măcar nu știu de ce n-am făcut asta până acum.
P.S. Din motive evidente, n-am prea avut când să citesc articole, deci duminica asta sărim peste „ce mi-a plăcut”. În plus, să știți că s-a tras pe fund și domnul cu colecția de răgete.
sursa foto: freepik.com
Văd că se trage chiulu’-n masă p-acilea. Debandadă curată, dom’le! Așa ceva nu s-a pomenit. 🤣🤣🤣🤣🤣
P.S. Io scot plapuma cu totu’, mi se fâlfâie de cearșafu’ lor.
Comentariu beton!42
Dadada, cum am plecat un pic, cum nimeni nu mai vrea să muncească. 😛
Numa’ @Iulia s-a străduit să fie punctuală, altfel era fiasco total😂😂😂
Comentariu beton!21
Recent, la Lisabona, am tinut permanent semnul „nu deranjați” la ușă pentru a evita eact treaba cu pilota.
Le e mai ușor sa facă patul il tilul ăsta, pentru că arată bine la final. Nu contează ce face mai apoi clientul😂
PS :nici eu nu am terminat de ascultat Lista de săptămâna trecută😜
Comentariu beton!16
Mulțumesc pentru idee. Să vezi ce las și eu aia cu „nu deranjați” în ușă azi.
Bună idee!
Las’ că știrile de azi sunt pline de atacul Iranului asupra Israelului, fără multe variații. Probabil vor continua așa toată săptămâna, dacă nu apare altceva.
Drum bun și multă distracție să fie!
Comentariu beton!15
Dadada, tocmai ce-am văzut și eu. Nasol.
Iranu’ cred că-și dorește cu ardoare s-ajungă-n epoca de piatră.
Chiar nu poate CIA sau NSA să-l rezolve pe ayatolah? Nu cred. Așa am scăpa planeta de-o belea.
Comentariu beton!18
Socrul meu s-a enervat și la check out a făcut el patul , cu băgatul pilotei bine sub saltea ca să se chinuie și ei sa o scoată când vor trebui sa schimbe lenjeria 😞
0
Comentariu beton!22
Pai noi degeaba deschidem telefonul la ora 8?
Dormiti pe timpul nostru?
Macar sa dormiti bine, amandoi!!
Eu sunt dupa un somn de vreo 20 de ore, ca meritam!
Duminica frumoasa, cafeluta savuroasa si ….saptamana banoasa, la tata lumea!!
Comentariu beton!34
Somn de 20 de ore??? Dumane apără și păzește, n-aș putea să dorm 20 de ore nici după ce m-ai forța să rămân treaz patru zile. 😲
Carcotasule, „Singurul lucru pe care aș vrea să-l fac în momentele alea ar fi să mă duc la recepție să rog pe cineva să urce la mine în cameră”… si la receptie sa fie Angelina Jolie?… 😂😂😂
Comentariu beton!27
exact! și de acolo se dezvoltă scenariile: maid, step mom, good nurse, naughty teacher…
așa am auzit, că io nu sun la recepție poa’ să ia foc hotelu’!
sper că citește doamna mea pînă la final
Comentariu beton!28
Cred ca daca nu ar face patul asa, supervizorul de la housekeeping nu si-ar da seama daca isi fac treaba cameristele. Am lucrat intr-un hotel de 4 stele si stiu cat de stricti sunt superiorii.
Comentariu beton!11
Eu cred că nici nu mai știu să mă învelesc, că nu mă învelesc, de aia.
După cum probabil ați observat pe Mihai l-a luat de pe la splină de la atâta muncă.
În altă ordine de idei în dimineața asta a fost pe Voyo, live, UFC 300. Am așteptat main eventul de la light heavyweight, Perreira, campionul actual cu challanger ul Hill, cu înfrigurare. Hill venit după o accidentare urâtă, a reușit să urce rapid în ranking și să poată ocupa poziția care să îi permită să lupte cu cu Pereira. A fost urât trash talku lui Hill înainte de meci. I-a folosit mult, în prima rundă după un minut era în cap după ce a încasat un uppercut fenomenal. Chama, boyz and girlz, chama.
Desi pare de neinteles pentru noi, unii spanioli asa dorm/se invelesc, intra in pat ca si cum s-ar strecura intr-un plic, iar dimineata ies din plic si totul ramane la fel. Am o prietena care a fost maritata cu un spaniol de acest fel si aveau divergente pe cum se face patul. Altfel baiat bun, n-ai fi zis…
Deci modelul de aranjament este fix ca sa nu scoti invelitoarea dintre marginea patului si cearceaf.
😂 de lene adică?! Ferească Bunuțu’ la noi fiecare are pilotă separată de 2.20/2.40 ca să nu ne batem în fiecare noapte care doarme cu pilota și la care rămâne cearșaful, mă gândeam că doar pentru estetică se practică sistemul.
@Cristina, dacă tu crezi că doar la hotelurile din Spania se întâmplă asta… 🤷♂️
@Cristina, si in Belgia e la fel. Domnul sot tine sa bage plapuma sub saltea. Cica sa nu iti iasa picioarele afara si sa-ti fie frig🤷♀️. Asa ca am ajuns la un consens. Plapuma e fixata la picioare sub saltea, dar eu o trag pe partea mea cat sa am libertatea sa imi scot picioarele afara😀
Cum dreak sa dormi ca intr-un plic? Si eu am crezut la un moment dat ca asa se doarme pe acolo, dar ce, picioarele sunt plate, si nu ai voie sa le misti? Grozav ma enerveaza si pe mine chestia asta! Cat despre estetica, nici macar nu vad ca ar fi mai estetic decat un pat aranjat normal.
Eu la Barcelona, la hotelul în care am stat de vreo 10 ori, sunt ca acasă, le-am şi sugerat să-mi pună numele pe uşa camerei. Şi mă ştie camerista că nu am nevoie să intervină cu nimic altceva decât cu aruncarea coşului de gunoi!
Si Inchipuieste-ti ca menajerele fac curatenie si patul asa bine impachetat in 20 de minute. Si mie imi trebuie o juma de ora ca sa scot pilota de sub cearsaf si sa ma bag in pat🙄.
Comentariu beton!14
Fix 23 de minute îmi trebuie, am cronometrat. 😛
Spaniolii mai au un fetiș: să pună o singura perna, lunga, ca o bordura de-a lui Videanu la patul matrimonial. Cel puțin aveau că am înțeles că ăștia mai tineri ar fi intrat ușor ușor în lumea modernă și dorm cu doua. Am întâlnit perne din astea pe la hoteluri mai vechi și, crede-mă că meciurile de wrestling nu sunt nimic în comparație cu o noapte în doi pe o perna stil bordura. Șansele să cobori la recepție și să zică că nu au perne normale sunt maxime 😉
Comentariu beton!12
Uite că asta chiar n-am pățit. Fix patru perne sunt pe patul dublu pe care stau așezat când scriu asta. 😁
Și naiba s-au dus cele 400 de săptămâni la rand
Nu erau patru sute de săptămâni la rând. Au mai fost duminici când s-au întâmplat chestii și n-am avut „ce mi-a plăcut”.
Probabil te-am indus eu în eroare când am scris „la rând” la „ce mi-a plăcut 400”, dar am corectat acum. N-au fost consecutive că n-aveau cum.
Pe mine mă enervează paturile single puse ca double! Mereu cad între!
Comentariu beton!12
@iuliana,pot spune că ai lăsat imaginația multora să zburde 🤔
Comentariu beton!16
Da, da, ca bine zici! Eu dorm pe diagonala😁, și dacă sunt doua paturi lipite, la mijloc saltelele sunt mai ridicate, și nu pot dormi. De aia cer expres pat dublu.
Poate sunt niște cameriste fanatice ale stilului cazon, fiice de militari de cariera și fac proba cu aruncatul monedei.
Îți pot zice io…. Ca sa poată arată patul perfect la sfârșit. Da, arată ca dracu după ce le scoți dar nah…. Asta nu tine de camerista, niciodată. Set up-ul e hotărât de manager sau de proprietar. Camerista doar executa🤷♀️nu e vina ei.
Deci totuși ai avut acces în cameră după replica sclipitoare de ieri🤣
Și pe mine mă enervează un pic, dar atâta timp cât face altcineva patul, n-are decât să-l facă cum vrea, iar eu mi-l fac cum vreau când ma bag în el.
Nu stiu ma de ce.ar veni asa ceva un minus. Costa de la 100 euro in sus e minus, iti bat la usa ca tampitii la 8 dimi, minus,si tot atat costa la final! Eu muream ca vedeau ei ca am fumat, asa, si? Fumam la geam, nu era balcon, sau fumam 3 tigari pe tron, aka, ne socializam, aici nu vedeau,,,cand spun oamenii simtiti.va ca acasa, asta fac. La 80 euro pe noapte,da.te.n + ma.tii!
Exact ca George, mi-am adus aminte!
Și, da, de ce-ar îndesa pilota în marginea aia? N-am înțeles. Oricum eu trebuie să fac patu’ când scot pilota, altfel tot cearceaful e ghem sub mine.
Si pe mine m-a enervat cumplit treaba asta cand am fost la Milano la inceputul lunii, am tras de toate alea de mi-a venit rau. Plus ca erau 2 cearceafuri, chiar nu am mai inteles nimic din acel pat 😒