Gelu a plecat de la muncă rupt de oboseală. Tot drumul spre casă n-a avut în fața ochilor decât alea trei sticle de bere ce-l așteptau cuminți în frigider și pe care abia aștepta sa le umple cu aer.

Până la urmă a dat Ăl de Sus de s-a văzut acasă, cu telecomanda în mănă, prăvălit în fotoliu. Prima bere aburindă s-a și dus în câteva secunde, că venise însetat rău.

– Coca, îmi mai aduci una?, a strigat spre bucătărie, că asta s-a dus.

Și Coca îi mai aduce una, dar nu uită să-i atragă atenția ferm:

– E ultima, da? Ai promis că nu mai treci de două beri pe seară.

Gelu mormăie ceva din care se subînțelege că da, e ultima, și se afundă și mai zdravăn în fotoliu.

Nici nu zapase bine peste trei-patru canale tv, când a început să simtă un puternic miros de fum. A așteptat o vreme să se ducă de la sine. Se mai întâmpla așa când făceau ăia de la parter grătar și lăsau ușa deschisă ca să se aerisească. De data asta, nimic, mirosul în loc sa dispară devenea tot mai înțepător și persistent.

Cum a doua bere oricum era și ea pe terminate, înjurând în surdină, Gelu lasă telecomanda și pleacă într-o scurtă expediție cu dublu scop: să detecteze sursa mirosului de fum și, mult mai important, să reușească să subtilizeze a treia bere de la frigider fără să înceapă Coca să-l frece la cap cu „iar, măi, Gelule? N-ai promis că nu mai treci de două beri pe seară???”.

Din nefericire, Gelu n-a mai apucat să-și ia a treia bere. Nu pentru că nu și-ar fi dorit, dar în drum spre bucătărie a aflat care era sursa acelui miros înțepător de fum: blocul lor era cuprins de flăcări.

Îngrozit, dar lucid, Gelu dă năvală la bucătărie, o ia pe sus pe Coca care trebăluia neștiutoare și, în ultima clipă, se năpustește pe scări. Ajunge în fața blocului exact în același timp cu prima mașină de pompieri. Și el și Coca sunt nevătămați, n-au nici măcar o zgârietură. Practic, dacă e să se gândească bine, au avut noroc cu carul, aproape că s-au născut a doua oară.

Trei sferturi de oră mai târziu, Gelu se uită cu tristețe și uimire la ruinele fumegânde ale fostului lor bloc, în timp ce Coca plânge cu suspine lungi la pieptul lui. Din când în când își mai ridică privirea spre locul unde era geamul lor de la bucătărie, moment în care hohotele de plâns o îneacă de-a dreptul.

Gelu o strânge în brațe și-i șoptește că e bine, c-au scăpat cu viață, că asta e cel mai important și că restul se rezolvă. Dă-le naibii de cărămizi și bulendre, facem altele.

Moment în care doamna Gelu se zbate zdravăn, se desprinde din brațele lui și urlă de se opresc din treabă și ultimii pompieri care mai erau la fața locului:

– Cum poți să spui așa ceva? Și rața mea cu portocale??!! Abia ce-o băgasem la cuptor…

Și dă-i hohote și lacrimi.

Gelu nu mai zice nimic, știe că orice i-ar spune tot n-o să iasă bine, așa că preferă s-o lase-n pace.

Își face doar o cruce mare, după care se întoarce către Titi, vânzătorul de la non-stopul din colț, venit și el să caște gura la flăcări:

– Șefule, aduci și tu o bere rece?

Moment în care lacrimile și hohotele Cocăi se opresc brusc, ca prin farmec. În locul lor se înalță un strigăt venit din străfundul ființei ei plăpânde:

– Încă una, Gelule??? N-ai promis că nu mai treci de două beri pe seară??!!

– 😳

P.S. Orice asemănare cu personaje și situații reale este pur întâmplătoare.

sursa foto: freepik.com