Asta e cea mai bună veste pe ziua de azi, nu aveți idee cât mă bucur.

Suspendarea Simonei Halep a fost redusă de la 4 ani la doar 9 luni, cu aplicare imediată. Având în vedere că cele 9 luni au trecut deja de multă vreme, Simona poate juca tenis începând de acum.

Perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022 (când a fost suspendată provizoriu pentru roxadustat), deci perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.

Prieteni, vă spun, abia aștept să le citesc vaietele celor care din „drogată” n-o mai scoteau.

Dar cel mai mult și mai mult mi-ar plăcea să mai câștige măcar un trofeu de Grand Slam, așa pe sfârșit de carieră, ca să se zvărcolească toți ăștia în chinuri.