Am ieșit zilele trecute cu un prieten la o bere. Bere care până la urmă s-a dovedit a fi suc, că eram amândoi cu mașinile. Mă rog, detalii, nu despre asta voiam să vă povestesc.
La un moment dat a venit vorba despre drumul meu la Nordkapp. Mă bucur de fiecare dată când mă întreabă lumea cum a fost, să știți.
Am povestit ce-am povestit, după care, omul meu a zis că l-ar tenta să meargă și el. Nu m-am mirat, aproape toți oamenii cărora le povestesc despre experiența din nord ajung la concluzia că le-ar plăcea și lor să meargă.
Dar omu’ meu părea la un nivel un pic mai sus de „mi-ar plăcea și mie”, așa că m-a lovit hotărât: cât te-a costat tot? Drumuri, hoteluri, benzină, taxe, poduri, parcări, pe scurt, tot.
Prieteni, m-am blocat la întrebarea asta. De ce? Vă spun eu de ce. Pentru că, deși au trecut aproape trei luni de atunci, nu știu cât m-a costat tot. N-am stat și nici n-o să stau vreodată să adun cât am plătit pe ceva ce eu consider a fi una dintre cele mai mișto experiențe pe care le-am trăit în această viață.
Tot ce știu, cu siguranță, este c-a fost mai scump decât m-aș fi așteptat și c-au existat multe cheltuieli pe care nu le prevăzusem de acasă. În rest, nu știu și nici nu vreau să aflu.
Cu ce mă ajută să știu că m-a costat 4.120 sau 6.753 de euro? Oricât m-ar fi costat, nicio sumă nu poate egala bucuria pe care am simțit-o sus, lângă The Globe Monument. Și nu doar acolo, pentru că m-am bucurat tot drumul, am savurat fiecare minut, fiecare oră, fiecare zi din experiența asta. Cu ce m-ar ajuta să știu exact cât m-a costat?
Vă dați seama că ăsta al meu s-a crucit larg când i-am explicat și lui toate astea, da? Pe motiv de „cum, bă, să nu știi cât te-a costat TOT? Nu ești sănătos?”. După care m-a lovit din nou când m-a întrebat dacă mai plecam dacă știam dinainte cât o să mă coste? Suma exactă, gen.
Am ridicat încă o dată din umeri. Aș fi plecat indiferent cât mă costa. Desigur, cu condiția să am banii, să nu trebuiască să mă împrumut sau ceva. Da, ok, n-aș fi plecat dacă asta presupunea să-mi cheltuiesc și ultimul leu din cont sau să intru masiv în banii din rezerva strategică (să nu-mi spuneți ca n-aveți o rezervă strategică, că nu vă cred).
Sper să nu ajung niciodată să renunț la o experiență pe care mi-o doresc, doar ca să am mai mulți bani în cont. Mi s-ar părea extrem de trist și lipsit de orice bucurie. Atâta vreme cât pot să-mi îndeplinesc visuri, fără să mă destabilizez financiar în niciun fel, nimic nu mă va opri s-o fac.
De-aia vin și vă întreb ca pe frații mei: ce-ați fi ales, oameni buni? Ați fi trăit clipa sau ați fi pus banii deoparte?
Uite, ca să fie și mai simplu, presupunem că v-ar costa 5.555 de euro să aveți parte de o experiență pe care v-o doriți mult de tot, experiență care poate fi orice vreți voi, nu musai o călătorie.
Ce faceți? Alegeți banii sau să trăiți clipa?
Să știți c-am ales intenționat o sumă care nu e de neglijat pentru nimeni.
P.S. Acest articol este parte din campania BCR prin care suntem îndemnați să luăm deciziile, inclusiv financiare, care ne pot duce mai aproape de cine suntem noi cu adevărat. Și de ce ne dorim, de fapt, în viață. Pentru noi și pentru cei dragi, din jurul nostru. Detalii despre cum ajută BCR oamenii în astfel de decizii, găsiți aici.
Pentru toți cei care ar alege să pună banii deoparte, le spun doar atât: viața e scurtă! În urmă cu aproximativ 15 ani, am trecut milimetric pe lângă moarte. Am fost un băftos și am avut parte de niște medici grozavi și am depășit cu succes acel moment. Dar asta mi-a schimbat radical modul de a gândi, iar a alege între o experiență atât de mișto cum a fost călătoria ta și a pune deoparte banii, aș alege-o pe prima fără să clipesc! 😀
Comentariu beton!96
băi, io-s ăla; am stat să mă gîndesc dacă din cauza situației financiare actuale (o decizie nu foarte inspirată de acum 15 ani care din pandemie s-a transformat într-un struggle continuu), da’ nu; dintotdeauna am fost cam moromete, da’ pe invers; adică nu prea mă preocupă propria persoană, așa că dacă experiența îmi este oferită doar mie… numersi; a, dacă pot face o bucurie fetelor mele, se schimbă treaba, sunt mai mult decît fericit; cît despre „dat colțu’ „…? da, ok, viața e frumoasă, merită trăită, da’ cum nu-s vreun Einstein sau Beethoven, să fiu dator omenirii și să mă regrete mai mult decît propria familie (eventual 🤪), cîtă ață o fi pe mosorel, să fie primit!
PS pentru cine nu mă cunoaște de pe aici, trebuie să citiți comentariul ca pe al unuia care, în 20 de ani, a făcut mult peste 2.000.000 kilometri și pentru care „zăcutul” lîngă familie face de sute de ori mai mult decît orice super experiență turistică; sau de orice altă natură; cu titlu de exemplu, mi s-a întîmplat de cîteva ori, în delegații, să refuz invitații la fancy dinner și să prefer să conduc toată noaptea, doar să nu „rup” din weekendul cu fetele…
Comentariu beton!85
scrisesem un comentariu lung în care și argumentam, da’ s-o dus … de suflet; oricum ideea centrală era că io-s ăla!
Comentariu beton!13
L-am recuperat io.
@costicăm, o fi fost ceva în aer acu 15 ani. Eu era să mor, tu ai luat o decizie neinspirată! 😀 Cât despre mosorelul de care ziceai, e parțial adevărat! Că io mai aveam ață pe mosorel, din câte se vede, da’ era olecuță slabit firul! Așa că mulțumesc științei care m-a ajutat ca 15 ani mai târziu să pot să-mi dau cu părerea pe aici!
Comentariu beton!30
@Vic: Empatizez cu ce zici si, da, traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi ultima. Pana la varsta asta n-am multe regrete spre deloc. Sanatate pe mai departe!
@costica: Sa stii ca sunt de acord si cu tine, familia face totul. Copiii, mai ales. Oficial am doar o fata care ma striga „Tata!” si pentru ea as muta muntii din loc… https://youtu.be/jZOywn1qArI?si=yQCNVUYdDzL-WyXL … Din punctul meu de vedere esti un norocos ca ai posibilitatea de circula asa mult; banuiesc ca nu e doar din sala de sedinte in alta sa de sedinte si se lasa si cu vizite in imprejurimi. As vrea si eu un asa loc de munca. Nu se mai fac angajari? Sau nu vrei un asistent personal? 🙂
Referitor la articol, da, as cheltui, fara sa stau pe ganduri, cei 5555 de euro pentru visul meu daca as sti ca nu sta viitorul in ei si-i pot face din nou. Din anumite motive, concediul de anul asta n-a fost foarte stralucit dar, deja stiu cand si unde vreau sa-l petrec pe cel din 2024. Doar niste lucruri la care nici nu vreau sa ma gandesc ar putea sa ma opreasca. Sau, totusi, doua; al doilea ar fi sa devin coleg cu costica si sa fiu plecat in vreo delegatie. 🙂
1. Scuzele legate de suc sunt inutile, știm noi că nu ai fi băut nici dacă erai pieton😁
2. Și eu aș vrea să știu un nivel aproximativ al cheltuielilor, un ordin de mărime (nu zic să ne spui, zic principal). Dacă zici că-i vorba de 5555 euro, well, nu-i am, dar e un bun prilej să încep să ma ocup de visul ăsta. Suma mă ajută să înțeleg în cât timp pot să ajung la el
3. Dacă ridici din umeri când te întreabă cineva cât a costat vacanța, de obicei ești un om care a ajuns la un oarecare confort financiar, are bani de cheltuieli neprevăzute în vacanță, 500 de euro în plus (să zicem) nu îl saraceste. Dacă ești puțin mai precar financiar, nu îți permiți să deviezi prea mult de la buget
În concluzie, da, aș cheltui o sumă mare de bani pentru o experiență, dar, exact cum spui tu, dacă nu ar însemna să destabilizez bugetul pe 5 ani.
Comentariu beton!82
Nu, B0$$. Când banii nu-s o problemă și cei €5555 sunt în cont doar ca să nu-mi aglomereze buzunarul e clar că aleg Nordkapp.
Pe vulvă venim, pe penis ne ducem. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!48
Cred ca undeva la mijloc. Vreau sa am un confort financiar, deci nu voi cheltui toti banii, dar in acelasi timp vreau si experiente noi, asa ca voi calatori. Cred ca important este sa definesti ce inseamna confort financiar pentru tine.
Comentariu beton!18
Am o vârstă (60) și nu am casa mea. Casă pe pământ vreau să spun. Stau într-un apartament cu 3 camere, proprietate.
Mulți mă întreabă de ce nu stau la casă. Să mă îndatorez la bănci la vârsta asta nu e o opțiune pentru mine. Aleg să îmi trăiesc viața deși sunt conștient că viața la casă e alceva decât viața la bloc. A alege să îmi trăiesc viața inseamnă și călătorii, vacanțe. Mai ales astea.
Comentariu beton!50
Total de acord cu tine
@Hârciogu: frate-miu are casă cu piscină. Acum ar vrea la bloc. Are și credit pentru casă, €1066 rată lunară pe 30 ani. 🤷♂️
Io stau la bloc (3 camere, 96mp cu balcon cu tot) și am €514 rata lunară pe 15 ani. Io n-am bătăile de cap pe care le are el și nici nu mi le-aș dori.
Comentariu beton!38
Viata la casa e total altceva fata de viata la bloc. Alte cheltuieli ( la casa tot timpul crapa ceva: cade gardul, curge acoperișul, pereții trebuie reparați, câinele sapa sa plece pe sub gard la vecin, din astea) , tre sa ai timp sa te ocupi de toate și tre sa îți placa munca fizica… eu deocamdată rămân la 2 camere la bloc, deși barbata miu ar vrea la casa… consider ca sunt mai multe de pus în balanta în afara de bani
Comentariu beton!27
Dorinta asta de taraneasca de „casa pe pamant” cred ca vine din epoca de aur cand muncitoru’ din apartamentul comunist privea la Dallas si ferma alora. Ce e asa bun bre la casa? Inaltimea balariilor, cainii din curti si de pe strada, praful si lipsa de strazi, statul in masina 15 ore? Aa bazaconia numita gratar? Ff, am stat la casa multi ani, am stata apoi la bloc, iar casa (taranul din mine deh) ..ff.
La apartamet ai o singura grija, sa rasucesti cheia cand pleci.
Comentariu beton!22
Multi inainte si felicitari! Cred ca ati ales foarte bine! Am trecut ani de zile prin aceleasi intrebari mai mult sau mai putin directe. Parca ar fi platit cei ce ma intrebau creditul asa hotarati se aratau ?!
Din motive personale, ma impart acum intre casa mamei (oficial si jumatate a mea ca mostenitoare a tatalui) si apartament. Circumstantele impun prezenta continua in casa, nu numai din cauza celor vreo 10-12 pisici cu care m-am trezit misunand prin curte. Sunt nascuta crescuta in casa asta ( ma rog, nascuta la maternitate) ar trebui sa imi placa: terasa, gradina, curtea dar adevarul e ca ma sufoca. Cine da de mancare pisicilor cat plec? Cum fac sa ud ce e de udat- ca de plouat n-a mai plouat de 2 luni? La apartament inchid usa si plec. De la casa …..e ca in povestea aceea despre cum ies oamenii din casa: adulti singuri: isi pun haina pantofii si ies in 15 secunde, familiile cu copii: pune fesul, ia-ti hainuta, unde-i haina, pune pantofii etc etc etc 15 minute mai tarziu cei cu un copil si aproximativ 30 min mai tarziu cei cu 2 copii ies si ei din casa, doar ca sa constate ca unul dintre copii are urgent o nevoie mica. Bucurati-va de calatorii!
Cat despre intrebarea din postare, am ales si aleg -fara doar si poate – bucuria pe care mi-o aduce o experienta, o plecare, un ceva ce imi doresc.
Comentariu beton!13
@Add: io vorbesc de Austria. N-am praf pe străzi, câini – doar unu’ care-i bătrân saracu’ și latră când își aduce aminte. Câinele e-n curtea vecină, nu mișună de nebun pe străzi.
Am un fin care zice așa : ” cu cât pun mai mulți km între mine și locul meu de muncă cu atât mă simt mai bine”.
Nu luați expresia ca atare că nu pare adevărată. Eu o interpretez așa : decât o zi reușită la muncă mai bine o zi proastă într-o vacanță.
Comentariu beton!12
Nu luăm nimic cu noi dincolo, iar banii sunt importanți doar dacă îți facilitează experiențele.
Comentariu beton!21
Tu ai perfect dreptate din punctul tău de vedere. Adică din perspectiva unui om care are suficienți bani în cont sa poată face un drum de genul și sa nu își facă grija ca va cheltui 500-1000 euro în plus sau minus fata de bugetul inițial. De asemenea am văzut cu toții ca nu ai plecat sa stai doar la 5 stele all inclusiv… adică ceva limite clar ai avut. Dar eu am înțeles ca tu ai căutat bucuria drumului si a experienței in sine, nu sa evaluezi hotelurile.
Pe de alta parte inteleg și întrebarea cât te-a costat pentru ca sigur avea o continuare nespusa – să știu dacă mi-as putea permite sau să știu cât sa pun deoparte ca să o pot face și eu.
Revenind la întrebarea ta din păcate mai e o categorie – cei care nu trăiesc nici clipa și nici nu au ce pune deoparte- în zilele noastre e o realitate din ce în ce mai întâlnită. Și da știu textele ca trebuie sa faci mai mult sau sa schimbi ceva – doar ca uneori ai niște obligații destul de mari încât iti e frica sa ieși din bucla și sa riști să faci altceva pentru ca atunci ramai complet descoperit.
Vorbind strict cazul meu rezerva de urgenta exista – dar nu aș intra în ea pentru o vacanță – e pentru urgențe.
Eu sunt genul ala – nu cel mai bun poate- dar aleg sa calculez de câteva ori înainte și apoi îmi trăiesc clipa – cu buget și buget de rezerva- pe care îl execut fără mila, dar e calculat înainte. Nu pot sa plec acum pe moment undeva și sa nu îmi fac griji de cât ar costa așa cum nu aș putea să mă bucur vreodată de o vacanta făcută pe datorie.
Comentariu beton!66
Absolut. Exista oameni pentru care si 2 zile undeva sunt un lux. Am trait multi ani asa, saracie lucie. Din fericire nu existau city-breaks pe vremea aia, doar cate o vacanta in vara, pe care noi nu ne-o permiteam. Acum e diferit, tinem mortis ca o data pe an sa revenim in tara, pentru a nu pierde copilul contactul cu Romania. Stam in Romania cateva zile (ca nu prea ai ce face in fostul nostru oras de resedinta), dar mai bifam una-alta prin Europa. Banii nu mai sunt o problema (adica nu suntem milionari, dar putem castiga suficient cat sa ne permitem distractia asta), dar tot cu buget si fara datorii calatorim.
Abia ce ne-am intors dupa 3 saptamani in Europa. A costat undeva la 10 mii de dolari, din care vreo 2 mii si ceva au fost o masina pe care am cumparat-o din Munchen. Decat sa platim tot atat pe 3 saptamani de inchiriat masina (si peste 3000 de km facuti), barbata-miu a decis sa cumpere un Fietel Idea si sa ne facem treaba cu el. Acum avem iar masina personala in Romania, numa’ buna la vara sa rupem iar Croatia si poate sudul Frantei.
Depinde.
Daca in cont as avea peste 30000 de euro as pleca. Altfel, as astepta sa strang acesti bani.
Gandirea se bazeaza pe experienta personala cu sistemul sanitar, care m-a obligat sa imi platesc interventiile si tratamentele necesare. Interventiile se puteau face si in spitale de stat, cu timpi de asteptare de peste un an.
Comentariu beton!17
Aș fi trăit clipa. Nu obișnuiesc să pun bani deoparte, să plătesc împrumutul ipotecar în avans ca să scad perioada de îndatorare sau ceva. Îmi calculez costul ratelor, utilităților și al debitărilor directe (spotify, netflix etc), dar în rest, nu fac alte bugete. Îmi place să trăiesc clipa. Să îmi cumpăr ce îmi doresc, să merg unde îmi doresc (cu condiția să îmi permit), să îmi cumpăr ceva frumos dacă văd, fie că sunt acasă sau în concediu. Să îmi iau cărți, cafea bună, cești sau căni care îmi plac, machiaj etc. Îmi place să mă bucur de banii mei. Fiindcă de aia muncesc, nu doar ca să trăiesc. Și viața mea se poate termina oricând, nu am de unde să știu. Am fost în 2 concedii anul ăsta, planificate cu o lună înainte, al 3lea pe care mi l-aș fi dorit de Crăciun nu cred că se va concretiza anul asta, cel puțin, nu înafara țării. Dar mai vedem.
Comentariu beton!16
Raspunsul este nuantat si tb tinut cont de mai multi factori.
Cel mai important e sa-ti permiti luxul de a nu te interesa cat costa. Ca e un lux, mai ales ca e vorba de o suma importanta.
Dac-ar fi numai asta si mi l-as permite, da, as merge fara sa ma gandesc.
Banii multi in cont nu-ti fac amintiri frumoase pe viata.
Apoi ar fi factorul timp. Pt ca avem cateva zile bune de concediu, dar doar 10 imi pot lua legate si doar intr-o anumita parte a lunii.
Apoi sa fii sanatos, sa nu depinzi de un anumit tratament, de anumite conditii de transport… Nu oricine poate sta cu orele la volan, mai multe zile la rand.
Apoi ar fi bine sa ai si un barbat cu tine la asa un drum lung. Iar barbatul sa vrea si sa poata.
Apoi e chestie de preferinte, multi aleg o plaja mirobolanta in loc sa fie mereu pe drum.
Sunt mai multe, nu-i vorba doar de bani.
Pt noi, familia mea, exista regretul ca am ajuns cam tarziu la confortul financiar pt asa o calatorie, in momentul asta nu m-ar mai tenta. Mereu am crezut ca tinerii au nevoie de cei mai multi bani, ca atunci iti trebuie, ai vrea, ai dorinte.
Comentariu beton!50
Noi suntem fix din aceeași categorie. Avem bani să ne satisfacem plăcerea unei călătorii sau cumpărării unei mașini? Dacă da, go! Am putea să-i lăsăm acolo în cont și să se adune? Da, am putea. Dar asta înseamnă să trăiești ca să muncești, sau să muncești ca să trăiești? Cu ce amintiri rămânem, cu ce satisfacții? Io zic că despre asta e vorba, despre a păstra un echilibru în viață, de a te putea bucura de tot ce ai, atât cât ai. Dar na, fiecare cu alegerile lui.
Pe scurt: aș alege să trăiesc clipa. Been there, done that.
Mai pe lung: Acum 9 ani, într-o situație oarecum delicată fiind din punct de vedere financiar, îmi doream mai mult decât orice să ajung la Concertul de Anul Nou de la Viena. Exact, THE concert. Urma să dirijeze Zubin Mehta, pe care-l admir si îndrăgesc de ani de zile, și realizam că, dată fiind vârsta lui, e probabil ultima ocazie.
La tragerea la sorți nu am câștigat și câteva saptamâni am fost bolnavă de supărare. Apoi, cineva mi-a povestit de o agenție care oferea bilete chipurile rămase nevândute (eu suspectez aici o speculă urâtă a Filarmonicii, dar nu ăsta e subiectul). Am scris agenției, aveau bilete, care urmau să coste cu 60% mai mult decât prețul original.
“Luăm bilet doar pentru tine, mergem amândoi la Viena și te duci doar tu la concert “, a spus omul meu fără să ezite nicio secundă. Urma să coste oricum destul (plus drumul, plus cazarea), și chiar dacă nu era suma indicată de tine, la starea noastră financiară de atunci, era un efort considerabil.
Asta am făcut. A fost, fără exagerare, o seară pe care n-am s-o uit cât oi trăi. Banii i-am făcut la loc. Bucuria de-a fi în sală la acel concert n-aș fi avut-o, probabil niciodată.
Comentariu beton!81
Ma gandesc ca bucuria cea mai mare a fost gestul „omului tau”.
Eu gandesc ca acum, cat inca sunt in putere, trebuie sa ma duc sa vizitez locurile indepartate, care presupun ceva efort.
Am fost in multe locuri, dar au mai ramas pe lista America de Sud, Africa de Sud, Japonia si China, si da, este in plan si Nordkapp.
Strang si bani, dar ma si plimb, caut oferte si ma bucur de tot ce pot.
Comentariu beton!11
În perioada 2017 – 2020 am călătorit mult. Câte trei – patru ieșiri pe an însemna destul de mult pentru noi. Îi spuneam soțului când programa următoarea ieșire că n-au intrat zilele în sac, s-o lasăm mai încet. Avea o grabă, o agitație, o înverșunare, parcă știa că zilele lui vor intra în sac în scurt timp. Amintirile create în perioada aceea sunt balsam pentru suflet. Acum încerc să fac același lucru, în limita bugetului. Sigur, am fondul de rezervă, nu știi când poate apărea ceva neprevăzut, nedorit și nu aș vrea să trec asta în spatele copiilor.
Comentariu beton!37
Deși logica îmi spune să calculez, și, de fiecare dată, în primele două zile de concediu, îmi notez ce, unde cheltuiesc, după, mă fură peisajul. Dacă avem bani de combustibil și cazările principial, măcar, rezervate, restul e surpriză. Și bucurie și cam tot ce aduce o excursie/vizita/concediu.. Nu știu nici acum cât am cheltuit în primul concediu în Italia. Și n-a fost ieftin. Dar vorba românului – eu fac banii, nu ei pe mine – nu? Serios vorbind, disciplina financiară ajută pentru ca atunci vrei să iți faci, sau să faci o bucurie cuiva drag, să ai resursele. Spor!
Aș alege sa fac exact ceea ce îmi place, mai ales în situația expusă de tine.
La final rămân doar amintirile.
Un ban pus deoparte e intotdeauna bine venit. Ca nu se stie ce aduce viitorul. Dar ca sa stai doar cu banii in banca si tu sa n-ai ce sa povestesti la batranete, atunci ai pus banii deoparte pentru nimic.
O calatorie in tarile nordice costa mai mult decat media unei calatorii sau concediu in alta parte a Europei (m-am documentat). Am banii pentru asa ceva? Da. Dar de dus acolo nu e pentru urmatorii 2 ani. De ce? Pentru ca am alte vacante planificate sau propuse in viitorul apropiat. Avem cam 3 vacante pe ani (intre 5 si 20 de zile) + din cand in cand cate un weekend local.
Asa ca pot spune ca imi sunt importante atat banii cat si sa traiesc clipa.
Am trăit atâtea rele, nefericite pentru anii mei încât am ajuns să prețuiesc clipa și nu banii.Mă bucur de orice chestie mică pe care o închei cu bine încât, în situația dată, aș alege să mă plimb și să rămân cu o amintire, decât să pun banii la ciorap.Nu trăiesc 10 vieți iar din cea prezentă am învățat un lucru: fă rai din ce ai .Asta nu înseamnă că m-aș îndatora pe vecie pentru un moft sau o plăcere.
Comentariu beton!17
Maximul pe care l am facut: am luat salariul și când am ieșit de la job m am oprit direct la agenția de turism, unde am luat de toți banii o vacanta în Grecia 🤣. În anii trecuți aveam de ales între sa ne luam mobila sau sa plecam în vacanta. Am rămas fără mobila vreo câțiva ani
Comentariu beton!30
Clar aleg experienta si de fapt asta fac in general. Suma de 5555 euro nu imi schimba viata foarte mult,muncesc foarte mult si cred ca atat eu cat si copiii mei nu vom ramane decat cu acele momente unice traite impreuna. Drept pentru care acum suntem in intens consiliu de familie cu topicul ce facem in vara lui 2024 in 3 sapt de vacanta : varianta 1 este sa mergem la Zanzibar/Tanzania cu tot tacamul ( masa, casa, experienta de 3 zile in parcul natural cu lei, maimute., girafe si ce om mai gasi pe acolo) , varianta 2 sa facem Chicago, NY, LA in state. Ambele ma costa more or less aia 5500 ce reprezinta cam 30% din bonusul meu anual restul vor merge in creditul de ipoteca ca plata in avans.
Comentariu beton!22
Întotdeauna voi alege să trăiesc azi! Adică mă duceam în călătorie, clar, dacă aveam banii!
Eu am plecat în călătorii și cu bani de pe cardurile de credit, că dacă ar fi fost doar cu banii pe care-i aveam atunci, nu mai plecam nicăieri! La fel procedez cu banii pentru biletele la concertele scumpe, pe care de multe ori nu-i am atunci. N-am fost niciodată de părere că nu trebuie să cheltui decât banii pe care-i am în momentul acela, m-am descurcat după aceea. Am supraviețuit, banii oricum îi cheltuiam, nu-i strângeam, n-am cu de-astea, vorba cuiva într-un cântec ” să le fac cu mâna când mă-ngroapă”.
Trăiesc azi, deci!
Eu sunt oricum din fire mai plimbareata, dar cand au murit ai mei la 51 de ani, o viata doar munca, fara distractie (n-au iesit din tara niciodata, iar concediile si le petreceau la bunici la tara, tot muncind), asta m-a facut si mai mult sa apreciez clipa.
De cand ne-ai zis de banometru incerc sa si pun deoparte cate ceva in fiecare luna, si am fonduri de rezerva, dar chiar si in criza din 2009-2010, cand ma chinuiam sa am banii de impozit, tot n-am renuntat la plecarile la congrese, cu vizitele extinse ale oraselor sau regiunilor respective.
Tin minte in 2010 la Londra au intrat banii pe card in ultima zi, si atunci am putut cumpara suveniruri pentru cei de-acasa.
Plin de idealisti, artisti si neaparat bogati pe aici, unul nu alege banii.
Normal, si eu la fel, am visat sa vad Elvetia..ete 35 de ani mai tarziu am si vizitat-o, fix locurile acelea din pozele din manualul de la scoala.
Bha sunt reale. Si tot bha m-a costat in medie cam 900 eur/zi (bagat tot, de la hotel si benzina pana la inghetata si plimbat cu barca), asa tras linie cand am ajuns acasa.
Comentariu beton!15
Add, da, 35 de ani mai tarziu! Dar ce bine ar fi fost sa vezi Elvetia atunci cand ai visat asta!
De-aia zic, toate au un timp, toate au un rost la timpul lor. Banii multi is buni la tinerete.
Comentariu beton!15
@Add, noi nu eram bogati, ba chiar dimpotriva. Am zis clar asta. Hai sa citim, totusi, inainte de-a face misto de oameni si de alegerile lor personale.
Bogată cât să mănânc decent cu copiii și să nu-mi fie jenă de pantofii copiilor mei când pleacă de acasă..și întreținere plătită.Nu am acei 5555 de euro ,dar când mă gândesc cum am trăit în 2009 și 2010 , când mi-am pierdut cei mai de aproape oameni, mama și soțul, parcă mi-aș lua viața de la zero dacă aș mai putea .Așa că de atunci am reorganizat multe și m-am bucurat că sunt în viață pentru copiii pe care ii aveam atunci.Așa că, dacă aș câștiga banii ăștia la un concurs,ceva o chestie, n-aș refuza nici o plimbare.
Add eu nu am 20 ani sa mai pot astepta 35 sa vad Elvetia asa ca o fac cat inca pot iar bucuria copiilor de a merge impreuna undeva nu peste 35 sau 15 ani cand sunt deja la casele lor.Nu este o formula to fit all si nu e vorba ca suntem bogati ci doar diferiti.
Interesanta intrebarea si m-am gandit destul de mult la asta recent.
Cred ca e important sa gasesti un echilibru intre a trai clipa si a economisi renuntand la anumite experiente ( asta e scenariul ideal).
Eu am ‘trait clipa’ din momentul in care m-am angajat ( aproximativ 5 ani) si am regrete fata de asta. Acum incerc sa recuperez timpul pierdut si incerc sa economisesc cat mai mult.
Posibil sa fie doar o etapa iar peste n ani sa regret si sa revin la a trai clipa.
Am o optiune diferita acum fata de cea care eram in urma cu 10 ani. Cred ca in prima parte a vietii avem nevoie de un echilibru, sa construim, astfel incat in a doua parte sa ne bucuram relaxati, sa cream si sa traim momente. Daca stai sa calculezi, sa te incadrezi in bugete doar ca sa te stii cu bani in cont, nu ai cum sa ajungi sa te bucuri de momente.
Neata!
Daca ar fi costat 5555 categoric nu! Nu ca nu-i am, dar pur si simplu e prea mult. Nu cred ca am dat vreodata atat de mult ptr ceva doar ptr mine.
Nu am clipit asta vara cand de ziua lui fimiu i-am luat prima masinuta ( second hand-atat s-a putut) si am platit asigurarea pe un an care aici nu e de neglijat la un incepator. Si totul a fost foarte aproape de £5000 in fata lui taicasu care nu i-a facut nici un plin de benzina. Lol, hai ca m-am racorit.
Dar… vreo 2000 asa, hai sa mai adaug 500 cu indulgenta as plati. Cred ca as calcula si rascalcula, dar daca vreau cu adevarat cred ca as plati.
Comentariu beton!12
Neata! Din fericire, am crescut cu sentimentul ca banii sunt doar un mijloc nu un scop in sine ( parintii mei au tras pentru bani iar asta nu le-a adus fericirea si nici noua copiilor) iar la inceputul casniciei noastre cand nu dispuneam sume mari faceam ce faceam si ieseam in zilele libere, fata de grupul nostru care nici nu concepea asta. Acum cand responsabilul cu intretinerea familiei este la un nivel confortabil financiar, mai maraie ca ce atatea iesiri. Îl lamuresc repede ca nu am ca scop sa cheltuiesc singura daca se extenueaza, si sa se bucure ca are sanatatea foarte buna, ca poate sa sustina un traseu montan mai dificil si ca a acumulat acum suficient ca sa stea linistit sa se bucure de aceste clipe. El provenind dintr-o familie care nu stia conceptul de relaxare( locuind la mare, nu mergeau la plaja, nicidecum munte, doar la tara la familie) este diferit de ei dar are momente cand considera ca exageram cu plecatul. Asa ca da, eu consider ca fac ceea ce-mi place. Atata timp cat suntem sanatosi, banii vin si pleaca, experienta ramane!
Experiența e condiționată de venit. Ai bani mănânci, n-ai bani, nu ți-e foame. Totuși, dacă ai bani ( mă refer la un venit decent, ceva bani la ciorap, nu mă refer la milionari), nu mai întrebi cât a costat decât din punct de vedere administrativ, logistic, dacă vreți. Să ai un buget cu o marjă de siguranță. Poate zece lei sunt toți banii, dar tot nu te interesează și vrei să mergi, pentru că de-aia ai economisit. Totuși, trebuie să știi o sumă give or take, pentru că poate costa unsprezece lei, iar tu nu ai de unde să iei leul ăla sau e complicat. Mă rog, am simplificat prin exagerare, dar înțelegeți ideea. Acu’, dacă ai un cont destul de confortabil și nu trebuie să vinzi cartela de masă pentru o beție in Vamă, dar tot întrebi… Poate că nu îți dorești chiar așa de tare să mergi in excursie, ci preferi confortul contului tău. Pentru ziua de mâine, pentru ultimul drum sau pentru ce vrea fiecare, nu judecăm. Eu unul am degetele rare, deci clipa. Repet, nu cu banii de pâine cu margarină. Dar cu ce e peste, poți să-ți imaginezi un shredder in care bagi bani in loc de acte și ai poza mea.
Din pacate, cu aprox o luna in urma, am fost nevoit sa aleg varianta „grea”.
Adica sa renunt la un moft personal (a fost greu pentru ca era un soi de vis care mi s-a insurubat in cap acum >15 ani) pentru ca ar fi insemnat sa sparg pusculita.
Era vorba de o suma de 5-6K Euro + undeva la (minim) 2K Euro pana prin luna martie 2024.
Nu saraceam, nu muream de foame, nu as fi fost nevoit sa mananc iaurt cu eugenii timp de 6 luni. DOAR ca, si e un mare „dar”, acest moft/vis personal era exclusiv al meu, familia nu ar fi avut nicio bucurie/satifactie la modul direct de pe urma acestui moft. Sa nu fiu inteles gresit, ai mei m-au incurajat sa fac lucrul ala si ma simt super-norocos avand familia pe care o am.
Doar ca acest „moft” al meu putea pune in pericol minim un (posibil vreo 2-3) proiect legat de vacanta/”quality-time” in familie. Pentru ca asta era situatia, era imposibil sa incapa TOATE proiectele astea, 1-2 ar fi trebuit scoase de pe lista sau, in cel mai bun caz, amanate pe o perioada asa, mai NE-definita.
Si am considerat ca merita sa „sacrific” un proiect din care ar fi iesit 100% satisfactie petrsonala pentru 1-2-3 proiecte din care va iesi satisfactie pentru toata familia.
Ah, daca as fi fost singur pe lume, perfect de acord cu ideea articolului, imi faceam moftul ala fara sa clipesc.
Comentariu beton!24
Deja stiu ca o sa coste pe acolo :)))
Si nu avem banii astia, asa ca strangem incetisor. Si candva, sper eu cat mai repede sa vina candva-ul asta, vom porni la drum. Nu vreau sa raman cu regretul ca nici macar nu am incercat sa-mi indeplinesc un vis.
Trăiesc clipa evident. Fără să îmi pun în pericol siguranța financiară a mea sau a familiei, încerc să am sau să avem cât mai multe experiențe interesante. Eu am un principiu: acasă compar ce și cât costă, caut oferte, încercăm să nu consumăm aiurea apa, curentul etc. În schimb când plec/plecăm banii sunt secundari.
Că dacă te uiți cât s-au scumpit biletele de avion sau cât te costă să vizitezi obiective turistice pe ici colo, nu mai pleci nicăieri.
Îmi amintesc acum mulți ani când am fost în Veneția pentru prima dată că am avut o revelație că viața nu e așa rea dacă îmi permit să dau pe o pizza 15 euro, pe o bere 10 și să ascult muzica din piață.
Bre, da există și bere fără alcool! Nu că m-aș fi atins de asa ceva, da știu că există!🤣
Nu, nu doresc sa intru in clubul celor mai bogați din cimitir.😃
Dar pentru mine e necesar sa am un buffer financiar ca să știu , de exemplu, că pot să-mi fac un implant în regim de urgență sau să înlocuiesc o lucrare mare fără să mă bag in datorii. Că doar n-o să muncesc/călătoresc cu găuri in gură…. Când am avut siguranța asta am călătorit, fără discuții. Când a trebuit să consolidez bufferul financiar, am ales călătorii mai mici, că doar poți să trăiești clipa și mai aproape de casă! Se poate foarte bine🤣 Nu scrie nicăieri că trebuie musai să fie pe alt continent sau la mama drq.
Am economisit când eram adolescentă și tânără. Cadouri cash de la bunici (noi nu știm ce-ți trebuie) , bani câștigați din dactilografie și scriere de programe Fortran pentru colegii de la mecanică sau chimie. Aveam destui pentru un apartament de 2 camere. Apoi a venit inflația galopantă a anilor 90, tot ce economisisem a reprezentat foarte puțin. Așa că după ce am avut un job care chiar era bine plătit am avut o alergie cumplită la economisire. Pentru cârcotași, când era clar că vine devalorizarea bruscă eram in spital, așa că soțul și tata au luat decizii. Proaste. Fanteziste.
Că sa revin la subiect, aș cheltui 5000 de euro pe o excursie de vis, dacă aș mai avea încă pe atât rezervă. Dar mă „consolez” că nici starea sănătății nu-mi permite o vacanță obositoare.
tot pe acolo, as cheltui daca as mai avea cel putin inca pe atat in fonduri de rezerva.
nu as da toti banii pe o excursie, am responsabilitati.
Depinde.
Daca esti cat decat ok material , ai casa, eventual o masina si se vede vag ceva prin frigider, atunci merge si chestia asta cu traitul clipei. Insa daca tie iti mor sobolanii de foame in casa unde oricum stai cu chirie si ti se pot vizualiza in rezolutie 4k din alta galaxie gaurile din pantaloni/chiloti/pantofi si ciorapi atunci nu mai merge faza cu ”imi traiesc clipa” decat daca iti asumi conditia de boschetar.
Mai nasol este cu cei care au bani de ii pot intoarce cu furca si totusi nu isi traiesc clipa ca sa adune si mai multi galbeni iar pe final dau coltu uneori destul de brusc si se lafaie apoi intr-un cavou luxos in timp ce rudele impart averea.
Comentariu beton!21
@gigi: In timp ce rudele SE BAT pe averea ta.
Dacă poți, de ce nu? Poate mai încolo nu se va mai putea. Acum mulți ani, când eram încă burlac, 5000 de euro mi se părea o sumă mare și am tot amânat un proiect. Pe măsură ce a trecut timpul suma necesară s-a dublat. Dacă ar fi să fac acum pasul, ar trebui să scot cel puțin 12000 din fondurile de rezervă. Din păcate dacă nu faci lucrurile la timpul lor, e posibil să nu le mai poți face. Așa că trăiește clipa, speră mereu la mai bine dar pregătește-te și pentru mai rău.
Intotdeauna aleg calatoria. Cu aceleasi limitari, sa nu fac imprumut pentru asta. Dar altfel, da, sunt pentru calatorii, pentru experiente, pentru concerte, pentru evenimente, pentru tot ce ma face fericita!!! In detrimentul pusculitei si atat.
Eu aleg si una si alta! 🙂
Cand ne-am hotarat sa facem El Camino, ne-am gandit ca n-o sa fie o vacanta scumpa. Cat poti cheltui cand mergi cu rucsacul in spate, mananci ce gasesti si innoptezi in hostel-uri? Din documentarile preliminare ne-am facut o stima de buget, am mai adaugat ceva (ca nu se stie niciodata) si am purces la drum… Am plecat stiind cu exactitate doar suma platita pe biletele de avion .
Doar ca socotelile noastre de acasa (aia de dinainte si aia de dupa) n-au mai dat acelasi rezultat. Pe drum au fost multe variabile, de la „mi-e pofta de”, ” as vrea sa incerc aia”, „hai sa probam si un hostel privat (mai scump, dar cu piscina)”, „ia uite ce bar misto, e timpul sa ne oprim” si multe erau din categoria „e cumpatare sau e zgarcenie?” (Una dintre mirari a fost ca mancam mai putin cantitativ, baut moderat, dar aveam mai multa energie)
Cand am facut totalul, la intoarcerea acasa, am fluierat: era ceva mai mult decat 10 zile la mare all-inclusive cu burta la soare..
Dar amintirile, senzatiile traite, sensul de libertate dat de faptul ca fiecare zi e o necunoscuta si ai posibilitatea de a face alegeri diferite … au fost momente care n-o sa fie confundate cu alte concedii…
Poate nu la anul, dar sigur vom mai face un traseu, cu surprizele si cheltuielile extra aferente…
Comentariu beton!14
Clar, in momentul in care am banii si nu trebuie sa ma imprumut, as pleca fara discutie.
Bine, trebuie pusa si o rezerva deoparte, sa fie pentru zile negre – dar ce e prea mult strica, zic eu. Cum spunea cineva mai sus – viata e scurta. Sa pun banii la ciorap ca sa ce? Sa ma laud apoi la cunostinte: „uite, bai, ce frigider tare mi-am cumparat”?
Cine stie ce se va intampla intr-un an-doi si nu mai pot merge nicaieri – sa raman doar cu regretul?
Fiecare va judeca in functie de firea pe care o are: extrovertitii nu-si vor face prea multe griji inutile (ca de unde se duc banii inseamna ca e loc sa mai vina) iar introvertitii vor prefera siguranta calculelor.
Omul meu isi scrie intr-un caiet cheltuielile, pe categorii, ca sa stie la sfarsitul anului cam pe ce a cheltuit banii.
Eu ma uit la extrasul de cont: daca au fost X lei si au mai ramas Y, inseamna ca diferenta s-a cheltuit pe chestii necesare (indiferent ca au trebuit pantofi pentru copil sau incercat o marca noua de produse sau trei aperitive cu trei prietene diferite intr-o saptamana)
Dacă ar fi după mine, mereu aș alege banii, dar banii nu mă aleg pe mine. Dacă aș vedea în mână suma asta aș trăi clipa imediat. Nu adică ca să mă duc până la polu nord dar ca să nu mă duc nicăieri, în special nu la muncă . Măcar vreo 3-4 luni așa să mă odihnesc de spinare. Și după aia aș strânge multi bani ca să nu mai muncesc deloc mai incolo.
sfatul meu e sa nu va intindeti banii de vacanta >2luni de venit.
E frumos cu „YOLO”. Am fost si io acolo. Merge cand ai 20 de ani. Dupa, e mai bine ca yolo sa fie dupa ce iti arunci niste bani in conturi de economii. Nu de alta, dar de la un moment incolo ai nevoie de bani pentru dinti (lol), pentru cheltuieli suplimentare.
Plus ca, daca ai niste bani economisiti, cand pleci in vacanta poti sa te duci si la un restaurant mai special, poti sa bei si un suc la „terasa aia”.
Pe vreumuri cam numaram cat cheltuiam in vacante. Acum, am asa cam o banuiala, dar nu prea mai conteaza. Oricum, nu apuc sa cheltui veniturile lunare pe o vacanta. Ca in continuare sunt zgarciob 😀
Comentariu beton!18
In general, la cheltuieli d-astea pe termen mai lung (concedii, etc), eu personal tin minte oarecum ordinul de marime (adica stiu daca a fost in zona sutelor sau miilor de euro) si cred ca e suficient.
De asemenea, orientativ, incerc sa ma documentez asa in mare inainte de un astfel de eveniment, sa vad daca imi permit sau daca are sens (de ex am idee cam cat e o bere sau o masa in UK sau Spania, etc).
Altfel, tin minte un cost specific daca s-a intamplat sa vreau sa iau ceva si nu mi-au ajuns banii :))).
@animaloo, chestii suplimentare… fix asa e!
acum imi dau seama ca fix 5500euro au costat doua stenturi pt mama la privat.
ca-n pandemie, nu se putea decat in privat.
nu-i vorba, ca si-acum e la fel, la stat nu poti face nimic
mie mi-a aparut o casa, fix pe strada unde voiam. Era mai greu sa o iau cu YOLO, am avut nevoie de bani pentru ea 🙂
dar, cand am fost in malaezia, din motive de cauza, am mers fix cu ultimii bani. Gen, ultimii bani pe anu ala, am mai imprumutat de la unu altu sa traiesc
„Vă dați seama că ăsta al meu s-a crucit larg când i-am explicat și lui toate astea, da? Pe motiv de „cum, bă, să nu știi cât te-a costat TOT? Nu ești sănătos?”. După care m-a lovit din nou când m-a întrebat dacă mai plecam dacă știam dinainte cât o să mă coste? Suma exactă, gen. Am ridicat încă o dată din umeri. Aș fi plecat indiferent cât mă costa. Desigur, cu condiția să am banii, să nu trebuiască să mă împrumut sau ceva. Da, ok, n-aș fi plecat dacă asta presupunea să-mi cheltuiesc și ultimul leu din cont sau să intru masiv în banii din rezerva strategică (să nu-mi spuneți ca n-aveți o rezervă strategică, că nu vă cred).”
Eu cred că sunt oameni care nu pleacă dacă nu știu exact cât va costa totul. Poate din anxietate, poate din obsesia de control, poate ca să fie siguri că le ajung banii prevăzuți. Mai sunt unii care n-au buget de concediu, pleacă așa spontan cu câți bani au pe card în ziua aia și apoi se trezesc la fața locului că se întâmplă o problemă mare și n-au bani să se întoarcă acasă. (Dacă din orice motiv nu mai poți lua zborul pe care îl avea deja plătit și trebuie să iei urgent altul, poate fi o cheltuială extrem de mare. Bonus dacă ești în afara Europei.)
Mai sunt unii (i-am văzut pe grupurile de vacanțe) ca își notează absolut toate cheltuielile de la fața locului, de la cele mari, până la biletele de autobuz, de aceea probabil amicul tău nu înțelegea. Mie îmi pare că atunci când ai atât de mult componente cărora trebuie să le ții evidența, aia devine deja mai mult contabilitate și mai puțin vacanță. „Benzină – notat. Hotdog – notat. Taxă de autostradă – notat. Breloc suvenir – notar. Cafea din benzinărie – notat.”
Da, aș pleca în vacanța viselor mele (care, pe hârtie, e plănuită 80% și pentru care am banii strânși în mare parte, separat de alte concedii, cheltuieli, fonduri) dacă aș avea în contul alocat ei aproximativ dublul sumei necesare. Sau măcar 1500-2000 de euro în plus de backup, măcar cât să știu că în caz de urgență am banii de rezervă să pot reveni din cealaltă parte a lumii.
Anul ăsta nu am plecat nicăieri în concediu, că n-am avut chef/planuri/dispoziție. Iar în iulie s-a ivit ocazia să îmi schimb bicicleta (promoție+model în stoc+dorința de a lua una nouă de vreun an).
Îmi depășea bugetul pe care l-aș fi avut alocat pentru ea, chiar și fără să intru în rezerva strategică.
Am stat vreo săptămână cu ea în coș, frământându-mă dacă o iau sau nu.
Te las să ghicești ce decizie am luat…
… îți dau un indiciu: prinde cu destulă lejeritate 50 km/h…
Comentariu beton!15
Lângă fostul am trăit 27 ani în care am adunat lucruri și bani în cont. Mai mult el. Și când ne-am despărțit el a rămas cu ce a adunat, iar eu am ales să-mi trăiesc viața. Și acum am și cu cine să mă bucur de tot ce vreau să fac.
Comentariu beton!24
In 2017 ne.a rambursat statul belgian 4500 de euro din impozit , nu am stat nici o clipa pe ganduri, am luat o vacanta de vis in Mikonos, nu am regretat nici o clipa. De la 1 aprilie m.am pensionat, am vandut tot ce aveam acolo si ne.am repatriat. Am inchiriat un apartament mobilat si utilat, nu mai investesc in lucruri doar in vacante si in ceea ce ne face viata frumoasa…cat mai avem!
Comentariu beton!13
Daca ma intrebai in urma cu 5 ani, clar spuneam banii. Fix inainte de pandemie am ajuns sa avem niste rezerve (urgenta, placeri, etc) si cat de cat stabilitate financiara. Eh, fix in nebunia aia cu statul acasa am decis sa pornim o afacere de familie, care aduce venituri frumusele avand in vedere ca suntem printre putinii din Europa care facem asa ceva. Astfel incat in momentul in care o cunostinta a adus in discutie o vacanta in Zanzibar unde nu se mai putea duce am ales sa o luam noi. Bai nene, o experienta pe care nu ai cum s-o uiti vreodata. Asa ca acum as spune oricand – vreau sa ma bucur de viata, copilul e mare, timpul trece mult prea repede pe langa noi.
Si in plus, daca nu acum, atunci cand?
Nici eu nu calculez cat ma costa o vacanta (cel mult pot sa iti spun poate cazarea cat a costat), in rest imi ajunge cata contabilitate fac zi de zi, in vacanta vreau doar sa ma relaxez :))
Eu vin cu ideea nepopulara ca totusi trebuie sa fii mai chibzuit si clipe „traite intens” si foarte frumos pot sa-ti afecteze traiul pe termen lung. Acum 4-5 ani(cred) ma intalnesc cu fost colegi de liceu, ne vedem rar desi majoritatea suntem in Timisoara. Unul dintre noi, Gigel sa-i zicem povesteste ca el baga concedii la greu, ca a vazut toata lumea ca a meritat, ne arata poze, extraordinar. Apoi ne vedem peste alti „ani”. Ce mai faci ? Ba, caut un apartament si e nasol, foarte scumpe. Copilul a crescut si o chirie la 3 camere decent este 400-500 de euro. Nici afacerile nu mai merg asa bine, il doare si spatele. Pai tu f*teai 4-5 excursii pe an de 4000-5000 de euro bucata si nu ti-ai luat nici macar o „cocioaba” de 3 camere ? S-a uitat la mine ca la urs, cum de nu simpatizam cu problema lui mare. Ai 40(si vii dinspre 50 🙂 ) si nu ti-ai luat un apartament. Pofta de munca si energia iti scad. s-ar putea sa-ti scada si veniturile. La pensie o sa te trezesti ca nu ai bani de chirie dar sub pod vei povestesti la boschetari cum a fost la Machu Picchu. Concluzia este ca aveti sanse sa traiti destul de mult majoritatea, nu va bateti joc de bani, in toate trebuie sa fie si cumpatare.
Comentariu beton!25
Aș pleca oricând. Asta e tot ce rămâne, bucuria experiențelor.
@ Era cineva in complet dezacord, care acuza autorul de fudulie gratuita (nu mai gasesc comentariul, poate un Alex?):
„Tot ce știu, cu siguranță, este c-a fost mai scump decât m-aș fi așteptat și c-au existat multe cheltuieli pe care nu le prevăzusem de acasă. – Aș fi plecat indiferent cât mă costa. Desigur, cu condiția să am banii, să nu trebuiască să mă împrumut sau ceva.”
Aici e clenciul. Eu inteleg ca autorul are o stabilitate financiara care ii permite sa spuna: de la punctul asta ce pastrez, visul sau banii? E o variatie a articolului de zilele trecute al lui zoso: cand ai deja un echilibru financiar, continui sa strangi din ..punga sau incepi sa iti indeplinesti visurile?
Ca a mai calatorit si are o idee despre preturile din Europa, n-a plecat chiar orbeste. Insa avea siguranta aia ca orice s-ar intampla, nu va trebui sa cerseasca la marginea drumului. Iar asta le ajunge unora, fara sa fie milionari.
Mie mi se pare de prost gust intrebarea individului „cat ai cheltuit cu tot?” pentru ca in general se stiu cheltuielile importante, nu parcarea, inghetata, moftul de moment… Abia acolo e incercarea de a-i face socotelile in buzunar si de monetizare a unui vis. Aici mi se pare lipsa de empatie, pentru ca toate emotiile au fost transformate intr-un „cat a costat?” E singura modalitate de a se relationa cu ceilalti? Ca apoi sa se bucure de desteptaciunea proprie, ca el n-ar risipi toata suma aia?
Daca ar fi fost visul amicului, ar fi avut deja o estimare. Mie imi suna mai mult a „ia uite ce chestie tare, cat ma costa s-o fac?”
De ce n-a intrebat cum s-a simtit? Ce i-a adus in suflet, in ganduri? Cu ce a ramas?
In schimb a intrebat „daca ai fi stiut suma dinainte, ai fi cheltuit-o asa?” care se traduce prin „auzi, da’ moftul asta al tau, a meritat?” Sincer, e o intrebare foarte proasta, daca am resursele si dorinta profunda… Numai nu i-a spus ca putea administra mai bine poala de bani..
Cred ca o persoana care intreaba asta nu are un deziderat atat de puternic, nu are o pasiune, nu stie cum e sa doresti ceva in mod irational si sa te simti implinit cand obtii acel ceva (care, adevarat, poate fi nerelevant pentru altii… ) Se confrunta cu ceilalti prin prisma banilor pe care e dispus sa ii cheltuie pentru determinate chestii.
Probabil inainte de „cat ma costa?” ar trebui sa se intrebe „doresc intr-adevar?”
Pentru mine, de exemplu, raspunsul e nu. Dar ia intreaba-ma daca vreau sa mai fac un concediu umbland de nebuna 20 de km pe zi cu rucsacul in spate, facand si strangand patul in fiecare seara si dimineata iar la sfarsit sa cheltui mai mult decat un sejur intr-un hotel cu „pune-te masa, scoala-te masa!”…
Așa ce m a răscolit articolul de azi… Pentru că a fost o perioadă in care ne am gândit că nu i momentul 🙁 N a fost momentul să ne dăm cu montgolfierul, aveam de făcut specializări, n a fost momentul să Veneția, am pus casa la punct, n a fost momentul de Niagara, am cumpărat ultimele scule care ne avansau profesional… Furam câte un wkd mai lung, cu o umbră de vinovăție că stătea “producția” 🙁 Și? Viața ne joacă uneori niște feste 🙁 Și moartea și mai și 🙁
Eu aș opta azi pt trăirea visului, acum, cât timpul mai are – încă – răbdare…
Comentariu beton!11
Eu aș pleca, dar fix în acest moment al vieții mele, aș alege banii. Mereu am avut bani deoparte și am ales experiențele, că nu știi niciodată ce e după colț, însă acum încă nu m-am redresat financiar complet după divorț și prioritatea numărul 1 este să completez consistent economiile.
Astăzi am rezistat tentației de a-mi lua un paltonaș scump de parcă ar fi fost aurit, am dat-o naibii de clipă, dar ce fericită am fost ca am rămas cu banii! Cu toate că paltonașul m-ar fi făcut și mai fericită, dar, na, sa ma mulțumesc cu fericirea mai ieftină!
Ce să zic. Eu am un coleg și prieten cu care țineam, in școală /internat banii in comun. După ce viața ne-a dus pe fiecare in altă direcție, că așa era cu repartițiile, nu l-am intrebat niciodată despre câți bani are sau cât l-au costat excursiile.
Nici nevasta nu m-a întrebat cât a costat cine stie ce moft al meu.
Acum o săptămână i-a trecut prin cap să ne dăm toți cu parașuta. O pălărie de bani, dar a meritat.
PS: să stii că există oameni care castigă incredibil de mult, dar nu reușesc să aibă un fond de urgență. Am eu un cumnat, single, fără copii, care câștigă mai mult decât mine +nevasta mea și el la jumatatea lunii se împrumută tot la noi, care avem și 2 adolescenți.
Pacanele?! Fiti atenti ca altfel va fi groasa. Spun asta cunoscand pe cineva care a vandut 3 camere si acum sta in chirie, cine stie pentru cat timp, intr-o garsoniera „construita” din uscatoria blocului.
Eu sunt un zgârcit.
Buna ziua. Mă numesc Andreea Nistor.
Prefer sa pun bani deoparte pentru concediu.
Dar merg în concediu și mă bucur de el.
Privelistea de la Nordkapp este unica, asta e clar…la fel si drumul ( impreuna cu familia) spre si dinspre acel punct terminal al excursiei ( am avut noroc de o matusa cu resurse, caci altfel nu vedeam eu globul acela 🙂 ). Am avut parte de o alta calatorie prin Norvegia tot datorita matusii, inclusiv Lofoten, amintirele sunt de nepretuit din acele excursii.
Daca ar fi sa aleg , mi-as indeplini visul / moftul, viata cred ca e prea scurta ( insa tot as tine cont de parerea familiei – nici sa termin bugetul tuturor nu as putea ).
Mi se pare ca tine de prioritati si in ce alte destinatii mai vrei sa traiesti clipa. Uite un exemplu, eu vreau sa ajung prin India si prin Japonia, pentru care imi trebuie mai multi bani, mai ales ca m-as baga la ceva circuit de 2 saptamani mai scumput. Circuit care, chiar daca are pretul de 2000-4000 eur, include doar zbor, cazare, niste vizite, niste mancare, dar nu *toti* banii pe care-i cheltui acolo.
Drept urmare, ca sa ajung in destinatii de genul, am doua variante: ori am brusc un venit mai mare, ori strang din cur mai mult timp ca sa am banii necesari. Dar daca strang din cur mai mult timp, inseamna ca merg in mai putine vacante (sau doar in aia) in anul respectiv. Daca nu imi convine asta (si pana acum nu mi-a convenit), prefer sa merg prin Europa de 4 ori, cate o saptamana per vacanta.
Dar sa renunt la o vacanta de genul India/Japonia doar ca sa tin banii in cont si sa ma uit la ce frumos arata, nu vad sensul.