Auziți, știu că vara e deja pe sfârșite, dar august este totuși lună de concedii. Și mă gândeam că poate mai sunt printre voi destui care pleacă pe câte undeva cu mașinile.

Nu vreau să cobesc sau ceva, dar, de când am ieșit din România, am văzut cel puțin trei mașini ridicate pe platformă din aia de service auto. Ultima a fost chiar ieri. Niște cetățeni danezi se chinuiau să urce pe o platformă un Opel Astra care cunoscuse și vremuri mai bune.

Motiv pentru care țin să vă readuc aminte o treabă pe care v-am mai zis-o în chiar prima zi a drumului către Nordkapp. Dacă aveți de gând să plecați pe undeva cu mașina poate n-ar fi rău să luați în considerare Pachetul de Vacanță al celor de la Autonom. Adică pachet de asistență rutieră internațională în vacanță.

Că știți cum e, dacă pățești ceva cu mașina în România, ești acasă, dai telefoane, te mai descurci. Nu e vreo plăcere, dar ai mult mai multe șanse să te descurci mai repede. În schimb, când ai ieșit din țară lucrurile devin ușor mai complicate.

Unde mai pui că încă puteți lua pachetul de asistență rutieră internațională la preț redus (119 lei), bani pentru care timp de 15 zile ești acoperit în caz că se întâmplă vreo neplăcută cu mașina. Uite ce acoperă: asistență 24/7, tractare în caz de accident sau defecțiune tehnică și parcare. Iar dacă chiar ai pățit necazul, poți să mai alegi și unul dintre următoarele servicii: cazare, mașină de înlocuire, repatriere persoane sau repatriere mașină.

Știu că râdeți de faza asta cu repatrierea de persoane, dar am niște amici cărora li s-a stricat mașina în Grecia și-a trebuit adusă acasă pe platformă. Ei erau acolo patru persoane, toată familia, cu cățel cu purcel. Ok, trimiți mașina acasă pe platformă, dar cu cei din familie ce faci? Te mai costă să-i trimiți și pe ei? Te mai costă. Bani pe care nu-i luaseși în calcul în bugetul inițial de vacanță.

De-aia vă zic să luați aruncați un ochi peste pachetul ăsta de asistență rutieră internațională. Mai bine să fie și să n-ai nevoie decât invers.

Eu n-aș sta nicio clipă pe gânduri. Nu am cum să pun în balanță confortul meu psihic, liniștea mea la căpuț, vizavi de costul de 119 lei. Păi ăștia-s bani pentru care te ridici flămând de la masă, la o cârciumă mai răsărită.

Eu doar v-am adus aminte, voi faceți cum vreți.

sursa foto: freepik.com