[drumul spre Cercul Polar – ziua 9]

De la Bodø la Lofoten se merge cu feribotul. Se poate și pe șosea, dar sunt peste șapte ore de condus, drum pe care n-are niciun sens să l faci atâta vreme cât pot să te urci pe feribot.

Știam încă de la București că vom lua feribotul, n-a fost o surpriză pentru mine. Surpriza a fost doar când eram în Oslo și-am vorbit despre acest feribot cu prietena Marei care ne-a găzduit două zile.

M-a întrebat dacă am făcut rezervare pentru feribot, la care eu am ridicat grațios din umeri. Ce rezervare? De când îți trebuie rezervare ca să mergi cu feribotul?

Eu fiind obișnuit cu feriboturile din Grecia care funcționează pe modelul „primul venit primul servit”.

Și uite așa am aflat că dacă nu îți faci rezervare, adică dacă nu plătești în avans, ai șanse foarte mici să pleci. Se poate și fără rezervare, dar este fix la noroc, depinzi de numărul mașinilor care vor să se urce. Or în plin sezon turistic, nu prea ai cum să ai noroc din ăsta.

Ceea ce aveam să constat imediat ce-am intrat pe site să-mi fac rezervare. Pentru ziua de joi, când aveam eu nevoie, toate erau full booked, mai puțin ultimul, care pleacă din Bodø la ora 18:45. Da, normal, cine vrea să ajungă seara în Lofoten?

Pentru că n-aveam de ales, am cumpărat bilet pentru ora 18:45, ce era să fac?

Dar ieri, joi, am decis cu Mara să mergem în port, să vedem dacă putem pleca cu unul de mai devreme. Practic, am decis să ne încercăm norocul. Până la urmă ce aveam de pierdut?

Ceea ce am și executat. Ne am prezentat la feribotul care pleca la ora 13:30, să vedem dacă ne putem Urca pe el.

Nu ne am putut urca Nici noi nici vreo altă mașină care aștepta, pentru că feribotul de la ora 13:30 s-a anulat pe motiv de condiții meteorologice nefavorabile. Următorul pleca ora 15:00.

L-am întrebat pe tipul  care se ocupa cu organizarea dacă am vreo șansă să mă urc pe cel de la ora 15:00 fără rezervare. Omul a fost foarte sincer și mi-a zis că nu prea crede.

Mi-a făcut un semn larg către mașinile din jur și către toții oamenii ăia nervoși că li se anulase feribotul: „la ora 15:00 va trebui să-i luăm și pe cei care l-au pierdut pe cel de 13:30”. Un argument cât se poate de solid și de logic la urma urmei.

După ce ne-a explicat omul, am vorbit cu Mara și-am decis că nu mai plecăm nicăieri, rămânem în parcarea de la feribot și așteptăm pentru cel de la ora 18:45. Unde să ne fi dus? Că în Bodø nu mai voiam să ne întoarcem, hotelul fusese deja predat, până la urmă nu murea nimeni dacă așteptam niște ore acolo.

Așa c-am tras mașina într-un loc unde nu incomoda pe absolut nimeni și ne-am pus pe așteptat.

S-a făcut ora 15:00 și au început să vină mașinile care aveau rezervare, plus cei care îl pierduseră pe cei de la 13:30.

Eu eram afară din mașină la o țigară, mă uitam la marea aia de mașini calm și relaxat, știind că n am nicio șansă să mă urc pe feribotul ăsta.

Cum mă uitam eu detașat la tipul de la compania de feriboturi (același cu care vorbisem mai devreme) cum dirija traficul de mașini către navă, mi-a venit o idee: ce-ar fi să mă duc să-l mai întreb o dată dacă există totuși vreo șansă să mă urc pe feribotul ăsta?

Și m-am dus. Și l-am întrebat foarte calm și politicos exact cum v-am zis și vouă:

– Există vreo șansă să mă urc pe acest feribot?

– Aveți rezervare?

– Am, dar la cel de la ora 18:45.

– Unde aveți mașina?

I-am arătat unde era trasă Cupra.

N-a stat pe gânduri deloc. Mi-a făcut un semn către una dintre coloanele de mașini care așteptau să se îmbarce și mi-a zis scurt:

– Pune-o aici și intri pe feribotul ăsta.

– Mulțumesc.

Și asta a fost tot. Am intrat le feribotul de ora 15:00.

De ce? N-am o explicație anume, dar sunt aproape convins că omul mă ținuse minte de prima oară când am vorbit cu el. Nici nu era greu să mă rețină, eram singura persoană calmă și politicoasă, în marea aia de cetățeni revoltați că li s-a anulat feribotul.

După care, când am apărut din nou, probabil și-a spus: dar de ce nu l-aș ajuta eu pe omul ăsta? Și m-a ajutat.

Am ajuns în Lofoten cu patru ore mai devreme, deși eram pregătit sufletește să aștept. Și toate astea pentru c-am vorbit calm și politicos cu un cetățean norvegian care avea puterea să decidă asta.

Probabil nu degeaba poporul român, în înțelepciunea lui, are zicala aia cu „vorba dulce mult aduce”.

Călătoria la Cercul Polar este motorizată de Autonom, liderul pieței de mobilitate din România.

Companie sută la sută românească, Autonom funcționează printr-o rețea națională unică în 36 de orașe din România, precum și în două orașe din Ungaria. În total, operează o flotă auto de peste 13.ooo de mașini și oferă soluții integrate de mobilitate și finanțare:

➡️ Rent-a-car

➡️ Leasing Operațional

➡️ Produsul Business Green

➡️ Leasing Operațional Echipamente

➡️ Transferuri cu șofer

➡️ Asistență rutieră

➡️ Mașină de înlocuire

➡️ AutoRulate

➡️ Închiriere vehicule comerciale

➡️ Întreținere flotă

sursa foto: freepik.com