Domnu’ Piperea, hai că e simplu, nu-ți trebuie facultate pentru asta. Fiți atent aici. Am acasă un termometru de exterior. Între noi fie vorba, 32 de lei extrem de bine investiți.
Tot acasă am și două balcoane. Unul pe est (de unde răsare soarele) și unul pe vest (adică acolo unde apune). Așa se face că în timp ce pe ăla dinspre est am soare, pe cel dinspre vest e umbră. Cel puțin până-n prânz, că seara este exact invers situația: soare pe vest și umbră pe est. Ați prins-o?
Știți ce-am făcut? Am luat termometrul de pe balconul cu umbră și l-am mutat pe ăla cu soare. Și ce să vezi, zece minute mai târziu același termometru înregistra o temperatură cu 8 grade Celsius mai mare.
Respectiv, 31 de grade la umbră și aproape 39 la soare. Pe balcoanele aceleiași case, în același interval orar. Tulburător, este? Aproape că-ți vine să te îndoiești că temperatura și clima sunt niște „constructe sociale”.
Groaznic, vă spun, nu știu încotro ne îndreptăm cu meteorologii ăștia care susțin că e mai cald la soare decât la umbră. Mie deja mi-e frică.
P.S. Aici este contextul pentru cei care nu înțeleg rostul acestei demonstrații ridicole pe care ți-o putea explica, chiar și fără termometru, un corijent la fizica de clasa a șasea.
…
Gizăs!
Asteroiduuuuuuuuuu’!!!!!
Comentariu beton!32
Asteroidul a trecut pe langa noi de data asta – https://www.forbes.com/sites/ericmack/2023/07/16/hotel-sized-asteroid-undetected-until-two-days-after-close-pass-by-earth/amp/
No, penis.
Poate data viitoare avem noroc. 🤞
Comentariu beton!16
@Teo
Dom’le ești culmea, ne-au explicat oamenii că a venit din direcția soarelui și nu l-au văzut. Le-a intrat lumina în ochi.
Comentariu beton!17
ca noaptea nu se puteau uita…
Comentariu beton!11
Cat trolling pe aici:
Noaptea nu te poti uita in directia soarelui. ca sa vezi a asteroidul.
deci, nu au vrut sa vada asteroidu. Exact ce ziceam!!!
bre, @JT, urît mai vorbești! și iaca ce-mi făcuși, că am în cap un banc care se potrivește ca p.la, da’ dacă nu-l scriu are să-mi toace creierii vreo cîteva ore, so:
unu’ umbla pe la saloane de coafură
– bună ziua, vopsea verde aveți?
– avem, da…
– și… vopsiți și… organul…?
după multe refuzuri, înjurături și aruncări în stradă, găsește în sfîrșit pe cineva dispus să execute lucrarea; cu o condiție:
– să-mi explici la ce-ți trebuie!
– păi, știți, io duminică mă-nsor…
– așa, și?
– și nevastă-mea, viitoarea, n-a vrut să facem nimic înainte, că ea îi fată cuminte, că n-a mai văzut…
– așa, și?
– păi ce pățește ea cu mine dacă întreabă „de ce îi verde?”…
cum ziceam, nu se potrivește în context, da’ îi zece clase peste inepția lu’ duomnu…
Comentariu beton!74
@costicămusulmanu: 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Tare banc 🤣🤣🤣🤣
Da’ chiar! E incredibil! Suntem manipulati! Auzi tu la ei nesimtiti! 7 SAPTE grade diferenta intre temperatura la umbra si la soare…
Comentariu beton!14
Ăsta e avocat. Pentru ei , soare sau umbră, înăuntru sau afară tot pușcărie este . Cum dracu a ajuns avocat?
Comentariu beton!20
Cat costa gradul diferenta in piata, aud? Interese mari la mijloc, este clar 😉
Ăsta chiar e prost sau se face?!
LE: A șters postarea? Eu nu o văd. Noroc de print screen.
Si eu am intrat de curiozitate pe pagina lui si nu o vad, posibil sa o fi sters…
Oricum, mare e gradina Domnului si ma intreb cati prosti mai poate cuprinde!
Oare e retard?
N-ar fi exclus
Asta spune multe de scoala romaneasca. Eu sunt maxim de enervat cand tanticile de la TV repeta de N ori ca „vai temperatura la umbra este de X grade”. Mi se pare absolut normal ca la soare sa am masuratori mai mari si stiu totodata ca temperatura se masoara in statii meteo sub anumite circumstante. Nu orice termometru pus pe acolo e considerat ca instrument de masura.
Insa revenind la personaj … asta e profesor universitar. Daca nici chestiile minimale nu le stie ce poti astepta la restul. Imi aminteste un banc celebru: „In avion: un domn si o fetita. Domnul zice: Ce-ar fi sa stam de vorba?, se pare ca timpul trece mai repede conversand . – Bine, zice fetita inchizand cartea pe care abia o deschisese, despre ce ati dori sa vorbim? – Pai, zice domnul, o tema interesanta ar fi despre fizica atomica nu crezi? si surade superior. – De acord, dar intai vreau sa va intreb ceva: O vaca, un cal si o oaie mananca acelasi lucru – iarba, dar oaia excreta niste bilute, vaca o placinta, iar calul niste mingi uscate. Cum va explicati fenomenul? – Habar n-am, zice domnul, minunandu-se de inteligenta fetitei. – Atunci cum vreti sa vorbim de fizica atomica daca nici despre cacat nu stiti nimic???”
Comentariu beton!128
Pai crezi ca ăsta crede vreo secunda ce scrie? In schimb știe ca asta crede audienta lui si ca asta vor sa auda. Si atunci asta le dă. Fix ca Șoșoaca, Dan Negru, Gâdea, etc. La Simion am niște indoieli…
Comentariu beton!25
Ori imi dați voie ori nu,eu iau minunea asta de coment cu coppy-paste,o pun unei prietene fiindca tema zilei la pag comuna a fost fix acest cretinel numit cica,prof universitar.Imi place bancul de numa!
Daca zicea numa de temperatura resimtita, hai, treaca, da sa nu-i fie clar prostului ca e mai cald la soare?
E „advocat”. Ăștia demonstrează ce vor ei pentru tariful corespunzător.
Comentariu beton!28
Hai ca ai dat-o de gard! Te-au cumparat si pe tine… Cum sa fie mai cald la soare decat la umbra? Am 50 de ani dar asa enormitate nu am auzit…
Maine poimaine ne spui ca acum in Australia e iarna si frig. Babăiatule…
Comentariu beton!36
E măsluit termometrul 😉, se vede pixelul albastru
Comentariu beton!13
Ăsta-i ca senatorul ăla care cerea public, de la tribuna parlamentului, să ni se spună ce împraștie avioanele, că a văzut cu ochii lui cum avioanele lasă în urma lor dâre de otravă!
Comentariu beton!34
„Auzi băi Gheo, cică azi sunt 39 dă grade la umbră!”
„Și cine te pune să stai la umbră?”
Comentariu beton!57
Inchide Gheo geamul ca ploua afara! Si daca,l inchid, nu mai ploua???
Omfg… „Idiocracy” în viața reală. Incepe să mi se facă frică de ce urmează, cu așa bipezi în jur. Ma întreb, oare acum ceva ani erau tot așa mulți idioți, sau nu aveau ocazia sa se exprime pe social media și nu-i vedeam?
Comentariu beton!31
La soare e mai cald decât la umbră? Te pomenești că și Pământul se învârte în jurul Soarelui..
#dacăeștiprostdemiccândeștimare
numatejoci
Comentariu beton!40
@ametist: ce face? Te-or răpit reptilienii, e clar! Nimic nu știi.
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Frate-miu știe clar că Pământu-i plat și gravitația nu există, că altfel de ce balonu’ cu heliu merge-n sus și nu-l ține gravitația la sol.
Comentariu beton!20
Asta-i nivelu’…dacă nici asta nu mai e conspirație, atunci n-are rost sa mai vorbim! 🤣🤣 O fi auzit el pe undeva de construct social și crede ca asta înseamnă 🙈
Din arhivele unor ziare serioase franțuzești (se întâmpla în mileniul actual(
Mai mulți miniștri ai învățământului în Franța nu știau regula de 3 simplă (unul a ajuns academician, altul fost CEO la Oreal).
Bruno le Maire pe când era ministru al agriculturii nu știa să transforme un hectar in metri pătrați. Oare ce școală fac politicienii aceștia ?
Comentariu beton!18
Conspirație mondială, nu alta, iar ne manipulează ăștia din ocultă cum vor.
Boss, înțeleg eu că e insuportabil de cald, da’ chiar așa, să te iei de un dac liber și entelijent pe canicula asta? 🤔
Se știe că dacii ăștia știu totul, vii tu acum și le demonstrezi că nu-i adevărat?🤔
Sper sa nu năvălească acum pe blog sa ne copleșească cu entelijența lor uimitoare , că te vad cum o sa faci scurtă la mână dând block în stânga și-n dreapta…
mă, rog, faci cum vrei. 😉 🤪
Comentariu beton!18
Văd că și Mândruță a intrat pe subiectul ăsta, sper sa nu declanseze dacii liberi vreun jihad acuma pe canicula asta…că ei au mintea bine răcorită și relaxată in hrubele dacice…
Comentariu beton!11
Cu ăştia voiai să facem tuneluri să trecem munţii de la est la vest şi de la nord la sud?
Comentariu beton!31
Bravo Cami!
Mihai nu voia, dar voiau ei, așa că le-au luat pe alea dacice și numa’ mai aprind niște făclii în ele, că-s gata făcute
Nu-i dragut ca domnu’ Piperea e unul dintre cei care ne explicau doct cum e cu Covidul, vaccinul si „interesele” 😀 ?
Comentariu beton!18
Citeam pe Twitter de un flat-earther mai cunoscut. S-a apucat sa faca un experiment stiintific, sa demonstreze ca Pamantul este plat si i-a iesit ca are curbura!! Asa ghinion nu am mai pomenit! 🙂
Comentariu beton!30
Tot el ne explica doct…cu dobanzile…parca…!
Păi dom’ Piperea muncește nu gândește, și el știe că ceea ce i se spune „de sus” e adevărul adevărat.
Si dă mai departe cu larghețe la alții ca el, nu?
Deh, slujba-i grea, simbria mică, vrea mai facă și el un ban cinstit și niște valuri binefăcătoare..
Un nebun arunca o piatra in balta si 3 blogari se chinuie s-o scoata.
Comentariu beton!18
Nu cred că adepții inepțiilor lu pipera citesc cele 3 bloguri.
Ia uite domne, tocmai ce povestisem că am stat mai mult la umbră, pe plajă, la mare, în Grecia. Proști noi, că puteam să stăm bine-mersi la soare, că tot aia era!🙄🤔
Comentariu beton!13
Și un articol „de opinie”, tot de azi:
https://www.dcnews.ro/si-inainte-erau-veri-de-foc-si-n-a-mai-murit-nimeni-de-la-prea-mult-cald-si-soare-amintiri-din-verile-comuniste-cu-ventilatoare-rsr-inghetata-polar-si-apa-de-cismea_923133.html
Ciudat, pentru că toți știm că înainte era mai bine, nu? Mai bine dar cel puțin la fel de cald, sau cum?
Acum serios vorbind, eu nu-mi amintesc să fi ținut vara din aprilie/mai până la sfârșitul lui septembrie, și nici nu-mi amintesc să fi fost atât de greu de suportat căldura. Oare asta o fi de fapt, că se resimt temperaturi mult mai mari din cauza vestitului ITU?
De unde știe putoarea asta obraznică și nenorocită că înainte n-a murit nimeni de căldură? Că doar n-a controlat ea personal? Da tot articolul pute de ideea că înainte era mai bine….
@Maria, nu știu unde locuiești dar la mine, aicișa, în Valea Jiului a fost frig de m-am căcat pe mine până pe la sfârșitul lunii iunie.
Piperea asta nu prea mai are ce face, dupa ce a innebunit cu conspiratiile, libertatile, vaccinurile. As zice ca ar fi motive serioase sa se ia in prezent de guvern, stiu eu, partea economica, masurile propuse, etc, ar avea ceva mai multi urmaritori. Da i s-a cashunat pe ANM. Am senzatia ca a ales un subiect cam slabut. Probabil a postat repede in timp ce era in masina intre statiunile de la mare si astepta sa ajunga in Eforie.
Stai, vrei sa spui ca e mai bine sa stam la umbra cand e cald?
Domnu’ Piperea a fost odata un baiat destept. A fost. In tinerete…
vezi că s’teți proaste amîndouă?! vă luaț de duomnu’ ca boala de omu’ sănătos!? și unu’ n-ați sesizat oportunitatea…
domnu’ advocat, unde găsesc, dom’ne, răspunsu’ lu’ institutu’ dă vreme meteorologică? că-l înrămez, cu interpelarea dvs. dimpreună, și cîn’ s-o plînge nevasta la iarnă că-i frig în casă din cauză că am oprit io centrala pe gaze fff scumpe, pac, ARTICOLU’!!! mă gîndesc că dacă-i teoremă, se verifică și reciproca, nu?
d’aia s’teț săraki!
Comentariu beton!12
Când ești prost și mai și claxonezi să vadă toată lumea…
Domnul respectiv e prost adunat grămadă!
Bai, ia terminati. De fapt nici nu exista temperaturi. Sunt o inventie a meteorologilor ca sa vanda termometre.
Gata, fiecare la scara lui, eee dracie.
Comentariu beton!34
Si producatorii de haine sunt implicati fiindca eu iarna imi cumpar haine groase si vara subtiri, m-au pacalit.
Comentariu beton!22
No ca la umbra tot cald e😁
Mama a pus piticul la soare. La umbra termometrul piticului avea 30 de grade. In nici 5 minute a suit mercurul la 34 de grade.
Mai citeam ieri un „articol” in care o tanti explica cum ca pe vremea lui Ceauşescu tot asa de cald era ca si acum. Io sincer nu imi amintesc sa fi avut 40 de grade. Daca se ajungea la 30 de grade eram tare fericiti. Si asta doar cateva zile pe vara.
îți dai seama ca animalele sunt mai deștepte decat asta?
leul in savană își face siesta la umbră
Comentariu beton!11
E dresat, nu stii tu!
Andreea, ai dreptate, Piperea e dresat de ruși.
Aşa țin unii morțiş să semnalizeze.
Dar parcă-s din ce în ce mai mulți.
Nu am citit toate comm.urile dar daca,l puneai pe aragaz, adica la umbra in bucatarie, deasupra aragazului, nu arata temperatura din Bucuresti? Asa fac si gigi24 si altii cand nu va luati fes in cap cand mergeti la paine!
Sigur e stupid să ne batem capul pentru a afla de ce un avocat AUR bate câmpii.
citeam pe undeva ca conspirationistilor li s-a pus pata pe crema solara, cica te omoara. mamaie nu se dadea cu crema cand mergea la secera si a trait pana la 80 de ani.
Sa nu se dea frate, ca prea e aglomerat peste tot.
Cred că te referi la asta: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/el-pais-cremele-pentru-protectie-solara-sunt-toxice-noua-teorie-a-conspiratiei-care-se-raspandeste-pe-internet-2430757
Dacă selecția naturală nu mai face față, o ajută ăștia cu conspirațiille? 🤭
E o postare de pe un cont fake
Nu, nu e. Doar a șters după ce a zis cretinismul.
Zilele astea am montat panouri pe un acoperiș și vă zic sigur că cineva ne minte pentru că pe telefon îmi arăta maxim 30 de grade (nu știu dacă la umbră sau la soare că nu specifica) și pe acoperișu de tablă crecă erau 50.
Râdem , glumim da se zvonește că va candida la europarlamentare pe listele AUR, punem pariu că va fi ales?
No, întreb și eu ca tot neștiutorul, cine-i gheorghe piperea ăsta, de a meritat ca la 31 de grade la umbră să faci tu efortul de a muta termometrul în balconul cu soare? (Cred că eram în clasa a cincea, cel mult a șasea când ni s-au explicat principiile măsurătorilor meteorologice; e drept, asta înseamnă acum vreo 45 de ani)
Ce mă enervează aici e că soarele nu apune la vest, ci la NV, in perioada asta a anului.
Probabil e de vină și Pământul ăsta plat, de care pomeneste @JT😜
Uau!!! Constructe sociale…
Îmi plac de mor cei care se apucă să conteste chestii științifice folosind argumentul „mie mi se pare / nu mi se pare”. Ți se pare că… ce? Cât stai tu și cugeți chestii ca aia din postare ți se pare că Pământul se mișcă sau că stă pe loc? Sau cum li se pare ochilor tăi, că Pământul se rotește în jurul Soarelui, ori invers? Ce li se pare ochilor tăi când văd 24 de cadre derulate într-o secundă – că sunt 24 de imagini separate, sau că vezi un film? Sau ce-ți transmit când au de-a face cu radiația în infraroșu: că nu-i nimic acolo, ori că o fi ceva? Iar urechile ce-ți zic când au de-a face cu ultrasunetele: că e liniște, sau că e gălăgie? Și corpul tău ce-ți spune dacă ieși în spațiu: că ai slăbit brusc sau că nu ai problema asta? Iar dacă te duci să încălzești apă pe vârful Everest, cum ți se pare că se încălzește: mai repede, mai încet sau la fel ca la tine acasă?
Unuia ca musiu Piperea i-aș da problema aia cu „de ce când faci „pfuuuu” aerul iese din gura ta rece, iar când faci „haaaaa” iese cald?” I-aș mai aduce mâncare din când în când, să nu moară de foame până o rezolvă. Sau, în fine, până i se pare că o rezolvă. 🙂