De-a lungul acestei vieți am auzit de nenumărate ori faza cu nunta minimalistă. Aici, în mod normal aș fi băgat comparația aia cu „n-am păr în cap de câte ori am auzit-o”, dar cum între timp nu mai am păr în cap la propriu, cumparația a devenit ușor superfluă. Nfine…

Revenind, nu știți ce este nunta minimalistă, nu? Păi, este atunci când viitorii miri îți povestesc înflăcărați despre o ceremonie lejeră unde vor fi prezenți doar el și ea, prietenii apropiați și câinele Blackie, într-un decor simplu, dar feeric în simplitatea lui.

Decor care diferă, de la caz la caz, doar în funcție de gradul de imaginație al celor doi viitori însurăței. Fie pe o pajiște cu maci și margarete, fie la o cabănuță în munți, fie pe o barcă în Deltă, fie pe un pachebot norvegian în apele teritorale ale Greciei.

Dar, indiferent de peisaj, laitmotivul e întotdeauna același: „să fie cât mai simplă, frate, noi o să ne îmbrăcam la blugi și tricouri, iar ceilalți pot să fie în bermude și teniși, nu ne interesează. Ah, și fără muzică proastă, fără rude pe care nu le-am mai văzut niciodată în viață sau invitați necunoscuți”.

Hai, ziceți voi că nu vă suna cunoscut. Că mie nu-mi ajung degetele de la mâini și de la picioare să număr de câte ori am auzit câte o pereche visând așa.

Mno, nu știu cum naiba se face că absolut de fiecare dată nunta minimalisto-hipsterească sfârșește plecând la ferma unde se duc nunțile minimaliste să se joace cu alte nunți minimaliste. Iar în locul ei își face apariția monstruozitatea aia odioasă care este nunta la români.

La revedere blugi și teniși. Rămas bun cabană în munți și pajiște cu maci și margarete. Bun venit rudelor de la țară și cetățenilor pe care-i vezi doar de două ori în viață: la nunta ta și la nunțile lor. Adio tricourilor și ținutelor non-conformiste, bun-venit cocurilor și frezelor permanent, tip funcționară CEC anii optzeci. Mireasa răscolește aproape un an magazinele după rochie sau pantofi și-și face programarea la coafor cu șase luni înainte.

De ce, prieteni? Unde a dispărut minunăția aia de nuntă simplă, fără toate rahaturile astea, la care visau? Cine și ce i-a obligat să se înghesuie cu încă doua-trei sute de persoane și să-și transforme visul într-un coșmar și pentru ei și pentru invitați?

Ah, și dacă tot am intrat în subiectul ăsta spinos, mai am o nedumerire crâncenă. Poate aflu răspunsul acum. Care-i treaba cu rochiile de mireasă, că nu mă duce capul să pricep? Niște obiecte vestimentare ale căror prețuri sunt adesea absolut aberante și cu toate astea femeile se dau de ceasul morții pentru rochia de mireasă.

Nu mă mai apuc sa spun că de multe ori sunt oribile (rochiile, nu femeile), asta e treabă de gusturi până la urmă. Dar mă interesează ce le mână pe ele în luptă să dea atâția bani pe o cârpă extrem de scumpă pe care o vor purta o singură dată?

Ok, înțeleg dacă ai mulți bani și nu te deranjează să dai pe o rochie indiferent cât costă. Dar de multe ori femeile își cumpără niște rochii de mireasă pe care în mod normal nu și le-ar permite, unele ajung chiar să facă credit la bancă.

Ei, bine, asta vreau să-mi lămuresc. De ce, oameni buni? Care e motivația? Doar pentru că există niște convenții stupide?

În ceea ce mă privește, n-am mai fost de multă vreme la o nuntă și voi face tot posibilul să nici nu ajung prea curând. Dar mi-am promis ferm că, dacă voi fi nevoit să mă duc, ținuta mea va fi exact așa: tricou, blugi și adidași. Dacă au ținut morțiș să mă aibă acolo, înseamnă că m-au invitat pentru distinsa mea persoană, nu ca să vadă dacă am vreun costum mai de doamne ajută sau vreo cămașă de firmă.

sursa foto: freepik.com