Odihnit după somn lung si bun, mă dau jos din pat s-o iau spre bucătărie să fac cafeaua. Dar n-apuc, că pe undeva pe la jumătatea drumului se aude vocea stăpânei inimii mele:

– Am visat urât.

Știți, eu fără cafea dimineața nu pot să funcționez. Pot să merg, pot să mă spăl pe dinți sau să fac pipi, pot să fac chestii pe pilot automat, dar până nu iau prima gură de licoare aburindă, gândesc în reluare, cu hopuri. Pe scurt, dimineața poți să mă anunți că vine asteroidul ăla care va face planeta praf și pulbere, că eu tot îmi voi face o cafea înainte.

Așa că-mi forțez mintea încă adormită pentru un calcul mental scurt. Calcul din care reiese că pot să aflu liniștit care e faza cu visatul urât și DUPĂ ce fac cafeaua. Prin urmare, ignor ce-am auzit și-mi văd de drum.

– Nu mă întrebi ce-am visat?

La revedere cafea în următoarele cinșpe minute. Băi, și mai aveam atât de puțin până sa reușesc să ies din cameră…

Mă opresc, deși aproape că știu ce va urma. De obicei, când are coșmaruri, sunt de două feluri. Ori visează c-au pățit copiii ceva nasol, ori visează că m-a răpit o blondă superbă care mă exploatează secsual fără milă.

Pot să înțeleg sperietura când visează c-au pățit fetele ceva nasol, e îndreptățită și eu m-aș speria rău.

În schimb, la partea cu blonda stau mai greu cu priceputul, pentru că, nu-i așa, ce blondă superbă nu și-ar dori un aproape sexagenar, cu burtă și început de chelie? Vă zic, coșmarul e cum nu se poate mai real.

Nfine, revenind, cu gândul la cafeaua aia care pare că se îndepărtează de mine pe o perioadă nedeterminată, întreb calm:

– Ce-ai visat?

– Am visat că eram în vacanță undeva într-o țară străină și mi-au furat trei sferturi din haine…

Am dat să zic ceva, dar n-am apucat (v-am zis că gândesc greu), c-a venit și continuarea:

– Mi-au mai lăsat două perechi de chiloți și patru tricouri.

Mă, io de felul meu nu sunt un om rău și mai sunt și empatic cu suferințele celor din jur, dar la auzul acestei grozăvii n-am mai rezistat:

– Sper că erai într-o țară unde era foarte cald afară.

Și-am țâșnit pe ușă spre cafeaua aia, fix înainte să aud din spate:

– Nesimțitule!