Am ales să scriu textul ăsta pentru că m-au întrebat și prietenii de-ai mei, dar și oameni pe care abia dacă-i cunosc, cum de am plecat din țară tocmai de Paște. Cum adică să sărbătorim învierea fiului Bărbosului printre venetici? Cum să nu stăm acasă, să ne bucurăm de lumină și de cele cuvenite pe masă?
Vă spun cu mâna pe inimă: a fost cea mai bună alegere pe care o puteam face. Am scăpat total de orice stres care vine la pachet cu această sărbătoare.
Curățenie generală oricum nu făceam, dar am scăpat și de toată aglomerația aia dementă care transformă Bucureștiul într-o imensă parcare în săptămâna dinainte. Nu știu dacă ați condus vreodată prin București în zilele în care haitele de credincioși iau supermarketurile cu asalt ca să fie siguri că vor avea cele cuvenite pe masa de Paște.
E o plăcere, vă spun, coloane nesfârșite, ambuteiaje, nervi, înjurături, oameni grăbiți, haosul perfect. De altfel, discutam ieri pe un grup cu niște distinși intelectuali care nu știau cum să înjure mai diversificat modul în care Capitala era efectiv blocată la ora când discutam. Vă spun extrem de sincer că mă încearcă o stare de fericire vecină cu beatitudinea că n-am mai fost nevoit să trec prin așa ceva.
O să ne prindă Paștele pe drumul de întoarcere și vă garantez că n-o să murim de foame și nici n-o să se sesizeze Bărbosul Suprem că, în loc de cele cuvenite pentru sfânta masă, o să mâncăm ce-o să găsim pe drum.
Iar de ajuns în București, vom ajunge fix în ziua aia când e cel mai liber pe străzi, că, na, toți „bucureștenii” au plecat acasă.
Nfine, cam astea sr fi motivele pentru care am ales să plecăm fix de Paște, și niciunul dintre noi n-are vreun regret în această privință. Iar inima mea cântă de fericire pe chestia asta.
Altfel, vă urează fratele vostru s-aveți sărbători mișto, cu sau fără cele cuvenite pe sfânta masă! ❤️❤️❤️
„aglomerația aia dementă care transformă Bucureștiul într-o imensă parcare”
Err, nu știu cum să-ți zic, dar de afară așa pare tot timpul.
Comentariu beton!24
Da, te cred. Dar noi de aici, din interior, putem să deosebim zilele în care după ce-ai condus 30 de minute încă mai vezi locul din care ai plecat, de cele în care nu-l mai vezi. 😁
:))
Silver lining
De cind m-am mutat, nu mai simt Pastele la fel, desi fac cele cuvenite 🤪. Dar inteleg perfect si ati facut bine. Fiind ieseanca, aveam tot timpul impulsul (dupa posibilitati) de a pleca din Iasi de Sfinta Paraschiva. Aglomeratia e cumplita si de evitat. Iar voi ati facut o excursie pe care intr-o viata, indiferent cit de mult calatoresti, tot pe degete o numeri.
Comentariu beton!15
lasă că duminică tre’ să petreceți, că doară e ziua soțului, nu? să-i transmiți La mulți ani!
Buuna alegere ati facut ! Pe masa oricum va fi ceva de mancare,la slujba de inviere nu cred ca te-ai fi dus ! De ce sa tot alergi dupa „traditii”cand ele se rezuma ,la noi, la curatenie,mancare muuulta …si cam atat ! Asa,v-ati indestulat sufletul cu liniste si cunoastere. Banuiesc ca fetele,mai ales ca sant bine pe drum,au fost cele mai incantate !
Drum bun la intoarcere si toate cele bune !
Comentariu beton!12
Una din prietenele mele a stat ieri în traficul bucureștean 5 (cinci) ore, pe ruta ștefan cel Mare-Gara Filaret-retur. Dincolo de asta, eu cred că Dumnezeu ne vede și ne găsește oriunde am fi și orice am avea pe masă. Și mai cred și că ne iubește parcă un pic mai mult, ca pe copiii rebeli, când știe că suntem bine cu alegerile de călătorie, cu pui în loc de miel și parc în loc de biserică. Altfel spus: Sărbători cu lumină și liniște, tuturor!
Comentariu beton!31
Fix așa ziceau și intelectualii fini de pe grupul despre care povesteam în text. Doar exprimarea era nițel diferită, gen, conținea termeni precum „morți” și „sex”. 😛
Nuanțe subtile, boss 😂
Sincera sa fiu nu stiu unde a stat ca toată săptămâna asta mi s-a părut fff liber in București. Ieri a fost un pic mai agitație, insa nu ca-ntr-o zi de joi obișnuită. Săptămâna asta miercuri a fost singura zi aglomerata. Zic eu. Si merg cu bicla mereu de la Lujerului la Promenada Mall – rută f aglomerata cand e aglomerat
Ooo,salutări de la Ploiești,făceam în vinerea Paștelui și 3 ore din București până acasă. Mai ales când am avut sediul la Obor sau în str.Amzei.
Altfel spus ,ce contează pentru alții când ați plecat de acasă,voi să fiți sănătoși,că Paștele nu pleacă nicăieri,nu e obligatoriu să speli geamuri doar fiindcă o fac vecinii sau neamurile.
Sărbători cu bine!❤
Comentariu beton!11
fără multe dintre ele; ieri am loat 1,5kg dă cotlet dă pork (da’ probabil îl voi găti peste 1 săptămînă, că e ziua lu’ eu și e mai fain cu pretini) și 2kg dă ceafă (pă tradițional, anșea); musulmanca își va face o pască (maybe) și niște ouă roș pentru copchilă; drob îmi fac io tot săptămîna viitoare, să se stabilizeze bursa cepei verzi (bă, ăștia-s normali, 2 lei/legătura??!?);
dimineață pe la 6 am descins în selgro (apă/cafea/pept dă pui/bere), da’ asta după ce am spălat mașina (or făcut vecinii șanț în fața porții și căram glod în ogradă, nu că vine Paștele, da?);
ți-aș da adresa pentru inimi de rață la tigaie, în Sofia (la 3′ de centura sud, zona Ikea), da’ nu știu dacă lucrează cînd treceți voi…
Comentariu beton!16
Clar nu lucrează mâine seară. Dar e ok, ne-am asumat că vom face învierea cu sendvișuri de la benzinărie, iar duminică, atunci când vom ajunge acasă, ne vom descurca cu ce avem prin frigider. 🙂
Costicamusulmanu
Daca boss ar face tot ce I s-a recomandat aici, I-ar mai trebui vreo 200 de ani 😀
Sa avem iertare ,dar ceapa verde la Kau… era 2,5 lei. Usturoiu mai scump dar nu mai stiu cat.
@costica – Sa-ti ofere preamaritu’ Allah alea 72 de virgine, da si tu adresa aia cu inimi de rata!
kiossev Hotel sofia; pui pe google, da’ n-au tot timpul…
Dar la frati intru credinta din grecia(ortodoxism si acolo) nu e acelasi obicei? Adica sa aiba grija sa nu le lipseasca nimic de Paste pe masa, a fost de neânteles pentru mine chestia asta mereu, bine, nu eram impotriva diversitatilor de prajituri pe care le savuram la maxim cu aceasta ocazie, da no, nimeni nui perfect, fiecare cu viciile lui :))
Aparent, nu e același obicei. Ieri a părut o zi foarte pe chill aici.
Nouă ni se trage de la anii ăia de foame din comunism, sunt convins de asta.
Nici la bulgari nu e nebunia din București. Fac oamenii cumpărături, dar ieri mi-a luat 10 min să ies din Billa. Nu știu să zic, dar parcă românilor li se pune o ceață pe creier înainte de sărbători și singura soluție la asta e golirea rafturilor dimpreună cu statul in trafic la infinit
Comentariu beton!12
De multe din acele obiceiuri(eu zic totusi ca e un obicei) romani scapa destul de greu, partea proasta e ca unele din ele se transmit mai departe.
Cel putin unde stau eu, in Creta, este fix același obicei: ieri s-au vopsit ouă, azi se face cozonacul, iar maine mâncarea. Diferența este că nimeni nu se plânge/laudă, toată lumea e relaxata. Și poate se face mai puțină mâncare, se mai mănâncă și la tavernă (au un miel la proțap… ceva mai bun nu există), iar la slujba de inviere primești un ou rosu și o felii de cozonac.
Comentariu beton!13
@Cera ce dor mi-e de Pita de pe Creta ! Păcat că numai pe insulă se face (Pita = clatita aia umplută cu brânză , nu lipia )
Eu te înțeleg! Sărbătorile se petrec în familie, îi ai cu tine pe toți cei care contează, deci Paștele poate fi oriunde. Pentru cine să fi rămas în țară?!
Comentariu beton!17
Și asta e adevărat.
Adevarat a-nviat
Bravo pentru inspiratie, foarte bine ai facut! Eu plec duminica dimineata la Bologna, luasem bilet pentru sambata, dar a schimbat wizz data. Azi o sa sterg geamurile, a ramas o mazga urata dupa zapada mieilor si am de spalat si doua incarcaturi la masina de spalat, desi cica nu se spala in Vinerea mare.
Da, e păcat mare să vrei să ai hainele curate. Stă Bărbosul cu catasitful deschis și te notează de cum ai băgat rufele în mașina de spălat. 😛
Mai asta cu spalatul in zile de sarbatoate sa mor daca am priceput-o vreodata. Eu cred ca mai mult o regula bisericeasca sa prinda oamenii la slujba. Crestina nu este sigur ca la catolicii mei polonezi nu am auzit de asa ceva. @Mihai voiaj placut si enjoy timpul ramas in Grecia.
Comentariu beton!21
Ca parca le speli tu. Tot masina le spala. Nici eu nu tin la spalat de sarbatori sau duminici. Iar catolicii nu tin de nici o regula. Spala, curata, renoveaza. E doar zi libera, profita de ea ca sa mai lucreze prin casa🤷♀️
Comentariu beton!11
Asta cu spălatul în zile de sărbătoare și pe mine mă enervează. Să nu zic când merg la ai mei câteva zile, se nimerește vreo sărbătoare și vreau să spăl. Imediat sare mamă mea să nu o fac. De fiecare dată îi zic că eu spăl, nu ea, să mă lase. De fapt, nici măcar eu, mașina o face. Și eu sunt catolică, ea e ortodoxă
Comentariu beton!11
@AdinaE, depinde de vârsta lor. Multora (80+) nu le place cu partea renovatul, despre care spuneai, in zile de duminică.
Daaa, eu am auzit una de m-am crucit , de la vara mea care e mare judecator, era o sarbatoare gen schimbarea la fata sau asa ceva, zise asa : sa nu cumva sa calci azi rufe, e ca si cand ai calca fata maicii domnului. Sa mori tu ? i-am zis ca aveam ceva pretentii la ea, sa nu mai vorbim ca ea decide in neste cazuri acolo la tribunal, daca vine cu o faza din asta pici pe spate….
Comentariu beton!19
Eu nu simt agitația. Copiii sunt în vacanță. Îmi fac cumpărăturile cu o săptămână înainte de orice sărbătoare. Nu merg la biserică.
Nu țin post. Nu vizitez pe nimeni și nu primesc vizite.
Azi mănânc drob pentru că mama mi-a trimis verdeața necesară.
Singurul lucru specific: înroșesc 10 ouă.
Despre plecări, fiecare când are chef și energie, de ce nu?
Comentariu beton!39
Dacă ar fi toți ca tine…
Me too!
Pentru mine Paștele nu mai există de când nici o femeie nu a vrut să se îmbrace în fecioara Maria pt una bucată kinky sex. Orice era permis dar până la asta.
Comentariu beton!29
Doamna nu mai citește pe aici, nu? 😀
Mai citește. Știe ce are în casă.
Comentariu beton!13
Doamnă, sunt alături de dumneavoastră în greaua încercare…
@Doamna Edelweiss: faceți-i hatâru’ soțului o singură dată. Apoi vă veți simți ca-n Rai, versiunea 7 stele, nu aia de o margaretă, pentru toți muritorii de rând. 🤭
Comentariu beton!17
Acum doi ani, am „păscut” la Paris cu mâncare pe trepte la Trocadero.
Anul asta „paștem” in Italia, la fata si nepoțel.
Poate, când va fi Pastele ortodox deodată cu ala catolic, om paste si pe-acasă.
Comentariu beton!13
Pai Grecia, e patria Pastelui, daca te duci acolo, esti si mai pios 😉
Asta cred ca stie tot poporul
Nici eu nu fac curatenie de Paste. Si uite ca si eu sunt plecata la Viena in vacanta si ma intorc abia duminica. Si sora-mea pleaca si ea azi cu al ei familion tot in vacanta si se intoarce abia duminica ailalta.
@JT, vorbeste tu cu Barbasul sa opreasca conducta de ploaie. Inteleg ca tu ai relatii mai multe in capitala Austriei😁🌦
Comentariu beton!11
Dumnezeu stă în Schengen.
Comentariu beton!20
@AdinaE: mă ignoră total, nu contează că l-am ridicat în slavi sau l-am trimis în iad. El îi vesel că plouă, că-i cu agricultura și silvicultura. Îmi zice că abia așteaptă să se facă prunele lu’ Moș Crăciun să facă ăla ceva pălincă mistică de revelion. Am zis că-mi vând tot ca să-i cumpăr cel mai scump coniac sau whiskey sau scotch, ce vrea el, numa’ să ne dea soare, dar degeaba.
N-am cu cine, un țăran.
🤣🤪🤣🤪🤣🤪🤣🤪🤣🤪🤣🤪
Comentariu beton!20
@JT, ce Schönbrunn in ploaie si ce fleşcăială.😧
‘Tui bautura lui sa fie😈. Putea si el sa amane pana duminica 🌧
@AdinaE: putea să amâne pe noiembrie, dacă era băiat de treabă. 🤣🤣🤣
Invidie. Invidie simt. Ieri am făcut jumătatea drumului de la Drajna până la Slobozia în 50 minute. 9 km. Credeam că se lucrează pe undeva (ce naivitate!), ori a fost vreun accident? Ei aș! Ieșea românul de la Lidl, situat exact în giratoriul de la intrarea în Slobozia, pesemne încărcați de cele toate cuvenite, pentru masa tihnită și plină de lumină, mai ales de la lumânările pe care li le-am urat, în pace, alături de toți morții, și le-am luat toate neamurile în sabie, meșteșugit, ca odinioară, de la fașă la barbă albă.
Bărbosule, ai milă de mine, că o să mă trimită muierile după Lumină, aide plm!
Comentariu beton!26
Am plecat dintr-o țară de rit catolic intr-alta, dar nu am simțit agitația specifică despre care vorbești.
Cred ca astia sunt necredincioși, nu stiu cum vine cu spiritul Paștilor.
Lumină vom lua in avion, că vom fi mai aproape de Bărbosu’ și la ora potrivită am să-i anunț pe toți că s-a dat „desteptarea”…. învierea cum ar veni.
PS, dar mesaje despre sfanta luminå mai puteți primi, nu?
Chiar era uimită Maria mea că a primit de la barbarii de vikingi fro două mesaje despre miracolul învierii.
Zile plăcute să aveți, in continuare!
Comentariu beton!14
Unde vă duceți, șerif?
Suntem in Gran Canaria, ne perpelim la soare😜, duminică noaptea vom fi din nou la răcoare.
Comentariu beton!16
Ooo, ce tare!
@MV,mi-ai făcut poftă de caracatiță, ceea ce voi avea, pe rit spaniol, diseară
@MV, am săvârșit Sfânta caracatiță! Săț dea Barbosu sănătate pentru ideea ce-ai adus!
La noapte aterizam la Oslo. La noi în sat astăzi ningea😜Incepe să ma distreze iarna asta
Sunt pe drum spre Istanbul. Da, la ăia care nu roșesc ouă și nu fac cozonac. Aia e. Mâncăm ce găsim.😁 Sărbători fericite tuturor!
Să bagi niște adana kebab și pentru mine. 😀
Eu am fost atât de fericită când am ales să nu merg de Crăciun acasă la ai mei, și am rămas acasă la noi. Doar noi 2, a fost cel mai frumos Crăciun ce l-am avut, liniștit, fără bătăi de cap, drumuri, tone de mâncare și pregătiri. Mă gândesc să îl transform într-o tradiție. De Paști, din păcate, vom merge pe plaiurile în care am crescut, dar imediat după, în concediu.
Comentariu beton!17
Fac eu, azi, drob și vopsesc ouă. Vă pot aduce, să aveți pe drum, dacă vreți. 😍Cozonac nu fac, dar puteți încerca unul grecesc de la https://terkenlis.gr/%CF%80%CF%81%CE%BF%CF%8A%CF%8C%CE%BD%CF%84%CE%B1/%CF%84%CF%83%CE%BF%CF%85%CF%81%CE%AD%CE%BA%CE%B9%CE%B1/
Au cu umplutură de toate felurile. Un deliciu. Sunt magazinele lor prin tot orașul.
,,fie ca de sfintele sărbători ” fiecare să facă ce dorește. Eu ,cel mai mult și mai mult,cînd o să fiu mare,vreau să devin călător ( sunt deja și mare/cam prea mare,și călătoriile sunt minunate).
Anul trecut am fost in Roma, intre pastele lor si am ajuns duminica acasa, cand totul era liber. Perfect!
Anul asta era Parisul dar…din pacate, s-a anulat. Mai incercam.
Eu oricum nu am nicio treaba cu religia si cu sarbatorile…
citesc asta din aeroport 😅
Comentariu beton!13
😀
Ia uite, eu credeam ca se aglomereaza traficul in preajma slujbelor de denie, din saptamana asta! Tre sa luam masuri, dreapta credinta de rit nou, la supermarket, nu la biserica! Evribadi hepi- prea fericitii, comersantii, mult-prea-drept-credinciosii!
Nu pot sa imi imaginez ceva mai frumos decat un drum vesel, intre trei fete frumoase!
Ce sa iti mai doresc??
Tocmai am bagat un oki din satelit, sa vad ce mai face poporeanu’ de Sfintele Paste: paste sau nu paste? 🙂
Traditia cu (ne)lucratul de sarbatori era pt a avea ceva „libere”, pe plantatia boierului, atunci cind nu existau concedii si pt a merge la biserica, unde, in zilele de sarbatoare, Popa primea ‘cerea) si mai multe „bancute” pt slujba. Dar nu cred ca mai intereseaza pe cineva cum era odinioara. Mie imi place cum scria Zaharia Stancu.
Exact de paștele nostru am fost anul trecut la Frankfurt. A fost minunat. N-am scăpat însă, cu o săptămână înainte, de un mic paște în avans, la mama. Nu care cumva să nu beneficiem măcar un pic de mâncarea de paște. Că de „magia sărbătorii” nu aveam de gând oricum. Anul ăsta mergem tot la ea, mâncăm ce ne face bun și jucăm remi.
cel mai usor sa ibtelegi asta este cand te muti din Romania! Eu nu mai simt de mult Pastele si Craciunul. Un Craciul l-am facut in spania si altul in Maroc. Atat de relaxant a fost totul! Nu spun ca nu-s bune datine, dar nu realizam cat ne streseaza! Bravo. Ma bucur ca romani care locuiesc in Romania fac asta!
Salutări din Stambul! Special pentru mâncat miel am venit, ăștia chiar se pricep 😁. Da’ scap și la ceva baklavale și o ciorbă de burtă, cred.
În altă ordine de idei, am prins un Paște în Grecia, stăteam la hotel. D-abia am găsit ceva de mâncare la un local, în rest închis tot. Oameni care se respectă.
Pentru mine a trecut Pastele, niciun fel de agitatie. Nu mi-am putut lua nici macar cateva zile de concediu, altfel as fi plecat in tarile mai calde. O prietena a plecat in Namibia de Paste si ce mi-ar fi placut sa o insotesc 🙂
Io ieri am făcut o tavă de pizza ș-o oală de supă de fasole verde. Ne ajunge lejer 2 săptămâni amândurora. Blondina oferă desertu’. 👅👅👅
🤣🤪🤣🤪🤣🤪🤣🤪🤣
Comentariu beton!14
Ahahahahahahaaaa. 💃
Partea faină îi că mi-o luat o oră să gătesc ambele. Simultan. Că aluat de pizza io am în congelator în permanență.
Fasolea am primit-o la borcan, de la maică-mea, care nu se poate abține, an de an, să nu pună fasole verde, dovleac, compot, dulceață pentru toți 3, cu toate că știe că sunt și la magazin. Asta-i plăcerea ei, așa că n-o stresez pe subiect. Mie-mi convine. 😎
Comentariu beton!16
Mama, ce-as pleca si eu! Sa nu aud de nimic ce tine de orice sărbătoare. Pentru mine, de ceva timp toate zilele au aceeași semnificatie. Nu ai cum altfel, cand la 34 de ani rămâi văduva si cu un copilaș. Apoi, treci abia, abia si printr-o boala, aia cea mai nasoala, venită la pachet si cu o depresie (si asta tot cea mai nasoală). Si cel mai grav ca trece si copilul cu tine prin asta. Asa ca nu cred ca sunt de condamnat ca la un moment dat am început să pun putin la îndoială tot ce tine de spiritualitate.
Comentariu beton!51
@Daniela: te imbratisez.
Îmi pare rău să citesc ce-ai scris. Nu știu ce se poate spune în situații de genul ăsta. Dar știu cu siguranță că la un moment dat va trece și va fi bine. ❤️
Nu pot decât să-ți trimit o îmbrățișare virtuală 🤗 cuvinte nu prea găsesc..
Comentariu beton!15
Daniela, toate trec. O imbratisare si un gind bun :*
Importantă e compania în care ești, nu locul. În deplasare sau acasă, contează să ne simțim bine.
Sărbători frumoase oriunde ați fi!
Da. Cea mai buna alegere. Chiar mă roade un vierme de invidie pentru modul cum a petrecut MV zilele acestea care preced Pastile, versus tradiționalul: smotru, alergat, bucătăria și în fine oase rupte de oboseala. Nu că aș aplica eu rutina prezentată, că doar curățenie fac pentru că nu îmi face bine la psihic dezordinea, gătesc că hobby, dar nebunia de la cumpărături mă sperie. Acum suntem la poalele muntelui, lângă un pârâu, cu rulota și așteptăm Pastile într-un mod atipic. Dar tot mă roade invidia….🙈😁
Eu pe câmpia muncii azi 😁 de mâncare se găsește că nu suntem în deșert, curățenie se mai întâmplă să fie că nu suntem sălbatici și relax că de marți tot pe câmpia muncii voi fi. A fost puțină Islandă și puțină auroră boreală cât să ajungă până data viitoare. Sănătoși să fim!
Excelenta alegere! La plecare mă refer!
Eu unul am rămas de unul singur acasă și mă răsfăț făcând NIMIC! Uite așa, de-al dracu’! Oricum nu m-au amuzat niciodată întâlnirile astea „de sărbători”! 😈
Comentariu beton!14
Cateva ganduri in legatura cu ce se discuta legat de sarbatori. Recunosc ca eu stau destul de stramb fata de tot ce urmeaza sa spun dar incerc sa mentin o directie cat de cat dreapta, in teorie.🙃
Deci, traditiile sunt una, obiceiurile, alta. Traditiile sunt ceva mai general, vechi de milenii, ce ne uneste sau ar trebui sa o faca, mai profund, ceva ce ne ofera o identitate spirituala, nationala, culturala. Obiceiurile sunt ceva mai individual, ce tin si de interpretarea personala, de-aia se si zice „cate bordeie, atatea obiceie” .
Legat de traditiile si obiceiurile pascale, eu nu cred ca Nasterea si Rastignirea Mantuitorului cer sacrificarea atator amarate de animale. Lucrul asta a aparut in vremurile astea, moderne, in care exista o abundenta de mancare de proportii nerusinate. Acum 100 de ani mancarea era mult mai modesta si poate de-aia in mult mai stransa legatura cu evenimentele speciale din viata omului. Mancarea chiar simboliza ceva pozitiv, adica celebrarea unui eveniment special dar si recunostinta si respectul pentru obtinerea ei.
Zilele libere de sarbatori nu existau in trecut, sunt un privilegiu al timpurilor de azi (in comunism nu am avut asa ceva) si cred ca fiecare e liber sa se bucure de ele sau sa le ignore. Curatenia turbata din preajma sarbatorilor isi are si ea o explicatie si religioasa dar si practica. De sarbatori ai un pic de timp liber in plus si faci un efort pe care in zilelele obisnuite nu esti in stare sa-l faci din motive de servici (majoritatea inca are job-uri fizice solicitante) si de alte obligatii.
Intalnirea cu familia de sarbatori nu ar trebui sa fie ceva greu, apasator, ar trebui sa fie ceva fericit, sa te incarce pozitiv. Dar sigur ca depinde de relatia pe care o ai cu familia. Nimeni nu-si doreste o intalnire toxica chiar daca e vorba de cei dragi. O parte din cei dragi nu sunt chiar mereu iubibili.
Ca o concluzie, parerea mea personala este ca tot ce tine de anume celebrari din viata noastra si nu numai, isi au explicatia in trecutul nostru. Daca nu-l cunoastem, riscam sa judecam gresit crezuri, atitudini, comportamente, stil de viata.
Sigur ca exista traditii si obiceiuri din trecut tampite (in general alea in care femeii i se cere sa asculte de toti, de parinti, de sot, de socrii, de familie, de societate) si e mai bine fara dar la fel au aparut si azi o gramada de apucaturi zapacite fara care e mai bine.🙂
Comentariu beton!25
Anul trecut de Paste reveneam din Republica Dominicana… Ce vremuri 🙂
Am prin Pastele catolic acolo la ei, dar in hotel nu s-a facut prea mare caz, chiar imi amintesc ca in zilele alea am vizitat o insula in zona, Saona pe numele ei….
Dar in general am observat ca numai la noi la romani e disperarea asta, in alti ani de Craciun/Paste am fost in multe tari europene, Belgia, Norvegia ,Elvetia, Austria, oamenii se comportau normal, nu innebuneau cu mii si mii de cumparaturi. Aici umplu astia cosurile si a 3-a zi , marti, cand se redeschid supermarketurile, sunt din nou la post cu totii, sa cumpere…o fi vreo tara ramasa de pe vremea cealalta cand nu gaseai mai nimic in magazine, dar intre timp eu zic ca s-au mai schimbat generatiile…
Pastele l-am petrecut de doua ori la sarbi, si intr-un an la gretzi :-). A fost foarte misto. Sarbii nu tin toti slujba de Inviere, mai mult pe langa granita, in al doilea an am si cautat mult o biserica in care sa se tina. La greci a fost chiar foarte misto: localnicii erau imbracatin in hainele bune, parca era dintr-un film italian 🙂 . La greci am vazut bisericile mai luminoase, semanau mai ult cu cele catolice. La sarbi, in duminica de Inviere, destui oameni munceau pe camp sau in gospodarii, ciudat.
În primul an când m-am mutat în Belgia, Paștele Catolic și cel Ortodox au fost în aceeași zi. Cum nu am avut concediu am rămas cu „pregătirile” pe ultima zi. Știind cam ce înseamnă să faci cumpărături în vinerea Paștelui prin București, m-am echipat cu pantofi comozi, cotiere, genunchiere, carte de citit la coadă, cafea la termos și m-am pornit la Supermarket. Supermarket unde am avut o criză de râs isteric când mi-am dat seama că eram fix 7 clienți, în ditamai Carrefour-ul. Eu, un cuplu de indieni, un cuplu de pensionari localnici și 2 studenți rătăciți. De curiozitate i-am urmărit pe Belgieni să văd ce își cumpără. 2 sticle de vin, două bucăți de carne pentru friptură, o salată și un tort. Studenții au plecat cu o pizza și un bax de bere. Tot mă uitam la ușă așteptând să apară hoardele pascale. Șoc cultural total! Dar de atunci, când mi-am dat seama că se poate și așa, nu am mai făcut nimic de Paște. Niște oo de ciocolată, un cheesecake pe post de pască și 3 decorațiuni prin casă. E sublim de liniște și pace, cum ar trebui să fie.
Comentariu beton!22
Fix anul asta m-a apucat harnicia si curatenia „de Pasti/primavara”, dupa vreo 5 ani de pauza, dar numai pentru ca am incheiat niste renovari si nu suportam praful si mizeria. Deci nu stiu daca se pune 😁
Mai rau e ca am dat si in pasiunea experimentelor culinare de ceva vreme asa ca o sa avem si bucate traditionale de mancat in tihna. 😂 A fost lene mare cu plecatul dupa lucrari, dar recuperam in restul anului!
Achiesez întru totul, iar, pentru credincioși, cred ca pe ORIUNDE prin spațiul european (fie el și balcanic) se găsește o biserică mică și discretă, să poți zice „Hristos a Înviat” unui necunoscut. Că, să fim serioși, nu a înviat la bucale.
Ești în Grecia și nu vizitezi și tu mănăstirile de pe muntele Athos cu ocazia sfintelor sărbători pascale. O să arzi în iad păgânu-le.
@Shoric: păi numa’ el, iar fetele stau în mașină la poalele muntelui? 🤪
@JT, hăhă, io cred că fetele sunt problema număru 2 pentru că el, ca OM, trebuie să obțină niște pașapoarte aprobate de niște popi cu level 1000 de acolo ca să intre. Tre să dai examene dure ca să intri acolo.
@Shoric: serios? Examen din catehism? 🤔
N-am știut. Atunci, mai bine lasă.
🤣🤣🤣🤣🤣
Salutări din Sicilia. Aceași perioadă, aceași motivație. Perfect!
Sa vezi ce cool e sa pleci fix in ziua de Paste, am incercat treaba asta acum 14-15 ani, Bucuresti-Viena cu innoptare la Arad, doar ca innoptarea am facut-o fix la Viena, s-a circulat excelent insa cu multa atentie in localitati unde lumea se perinda pe marginea drumului cu cosuri, candele si cele sfinte
Și eu aș fi plecat fix la fel dacă aș fi avut posibiltatea.
Oricum nu mănânc mai nimic tradițional . De Paște nici atât.
Sărbători cu bine tuturor!
Nuș ce să zic dar la mine, pe aicișa, e bine în perioada asta. Când mergem pe la oameni ne mai omenesc cu un vin, o brânză bună, mai o găină sau un miel. Nu mă plâng că e nașpa de Paște pe la noi.
Ar trebui să fiu nebun să plec în concediu tocmai de Paște 🙂
Păcat că nu lucrăm mâine și duminică că făceam o grămadă de oo roșii, droburi și cozonaci
Eu am plecat de saptamana trecuta ca sa evit orice aglomeratie bucuresteana! Am crezut ca nu-i nimeni ca mine :)!
Dar cum de ce ti-e frica nu scapi, asa si eu. A trebuit neaparat azi sa circul pe DN2/E85.
Vai de mine si de mine- 4 ore in loc de 1,5 maxim. Mi-au trebuit 25 de minute sa trec de „centura” Focsaniului si inca 45′ sa trec de Ramnicu-Sarat. Politie doar in giratorii si la trecerile de pietoni.
La cat de aglomerat era, cred ca o sa gasiti Bucurestiul gol-golut! Au plecat toti spre Bucovina- cred.
Pentru la anu’ ca o sa fie mai cald cu pastele pe 5 mai trebuie sa regandesc strategia.
Sa veniti cu bine, sarbatori cu sanatate si trafic cat mai lejer tuturor!
Da de unde știi că la anu pică paștele pe 5 Mai. Ai pile la BOR?
Io sunt curios cum pana mea stabilesc ăia data în fiecare an. Doar întreb, nu dau cu paru.
@Shoric
Prima duminică, după lună plină după echinocțiul de primăvară. Dacă te chinui poți găsi pe 50 de ani.
Mi-a zis mama că următorii doi ani pică simultan cu cel catolic
@Oldjohn
Gresit, in 2024 Pastele catolic va fi in 31 martie, iar cel ortodox in 5 mai.
Sunt simpatici preotii cand sustin ca nasterea e in aceeasi zi, iar invierea poate fi si la 5 saptamani distanta.
@Ciprian, nu am decât spusele mamei, modul de calcul este corect. Pentru asta m-am băgat. Preoții sunt de tot râsul cand se apucă să considere calendare diferite bazat pe tot felul de stupizenii
@Shoric: Scuze, abia acum am vazut intrebarea. Mama are o Pascalie- o lista cu datele Pastelor/Pastilor. Calculul e asa cum zice @OldJohn. De curiozitate, cautasem data de anul viitor sa vad de ce se agitau spiritele cu structura anului scolar 2023-2024 – „vaaai nu o sa aiba vacanta copii de Paste”. Cu Pastele ortodox pe 5 mai si cel catolic la sfarsit de martie- am inteles motivul.
Te invidiez!
Eu imi voi petrece marea sarbatoare intr-o atmosfera pur cre(s)tina la socri: o mare parte din neamurilor lor venite in vizita, ingramaditi la o masa mica, doar pentru ca nevasta-mea are chef de petrecut in familie (a ei, a mea nu e importanta).
Va trebui sa apreciez bautura facuta in casa (macar de ar sti cum sa o faca), sa le ascult povestile despre lumea din satul lor stramosesc.
Apoi luni, va trebui sa le suport „cadourile” primite (probabil vreo gaina de varsta mea, la care costa mai mult gazul/curentul pentru a o gati decat gaina, vreo sticla de vin „d-ala bun”).
Drum bun la intoarcere!
🤣🤣 Adu-ți o sticlă de ceva bun să poți suporta cele 2 zile. Ia 2, de fapt 😁 2 sticle 🫣
Sunt norocoasă că sunt cu cele 2 minuni blănoase 🙃
Drumuri bune spre casă!
Sărbători cu bine tuturor!
In Timisoara eu nu am vazut mare agitatie. Si in Bucuresti unde aveti densitate mai mare aveti multe magazine in proximitate. Nu o sa mananci o tona in aceste 2 zile, hai sa fim seriosi. Merita sa dai pe masa de Paste 20-30 de lei in plus maxim ca ai ales un magazin de proximitate in loc de hipermarket si ai dat ceva mai mult pe carne si alcool decat sa-ti pierzi 3 ore din viata la cozi si trafic.
Bine ca ati mers tot intr-o tara crestina. Asa, petreceti sarbatorile in marea familie a ortodoxiei.
Anul trecut ne-a prins Pastele pe strazile stralucitoare din Aberdeen. Urat, foarte urat iti spun, sa nu te inchesui tu sa iei lumina de la biserica… Am incercat si anul asta sa fiu calma si mi-a iesit: putina ordine, ca de obicei, nimic de mancare in afara de 10 oua rosii pe care le-a executat Vladut, asa cum a invatat el la gradinita si plimbare prin parc sambata si duminica. Ce bine a fost! Recunosc ca socrul meu nu prea a iesit din bucatarie, dar asa a vrut el.