Școala nu trebuie să aibă nimic în comun cu violența

Profesorii sunt adevărații bullies. Ei predau asta cu sfințenie la școală și au grijă să-și învețe lecția și copiii, indiferent de vârstă. D are o învățătoare care îi amenință cu directoarea din ziua 1 și, mai mult, când copii de 7 ani i-au atras atenția că țipă prea mult la ei a replicat: eu sunt profesoară și este DREPTUL meu. Wtf?! Și asta e doar o picătură.

Da, sunt comportamente agresive între copii – de la vârste mici chiar – pentru că agresivitatea face parte din ADN-ul nostru, însă ele sunt întreținute și exacerbate de comportamentul adulților.

Mihai am 38 de ani si de curand ne-am „reunit” pe WhatsApp aproape toti colegii din clasele 1-8, am ramas cam acelasi colectiv pe tot parcursul. Invatatoarea din clasele 1-4 ne batea pe unii dintre noi crunt,aiurea si cu o rautate gratuita. Iti dai seama ca pe chat ne-am adus aminte de bataile pe care le luam si crede-ma ca am ramas farà cuvinte cand cativa colegi,care nu si-o luasera niciodata de la doamna invatatoare pur si simplu nu-si aduceau aminte de ceea ce se intampla in clasa.Pur si simplu mintea lor a sters tot,in schimb noi cei agresati ne aducem aminte nu numai episoadele ce ne priveau pe noi ci si cele de care aveau parte colegii. Un lucru pe care l-am remarcat a fost sentimentul de instrainare pe care il au cei nebatuti,pare a fi o ,,vina” faptul ca nu erau vizati, ca erau norocosi. Probabil pt ca acum marea majoritate suntem parinti ne vine greu sa acceptam ceea ce se intampla… cu toate ca la vremea respectiva era un fel de normalitate bataia la scoala.
In schimb toti ne aducem aminte de palmele pe care si le luau cativa colegi de la diriginta.
Copiii mei nu au avut parte de episoade de bullying si sper sa nu aiba parte de asa ceva pt ca stiu cum e…se rupe ceva in tine,ramane o urma greu de sters.
Episoade mai mult sau mai putin placute se intampla intre copii dar nimic care sa se apropie de violenta fizica sau verbala.

Salut,
eu personal nu am avut parte de asa ceva dar colegii mei, unii dintre ei o pateau des.
Dirigintele nostru, profesor de istorie era un munte de om si nu stiu cum era la altii dar din cand in cand se facea o verificare a cureteniei de sub unghii, prezenta batistei de panza si ordinea din banca. Daca nu era ceva in regula primeai lovituri cu dunga liniarului peste degete. Nu tin minte sa fie de lemn sau triunghiular. La fel profesoara de matematica era o scorpie si se purta cel mai urat cu clasa la care era diriginta. Doamne fereste sa fie mizerie in clasa ca in castane (lovitura pumnul in cap daca nu stie careva)ii aducea inapoi pe elevii ei sa faca curat.
Intre colegi erau dintre ei mai batausi dar nu am avut parte de bulling.

Eu am avut parte de un fel de bullying inversat, in sensul că mama era învățătoare la aceeași școală cu mine, într-un sat nu foarte mare (!) Până în clasa a opta. Deci erau toți copiii distanți, răi din start pt că eram fată de învățătoare. Din fericire mama a fost o tipă fain, nu a fost agresivă cu nici unul dintre elevii săi, deci nu m-au urât pentru ce făcea mama, m-au urât așa, din principiu 😅, că nu făceam nimica rău.
Pe urmă, la liceu (în orășelul vecin) am continuat-o cam tot așa, plus că am avut nenorocul de a avea dinții strâmbi…. Deci am suferit o vreme din cauza asta. Dar a trecut repede, am plecat la facultate. Acum mă uit înapoi, și îi vad unde sunt acum copii ăștia, mă uit la mine unde sunt și ce dantura de Hollywood mi-am tras, și sincer, hahhahah, mă unge la suflet, de ce sa nu recunosc. Karma is a biatch 🤣🤣🤣🤣 și nu am avut nimic de făcut decât să fiu eu însumi și să-mi urmez drumul. But i still enjoy când le vad pozele pe Facebook 🤣🤣🤣🤣, asta este, recunosc. Pentru că am suferit totuși și răutatea lor mi-a marcat viața.
In rest, la noi profesorii erau destul de „cuminți” că era școală de sat… Mai aveau nevoie sa le vină părinții la sapă, mai una alta. Mama nu a chemat pe nimeni niciodată, că sa nu aiba discuții. A fost cât de cât ok., Per total. In clasa noastră nu prea se caftea, poate între noi, dar nu pot aplica termenul de bullying.

Daca tot ne amintim de profesori, invatatori si modul in care tratau copiii am si eu niste amintiri de acest gen. Eram in scoala generala, undeva prin clasa a 3-a sau a 4-a, nu mai retin exact. Cert este ca tovarasa noastra invatatoare era gravida si avea o sarcina cu probleme astfel incat am ramas fara ea, mai mult lipsea decat era prezenta la ore. Din acest motiv, eram dusi pe la diverse clase sa facem orele impreuna cu cei din clasele respective. Intre toate aceste clase, era una care inspira groaza cand auzeai numele invatatoarei. De ce? Respectiva era vestita pentru faptul ca isi batea elevii cu aratatorul de harta. Asa cum era de asteptat, am ajuns si in clasa respectiva si a fost nevoie de doar cateva minute pana cand tovarasa a pus mana pe aratator si a inceput sa imparta „ordinea” in dreapta si in stanga. Nu mint si nu exagerez cand spun ca efectiv a rupt batul ala pe unul dintre colegii mei care a indraznit sa pareze o lovitura care se indrepta spre spatele lui cu mana. Evident, l-a pus sa vina cu ma-sa la scoala si sa cumpere alt aratator.
Mai exista o invatatoare vestita care se ocupa de recensamantul copiilor si de respectarea regulilor cu privire la lungimea parului. Asta umbla prin clase, baga mana in parul nostru si daca depasea degetele ne dadea cu capetele de banci si ne spunea sa venim a doua zi tunsi. Vai de noi daca nu veneam tunsi, ne dadea cu capetele de banca din nou si ne chema parintii la scoala. Ma rugam de ai mei sa imi dea 5 lei sa ma duc sa ma tund, eram ingrozit ca a doua zi dau iarasi ochii cu ea.
Dupa ce am trecut in clasa a 5-a, aveam o profa de matematica leit Isoscel din liceenii. Desi era mica de statura, ne lua de perciuni pe fiecare de cate ori avea ocazia. Profita de faptul ca in fata clasei se afla un postament pe care era pusa catedra, ne chema acolo si ne lua de perciuni pana ramanea cu ei in mana. A doua a fost diriga, care era de sport. Ne batea la palma cu o rigla de 60 de cm in 3 laturi. Ne-o luam pentru notele mici sau pentru abateri de la regulile de disciplina. Dat fiind faptul ca aveam in spate ani de chin si bataie la palma eram cam imuni, asa ca a hotarat sa schimbe foaia cu noi si sa ne puna sa facem genuflexiuni, flotari, alergare sau spalier. Imi amintesc si acum cand am facut pentru prima oara in viata mea 100 de genuflexiuni, apoi am bagat 2 ture de teren de fotbal. Alergam si nu simteam nimic. A doua zi insa nu mai puteam sa indoi genunchii. A treia profesoarea care avea obiceiul sa ne rupa oasele palmelor, era una de romana si rusa care folosea o impletitura de sarma careia i se spunea albisoara. Era o chestie patrata ca forma si lunga de vreo 30 cm, sa zic. Dintre toate cele enumerate, era cea mai dureroasa.
Nu am suferit de bullying din partea altor copii, desi erau unii mai mari care stateau toata ziua prin curtea scolii. ci doar de tratamentele enumerate mai sus.

Am avut parte de bullying din partea învățătoarei mele din ciclul primar. Am luat bătaie cu rigla de lemn la palmă până s-au rupt și rigla și palma, am fost trasă de păr și de urechi, am fost pusă la colț, iar urletele tovarășei învățătoare se puteau auzi din curtea școlii. Motivele ar fi rizibile astăzi: că-mi uitasem bentița de păr, că n-am adus bani pentru fondul clasei, că n-am stat smirnă în bancă – treburi d-astea. Scrâșneam din dinți și refuzam să plâng. (De acolo am dezvoltat bruxism). Uneori îmi venea să râd când o vedeam cum își pierde controlul, și mimam strănutul în batistă ca să nu mă dau de gol. Acasă, maică-mea îmi spunea „bine ți-a făcut, să vezi ce te bat și eu de sună apa-n tine!”

Apoi a venit revoluția din 89, și s-a schimbat optica. Sau așa credeam eu. Năravurile rămăseseră intacte, mai ales că tânăra generație voia libertate și respect, iar astea erau chestii greu de digerat pentru foștii tovarăși. Abuzul fizic a devenit mai rar, dar urletele și insultele au fost omniprezente până când am terminat facultatea.

Am avut parte de bullying din partea colegilor și a unor profesori deopotrivă, pentru că eram mai dezvoltată fizic decât restul fetelor (zestre genetică): „Tu să te faci secretară, că ești trupeșă, și oricum nu prea te duce capul” (profa de latină).

Proful de mate din liceu mă scotea în fața clasei și începea cu miștouri: „Ia să vedem, aici în catalog scrie că tăticul e lăcătuș-mecanic. Ce-o să zică domnul lăcătuș-mecanic dacă fata lui rămâne corigentă?” În chicotelile colegilor, mă blocam și nu mai știam nimic la tablă.  

Profa de română din liceu nu ne scotea din idioți și prostănaci, fiindcă nu împărtășeam obsesia ei pentru Eminescu. Adică, la 15-16 ani, nu ne interesa moartea și „condiția geniului”. Profa de engleză din facultate ne-a repetat tot semestrul că vom ajunge „street sweepers”, fiindcă nu am avut bani să cumpărăm nush ce carte recomandase ea.

Mai rău, am fost eu însămi un bully la un moment dat, în gimnaziu. Aveam un coleg mai firav, cu ceva probleme de familie, pe care câțiva băieți în necăjeau mereu. Îl și porecliseră, iar ceilalți din clasă (inclusiv eu) au preluat porecla. Nu sunt deloc mândră când îmi amintesc.

Nu am experiențe notabile în acest sens din copilărie, nici copii nu am. Ce am auzit că se practică în Germania la clasele 1-8 (sau echivalentul lor, nu cunosc exact sistemul): la finalul orelor exista o persoana care îi întreabă pe copii cum li s a părut ziua: un like (mana cu degetul mare in sus) daca a fost bine sau degetul in jos daca au avut probleme. Pentru cei cu probleme se preia situația pentru clarificări și rezolvare. Mi s a părut foarte bun sistemul…

Eu am facut scoala pe vremea „ailalta” si ambitia mea a fost sa merg la cele mai bune scoli din orasul natal Targoviste. Numai ca in clasele unde am fost eleva erau majoritatea copii cu parinti ce aveau functii prin partid. Si, implicit, aveau si alta situatie financiara decat a noastra celor putini si saraci. Bulling a cam fost din partea colegilor ce se laudau cu nush ce produse aduse de parinti de prin afara, cu mancarea la pranz pe care o aveau si la care doar te uitai si salivai, cu hainele ce le purtau in afara orelor de program etc.. Te faceau, efectiv, sa te simti si mai sarac decat erai. 🙁 Dupa ani am impartasit catorva fosti colegi sentimentele create de ei in timpul scolii. Cativa si-au cerut iertare constienti fiind de ceea ce au facut insa altii sunt la fel si acum si mi-au spus ca nu li s-a parut nimic deplasat in a arata ce au de acasa. Iar dinspre partea profesorilor era bulling-ul din acele vremuri adresat mai mult catre cei saracuti decat catre cei cu parinti sus-pusi. Bine… Ne trozneau pe toti pana la urma si urlau in egala masura dar notele erau diferite oricum. 🙂

Bun, se pare că ai răscolit în tolba de amintiri mai neplăcute, chiar uitasem de asta.
Două amintiri de bullying între copii am, și anume:
1) tot în ciclul primar, eu fiind mai mic și mai pricăjit, se tot lua de mine o colegă și ne cam îmbrânceam mai ales în drum spre casă – pe bucata de traseu comună. Asta parcă s-a aplanat de la sine.
2) într-a 5a, ne-au adus în clasă un repetent; și ăsta era cam faimos pentru bullying. De cine credeți că a început să se lege? Exact: de ăla mai mic, care se întâmpla să fie tot subsemnatul. Cu ăsta am avut oleacă de tras, cu părinți la școală, cu bunică-sa care îl creștea, săraca… Cert îi că, după un timp, ce or fi vorbit cu el și ce nu, începuse să se împrietenească cu mine. Bun, happy end.
Acuma una cu un profesor, care m-a marcat atât într-un mod nefericit, cât și într-unul din care am ales să mă auto-educ.
Într-a 6a am schimbat școala, mai precis am intrat la o clasă de gimaziu la cel mai șmeker liceu din zonă. Era prima generație de gimnaziu în cadrul liceului și era ceva nou mai ales pentru profesori. Una dintre cele mai proeminente figuri a fost proful de istorie, din cauza căruia am urât istoria și nu am învățat-o absolut deloc la școală, decât pentru notă de trecere. Long story short: tipul intimida elevii cu o atitudine arogantă și mai ales că atunci când îi asculta la începutul anului, începea notarea cu un 3. Era by default, ”de încurajare”, cum zicea defunctul. Și te obliga să înveți tot restul anului, de parcă altfel nu o făceam… Eu nu aveam noțiunea notelor mai mici de 8, deci un 3 luat gratis a fost un șoc.

Din păcate e un subiect pentru care mi-ar trebui vreo 3 zile să tot scriu. Am pățit-o și eu, în gimnaziu. Și din partea profesorilor și a copiilor. Motivul: eram prea săracă să mă încadrez în mirobolanta lume a școlii românești. Dar astea sunt duse și trecute. Partea proastă e că a trăit-o și copilul meu. Motivul: era nou-venită în clasă. Urât de tot. Așa de urât că am mutat copilul la altă școală pentru că directoarea, învățătoarea și părinții sunt doar spectatori atunci când au de a face cu cei care le plătesc salariul. Sincer, câteodată îți tot vine să te duci să îți faci dreptate de unul singur și să dai în stânga și în dreapta, fără să te uiți. Dar asta e altă poveste. Partea proastă e că ajungi acasă și te uiți la copil și îți dai seama că nimic nu e schimbat în 30 de ani.

Si bullying-ul intre copii e urat. Recunosc ca am facut-o si eu. Dar nu cu cei mici, ci cu un coleg de clasa. Prin clasa a doua. Si aici tot din vina invatatoarei, indirect, e, pentru ca pe el il batea cel mai tare. Nu sunt mandru deloc si nu eram nici cand am realizat.
Am facut clasele I-IV intr-o scoala generala, unde unii din cei mari aveau obiceiuri de a se da cocosi la cei mici. O data mi s-a furat caciula din cap pe coridor, altadata am luat o palma tare in cap intr-o pauza pentru ca se incinsese un meci de fotbal intre doua echipe de copii mai mari si am lovit, din greseala, o minge. Jucau langa scoala, nu pe un teren organizat, ci unde se strangeau toti.
Si acum, la aproape 40 de ani, ma gandesc ca poate il mai intalnesc pe acel cretin, dupa 30 de ani si la 100 si ceva de kile, i-as inapoia palma.
Tot la bullying – imi amintesc ca era o aventura sa pleci de la scoala iarna, pentru ca cei mari aruncau cu bulgari, uneori cu gheata si te tranteau in zapada. Am scapat de fiecare data. Nu vad comicul in activitatea asta.
Am scapat relativ repede, pentru ca din clasa a cincea am intrat la liceu (singura promotie de gimnaziu pe atunci). Elevii de liceu erau chiar super prietenosi cu noi.

Alta cu un bullying de la profesor.
Cadrul didactic pentru care am ramas cu cea mai mare ura a fost profesoara de fizica din clasele a saptea si a opta.
Cand a intrat fizica in programa, in clasa a sasea, ea era in concediu de maternitate si ni s-a predat fizica de catre un suplinitor, ceva ruda cu ea. Nu stiu cata fizica stia acel om, dar interes nu-si dadea. Inclusiv experimentele le dicta cuvant cu cuvant, fara sa le faca.
Aveam in clasa un copil extraordinar de pasionat de fizica. El inca de prin clasa a doua sau a treia citea reviste Tehnium, facea montaje electronice, un mic geniu.
In clasa a saptea a participat la olimpiada nationala, castigand locul 2. Si umbla vorba ca ar fi meritat locul 1, dar s-a aranjat concursul. Asta e irelevant.

Orele de fizica cu doamna erau de vis. Se retragea in ultima banca impreuna cu el, faceau probleme de olimpiada nationala, iar pe noi, restul de 24 de elevi, cati eram, ne punea sa conspectam din carte lectia.
E evident ce “usor” era de inteles.
Daca te prindea ca vorbesti, ca te uiti pe perete sau ceva similar, te chema la tabla sa ii predai lectia urmatoare, fara carte.
Uneori scotea olimpicul la tabla si rezolva probleme de olimpiada nationala.
Noi trebuia sa scriem in caiet rezolvarea. Va dati seama cam cat intelegeam. Iar daca te prindea ca nu scrii, bataie. Era o femeie marunta, sub 1.60, multi baieti din clasa o depaseau cu minimum un cap. Totusi, lovea peste fata, cu palmele, cat putea de tare. Tin minte ca aveam un coleg, mai golanas, a luat o bataie fix degeaba si vedeam in privirea lui ca se abtinea sa nu intoarca loviturile (“doamna” mai avusese un episod cu ani in urma in care un elev de liceu i-a intors o palma, dand-o cu rotile in sus si fiind exmatriculat)
Si pe mine a vrut sa ma loveasca. Avea impresia ca nu scriu de pe tabla rezolvarea olimpicului. A venit inspre mine pregatita de lovit, urland “MA PUTOARE”. I-am aratat caietul, chiar scriam. Degeaba, dar scriam.

Pe mine personal nu ma inghitea si pentru ca aveam media generala mai mare decat a olimpicului.

La peisajul grotesc se adauga si faptul ca venea cu baietelul uneori la ore. Avea 2 ani si un pic. Noi “conspectam” in banca, ea cu olimpicul in spate, probleme de olimpiada, baietelul pe catedra, se juca, vorbea, canta, plangea si din cand in cand “doamna” venea si-l lovea peste fata “sa fie cuminte”. Unele fete se abtineau sa nu planga la faza asta. Nu lovea incet.

In clasa a saptea, cand olimpicul a fost la faza nationala, s-a gandit sa ne dea si noua o lucrare de control. Cu subiectele de la faza judeteana.
A spus ca doar vrea sa vada nivelul, ca sunt probleme grele si nu se asteapta sa ….
Dar in ultima saptamana ne-am trezit ca a pus in catalog toate notele de la acea lucrare.

Niciodata nu m-am apropiat de acest obiect, fizica. In primul rand din cauza acestei nebune.

citesc aicea şi deduc că 90% din lume trăieşte degeaba.

Eu am mancat bataie de la invatatoare cu aratatorul pentru harta. Ma batea pentru ca ma gadila colegul de banca si radeam in timpul orei. A vrut sa-mi dea peste palme si dupa doua lovituri m-am ferit si m-a batut peste picioare de am facut o vanataie cat palma care mi-a trecut dupa o saptamana. Nu m-a durut asa tare lovitura, cat m-a durut ca atunci cand i-am povestit mamei ce s-a intamplat, iar ea nu m-a crezut si a spus: „Cine stie ce ai facut tu de te-a batut!”. Eu am crezut ca se duce la scoala sa se ia de invatatoare, dar nu s-a dus.
Nu ma batea doar pe mine, pe toti copii ale caror mame nu ii duceau nimic (tigari, sapun etc – anii 88). La fiecare sedinta cu parintii le cerea bani pentru aratator pentru ca se rupea si trebuia inlocuit, dar niciun parinte nu si-a pus problema „De ce se rupea aratatorul, sau mai exact pe cine?”. M-a marcat mult timp atitudinea ei, m-am inchis in mine, nu mai radeam, mi-era frica sa ma exprim.
La liceu, dirigu lua fetele de par si le dadea cap in cap.
Dupa ani si ani mi-a povestit si sotul ca invatatoarea lor ii baga sub catedra si dadea cu picioarele in ei. Un profesor ii lua de perciuni.
In clasa a VIII un coleg nu stiu ce avea cu mine, ca ma imbrancea cand mi-era lumea mai draga. Odata m-a impins peste banci, altadata spre cuier de era cat pe-aci sa-mi intre in cap un cui. Mi-era frica sa mai merg la scoala, dar cui sa-i spun, daca mama nu m-a crezut nici cand m-a batut invatatoarea. Si am incercat sa fiu mai atenta, sa nu ma mai ia prin surprindere. Intr-o zi m-a atacat frontal, a vrut sa-mi dea palme, pumni si eu m-am aparat cu mainile si picioarele pana l-am atins cu genunchii la „oua”. De atunci m-a lasat in pace. Ideea e ca nici acum nu stiu din ce motiv se purta asa.
O colega mi-a povestit cum mananca bataie baiatul ei si s-a plans si la profesori si la parintii batausilor si nu s-a luat nici o masura.
Fiul meu s-a vaitat ca au adus in clasa 4 baieti mai batausi si le e frica tuturor de ei. Doua saptamani pleca mai devreme la scoala de teama ca mananca bataie pe strada sau pe hol din cauza lor, pana cand am observat si l-am intrebat eu ce s-a intamplat. La sedinta a spus diriginta ca nu are cum sa-i mute din clasa. Avand in vedere experienta mea si cea a colegei, eu i-am zis: „Daca te bate, da-i si tu. Nimeni nu te apara.” Si a functionat.