Aveam de multă vreme bănuiala că nu sunt cel mai ascuțit creion din penar, dar astăzi, prieteni, astăzi am avut și confirmarea că lucrurile stau exact cum bănuiam. Stați că vă explic imediat.

Ieri, când am dus copiii la școală, mi-am flexat cam mult glezna de la stângul și-am făcut o entorsă. Din aia cea mai lejeră, de gradul 1 sau cum s-o numi ea, dar am făcut-o. Am călcat aiurea pe o crăpătură din trotuar, mi-a fugit glezna și aia a fost.

Dar cum la mine entorsele de gleznă sunt ceva frecvent, le pățesc din copilărie, n-am cum să scap fără să fac măcar patru-cinci pe an, mi-am zis că e totul ok. Vin acasă, bag niște unguent pentru cai (no joke, asta folosesc), stau o jumătate de oră să-și revină și chiar pot să ies un pic la alergat.

Ceea ce am și executat, cu glezna luxată. Am ieșit, am încercat să n-o forțez, a ținut. Ce-i drept, părea un pic mai umflată când m-am întors, dar i-am mai dat cu niște unguent pentru cal și-am închis cazul.

Astea toate se întâmplau ieri, da?

Peste noapte a devenit nițeluș mai rigidă, dar am zis c-o fi de la nemișcat, că e neîncălzită, din astea. Ce-i drept, după ce m-am mișcat un pic prin casă, după ce-am dus și copiii la școală, parcă și-a mai revenit.

Dacă tot și-a revenit și dacă am văzut că ieri a ținut figura, ce și-a zis fratele vostru? Ia să ies eu din nou la alergat.

Când m-am încălțat, parcă am simțit-o un pic mai rău decât ieri, dar nu stăteam eu să mă încurc în detalii din astea. I-am aplicat un strat consistent de unguent pentru cai și hai la joacă.

De ce să mint, la un moment dat am avut un micuț gând de genul „coae, da’ ce-ar fi s-o strângi și într-o fașă elastică?”. Dar mi-a fost mult prea lene să caut fașă (de avut, aveam sigur), așa că l-am alungat pe gândul ăla la fel de repede cum a venit.

Făcusem prima jumătate a traseului, mă întorceam spre casă, când am călcat cu stângul pe ceva, habar nu am pe ce. Știu doar c-am simțit cum fuge glezna de la locul ei și durerea îmi intră-n creier fix cum mi-ar intra o săgeată înroșită-n foc.

Nici nu știu dacă am căzut sa nu, că nu am această amintire din cauza durerii, știu doar că încercam să merg și nu puteam să pun stângul în pământ. Cu chiu cu vai am reușit să ajung lângă un taxi, m-am prăbușit pe banchetă și i-am zis omului să mă aducă acasă.

Pe drum, mă uitam la piciorul meu stâng și efectiv vedeam cu ochiul liber cum se umflă glezna. Știți cum era? Fix ca-n desenele animate, când își fute unul un ciocan peste mână și se uită la deget cum se umflă. Exact așa mă uitam și eu la glezna mea cum crește ca un aluat pus la dospit.

Am reușit să ajung acasă, am reușit să calc pe picior de la taxi până la ușă, iar acum, fix când citiți asta, mă uit cu deznădejde la glezna mea stângă care a căpătat dimensiuni de harbuz dat în pârg și o prea-frumoasă culoare vineție. La cum arată, probabil că mai ies eu la alergat după ce vine vara. 🙁

Acum înțelegeți de ce mi s-a confirmat că nu sunt cel mai ascuțit creion din penar?