Nu mă cunosc cu Marian Godină, n-am interacționat niciodată cu el în viața reală. Cândva obișnuiam să mai schimbăm impresii pe internet, după care ne-am certat acum vreo câțiva ani și certați am rămas. Nu ne-am dezfrienduit, dar n-am mai interacționat niciodată.
Am vrut să precizez toate astea tocmai ca să înțelegeți că nimic din ce va urma nu este scris ca să-l perii pe Godină. N-aș avea nici cel mai mic interes să fac asta, mai ales că io sunt și destul de răzbunător de fel, nu iert și mai ales nu uit.
Dar, prieteni, ce se întâmplă pe pagina omului ăstuia este halucinant, este caz de studii psihologice și sociologice. De când a anunțat că și-a luat concediu pentru creștere copil, că-și deschide cont de Patreon și, mai nou, de când promovează câte un produs, la om pe pagină s-a dezlănțuit iadul frustraților.
S-a dezlănțuit jihadul românilor care n-au realizat nimic in viața lor. Știți voi, ăia care așteaptă să li se dea și să li se facă, pentru că ei NU SUNT ÎN STARE să facă nimic. Ei bine, toți ăștia țin să-i transmită lui Godină cât e de mizerabil că îndrăznește să facă. Să ne înțelegem, mă refer strict la comentariile care se referă la bani sau la promovare de produse, nu mă interesează alte subiecte pe care le discută lumea pe-acolo. Știți exact ce zic: „tea-i vândut și tu , Mariane ,p-e mine ma-i pierdut” și altele pe același stil, unele dintre ele extrem de jignitoare.
Desigur, toate astea nu sunt ceva nou, mi-e cunoscut fenomenul, la o scară mult mai mică îl trăiesc și eu, dar la Godină pe pagină zici că e recitalul incapabililor, jur.
Și-am stat să mă întreb de ce tocmai la el? Există în online o grămadă de oameni cu mulți urmăritori, o mulțime de influenceri care fac extrem de mulți bani din promovări de produse, dar la niciunul nu vezi atâtea comentarii mizerabile și pline de frustrare cum vezi la Godină.
Și cred c-am găsit explicația: frustrații s-au identificat cu Godină până la un moment dat. Uite, bosule, un polițist care e de-al nostru din popor. Bravo, Godină, bravo tată, dă-i înainte.
Cât a fost doar celebru au putut să îndure, dar totul s-a terminat când l-au văzut că începe să facă și bani de pe urma celebrității, ăla a fost momentul în care s-au simțit trădați. N-ai cum sa duci la nivel mental, nu poți să asiști cum „tablagiul” face bani postând pe Facebook, fără să iei măsuri. Păi și ei freacă Facebook-ul toată ziua, dar lor nu le dă nimeni nici de-o bere. Stop joc, schimbare de discurs: păi, fmm Godină, a fost vorba că rămâi sărac, nu așa ne-am înțeles.
Și dă-i și luptă, explică-i cât e de kkt ce face, că românul poate ierta multe, dar în niciun caz nu poate să treacă peste succesul altuia, mai ales când succesul e pe bază de bani. Nu mai are niciun alt popor vreo zicală despre capra vecinului, să știți.
Cam asta cred eu că este explicația. E greu să-l vezi pe unul pe care-l credeai cam la același nivel cu tine, sau pe aproape, cum începe să se ducă la cu totul alt nivel. Problema e că în loc să faci și tu ceva să te duci la nivelul lui, ai face orice să-l tragi p-ăla înapoi. E cazul să vă spun bancul cu iadul și cazanul în care ard românii?
Nfine, dacă aveți chef să vă enervați, recomand o vizită pe pagina lui Godină. O să simțiți cum vă crește tensiunea pe loc.
P.S. Mariane, în locul tău aș vorbi cu cei de la Volvo să-mi dea pentru câteva zile XC 90-ul ăla la care visezi. După care, aș umple Facebook-ul cu poze cu mașina și-aș scrie că mi-am cumpărat-o cu banii de pe cărucioarele pe care le-ai promovat. Dar mi-e teamă c-am avea un val de tentative de sinucidere în România, toate prin procedeul „și-au vârât unghia-n gât”.
sursa foto: freepik.com
Da!
Comentariu beton!63
Esti tare, Lucian ! Admirabila analiza ta, imi regasesc atatia cunoscuti si prieteni in descrierile tale ca am ajuns sa imi si spun, serios si grav : ce, frate, te dai mare, asta puteam s-o scriu si eu, oricine putea face cuiul acela, dintr-o bucata simpla de sarma…. !
00
Comentariu beton!30
Îl urmăresc și eu, mai mult din inerție decât din interes. Mai bine zis, ăsta era motivul. Pentru că fenomenul recent la care te referi mă fascinează. Pagina lui e field trip pentru studenții la antropologie. Ce field trip? Lucrare de disertație!
Mă fascinează și mai tare energia psihică pe care o are, să stea să explice.
Comentariu beton!185
Eu asta nu înțeleg, eu n-aș sta o secundă. Delete comment, ban user. Direct, în secunda doi.
Moare lama vecinului, ca are lama, nu capra.
Comentariu beton!133
Are alpacă, șerif, nu lamă. :))))
corect, pe nume Pablo.
Comentariu beton!27
DOUĂ! una pă maro și una albă; să nu încurce fularele de le-o tricota Georgiana…
asta dacă nu cumva îl mănîncă-n cwr să vîndă lîna!?
Comentariu beton!47
Vrei să zici că în acest caz sunt mulți doritori să se taie cu lama vecinului?
Comentariu beton!33
Bun P.S.-ul😈
🤣🤣🤣
Mi-ar placea sa se intample, mai scapam de idioti prin procedeul “sinucidere”.
Comentariu beton!47
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.55
Asta cu „știe cu social media” m-a făcut să râd. Cunosc eu o grămadă de oameni care știu cu social media, dar nu vor face niciodată nici pe sfert din ce-a făcut Godină așa cum l-a tăiat pe el capul.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.44
Nu sunt avovatul lui Godină și, după cum ziceam, m-am mai și certat cu el. Dar ce se întâmplă acolo este halucinant.
Nu spuneam de tine, Mihai. Ăia care îl judecă pe Godina din punctul ăsta de vedere sunt dobitoci. Dacă nu erau la el, erau la tine sau la altul. Că tu nu ai primit mesaje că te vinzi pe un pișcot și că dacă erau ei în locul tău..
Eu am amica care are OF. Arată foarte bine, și lumea nu realizează câtă muncă este în spatele unui fizic de excepție, o duce capul, a ales calea asta, treaba ei. Nu bagă mâna în buzunar nimănui.Castiga bine, iarăși treaba ei. Inclusiv prieteni din copilărie au condamnat-o și s-au delimitat de ea. Mai ales că nu s-a ascuns. Pe mine mă doare în șosetă de alegerea ei, pentru mine este aceeași femeie super frumoasă și deșteaptă.
Comentariu beton!124
Iată.
Salut, apropo de treaba asta cu onlyfans – îmi poate explica cineva ce e cu hype-ul ăsta? În condițiile în care sunt o grămadă de site-uri porn de ce ar vrea cineva să dea bani să se uite la țâțe / buci?? E cumva o chestie stricată la mansardă la fel ca adicția de jocuri de noroc sau vânătoarea?
@Mihai: există cumva posibilitatea unui update sau instalarea unui add-on care să permită să dai reply la un alt reply și nu doar primului comentariu?
Comentariu beton!41
@Twist
Pentru că papagalii care dau bani pe OF nu cerșesc doar partea porn, ci și atenție. Cumva plătesc să fie băgați în seamă, să interacționeze cu … artista, ca să nu folosim termenii adecvați. Probabil majoritatea își dau seama că achită o iluzie, or fi și proști care iau de bune zâmbetele pe bani. Până la urmă, sunt mai idioți decât un adolescent intrat în pubertate, plătesc pentru ceva ce în mod normal e gratis. Nu-i ca și cum escortele ar fi chiar atât de scumpe, dar, în fine, timpul lor, banii lor, inventarul lor anatomic.
Comentariu beton!33
@Edelweiss
„Poate ar fi trebuit să încerce să fie milițian mai bun.” – poti sa detaliezi te rog? ce ai vrea sa faca mai exact?
Din cate stiu eu Godina a devenit celebru tocmai ca a insistat sa fie un politist rutier care isi face treaba corect.
Dupa ce a incercat de 3 ori fara succes sa intre la scoala de ofiteri si-a recunoscut limitele si s-a transferat la mascati (unde a trecut de teste). Nu il urmaresc constant, doar intru din cand in cand pe pagina lui de FB. Acolo isi spune omul parerea (cred eu) sincer – i-a aparat pe unii politisti, i-a criticat pe altii, a atacat public cel putin 2 ministrii de interne – mie nu imi sugereaza nimic ca ar fi vreun ipocrit.
Comentariu beton!40
la poporul asta care sta cu ochiul pe vizor, din generație în generație, frustrarea data de invidie e cea mai des întâlnită. de asta sunt și crizele de nervi prin trafic și pe facebook (eu știu, ca am avut un Bmw :D)
nu stiu cum faceți fata la atâta energie negativă, niciunul dintre voi, „influencerii”, ca oricât de zen ai fi, dacă sunt 100 de oameni care te împung cu batul, zilnic, la un moment dat cedezi naibii.
Comentariu beton!47
Citeam uneori, omul îmi pare ok, dar nu am urmărit ce se întâmplă. Face bani? Cum adică, fără să întrebe, fără să ceară voie? Sau măcar o părere? Nu e frumos, adică noi românii ne pricepem la orice, puteam să îi dăm un sfat, ceva. 😂
Comentariu beton!114
Nu-l urmăresc, da’ am mai citit câte un articol de-al lui, distribuit de alte persoane
Nici eu nu urmăresc ce scrie, dar îmi ajung în feed multe postări de-ale lui, că avem mulți prieteni comuni care dau like sau share. Când mă interesează subiectul, citesc.
A, nu, voiam să spun că nu știu prea multe despre el. Am mai citit câte ceva distribuit de Mîndruță
Pe lângă ce ai spus tu, ce mai cred eu că s-a întâmplat e faptul că a luat apărarea unor polițiști, în diferite contexte. Nu mai rețin exemple concrete, dar îmi aduc aminte că a încercat mereu să fie obiectiv. Or, cum urangutanii erau oricum pe modul “huo, poliția ne persecută”, atât le-a trebuit…
Părerea mea, posibil să mă-nșel.
Comentariu beton!35
Eu m-am certat cu el după ce-am scris un articol despre o intervenție a mascaților care nu prea fusese ce trebuie. Evident, le-a luat apărarea. Dar una e una și alta e alta.
@MV poti te rog sa spui care era articolul respectiv?
Legat de luat apararea:
1/ a fost ceva de genul „mortul a fost de vina ca nu a stiut sa respire cu genunchiul politistului pe gat”?
2/ sau a fost o chestie gri in care el a vazut (mult) mai mult din punctul de vedere al mascatilor (adica al grupului din care face si el parte)
@MihaiC, îmi e foarte greu să-mi aduc aminte. Sunt ani buni de atunci, iar io scriu zlinic.
@MV Nu credeam ca stii pe de rost toate articolele pe care le-ai scris.
Speram ca poti sa il gasesti usor – 1/ sigur te pricepi mult mai bine decat mine sa vorbesti cu varul Gogu 🙂 si 2/ aveai mai multe sanse sa pui in cautare cuvintele potrivite (doar gandesti la fel cu autorul articolului).
Va apreciez pe amandoi si eram curios ce ati putut spune ca sa va suparati unul pe altul.
Nah, exemplu de poveste de succes, nu ca un amarat de blog unde 4-5 dau manute rosii…:)
Comentariu beton!42
Da, exact.
Îmi inchipui durerea dorsală intensă a celor care visau că o să spargă semințe cot la cot și halbă lângă halbă cu domnul respectiv și iată deodată il văd râzând cu hohote în drum spre bancă, in timp ce ei tot peticiți in coor rămân… Văleleu, au dat poporenii in icter, nu alta… Interesant cu valul ala de tentative, dar, zău așa, le-aș vrea finalizate, nu doar in faza de încercare… ..Iar noi să ne întoarcem la mânuțele noastre roșii și dragi….
Comentariu beton!25
Îți dau cuvântul mei că dacă eram în locul lui Godină făceam chestia cu Volvo-ul fix cum am scris-o. Iar Godină are contactele necesare ca s-o poată face.
Sa sperăm că citește aici și o va face! 👍👏După aia să vezi ce explozie colosală de fiere si găinați urmează! 😆😆😆
Comentariu beton!24
Sper sa o facă
Nu pot sa spun ca-l urmaresc activ, cand si cand am intrat sa mai vad ce scrie pe blog.
Imi place ca scrie ingrijit, ceea ce e un mare plus pentru felul in care percepem noi „organele” – analfabeti si burtosi. Omu’ asta nu-i burtos si nici pe departe analfabet.
Imi place faptul ca din multe intamplari pe care le relateaza razbate empatie – ori asta ii un mega plus in favoarea „organelor” – de cele mai multe ori incep sa-i citesc cate un articol cu ideea: mno, ce poa sa scrie un politai, si pana la sfarsit uit ca e politai si realizez ca e om. Ceea ce-i mare lucru in ochii mei.
Dar cel mai si cel mai grozav articol -si care m-a topit- e unul pe care l-am citit chiar saptamana trecuta: felul in care l-a cautat si regasit pe motanul Petrica.
Un om care isi iubeste pisica atat de mult nu poate fi decat un om bun.
Am citit si articolele despre salariul pe care il castiga si sincer, pentru cineva care se presupune ca trebuie sa ne apere, e extrem de putin. Cel putin in comparatie cu salariile fabuloase pe care le aud din armata, care armata nu face fuckin nimic, in comparatie cu politia.
Iar suplimentarea veniturilor, atata timp cat e impozitata si activitatea nu e in conflict de interes cu serviciul, nu e nicio problema.
Comentariu beton!153
Daaaa, Petrică ❤️❤️❤️. L-a gasiiiit 🤗🤗🤗😁
Comentariu beton!22
Chiar așa, ce fac ăia din armată? Ai ceva informații,sau vorbești doar așa ca cei care comentează la Godină?
Eu renunțasem sa-l mai citesc dar sa mor dacă mai stiu de ce, ceea ce înseamnă ca a fost ceva neînsemnat sau poate eu eram într-o fază proastă. Până cand cineva mi-a trimis un link catre articolul despre cum l-a regasit pe Petrică si „ne-am împăcat” instant. Da, îl admir și eu pentru cum scrie, dacă se forța mai mult, cred că ajungea într-o poziție mai înaltă. Și unde mai pui că Georgianei, soția lui, chiar n-ai ce să-i reproșezi, așa ceva n-am văzut🤔 tare drăguță este!
Comentariu beton!19
@Iulian: Am o cunostinta care lucreaza in armata si (dupa spusele lui, ca nu pot verifica altfel) castiga mai mult decat MG. Fara sa fi vazut vreo misiune speciala sau ceva.
Nu, nu intreb oamenii cat castiga si nici eu nu le spun. Dar unii nu se pot abtine sa nu se laude…
La asta ma refeream cand spuneam ca nu mi se pare ok: un om care face ture de noapte si ingheata in strada, care se confrunta cu anumite situatii in care chiar e in pericol nu ar trebui sa ia atat de putini bani la sfarsitul lunii.
Comentariu beton!21
Asta se numeste relatie parasociala si apare adesea in interactiunea dintre oameni celebri pe net si urmaritorii lor. Astia sunt mici copii, sa vezi ce smintiti (la propriu) colcaie in jurul streamerilor faimosi. Din aia care se folosesc de ceva banal dintr-o poza postata pentru a determina geolocatia ta exacta si apoi vin la tine la usa pentru a-si declara „dragostea”. Sunt multi dilii fara vieti sociale care cred ca daca te uiti obsesiv la un om pe net ala e amicul tau sau iti datoreaza ceva
Comentariu beton!37
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.13
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.30
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.10
Am avut si eu placerea de a ma intalni cu „militieni” in uniforma de politist.
Insa am intalnit si oameni in sensul bun al cuvantului in aceeasi uniforma.
Majoritatea au fost la mijloc. Poate am avut eu noroc, poate in Ardeal e un pic altfel (aici prevad ca o sa imi iau niste „rosii” 🙂 ).
Godina nu prea stiu cu ce se mananca in sensul ca am vazut/citit vreo doua-trei chestii insa nu m-a grabesc sa il judec fara sa il cunosc mai bine. Si, pentru mine cel putin, viata nu prea a fost in alb si negru desi sunt mai radical de felul meu si nu suport prostii si ipocritii. Dar am intalnit prea multe nuante de gri si am fost in prea multe situatii in care fara context se intelegea altceva. Asa ca nu prea arunc cu piatra decat daca am toate datele si situatia e clara si neinterpretabila.
Da, multi, prea multi politisti, procurori, judecatori, functionari, … din tara noastra si nu numai cred ca ei au pus coada la pruna si ca e dreptul lor sa faca orice, si daca nu primesc atunci isi iau direct sau indirect, semi-legal sau ilegal ! In plus, de multe ori chiar si cei care vor sa faca ceva nu au uneltele, cadrul legislativ sau nu sunt lasati.
Revin la vorba mea favorita: avem politia, judecatorii, functionarii, parlamentarii, preotii, tara pe scurt, pe care o meritam.
Tristul adevar este ca cei mai multi de aici de pe site nu suntem reprezentativi pentru poporul asta. Asa ca ori incercam sa schimbam tara in bine incet, incet, ori renuntam!
Comentariu beton!33
John, eu cred că ai ouă mai mari dacă arăți mizeria din sistem cât ești ÎNCĂ în el. Ceea ce Godină a facut de multe ori, inclusiv față de actualul ministru. Din afară iată ce bine ne dăm și noi cu părerea…
Comentariu beton!79
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.12
De unde stiu ca Godina este baiat bun? Pentru ca nu-l place John temple. Daca era agreat de JT aveam dubii serioase in legatura cu Godina. Bineinteles ca a trebuit ca celalalt bully al blogului sa se pozitioneze contra lui Marian. Ce sa mai zic? Sunteti niste flori baieti. Flori de colt!
Comentariu beton!58
@JT și @Edelweiss, cu tot respectul băieți, da’ acu’ o cam dădurăți de gard; hai, @Edel să zic că are o scuză că a mai interacționat cu milițieni…
io nu-mi dau cu părerea despre lucruri și persoane pe care nu le cunosc personal, dar în cazul lui Godină am o mare reținere în a-l considera „săgeata” sistemului datorită unui singur om: nașu-său de cununie; Traian Berbeceanu (ok, poate n-o fi fost chiar ușă de biserică) este un incomod de care sistemul a vrut să scape, pe modelul Panait, doar că hunedoreanul a avut niște ouă de rinocer; ori nu-mi trece prin cap nici un motiv pentru care Berbeceanu ar fi girat de bunăvoie un om al sistemului!?
care sistem, cum zice și @whitewolf mai sus, comportă minimum 50 shades of gray…
Comentariu beton!47
@John, Godină este un polițist angajat și plătit să facă diverse lucruri specifice. Nu e vreun procuror care a primit sarcină să instrumenteze dosarul corupției din politie. Tocmai de-aia tot ce face este (mult sau puțin) este bonus și, mai ales, subiectiv. Omul scrie despre ce crede el, despre ce îi place sau îl deranjează pe el. Nu are un obiectiv trasat de vreo autoritate sau vreun termen de respectat.
Mereu mă uimește așteptarea unora ca ăia care scriu ceva sa fie fix de părerea lor. Ai scris ceva cu care nu rezonez? Adio! Credeam că ești altfel…
Comentariu beton!29
Românu’ e campion la purtatul grijii caprei vecinului. Dacă mai face și bani din asta, e huiduit la scenă deschisă, direct.
Mie imi place Godină. A crescut frumos pe social. Nu-i înțeleg însă, pe ăia cu „m-ai pierdut”, „de azi, unfriend”.
Un simplu unfriend/unfollow ar fi suficient și cu happy end pentru toată lumea, fără amenințările de rigoare. De ce să mai piardă timp și energie într-un loc pe care nu știu să-l aprecieze?
Tot un fel de…mânuțe roșii. 🙃🤷♀️
Știu că voi fi pedepsită pentru asta, dar ghici ce: mă duc să-mi pun un pahar cu vin! 🍷😜
Comentariu beton!55
i-a nu m-ai beț! ce, a-ți cîștigat vin de la MV ?
Și mie îmi place Godină! Un om care se pișă împotriva vânturilor anale! Și nu-i pasă !
Comentariu beton!16
@ananas
Am băut eu și te-ai îmbătat tu?! 🤭
Beau din rezerve proprii, artistule. Te bagi? 👉🍷
@C, aha ! 🙂
„Nu-i înțeleg însă, pe ăia cu „m-ai pierdut”, „de azi, unfriend”.”
E simplu – vor sa spuna, „bai eu sunt mai mare decat tine si pana acum ti-am facut favoarea de a te urmari, dar de acum gata, unfriend, n-ai decat sa plangi in pumni”
Mi se pare ca e si o consecinta a faptului ca in goana dupa urmaritori nu si-a prea facut curatenie.
Intrasem sa scriu fix asta.
Păi ce curățenie să faci dacă niște oameni, care până ieri te apreciau, s-au apucat să-ți spună că ești de kkt când au văzut că ești în stare să câștigi bani de pe urma aprecierilor lor?
Boss, dar nu e deloc curios. Ok, înțeleg eu că ai parafrazat un titlu celebru, totuși nu mi se pare nimic curios. Cazul lui Benjamin Burton (cred că de acolo e parafraza) era, cu adevărat, curios. Al domnului Godină e cat se poate de normal pentru România.
Comentariu beton!13
Mie îmi place Godina. Nu ii urmăresc pagina, mai mult ma lovesc ocazional de postări, dar consider ca e unul cu coaE. Isi asuma ceea ce scrie, argumentează și nu ii este frica de ceea ce scrie, bănuiesc ca respecta litera legii de nu au putut inca sa ii bage pumnul în gura. Spre deosebire de el, Ștefan Mandachi mi-a atras atenția cu km de autostrada, și atât. Adică Marian scrie nu numai pt bani, el scrie de multe ori și în speranța ca va schimba ceva ce funcționează rău, în bine. Ca vine și recompensa în bani, e ok, e munca lui. Dar pe lângă bănuții câștigați, vad ca are curajul sa tavaleasca impostura, chiar dacă aceasta e la rang de fruncea tarii. Am văzut deasemenea ca dacă a greșit, a avut curajul sa recunoască public greseala, fără sa reacționeze ca pisica la litiera. Faptul ca nu are studii superioare ma lasă rece. Am cunoscut zeci de oameni cu studii , care gem de prostie. Ca om, îmi place. Mi-ar plăcea sa îl cunosc în real life.
Comentariu beton!133
Invidia este boala care macină românii. Vă dați voi seama, cum toți ăștia discută la un spart de semințe în fața casei de pariuri, cum al dracului milițian face bani? Asta după ce au dat pe gât un pet de bere și scuipă cu ciudă pe jos.
Comentariu beton!25
S-a pricopsitără unu’ „de-al nostru”? Vai și amar, ce obidă e pe ei.😭 Parcă-i văd cum își șterg mucii pe mâneci….Noroc cu berea aia la pet…
@AdinaL
Teoretic, au dreptate.
Dacă singura mobilitate socială într-o țară e prin filtrul „forțelor de ordine”, în timp ce restul sunt de cacao, ajungi să vezi alb-negru fiindcă nu sunt posibilități/oportunități, și-ți zici „bă da’ ce țară e asta, de pune atâta preț pe uniforme de represiune/ordine/militare și altele”.
Și ce mobilitate socială, dacă ajung șefii să consume mâncare și alcool fix cu ăia pe care ar trebui să-i prindă.
Aici suntem.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.4
Da’ nu crezi că e doar treaba omului ce cărucior își cumpără? Common, eu sunt fan Renault, jumătate din cei de pe aici râd de mine pe treaba asta. Contează doar ce cred eu, nu ceilalți.
Iată un caz în care noi știm mai bine ce trebuia să facă omul cu banii lui😁
Comentariu beton!31
Nu ai citit atent. Nu a zis ca a cumparat caruciorul de 3200. A zis ca a intrat in posesia lui doar. Poate omul l-a primit doar ca sa le faca reclama. Nu ai fi facut la fel?
Nu ca nu-s fan Godina, dar nici accidental n-am citit macar pe sfertul sfertului din ce a scris. N-am idee care au fost explicatiile omului pentru caruciorul cu pricina, insa mi se pare ireal ca se gaseste macar un personaj care stie el mai bine cum sta treaba. Si care da verdicte despre cat de justificat au ba isi cheltuie alti oameni banii. Eu am investit in caruciorul copilului, cu toate accesoriile, mai bine de dublul sumei amintite, asta dupa ce am citit pana am capiat despre scoruri ADAC si alte criterii care mi s-au parut MIE importante. Evident, daca nu dospuneam de suma aia, ma reorientam. Si ghici ce? Ce functioneaza/are sens/e complet justificat pentru mine, poate sa nu functioneze deloc si sa fie total lipsit de sens pentru altii. Asa ca ma gandesc ca unii dintre noi am putea fi mai rezervati cu verdictele si ne-am putea rezuma la „pentru mine a functionat asta”, fara sa incercam sa demonstram ca ce a functionat pentru altii e de cacao.
Comentariu beton!17
ca suedez mandru care is, vad „thule” si nu exista nici macar o banuiala in capu meu ca treaba aia nu e cea mai pizda de la inventia trebii alea incoa 🙂
Eu m-am „despartit” de Godina de cateva luni. De cand isi plangea de mila ca desi iese la pensie mai repede, ce o sa faca el cu doar 4000 lei pensie (nu mai stiu suma, dar era pe-acolo). Mi-a sarit mustaru, nu de alta dar prostimea care iese la 65 de ani, daca nu mai tarziu, trebuie sa aiba salariu bunicel ca sa ajunga la un 4000 de lei pensie. Si se bucura de ea 15 ani, un militian poate se bucura 30. O fi bine? In rest ma doare undeva cati bani face el ca influencer.
Se dezbate încă. Ce zici?35
Să fii mână în mână cu interlopii te consumă.
Se dezbate încă. Ce zici?17
acum vreo 10 ani aveam un traseu cu un semafor de stanga extrem de scurt. se facea un mare codalau acolo. cocalarii depaseau refugiul de tramvai si se bagau in fata, astfel fraierii civilizati stateau de le venea rau. o singura data am vazut un echipaj de politie care ii trimitea inapoi la inceputul cozii, nici macar nu ii amendau (desi trebuia saltat permisul). a fost singura data in viata mea in care am simtit ca autoritatile au facut dreptate. in rest, politia este inexistenta, nu exista autosesizare. pentru asta dl Godina n-are nici un argument, in Bucuresti se merge ca pe islaz, fiecare face ce vrea. Dar baietii au locurile lor, de exemplu o intersectie cu intermitent dreapta. o tona de masini care fac dreapta acolo si mereu trebuie sa dai prioritate cuiva, ori masinilor, ori pietonilor. Fix acolo isi fac veacul baietii, te pandesc ca nu cumva sa fie vreun pieton prin apropiere cand in sfarsit ai prins si tu 3 secunde in care sa treci.
Se dezbate încă. Ce zici?11
Comentariu la a doua postare a lui zz.
Ca și pe tine , pe majoritatea cetățenilor de pe blogul lui Godină nu ii interesează căruciorul sau roțile acestuia, ce culoare are sau în câte părți se descompune. Nu. Fiecare își revarsă aversiunea față de meseria acestuia prin prisma unei dezamăgiri trăite cândva în viață. Că nu a fost un gabor unde voiam eu să fie, că nu a luat măsurile pe care trebuia să le ia, că îi văd trecând în viteză prin intersecție cu girofarul aprins și nu știe getodacul din mine ce viețuiește de milenii pe meleagul ăsta unde se duce …etc.
Despre om, despre postare aveți ceva de zis?
Comentariu beton!46
@Flo dezamagirea ar fi daca ar fi ceva punctual, dar e o chestie perpetua. cat despre om, cred ca am zis clar in primul post. sa te plangi ca iesi cu doar 4000 lei pensie la 50 de ani mi se pare super de porc, mai ales ca rezultatele politiei sunt 0. nu eu m-am plans, chiar sfantul Godina.
politia e un rahat cu 3 stafide in el iar Godina ne arata mereu stafidele. oitele dau cu manutele rosii fara sa se gandeasca ca poate maine, cocalarul ala pe care nu l-a oprit politia niciodata, il face afis intr-o depasire. despre asta e vorba.
Se dezbate încă. Ce zici?16
Si eu cred ca oamenii aia il apreciaza pe godina atat timp cat ramane la nivelul la care era. Daca incearca sa faca mai mult, sa castige mai mult, sa aiba un venit mai mare decat cel din politie/pensie o sa il injure.
O sa zica ca bunica/mama/xulescu traiesc din salariu minim si ca el de ce se plange, de ce vrea mai mult. De ce sa faca el bani de pe urma unui carucior sau cartilor sau jucariilor sau orice altceva.
Singura solutie este sa le dea block direct, fara discutii. Cati raman ca fani ai lui atatia raman, dar macar scapa de discutiile astea interminabile.
Mie imi place Godina ca e de bun simt, si da, am observat revarsarile frustratilor la el acolo..csf ncsf
Comentariu beton!20
Prefer vinul din coșul buclucaș decât să deschid FB. Ca să-mi crească tensiunea.
aia de omoară capre prin vecini or fi si fani ai lui sosoancă? numai așa de curiozitate.
Iarăși faci conținut pentru trafic. /s
E mai simplu de atât.
E bugetar. Are locul asigurat, salariul vine la timp, concediu, asigurare medicală, primește sporuri sau/și mărire fiindcă e părinte.
Pentru că el nu are voie prin lege să dețină firmă, ce spun gurile rele, soția deține o firmă pe numele ei păstorită de el, deci zonă gri din punct de vedere legal. Și da, poți spune același lucru despre toți polițiștii cu neveste și/sau copii bișnițari susținuți de bugetari care mai de care înstăriți datorită poziției ierarhice.
S-a luat la vorbe cu cei care critică apucăturile polițiștilor cum se apără între ei.
A felicitat mascații când l-au capturat pe interlopul acela din Timișoara (care a omorât un polițist rutier) și când au arătat că l-au torturat/bătut. Interlopul s-a „sinucis” în arest, bineînțeles. Până când să omoare interlopul acel polițist, toți știau de el, nu puteau face nimic. Când e vorba de alții, nu se poate, camera neomologată, întâlniri cu șefi de clanuri în biserici la miez de noapte sau la birt, pază & protecție la înmormântări etc; dar, când e vorba de ei, gata, organul e în acțiune.
Gurile rele zic că l-au avertizat că nu-i va fi bine, fără să-i facă cineva „de sus” ceva, cu atâta tam-tam public. Drept urmare, că a vrut sau nu, el și-a însușit neoficial o parte din imaginea poliției ca entitate juridică.
A luat mită polițistul de gardă de la tribunal? Ia zi, Godină, ce părere ai, iei apărarea sau condamni?
S-a întâlnit un chestor al poliției cu un șef al clanurilor, în miez de noapte, în biserică? Spune Godină, ce merită să i se merite acelui șef de poliției, sau e procedură standard & e OK?
Un polițist a accidentat copii și nici măcar nu e vina mortului? Ce vei face, Godină, îl condamni pe coleg să fie dat afară sau să nu ne grăbim până când sistemul inventează scuze să-l scape din situație pe coleg?
Există suspiciuni rezonabile că în interiorul sistemului polițienesc sunt măsuri de presiune, cum ar fi cotele de amenzi lunare, cotele de făcut dosare lunare ș.a.m.d.? Polițist Godină e adevărat ce se spune?
Un comisar s-a dus la băut cu șefi de clanuri, probabil plătindu-i taxă de protecție? Domn polițist Godină, fiindcă sunteți personalitate publică, ce mesaj vreți să-i transmiteți comisarului?
Ba bine că nu, fiindcă eu cred că mesajele acelea sunt un astroturf standard și, cred eu, un avertisment decât critică. Semn pentru care să se potolească cu vizibilitatea dar și cu veniturile pasive din zone gri legale. Nu se exclude posibilitatea ca vreun șef sau coleg să fie supărați pe el, așa, doar să fie.
Se dezbate încă. Ce zici?15
Mie imi place Godina si MV(boss-ul cum s-ar zice) singurii oameni/influenceri pe care-i citesc permanent, din online-ul romanesc.
Am rezonat cu modul lor de a vedea lucrurile, cu felul placut in care ei descriu fapte, povesti si intamplari.
Si este singura data cand am dat manute rosii pentru Edelweiss( ca de la un buzoian la altul)😁
Eu ma uit la omul Godina, nu la profesia lui(pe care oricum o critica serios).
Oricum zicea bine boss-ul blogului: daca te plac toti….
Comentariu beton!25
Eu ti’am dat mână verde.
Multumesc pentru accept 😂
Acum am trecut si eu pe verde…
Total de acord. Dar e clar că nu ne plac generalizările decât atunci când le facem noi.
What? Omul promovează produse și are Patreon??? A ieșit din Poliție? Că avem aproximativ același Statut profesional, și în afară de scris cărți și predat la facultate n-avem voie nimic din ce ies ceva bani. Nici măcar investiții pe bursă nu putem face. Dacă citește pe-aici, domnu’ Godină, sunt fiartă de invidie. Ziceți și mie, pls, cum faceți să aveți surse alternative de venit și să nu vă bage ăia în comisia de disciplină? Mulțam!
Se dezbate încă. Ce zici?18
Nu știi tu este în concediu creștere copil. Nu se aplică.
Uite că habar nu am dacă a ieșit din poliție sau doar e în concediu paternal.
Mihai, nu se poate nici in concediu paternal. Are raporturile de muncă suspendate, dar obligațiile rămân. Atâta că, intr-adevăr, nu poate fi sancționat disciplinar. Oricum, ca politist are obligatia de rezervă, cum am și eu. Sincer, e peste puterea mea de înțelegere cum de n-a fost încă zburat din Poliție. Pe mine era să mă zboare din sistem pentru că am fost la un miting.
Se dezbate încă. Ce zici?18
@Edelweiss, o avea el un Statut numai al lui :)))
Legea se aplică doar în cazul celor ca tine. Sau ca mine.
@Ligia și @Edelweiss, nu-mi dau seama cum l-ar putea sancționa la muncă pentru că are Patreon sau că face bani ca influencer. Patreonul se poate face pe numele soției, facturile pentru promovările de produse, idem, pe firmă. Dar asta e doar presupunerea mea, habar nu am cum face de fapt, dar am serioase îndoieli că le face încălcând legea, că ăia abia așteaptă să i-o tragă.
A explicat într-o postare cum stau lucrurile în privința acestor fapte.
Nu știu dacă îl pot sancționa că are Patreon în concediul de creștere copil, dar, nu înțeleg cum poate avea venit în acest concediu. Nu se poate legal să beneficiezi de indemnizația de creștere copil și să ai și alte venituri. În plus, el mai are și o sală de sport pe numele șoției, bineînțeles.
In cazul concediului de crestere a copilului contractul de munca e practic suspendat – deci tehnic, nu e in politie.
PS acum vad raspunsul Ligiei cu „contractul e suspendat, dar obligatiile raman”…. Si atunci care mai e logica suspendarii contractului, intreb?? Nu intreb beligerant, da nu inteleg de ce ti-ar ramane de respectat niste obligatii intr-un contract din care (fie si temporar) nu mai esti parte…
Nu are contract de muncă, are decizie de numire. Raporturile de muncă sunt suspendate, nu contractul. În Poliție, în armată si în justiție e un pic altfel cu Codul deontologic și Statutul decât în alte domenii, inclusiv când raporturile de muncă sunt suspendate.
Ligia deci este de kkt ce face el, nu?
@Ligia pari ca stii destul de multe, de ce pui intrebari retorice?
Este sau nu Godina in ilegalitate?
La cat si ce scrie, despre ala care este acum ministru si aia care au mai fost, nu crezi ca il zburau pana acum?
Eu cred ca esti doar invidioasa, deoarece nu sustine sindicatul. Dar este doar parerea mea 😁
@Edelweiss, e de kkt că i se permite. Eu sunt în sistemul judiciar. Mi-a făcut una de pe fb sesizare că i-am zis că-i proastă. Alta m-a amenințat că-mi face sesizare pt că am muit-o puțintel și cică ăsta nu-i limbaj de bugetar. Am vrut să fac un pic de content writing, pentru un leu în plus, că nu mi-au mai mărit ăștia salariul de 6 ani dar volumul de muncă s-a triplat. Nu pot, că nu mă lasă Statutul. Eram de mult pa dacă făceam ce face el. Nu știu dacă ce face el e de kkt, dar faptul că stă bine mersi în Poliție în timp ce face bani și din alte chestii e de kkt.
@My2cents, am spus, în poliție, justitie și armată e un pic altfel. Sunt suspendate raporturile de muncă, dar tu încă faci parte din structura respectivă și trebuie să respecți în continuare Statutul și Codul deontologic. Nu ești ieșit din sistem, doar stai pe margine o perioadă.
@Florin P, să mor io de nu vă meritați și poliția, și justiția, și guvernanții…:))))))
@Ligia, clar va meritam pe toti, deoarece faci parte dintre ei, nu?
Baga o demisie, mergi la „privat” si faci ce activitati vrei tu, plus bani cati vrei tu din extra servicii. Sigur il depasesti pe Godina!
Deja deveniti penibili, toti bugetarii! Dar pe mine ma doare in sex, doar muncesc sa va platesc pentru servicii, nu vreau sa va merit si nici sa am nevoie de voi. 🤑
Comentariu beton!26
@FlorinP nu îl zboară nimeni, pentru că este ținut în spate de cineva. Simple as that.
@ Edel – cum zice MV mai sus, Patreon si firme pe numele sotiei, all legal. Cu ce e de kkt???
Și mă-sa lu Oprișan ia luat Raptor lu fi-su. Că el era bugetar. All legal. La alții sărim de cur în sus, la ăsta e permis, că ne place nouă și în plus îi plac pisicile. Și alpacele sau cum dracu este pluralul la capra aia din America de Sud.
Se dezbate încă. Ce zici?19
@Edel, aideplm… dacă am ajuns să-l comparăm pe Oprișan cu Godină ce kkt aș mai putea să zic?
@My2cents
Tu de ce nu ai soție sau soț lucrând la stat, ca să-ți susțină business-ul falimentar și să elimini în timp competiția de pe piață? Ex ca dl Isărescu și vinurile sale :>
Eu de ce nu am soție care să lucreze la stat, pe bani îndeajuns/foarte mulți și să trăim amândoi boem din ei?
MV de ce nu poate să se angajeze la stat, decât și dacă face parte dintr-un partid sau pe pile, combinații, relații?
Chestii, chestii, sunt niște chestii. Mi-e greu să detaliez și mai mult dacă nu vezi deja contrastul My2cents.
Cert e ce confirmă și @Ligia și nu suntem chiar așa de proști toți.
Well, daca omul si-ar suplimenta veniturile cerandu-ti spaga, l-as pune in oala cu Oprisan si altii.
Dar el vinde martisoare si papusici de lana de alpaca, si are Patreon. Serios??? Asta-i problema??? E ca si povestea aia cu mafia babutelor cu patrunjel din piata.
Problema e ca are nevoie sa-si suplimenteze veniturile, zic.
PS. Standardele mele morale nu sunt atat de sus, @Edel. Eu n-am nicio problema sa fiu in vreun conflict de interes de vreun fel – just show me the money.
Comentariu beton!16
@My2cents & @Edelweiss
Cumva aveti amandoi dreptate insa cum ziceam nu totul e alb si negru.
Da, ceea ce face Godina e probabil ilegal (nu cunosc legea in domeniu asa ca nu zic da sau ba).
Insa sincer Edelweiss, cum zice si MV, nu poti pune egal intre unul care vinde ceva cumparat sau produs legal, pentru care plateste taxe, impozite, etc. si unul care e corupt pana in maduva oaselor si a facut zeci de milioane de euro, cu casa de 1600MP utili si gard de cativa km, inalt de 3m si placat cu marmura plus garaje pentru vreo 10 masini fiecare de peste 50.000 euro din salariul de functionar public !
Adica tu pui egal intre un hot si evazionist campion gen Voiculescu (cel cu antenele) si clasica batrinica de la piata care vinde ce cultiva in gradina. Da, amandoi incalca legea insa hai sa luam in considerare un pic si nuantele, circumstantele.
Cand terminam cu aia care fura tot combinatul avicol cu tot cu terenul de sub el ne putem ocupa si de aia care vand oua produse de gaina lor dar nu platesc impozit la stat !
„Decat” zic si eu !
@whitewolf, nu este ilegal ce face Godină, am vorbit aseară cu el și mi-a explicat. Chiar crezi că dacă făcea ceva ilegal nu-l zburau ăia în secunda doi? Sper că-ți imaginezi cum îl așteaptă la cotitură.
@MV – mea culpa.
Dupa citirea comentariilor ramasesem cu impresia ca e macar in zona gri daca nu ilegal.
Nu stiu cati prieteni sau dusmani are in MAI sau in afara lui insa ce ai spus mai sus ramane valabil: chiar facem comparatie intre Godina si Oprisan sau Voiculescu ?
Sau intre Bolojan, Nicusor Dan sau Boc de ex si Firea, Mazare, Tudorache, Dragnea, Chirica, Badalau, Stanescu, etc. ?
Eu îi detest pe amândoi. Nu sunt la același nivel de furt dar tot în gri sunt. Dar hei, ne place Godină. Cum spunea Ligia ne merităm miliția și justiția și toate alea. Am ajuns să fac spume din cauza unui milițian care dă bine în online doar când sunt chestii mărunte.
Se dezbate încă. Ce zici?16
Da’ ce-a furat Godină? Că înțeleg că nu ești de acord c-a furat cât Oprișan, dar ce-a furat?
Faptul ca ajuta un mod virulent, la demascarea unui plagiator, intamplator seful lui, ti se pare marunt? La fel citeste ce scria despre tristul de Vela..
Despre tantalaul de Campeanu, fostul de la Invatamamant, poti sa-i citesti postarile, are si el o contributie…
Daca stii si alti onlineri cu asa coaie, baga si aici, sa-i urmarim si noi.
Inteleg ca nu iti plac militienii, dar este pacat sa te duci in partea de hate, parerea mea…
Comentariu beton!23
@FlorinP
El are două categorii de șefi. Un singur șef politic și mulți șefi bugetari în uniformă de polițiști (diferențe de grad pe scara ierarhică și obligații/datorii).
Dintre cele două categorii, îi este extrem de confortabil să se ia de șeful politic.
Pricepi unde e problema?
@Eddy, eu nu pricep, recunosc…
Dar banuiesc ca tu ai ai avea mai mult tupeu si i-ai lua pe toti sefii la „impins vagoane”…
Atat poate Godina, dar se pare ca 500k de urmaritori sunt de alta parere…
Pe la noi prin Transilvania se spune că sașii și-au făcut porțile ălea înalte ca să nu se mai uite cu invidie românii în curtea lor. Dar na, noi avem și vorbele „să moară capra vecinului”, „când îi dai îi fată vaca, când îi ceri îi moare vițelul”. Ar fi amuzant dacă n-ar fi trist. #daciiliberi
Comentariu beton!27
Eu comentez pe pagina lui doar să râd de proști. Uneori spun niște tâmpenii și idioții deja ori mă blesteamă,ori sunt de acord. 🤣
Mi-ai adus aminte de o intamplare care mi-a dezvaluit o perspectivă interesantă a realității.
Eram prin Sudanul de sud și discutam cu un localnic despre faptul că ar putea să isi facă o grădină de legume, să cultive ceva porumb, animale,o gospodarie șamd. Apoi sa se dezvolte, sa meargă cu ele la piață si să trăiască mai bine.
Raspunsul mă urmărește si acum.
„Poate că ai dreptate, dar dacă aș trăi bine ar veni si ne-ar omorâ pe toți ca să îmi ia agoniseala”
Deci, se poartă și cu „să moară famelia ta”, aia xu capra e dulcegărie.
Referitor la MG. Am admirat ca vrea sa fie vertical, dacă nu era am fi aflat de unul care sa dezvaluie eventuale murdării. Acum il urmăresc sa vad cat mai impinge limitele sistemului. Ma distrează numai cand ma gândesc câți il urasc și /sau invidiază strict dintre cei in uniformă. Civilii au fost descriși de tine, dar iti garantez ca sunt mult mai mulți ăia care isi mușcă din cozorocul caschetei de necaz. Mai ales pentru faptul ca nu au putut fi ca el.
PS: Sa stii ca tot nu primesc notificari despre articole noi și nici despre comentarii ulterioare
Comentariu beton!18
N-am nici cea mai vagă idee de ce nu primești. 🙁
Înca n-a aparut nimeni sa zica ca-i dai tag sa-i furi sau sa-ti adaugi cititori…wow…sau sa va acuze de blat….curioasa treaba🤣; legat de bani, bravo tuturor care fac bani din ce le place…
N-au apărut aici, pe Facebook am blocat deja vreo cinci cu exact discrusul ăsta. Mai sunt, dar sunt pe pagină și acolo mi-e lehamite să stau să sterg comentatrii și să blochez.
Eu l-am urmărit oe Godină, i-am cumpărst cărțile, chiar mă mândreamcă e un polițist brașovean, de-al meu.
Nu dau cu hate pe pagina lui, dar nu îmi mai face plăcere să îl urmăresc și nici nu o mai fac de la câteva postări de-ale lui:
– una de când s-a plâns că lui nu o să îi ajungă pensia aia mică de aprox 4000 lei, cu toate că e în CCC și nu are voie prin lege să aibă alte venituri pe lângă indemnizație, dar, totuși, cumva are.
– una de când a „târât prin noroi” toți părinții de copii mici, care ne permitem să mergem cu odraslele în concediu cu avionul și deranjăm tot avionul prin plânsete, a mai zis și ceva de lipsă de bun simț și că el niciodată nu va avea atâta lipsă de respect față de alți călători
– restul, de când se plânge continuu la aproape fiecare postare, că, vai cât hate își ia de la lume.
În rest, mi se fâlfâie de reclamele pe care le face, uneori subt chiar haioase, ca cea de la scaunul auto, de ex. Mi se fâlfâie și de câți bani face la negru sau gri sau cum se spune, atâta timp cât nu se plânge continuu.
Se dezbate încă. Ce zici?8
Dupa ce partonu` de blog s-a impacat cu Godina, a disparut un rand de manute rosii de pe aici. Ati observat?😜
off topic: io inca mai astept un raspuns, ceva la intrebarea cu genunchiera minune 🙂
păi e o genunchieră normală, șerif, doar că strânge mai bine decât una pe care am avut-o anterior. Din păcate, nu mai știu de unde am luat-o, că m-am tot gândit,
aaa, thanks. Daca e „normala” nu e pentru mine, la ca patologie am, credeam ca e ceva cu adevarat speciala. Merci oricum!
Domnul G nu este văzut bine în tot mai-ul fiindcă este un ipocrit și un caracter slab ce și-a văzut mereu interesul.
De ce?
Pentru ca după ce în 2017 parlamentarii au votat legea salarizării, care prevedea creșterea salariului la toate categoriile de bugetari, prietenii lui din pnl(partid din care face parte nasul sau berbeceanu a decis în 2020 ca legea nu se aplica și lucrătorilor mai, ca pandemie și alte chestii. Bineînțeles, în timpul acesta nasul sau era prefect de București și domnul G avea numai păreri contrare tot ministerului (ca salariu e mare, ca legea e facultativa, ca nu au de ce sa fie mai-iști nemulțumiți ca se amână aplicarea legii, amânata inclusiv în ziua de azi, în timp ce majoritatea categoriilor de bugetari și-au primit maririle).
Acum, între timp, domnul G și-a schimbat părerea, odată ce nasul sau domnul B, nu mai are funcția de prefect, cam cum bate vântul sau interesul.
Consider ca după toată povestea de mai sus am putea sa înțelegem de unde vine o parte din comentarii.
Cand ești ceva de genul, om al legii, dar legea sa se aplice doar când interesele nu coincid cu ale mele sau apropiaților mei și în funcție de cata mâncare am sau n-am sa dau la alpace, nu poți fi văzut bine chiar de toată lumea.
Cât privește părerea despre domnul G, ma lasă rece. Am încetat sa îl urmăresc după episodul de mai sus și consider ca și detractorii lui ar trebui sa facă la fel, nu sa îl infiereze de fiecare data când postează câte ceva.
Omul a picat testul integrității și de acolo e greu sa mai revii.
Are o răbdare monumentala, nu pot să zic că sunt fană, dar nici nu am nimic cu el. Cum alege să își câștige banii e treaba lui.
Invidia e si ea un sport national la romani. Sincer nu ii inteleg pe oamenii astia de loc. Ce or avea cu Godina, nu stiu. Mai citesc din cand in cand un articol cu el, despre el, dar ce citesc aici e halucinant.
O țară de frustrați! Nu înțeleg de ce le dă explicații.
Nea Godina este un politist, nu militian. In general politia este un rau necesar, dar militia chiar o urasc si este o cangrena a sitemului romanesc. Cu o floare nu se face primavara (nu ca ar fi Godina vreo floricica, poate un scaiete), dar omul trebuie respectat pentru modul in care balacareste sistemul si culmea nu pateste nimic.
I-l dau eu pe-al meu. Numai așa de anti-hater ce sunt
” că românul poate ierta multe, dar în niciun caz nu poate să treacă peste succesul altuia”
D-aia ba era ok pe vremea lu ceasca. Era saracie. Dar toti eram la fel de saraci, deci nu trebuia sa suferi succesul vecinului
Shit, am postat more or less acelasi lucru.
ai vrut sa zici more or more 😀
pai da. Aia era ideea. „cum ba sa ai tu si io nu”. „sigur daca ai e ca ai furat”
Ultima data cand am fost la tara la mama, la biserica de paste (traditie veche, de cand aveam 10-12 ani) m-am intalnit cu fostii prieteni de acolo. Si le povesteam ca ma angajasem la banca.
„pe pilele lu taica-tu, nu?”
si eram: sigur. Tata din pitesti mi-a pus pile in bucuresti la o banca. Nu bre. Pe pilele mele proprii si personale, ca mi-am pilit inainte unghiile.
Stai linistit, din experienta mea directa si personala, romanii sunt mici copii fata de nemti sau francezi la ce inseamna hate, fie online, fie fizic! Acolo ajunge sa zica un om ca-i merge putin mai bine, ca sar imediat hienele pe el sa-i aduca aminte cata tristete sau saracie exista pe glob si sa se gandeasca si la ceilalti! Fun fact extrem – Varu-meu a fost cu o masina mai pricopsita cu numere de RO la o cunostiinta in Germania, si vecinii au chemat politia, ca sigur e furata!
Cred ca asta e problema romanilor dupa comunism. Nu i-a deranjat asa tare pentru ca erau toti la fel de saraci. Acum, daca vecinul a muncit si a reusit mai mult decat ei … catastrofa.
M.G. a devenit comercial și asta deranjează. Eu l-am privit mereu cu circumspecție, și pe el dar și pe nașul lui. Mi se pare că multe din întâmplările povestite în cărțile lor sunt inventate (ce e drept, sunt bine scrise), iar exprimarea lor când critică sistemul pare atent formulată, să dea impresia unor dezvăluiri senzaționale, dar să nu-l atace prea mult, în același timp.
Fiul meu l-a avut ca dascăl de ştiinţe cognitive clinice, la Psihologie-n Cluj, pe prof.univ.dr. Daniel David. Așa am aflat că omul este autor al unei monografii despre psihologia poporului român/profilul psihologic al românilor. Fabuloasă lucrare! De citit, răspunde la multe nedumeriri pe care le avem vis-a-vis de reacțiile conaționalilor. Aseară am direcționat către fii-miu postarea asta și i-am cerut părerea. Acum am primit răspunsul, vi-l las aici. De la un tânăr de 26 de ani, răspuns la întrebarea lui MV „- Și-am stat să mă întreb de ce tocmai la el?”…„Uite, când emanciparea vine pe un fond educațional scăzut, nu reușești să ții sub control lucrul ăsta. Adică-n loc să fii asertiv, și da, să-ți ceri drepturile, dar respectând drepturile celorlalți, începi să devii agresiv. Cei de pe pagina lui Godină, având și-o gândire rigidă și-o toleranță scăzută la frustrare au trecut direct de la pasivitate, la agresivitate. Persoanele respective sunt deranjate de faptul că un om care trăia ca ei, din venituri salariale relativ medii, poate face mai mulți bani. Nu mai are legătură cu ce a construit persoana respectivă, cine e ea, care îi sunt abilitățile și ce a făcut efectiv, ci doar inegalitatea între venituri contează. E un tip de gândire care se numește “egalizare în jos a veniturilor”. E specifică anilor de comunism în care au trăit românii, ani în care toți oamenii “erau egali” în sărăcie și-n oportunități. Majoritatea încă nu percepe “valoarea” ca fiind un rezultat al propriului efort, ci ca un rezultat al hoției/șmecheriei/vânzării de sine. Cum ne vindecăm? Când vom avea o mentalitate adaptată la rigorile economice ale lumii, o pătură de mijloc care să susțină economic mai multe valori din interiorul țării? Răspunsu-l găsim, ironic chiar aș zice eu, dacă vom citi cea mai comercializată carte din istoria omenirii: Biblia. Moise, când a condus poporul Israelului departe de Egipt, a fost admonestat de oamenii lui: “Oare nu erau morminte în țara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie? Lasă-ne să robim Egiptenilor, că e mai bine decât să murim în pustia aceasta!” E, uite, asta este și mentalitatea în care se află poporul român în anul 2022, la 30+ ani de la revoluție! Iar aici se vede foarte clar care este percepția omului de rând, legat de “oportunitate” si “libertate”: “Mai bine muream bătuți de Domnul în pământul Egiptului, când ședeam împrejurul căldărilor cu carne și mâncam pâine de ne săturam!”. Mesajul din Biblie merge și mai departe de-atât. Moise i-a plimbat pe evreii ăia scoși din Egipt timp de 40 de ani prin deșert. Întrebarea cea mai des pusă, când auzi această cifră: -De ce 40 de ani printr-un deșert pe care îl poți parcurge în cel mult jumătate de an? Răspunsu-i unul care-și regăsește însemnătatea în situația economică de azi a țării: pentru că era nevoie de două generații născute în libertate, ca să se curățe mentalitatea sclavilor care încă-și aduceau aminte de bucata de carne pe care le-o ofereau egiptenii, în schimbul libertății lor! La noi s-a născut doar o generație în libertate, generația mea. Mai avem nevoie de încă una, generația copiilor mei. De-abia atunci vom fi curățați la nivel de mentalitate, nu îi vom mai invidia pe cei care au succes și nici nu vom mai crede că ni se cuvin lucruri care nu sunt ale noastre. Celui sărac nu i se cuvin bani, cum crede el acum, ci șansa de a face bani. Asta înseamnă accesul cetățeanului la oportunitate și libertatea de a avea și de-a fi orice își pune-n minte, prin propriile forțe. La noi încă este sport național să-l critici pe cel care a reușit, indiferent de domeniul lui. Critica asta este primul pas către ură. Admirându-l pe cel care a reușit, vezi în el nu defectele lui, ci calitățile. În felul ăsta alungi emoțiile negative față de cei care reușesc și poți evolua și tu. Este o tehnică de eliberare emoțională foarte puternică. Pentru asta e nevoie de cât mai mulți oameni ca dl.Vasilescu, oameni care să fie responsabili, critici cu prostia, ignoranța şi incultura, mai ales când sunt dublate de tupeu și promovate cu obrăznicie. Pentru că nu părerile gălăgioase ale celor care strigă cel mai tare contează, ci doar părerile lipsite de iraţionalitate şi obscurantism, care pot duce la progres. Că mulți sunt încă vulnerabili cognitiv și se contaminează psihologic.”
Comentariu beton!36