Salutare tuturor și bine că ne-am regăsit și duminica asta! O să fiu succinct, pentru că avem poveste, și nu aș vrea să încarc pagina prea mult, așa că îi mulțumesc pe această cale că a găsit timpul și curajul de împărtăși cu noi bucăți din viață și muzică.

Să îi dăm drumul, zic .

Povestea voastră:

Hello!

Acum, dacă zici, aș putea să încerc să vă povestesc. Muzica a fost ceva natural în viața mea. M-am născut cu muzică și probabil că voi crăpa tot cu muzică.

Taică-meu făcuse școala de muzică, a fost violonist, dar s-a făcut electronist, ceea ce nu l-a împiedicat să ne culturalizeze pe noi, mai precis pe mine, pentru că maică-mea și frate-meu au fost și vor rămâne mereu afoni. Și m-a băgat tata prin toate muzicile, începând cu de-alea simfonice, grele, alde Verdi, Wagner, Paganini și alți băjetzi, dar a avut grijă să mă bage și prin jazz, blues,lăutărească și rock, fără nicio metodă, evident.

Că avea el o vorbă: ,,Nu vei ști de ce bărbat vei da! Trebuie să știi de toate!” Iar, eu i-am urmat sfatul; am încercat să știu de toate. E adevărat că am învățat să țin pistolul de lipit în mână, că știam (că acum nu mai e nevoie), să schimb o diodă, un tranzistor, o lampă PL 500, dacă o găseam, și că m-am curentat de jde ori, dar cel mai mult mi-a plăcut să învăț despre muzică. Și am învățat. Ajunsesem în 1990 și puteam să găsim casete cu orice.

Drept care, am constatat cu stupoare că și tata era mare fan rock. Am ascultat împreună și de-ale lui și de-ale mele. Ne-am certat. Ne-am zis-o și pe aia cu gusturile. Dar, toată treaba asta a fost doar un demers de învățare pentru amândoi. Era funny să vezi cum el asculta Sepultura, iar eu ascultam Led Zep.

Tata a murit în 1994. Ce am ascultat eu atunci pe repeat la walkman? (Cine nu știe ce e ăla să ridice mâna!) Ti  Amat cu Wildhoney și My Dying Bride cu The Angel and the Dark River. Dar, trebuie să recunosc faptul că am ascultat și altele, dar nu pe repeat.

Pentru că nu vreau ca asta să fie doar a sad story, vreau să mai spun două chestii:

1. M-am îndrăgostit de The Doors, their black psychedelic rules și pot spune asta și azi. Dar, probabil că sunt subiectivă. Inițial am ascultat The Doors, dar nu văzusem nicio imagine cu ei, well, eram în mezozoicul timpuriu. Cand am văzut prima filmare cu ei, am rămas uimită, nu știam de unde îi cunosc fața lui Morrison. Well, semăna cu prietenul meu. ;)))

2. Nu știu dacă știți, dar, p-acilea pe la Bucale, probabil că pă toată România, se putea intra la concerte fără belet. Aka se deschidea o ușă magică și intra tot poporul pe acolo, în schimbul a ceva bani care se dădeau portarului. Și, trebuia să cânte Maiden în România for the first time.

Asta se întâmpla  a long long time ago, cam prin 1995. Era un fel de festival, or something. În prima zi, când nu cânta Maiden, am intrat lejereanu. Despre a doua zi, atunci cand va fi trebuit să cânte Maiden, am aflat că nu mai puteam intra pe nașpa, deci aveam nevoie de belet.

Dar, nu aveam bani de belet, așa că am făcut singurul lucru pe care îl puteam face, pentru a putea face rost de bani: Am vândut toate sticlele și borcanele din casă, precum și pe cele ale vecinilor mei binevoitori să scape de ele. Aveam banii pentru bilet! Și ce crezi? Se terminaseră biletele.

Dar, nu am ratat concertul, pentru că, într-un mod surprinzător, s-a deschis iar o ușă, pe unde putea intra toată lumea. Fără bani.

Cu siguranță că am scris mult. Cum consideri tu, ce consideri tu, dacă consideri.

Nota mea : Nu, nu ai scris mult. Ai scris în schimb bine. Povestea oricăruia dintre voi poate fi a oricăruia dintre noi, așa că poate zilele următoare îmi mai aduce una. Ca barza.

Să nu lăsăm partea de NEWS să aștepte:

🔵 Puștii de la Hammerhedd, dețin toate atuurile să aibă un cuvânt de spus în viitor.

🔵 Doome-rii de la Ahab, anunță primul lor album după o pauză de opt ani printr-un single de aproape nouă minute.

🔵 Insomnium și  single-ul  Lilian care deschide drumul pentru noul lor album anunțat pe 24 februarie,  Anno 1696.

🔵 Amberian Dawn un rock tribute al celor de la ABBA. Atunci când rockul își scoate pălăria în fața unuei altfel de muzici.

🔵 Kasper ies cu ceva nou pe piață și  nu este rău deloc.

🔵 O gagică blondă de care nu am auzit în viața mea, cu o piesă nu rea.

🔵 Dream Wife despre cum este să te simți prizonier într-o relație toxică.

🔵 Emolecule s-au gândit că pot să debuteze cu material de unsprezece minute care nu știi cum trec.

🔵 Pe băieții ăștia în douăzeci de ani de carieră unii i-au urât cu pasiune însă mult mai mulți i-au iubit cu aceeași pasiune. Nu i-am iubit dar ceva tipe am strâns în brațe pe melodiile lor . Așa că suntem ok.

🔵 Steel Panther și dragostea lor pentru glam și pussy. Să ridice mâna care nu vrea și el.

🔵 Cred că data viitoare o să spun și ceva de noul album al celor de la Skid Row. Piesa asta face parte din el.

🔵 Nici de băieții ăștia nu știu nimic și după cum începuse videoclipul mă așteptam la altceva.

Din respect pentru munca voastră  vom deschide Lista cu Albumul Cititorului.

Recenzie scrisă de colega Valia . Cred că ea este că nu aș vrea să îi pun țeavă the real name.

➡️ Syn Ze Șase Tri – Ultimul Lup (2022)

Cică asta e o recenzie – scrisa sub presiune maxima, cu mâna prinsă la spate de catre Edelweiss (asta ca sa stiti ca sunt o victima a exploatarii in continuare, a femeii, de catre barbati).

Bai, m-a terminat psihic Edelweiss asta cu cererea lui de a scrie eu o recenzie, cica la un álbum care mi-a placut, care nu a fost prezentat pe lista lui pana acum si care e si nou, adicatelea scos acu’, anu’ asta.

Pai era sa sterg meilu’ instant (si ala primit da’ si contu’) si sa-mi fac alt cont de unde sa spamez lista lu’ Edelweiss pe viitor. Sau sa ii scriu lui Mihai sa ma baneze de pe blog mai bine (pe principiul, eu am vrut sa scriu, da’ ei nu m-au lasat). Cum adica sa scriu eu o recenzie?! Pai eu nu le am p’astea cu cuvintele frumoase care sa cante in octava in care se aude albumul. Eu…mai cu cifrele, cu astea, la múzica e foarte simplu, am numai cateva grade de dificultate: WTF is this?!; bleah; merge; hai ca-i bun, imi place si ultimul grad: e bestial. Cam atat.

Adica cum as putea eu sa traduc in cuvinte ce-am inteles eu din ce-au scris oamenii aia pe portativ si l-au mai si cantat?! Asta pe de-o parte. Pe alta, Edelweiss ma enerveaza maxim: imi pune si tone de conditii. Multiple! Pai mie nu-mi plac limitarile, de felu’ meu, am avut o problema de mic copil cu autoritatea, ai mei nu mai poa’ sa confirme dar trebuie sa ma credeti pe cuvant. In plus de asta, pai ce, te-am injurat eu cumva, mai Edelweiss?

Deci mare belea cu recenzia asta, va zic. Instant mi-a trecut prin minte si sa caut repede pe Google sa vad daca exista un Dex din asta, special pentru recenziile muzicale, zic sa caut si eu niste termeni din astia, mai deosebiti, sa inteleaga cititoru’ “Listei” ca nu-s chiar tampita si nu stiu sa ma exprim, da am un oarecare challenge mintal (expresia asta am preluat-o de la Corina Bacanu dar gasesc ca e foarte potrivita) cu privire la recenzarea albumelor.

In fine, hai sa va spun cateva vorbe, alea care mi-or trece prin cap pe masura ce scriu aici (si cu speranta in suflet ca o sa va lecuiti sa mai asteptati recenzii de la mine, da’ mai ales tu, provocatorule, suflet hain) despre un album al unei trupe romanesti.

Asadar, in continuare, urechile pregatite! Pai am ales cea mai cea trupa – care mie imi place maxim, o trupa care se numeste Syn Ze Sase Tri si care tocmai ce a scos un álbum pre numele lui: “Ultimul lup”. V-ati prins ca e de pe la noi trupa, da? Mai precis din Timisoara, unde haladuieste lupul creator, cel care e sarea si piperul trupei asteia, sefu’ haitei, pe nick-name-ul lui, Corb. Albumul continua o poveste inceputa odata cu primul álbum al trupei, mai precis o incheie. Asadar, un álbum conceptual, foarte agresiv, o spun chiar ei, creatorii lui.

Ca orice álbum care se respecta incepe cu o introducere care seteaza tonul pentru ce urmeaza.

Albumul incepe usor ca o ploaie de vara si pe masura ce se desfasoara prima piesa, se acumuleaza venin, se construiesc norii de furtuna, de blestem, iar vioara incepe sa teasa printre amintiri. Linia melódica a piesei imi sugereaza suspansul – impreuna cu versurile, ceva o sa se intample, o pedeapsa pentru ceva ce-am facut (nu eu, personal, eu ca parte dintr-un intreg).

Dupa furtuna muzicala de inceput, parca ti se disipeaza corpul fizic si iti ramane treaza doar constiinta, care merge apoi pe fiecare nota, parca incercand sa respire pentru tine toate notele. Ai din nou o linie melódica de suspans, care-ti netezeste calea – sa intelegi cam ce ti se intampla. Versurile te ajuta sa intelegi ce auzi: esti blestemat. Ca orice blestemat, te chinui, te lupti sa scapi de blestem, nótele te biciuiesc, te urmaresc incontinuu, nu ai odihna.

Urmatoarele piese sunt un potpuriu de instrumente, de elemente muzicale sau cuvinte care implinesc blestemul, apoi il urmaresc pe cel blestemat care se lupta pana reuseste sa scape de blestem, sa se curete de pacate, sa devina pur. Se intampla foarte multe pe acest álbum, este un black metal simfonic, unde tonalitatile sunt dure, chitarele electrice se combina cu clapa si cu vioara, vocile harsh se imbina cu vocea sopranei, ca singura sansa la izbavire. Vocea sopranei reprezinta firul de speranta, luminita de la capatul tunelului.

Nu e un álbum usor de ascultat, este extrem de complex si cred ca trebuie sa ai deja o preferinta pentru black metal ca sa iti placa acest álbum. In rest…habar n-am ce sa mai scriu, decat ca mie imi place – se inscrie la bestial, din punctul meu de vedere. Si cu asta am incheiat, bai Edelweiss, pentru ca daca eram atat de sensibila incat sa pot face descrieri romantice ale albumelor pe care le ascultam, ma faceam jurnalista sau specialista in recenzii, ceva de genul, da? Da’ nu sunt si pace!

P.S. Albumul insa merita sa-i dati macar un spin, nu fiti timizi! Poate o sa va si placa. Gasiti pe bandcamp albumul, luati de aici link-ul .

Si-acu’ v-am lasat, ma pregatesc de concert, ca Syn Ze Sase Tri lanseaza albumul printr-un concert la Bucuresti, la Quantic. Si nu pot lipsi.

Aflat deja la a doua lui prezență, să îi urăm cât mai multe, D. Pintilie

➡️ Russian Circles – Gnosis (2022) – 8,5/10

🔹 Post-Rock/Metal, Instrumental

Pe cel de-al optulea album de studio, cei de la Russian Circles explorează și extind acele spații instrumentale care au fost semnul distinctiv de la debutul magnific, „Enter”, din 2006. Șaisprezece ani mai târziu, trio-ul format din Brian Cook, Mike Sullivan și Dave Turncrantz, produce albumul Gnosis, în care oferă tot ceea ce ştiu ei să facă bine, iar munca lor se simte mai puternic închegată, mai impregnată de forţă şi eleganță, decât orice de până acum.

„Tupilak” este plin de energie lăsând o impresie instantanee asupra ascultătorului, datorită profunzimii și preciziei sale. Găsim aici o chitară baritonală distorsionată, cu tremolo, ce transmite un sentiment de exaltare, o structură de acorduri imperioase, ce dau strălucire piesei şi mișcări simfonice care rătăcesc aparent fără scop, dar se îmbină frumos împreună.

„Conduit” are un riff greu în miez, stratificat deasupra unei structuri post-metal. Este o pistă plină de energie, ce sare de la o secțiune construită meticulos, la alta.

„Vlastimil”, cea mai densă şi centrală piesă a călătoriei sonore pe care o oferă Gnosis, relevă un riff de metal doom care arde relativ lent, până la o secvenţă cacofonică de post-metal febril.

Elementele eterice ale sunetului Russian Circles sunt prezente pe piesele „Ó Braonáin”, „Bloom” și „Gnosis”. Acolo unde unele trupe ar folosi astfel de piese ca un simplu răgaz, spre deosebire de melodiile mai grele, Russian Circles au capacitatea de a face adesea melodiile lor mai lente și minimaliste, la fel de intense ca și cele mai grele din punct de vedere sonor. Piesa de titlu a albumului este o creaţie delicată post-metal care se îndepărtează de șablonul obișnuit de crescendo prin performanță și efecte, unde tensiunea este construită în jurul structurii melodiei. Aici se află triumful major al albumului în ansamblu – se simte vibrant, chiar dacă părțile sale constitutive nu fac nimic extraordinar, de unele singure.

„Ó Braonáin” este o piesă rafinată de chitară care transmite o atmosferă de rău augur. Contradicția faţă de celelalte melodii, în acest moment al discului, crează un ton minunat.

„Bloom”, mai aproape de album, este maiestuoasă, cu chitare sonore cântând peste percuția uşor lentă și bass-ul reținut….

Natura emoțională a compozițiilor Russian Circles produce perspective cinematografice care mută sunetul dincolo de șabloanele generice. În centrul a ceea ce face albumul atât de special, este munca de producție a lui Ballou, care împinge trupa într-o gamă sonoră mai provocatoare, permițând în același timp momente de respiro.

Din nou, impresiile personale se pot obţine ascultând albumul .

Zile liniştite să aveţi.

➡️ Polyphia – Remember That You Will Die (2022) – 7 din 10

🔹 Progresiv/ Math/ Alternative

Trupe ca Polyphia au fost create datorită urii instrumentiștilor din toată lumea și din toate erele, față de vocalii care le furau fără jenă toate femeile.

Când le-am spus amicilor, căzuți în transă că Remember That You Will Die că discul nu este atât de bun, m-am ales cu ochi ieșiți din orbite, guri căzute și dacă prețul ouălelor nu ar fi fost atât de sus, aș fi avut toate șansele să arăt ca un șnițel de 1930 de milimetri.

Dincolo de dantele, de cum oamenii aleargă pe portativ, de viteză, rămâne ce transmite muzica aia. Nu pot nega că cei de la Polyphia nu ar avea skill, pentru că au monstrous de mult, însă cel puțin pe albumul ăsta nu pot vedea mult mai mult de atât .

Dacă pentru puriști colaborarea dintre Polyphia și Sophia Black le-a ridicat puțin mai mult sprâncenele, că este cu rapping, din ăla răul, pe mine nu m-a deranjat deloc. Ce m-a deranjat pe tot parcursul discului a fost senzația aia de gol umplut cu mega-skill.

Am citit și alte recenzii și părerile sunt destul de împărțite , unele superlative, altele rezervate. Rămân la părerea mea că albumul este o demonstrație de virtuozitate cu prea puțin suflet în spate.

Pentru părerea voastră despre album, click aici.

➡️ Munroes Thunder – The Black Watch (2022) – 8,5 din 10

🔹 Heavy metal

Fost vocalist la Metal Church, unul dintre fondatorii Trans-Siberian Orchestra și actualul frontman al celor de la Vicious Rumors, Ronny Munroe este din punctul meu de vedere un muzician care nu a avut parte de recunoașterea pe care o merita.

Poate proiectul lui de suflet Munroes Thunder și albumul la care lucrează de destul timp, îi oferă terenul propice pentru revanșă.

Dincolo de influența masivă venită via Savatage și Deep Purple și de timbrul și cadența care îl apropie de Dio, Munroe construiește un album  personal, cu mult suflet și extrem de solid.

Avem privilegiul să stăm în fața unui album de heavy care ar fi surclasat multe dintre creațiile genului din perioada de aur, cea a anilor 80.

Recomand albumul din tot sufletul meu de deather  bătrân și pretențios.

➡️ Theotoxin – Fragment : Totenruhe (2022) – 8,5 din 10

🔹 Black Metal

Austriecii au pus-o de un band în 2016 și de atunci au fost la fel de prolifici ca o familie de adventiști, scoțând nu mai puțin de patru albume.

Este genul de trupă de black care lasă altora floricelele și încep în forță iar de a lungul albumului nu iau pauză de apă, de țigare, practic nu consumă celor care îi ascultă timpul.

Nu vreau nici eu să lălăi recenzia, pentru că nu are rost, Theotoxin sunt cei care fac treabă mai bună cu muzica lor decât aș putea face eu cu cuvintele. Un black modern, extrem de bine produs, ca și albumele lor anterioare, unul care așteaptă un singură chestie, play-ul.

➡️ S Dunes – Past Lives (2022) – 9 din 10

🔹 Hardcore/Post-Hardcore/Punk

Dar cum, Edelweiss, nemernicule, ai spus de Polyphia că nu au scos un album bun, iar ăstora de care nu a auzit aproape nimeni le dai o astfel de notă.

Simplu, nici eu nu am auzit de ei, am citit că este un proiect la care participă Trever Stever de la Coheed and Cambria, Frank Iero de la My Chemical Roamance, și că ăsta este albumul lor de debut, so, nu prea avem cum să aude ei.

Însă, cum să o spun eu mai delicat, muzica asta are suflet, cel puțin mie îmi atinge acolo în adânc, bucata aia de inimă care trebuie.

Nu vreau să mai fac comparații, mie, băieții de la L.S Dunes au reușit să îmi țină atenția trează tot timpul. Construcția muzicală este incredibil de bună, oamenii reușind unul dintre cele mai bune material ascultate de mine anul ăsta.

Pentru muzică excelentă, play aici.

Ediția de astăzi a Listei o să fie puțin mai scurtă. Sper că vă place experimentul cu Albumul Cititorului. Dacă aveți și voi albume care vă scot sufletul pe tavă, un mail la: [email protected].

Noi, cei care am scris pentru voi astăzi ne înclinăm, vă urăm să nu uitați că aveți viață de trait, muzică de ascultat. Aveți grijă de voi și ai voștri.

sursa foto: freepik.com