Auziți, mă gândeam la o chestie. Azi e o zi din aia în care nu am chef să fac absolut nimic, mi-e lene până și să respir. Dar dacă tot e vineri cu ploaie de toamnă și-o frecați la muncă în speranța că se face ora optișpe mai repede să rupeți ușa, ce-ar fi să vă dau io câte ceva de lucru? Că vă simt în vână, simt că aveți chef să vină cineva să vă dea ceva de făcut, că voi sunteți harnici, nu ca mine. 😛
Așadar, ce-ar fi să-mi povestiți voi mie azi care e cea mai mare realizare a voastră? Care e lucrul ăla care vă face să vă uitați în oglindă cu mândrie și să umflați pieptul ca niște curcani când povestiți cuiva despre el? Mă rog, sau când nu povestiți, doar când vă gândiți la „am făcut asta”, imediat simțiți cum vă invadează satisfacția prin vene mai ceva decât o palincă de 60 de grade.
Nici măcar nu mă interesează din ce zonă e realizarea. C-ați reușit să faceți o porție de cartofi prăjiți fără să-i ardeți, c-ați luat potul la păcănele, că ați făcut șase copii și al șaptelea e pe drum, c-ați furat pensia bunicii (fără să-și dea seama a bătrână) și-ați jucat-o pe toată la pariuri sau c-ați inventat leacul universal pentru vindecarea dischineziei biliare, mi-e indiferent.
Cert este că de ceva trebuie să fiți extrem de mândri. Ei bine, despre chestia asta mi-aș dori să-mi povestiți azi.
Acum aveți legătura.
P.S. O să am azi o supriză mișto doar pentru voi, cititorii acestui blog, dar cum la ora asta mi-e foarte lene, o s-o am pe la 11:00. 🙂
sursa foto: freepik.com
..??..
Ce, ce? 🙂
MV, Irinoush vrea să zică că nu-i arde de realizări acuma…
Bună dimineața,
Realizarea vieții mele este că m-am lăsat de fumat.Fumam 2 chiar și 3 pachete pe zi. Am reușit la 25 de ani,acum am 52 și tot ador să stau lângă fumători. Dacă aș putea să mă las de mâncat…..
Comentariu beton!164
Bun exercițiu, când e nevoie de un boost de încredere. Așadar:
– Am trecut cu bine peste ceva ce ar fi dărâmat multe femei și ar fi distrus multe căsnicii: nu putem avea copii, problema (iremediabilă) fiind la mine.
– Mi-am construit un nou drum profesional într-o țară a cărei limbă am învățat-o de la zero începând cu vârsta de 28 de ani și în 2 domenii absolut noi (logistică și transport feroviar, ambele neavând “nicio gară” cu ce studiasem și lucrasem în România). Am început de jos (chiar de la munca la bandă, în schimburi, o experiență care te învață foarte multe despre tine) și am avansat treptat în poziții mult mai bune și mai bine plătite.
– Am rămas întreagă la minte după foarte mulți ani de abuz psihologic sistematic și brutal (copilărie și prima tinerețe). Poate și pentru că nu mi-a fost teamă să cer sprijin specializat când am simțit că mă înec. Nu m-am vindecat de tot, cred că nici nu e posibil, dar sunt funcțională.
Eu zic că m-am descurcat binișor deocamdată. Poate va fi și mai bine, sper, cine știe. Am regrete, multe le-aș fi putut face altfel, dar cred că am jucat cât de bine am putut cu cărțile pe care le-am primit, ca să zic așa.
Comentariu beton!356
Stiu ca suna a cioara cu puiul, dar una dintre cele mai misto realizari este kidul pe care l-am crescut singura si care e misto ca asculta rock, citeste, gateste si mai are un umor dark care ma ucide din cand in cand. :)) In rest ar fi niste traume personale peste care am reusit sa trec si azi cand ma uit in oglinda sa ma iubesc.
Comentariu beton!198
Este o mare, o imensă realizare, să crești un copil singură. Și să-l crești bine.
Ce e drept are si un material bun chopchilul, iar eu incerc cat pot sa fiu parintele pe care nu l-am avut si mi l-as fi dorit. 🙂
Comentariu beton!28
La fel si la mine: cele 2 fete sunt cel mai important lucru pentru mine.
Faptul ca ambele fac sport de ani de zile, ca (inca) ne jucam jocuri de carti sau de societate (boardgames adica) si ca cea mare citeste non-stop tot ce ii cade in mana, ca asculta muzica la pick-up-ul meu, nu doar online in casti.
Restul realizarilor nu se pot compara.
Comentariu beton!34
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.17
Slăbitul și lăsatul de fumat sunt prea simple? Well, uite c-am trăit s-o aud și pe asta. Boss, nu știu în ce lume trăiești tu, dar în lumea în care trăiesc eu, adicțiile sunt lucruri la care se renunță extrem de greu. Că de-aia se numesc adicții.
da stiu ca e greu , ca am trecut prin toate trei, slabit, fumat , baut, dar parca totusi nu sunt chiar cele mai mari realizari. crescutul copilului le bate pe toate trei. nu numai ca e mai greu, dar fiecare noua zi aduce cate o surpriza.
Comentariu beton!30
mi se pare o chestie curajoasă să întrebi asta
Cum ar veni, asculți despre realizările cuiva și realizezi că le-ai realizat şi tu. Şi spui „ete fâs, dar asta nu e vreo mare realizare.” Din punctul meu de vedere, o mare realizare ar fi să nu spui asta. Sau, nu știu, dacă o spui, de ce o spui? Ar fi o mare realizare să aflu un răspuns mulțumitor la această întrebare. Răzvan, ceva idei?
Comentariu beton!17
că tot e vineri, încerc cât mai puțin să fac teoria chibritului și să spun clar doar atât (am spus așa și la o întâlnire la niște zeci de ani de terminare a facultății și am oripilat pe toată lumea care venise acolo să se laude cu ceea ce a făcut în viață): sunt cel mai leneș om din lume! dacă am de ales între a face ceva și a nu face acel ceva, tot timpul aleg să nu-l fac. în rest, doctorat (pe bune, undeva prin străinătețuri), casă, nevastă iubită și iubitoare, copil frumos, deștept și sănătos, toate astea sunt lucruri normale care ne fac viața frumoasă, și doar mă consider norocos că le am, dar nu sunt lucruri pentru care să scot pieptul în față!
și mai ceva (cu care am oripilat lumea): nu am de dovedit nimănui nimic (or, asta pare a fi boala românilor!)
Comentariu beton!137
Trăiesc cu certitundinea că NU AI CUM să fii mai leneș decât mine. 😀
s-o crezi tu! tu trebuie să muncești în fiecare zi (chiar dacă munca ta e, din când în când, ceva ce eu aș considera vacanța ideală, plătită de alții, nu de mine), eu, cumulat, muncesc pentru bani vreo două luni pe an.
în rest, una dintre marile mele frustrări din copilăria mea de fiu de țărani gospodari cu mult de lucru era provocată de vecinul care apărea vara lângă gard, înainte de apusul soarelui, în pijama, când noi aveam încă niște multe ore de muncă înainte. acum eu fac asta destul de des.
Comentariu beton!55
Pentru azi, imi ajunge ca am aflat ca cel mai greu de purtat costumestecostumuldemafiotadica ladouaranduridenasturifatalailor
Haoileu,si nu am spus cine il poarta cel mai bine…va las in suspans…
Nu am copii, deci realizarea vieții mele nu vine din această sferă! Dar, sunt profesoară (de mate😁). Mă umflu în pene maxim și cred că mai și cresc în înălțime vreo 10 cm atunci când un fost elev îmi spune: „Vă mulțumesc! Am reușit datorită dumneavoastră!”. Bineînțeles că există și reversul medaliei, dar nu despre asta e articolul. Aș vrea să mă laud că m-am lăsat de fumat, așa cum scrie mai sus Manuela! Încă nu! Bănuiesc că următorul articol este despre cea mai mare dezamăgire!😊
Comentariu beton!90
Cea mai mare realizare este relația foarte bună pe care o am cu copiii mei.
Comentariu beton!59
Foarte frumos ai spus, că realizarea cea mai mare NU este sa ii faci🤗.
Comentariu beton!18
well, cînd marea profesoară de la viena îți spune: you’re bouth over 40 and with theese tests parameters, I’m absolutely positive you will never get pregnant…
ok, nu e doar realizarea mea, da’ de lăudat pot să mă laud, nu? dar da, proiectul „musulmănica” se va încheia cînd maică-sa și cu mine vom închide ochii; deși, dacă ne vom juca bine cărțile, poate nici atunci…
Comentariu beton!37
@costicămusulmanu
da, daca ne-am facut treaba cum trebuie, noi traim mai departe prin copiii nostri ! in mod normal sunt ce avem noi mai bun, dupa cum zicea bunicul meu: „daca generatia urmatoare nu e mai sus decat tine, ai trait degeaba !”. si nu se referea financiar ci la a fi „om” ceea ce pentru generatia lor insemna ceva. mai zicea si vorba aia veche ca in viata trebuie sa „ai familie, sa faci o casa si sa plantezi un pom”. am bifat 2 pana acum, casa e in plan …
Comentariu beton!14
C-am făcut copii care nu sunt ai mei sa aibă sentimente frumoase pentru mine. Și la 11 ani și acum la 19 când ieșim împreună și râdem. Copiii au crescut și au venit la facultate și ne-am regăsit .
Cel mai frumos sentiment sa te simți iubit de niște mititei care tot cresc, dar nu se schimbă nimic. Priceless 😻
Mulțumesc pentru tema de azi, Mihai 🙂
Comentariu beton!73
Well, nu as putea spune ca este o mare realizare per se, dar eu unul sunt mandru ca am reusit sa preiau toate responsabilitatile tatei, dupa ce a plecat dintre cei vii acum 7 ani, fie ca vorbim de intretinerea gospodariei, cumparaturi, facturi, impozite, renovari, imbunatatiri, mancare si bunastarea bunicii, asa cum avea si el grija de noi.
Comentariu beton!100
La 28 de ani eram ferm convins că nici măcar nu o să mă însor, iar acum la 52 aștept al patrulea copil 🤷 și am ajuns să privesc acest lucru ca fiind cea mai mare realizare a vieții.
A doua ca importanță, este faptul că în aproape 33 de ani de munca, am reușit să creez un proiect care știu că o să mai funcționeze ceva ani și după ce eu nu o să mai fiu pe aceste plaiuri și care de mulți ani este un reper în orașul meu.
A treia mare realizare care mă face să mă simt împlinit, este aceea că am reușit în ultimii patru ani să învăț o meserie nouă (tâmplar), cu rezultate apreciate de suficient de mulți oameni.
A patra satisfacție îmi este dată de faptul că am avut un număr rezonabil de eșecuri și greutăți, acestea oferindu-mi oportunitatea de a învăța.
Comentariu beton!121
vînd scule pentru lemn
Comentariu beton!17
@costicăm Blogul greșit. 😁
ba nu, șerif, c-ale mele-s personalizate; și nu, nu vînd topoare…
Nu mi-am pus până acum problema unui clasament al realizărilor. Dar azi am fost extrem de mândră că mi-am terminat antrenamentul la sală cu 5 minute mai devreme decât planificasem. Și ieri mi-am depășit niște recorduri de greutate la niște exerciții pe care le detest. Da, fix așa mă simt, ca un curcan!:))
Comentariu beton!56
E de la beutura:) energizanta.
Că am fost capabilă să cresc și să educ cum se cuvine un copil (personal). Că pot să privesc în urmă fără rușine, chiar dacă nu am făcut totul perfect, dar am făcut tot ce am putut la momentul acela. Că cei mai mulți dintre cei pe care i-am educat, sau părinții lor, când mă întâlnesc mi se adresează cu „doamna noastră dragă”.
Comentariu beton!51
Nu ma mandresc cu vreo realizare, am facut niste lucruri absolut normale pana acum, si nici nu intentionez sa realizez ceva maret.
Precum spune un antevorbitor, nu am nimic de demonstrat. Completez: sunt perfectiunea intruchipata!
Comentariu beton!34
Cu ceva ani in urma mergeam cu copiii la cursuri de inot. Nu stiam sa inot, dar stiam teoria de pe margine mai bine decat copiii. Am avut curajul sa intru in bazin si sa pun in practica toate lectiile predate copiilor. Acum pot sa inot, si sunt foarte mandra de mine.
Si acum imi aduc aminte de ziua cand am luat permisul, nimeni nu mai era ca mine. Si ce bine e sa fii liber, sa te poti sui in masina si sa pleci oriunde, fara sa depinzi de un sofer (altul decat tine)
Am trei copii si sunt mandra ca pot sa ma ocup de ei, sa merg la sedintele fiecaruia, sa gestionez toate grupurile de watsapp, sa tin minte care pe unde are pregatire sau antrenamente, sa mergem la plimbare, drumetii impreuna, sa ne jucam, dar cel mai important e ca pot sa gasesc timp si putere sa las copiii acasa si sa merg doar eu cu sotul meu (eventual si ceva prieteni) in cate un mini concediu-ultimul a fost de 3 zile la Veliko, si ce frumos a fost, fara sa ma simt o mama denaturata (traiasca mama).
Comentariu beton!70
Cel mai greu lucru pe care l-am facut, sa invat limba ebraica. Si nu numai sa vorbesc, ci sa citesc fluent si sa scriu corect. Intr-atit incit sa pot sa fiu profesoara de matematica la liceu. Pentru cine nu stie, limba ebraica are 22 de litere, nu se folosesc vocale, multe cuvinte care se scriu la fel, dar se citesc deosebit si au sensuri deosebite. Intelegi ce trebuie sa citesti din context. Si pe deasupra se scrie de la dreapta la stinga. As mai putea adauga multe, fiind dascal,bineinteles exemple cu reusitele elevilor, si fiind mama sa ma laud cu reusitele fetelor mele. Dar ebraica le bate pe toate
Comentariu beton!127
N-ai idee cât de invidiez pentru asta. Eu am prins niște cuvinte de când cu Fauda, Shtisel și tot ce-am mai vazut filme și seriale evreiești. Am tras conckuzia că mi-ar plăcea să învăț ebraică.
Moamāā, si eu care credeam cā-s tare cu germana mea învātatā de la 45 ani tot pt a preda, sā-mi asigur un backup. Si ce mândrie pe capul meu;) M-ai îngenuncheat:) Bravo! Si merg la salā, alerg, dansez, biciclesc, pe rând, în functie de anotimp. Toate astea dupā cancer, când îmi luasem råmas bun de la bāietii mei deja. Pfff, si ce chef de viatā am!
Comentariu beton!104
@Mihai Vasilescu dacă vrei, pun o vorbă la soacra mea la Brașov. O să fie superîncântată să te ajute cu învățatul ebraicii. A încercat să mă corupă dar am zis pas, în schimb s-a băgat soția mea (fiica ei) și acum poate studia și singură. Nu e cazul să-ți deplasezi fizicul olimpian până sub Tâmpa, e OK și online.
Comentariu beton!11
Io mă umflu-n pene atunci când, persoane străine, îmi laudă copiii. Că io oricum mă uit la ei ca la soare.😁 Pe plan profesional sunt ca cioara aia care a fost și ea vultur odată.😁 Adică atunci când am fost lider de sindicat în Tarom și ajunsesem să mă lupt cu CA și AGA. Și că am ajuns până la consilierii ministrului Boagiu. Bine, doar am câștigat mici bătălii, nu și războiul. Că slotul de pe LHR tot l-au mazilit, că tot au reușit să îngroape cursa de VIE, că tot au dus compania în siaj. Dar tot sunt mândră de mine. Nici acum nu-mi dau seama cum de au fost aliniate planetele în felul ăla. Și mai sunt mândră că, la câtă hărțuială am îndurat, nu au reușit să mă prindă cu nimic. Nici greșeli în planul de zbor, nici altceva cu care să mă șantajeze. Că am refuzat vacanțele exotice oferite, parcarea permanentă la estacadă și multe alte căcaturi. Până la urmă am înfrânt și mi-am dat demisia după ce ajunsesem pacient la cabinetul medical al aeroportului. Și a culminat cu faptul că am fost la un pas de șoc anafilactic de la un cocktail de medicamente băgat în perfuzie. Atunci am zis gata.
Comentariu beton!79
Cred ca cea mai mare realizare a fost ca am reusit sa imi smulg copilul de pe un drum urat pe care o apucase, drum cu de toate, inclusiv cu tentativa de sinucidere. Nu credeam ca voi reusi, nu credeam ca pot avea sanse pt ca in general nu e suficient sa vrei doar tu.Nu pot scrie despre cosmarul derulat pe vreo 3 ani si care a lasat cicatrici fizice si in corpul meu, sunt constienta ca daca el era acolo, undeva eu ca parinte, am gresit. Eu, ca e simplu sa dai vina pe el, pe copil. Eu am gresit si ma ustura sufletul.Nu am facut totul ca sa nu ajunga intr-o astfel de situatie. Ma uit la el astazi, si sunt mandra de faptul ca e o persoana frumoasa,din toate punctele de vedere, munceste, se intretine singur.Nu sunt mandra pt ca inca tremur cand suna telefonul, desi sunt sunata pt chestii minore de tipul, ,,mamaaaaa, ce mai faci?”.Aveti grija de voi si de copiii vostri, iubirea nu e suficienta.ATAT.
Comentariu beton!267
Speachless…
Pfff…
Sunt în aceeași situație de 1 an, știu exact ce înseamnă această luptă și știu și cum este sentimentul acela de vinovăție, că ceva ai făcut greșit sau nu ai făcut destul. Indiferent ce spun terapeuții, sunt convinsă că aș fi putut gestiona altfel întreaga situație. Sper să fie și la noi cu happy end și să pot spune și eu că asta este cea mai mare realizare, pentru că chiar ar fi!
Comentariu beton!71
Forest Girl, e al naibii de greu pentru ca lupti permanent cu toti cei din jurul tau, lupti cu copilul, lupti cu profesorii, lupti cu psihologii, lupti cu psihiatrii,lupti cu diagnostice si presupuneri,lupti cu partenerul, lupti cu familia, lupti cu inima ta,lupti cu colegii satuli de absentele tale, lupti cu partea materiala, lupti cu nesomnul,si cu toate astea nu stii daca vei avea sorti de izbanda , nimic nu garanteaza asta, azi esti in groapa, maine ai o izbanda, poimaine e iadul pe pamant. Tu, in final, devii alt om. Nu stiu daca in oglinda imi place ce vad, ce am devenit, dar nu regret nici macar o secunda ce am pierdut , stiu doar ce am castigat. Stiu ca a meritat.
PS: si sunt o lasa, azi am postat sub alt nickname, si am pus o adresa de e-mail care nu e a mea, e al sotului meu, deh, nu stiu la ce ma ajuta, dar ai mei citesc pe aicea si nu imi doresc nici macar sa suiere un vanticel prin capul lor.
Comentariu beton!53
Exact, totul e o luptă continuă, iar singurătatea în care duc lupta asta mă omoară! Asta cu partenerul credeam că este numai la mine, eu probabil nu voi mai avea o căsnicie când se vor liniști apele, dar dacă va fi bine copilul, nu voi regreta nici o secundă. Iar roller-coasterul ăsta sus-jos este înfiorător! Când ai impresia că merge spre bine și îndrăznești parcă să respiri puțin, pac! vine tăvălugul iar, parcă mai puternic decât înainte!
Comentariu beton!24
Cea mai mare realizare? Ca am reusit sa rup o linie de abuzuri fizice si verbale in familie care s-a intins pe vreo 3 generatii si pe care mi-am jurat, cand eram copil, ca n-o voi duce mai departe. Drept urmare, copiii mei sunt fericiti, habar n-au ce e aia bataie sau certuri (certuri cu sotul cred ca am adunat maxim 5 in 20 de ani, si alea mai mult discutii in contradictoriu) si cresc intr-un mediu calm si linistit.
Comentariu beton!115
Faptul ca la varsta de 47 de ani eu, si 44, jumatatea mea, ne-am luat bagajelul si am plecat la capatul lumii. Faptul ca baiatul nostru si nora sunt cetateni australieni (datorita mie), ca nepotelul meu creste intr-o tara super ok. Toata lumea care ne-a auzit ca vrem sa plecam, a zis ca suntem nebuni. Dar se pare ca este nevoie de o doza de nebunie, ca sa realizezi ceva in viata.
Comentariu beton!134
Chiar ne pui la meditații azi…
Sunt un om obișnuit, nu am nimic deosebit, realizare e tot ce mi-am propus și am reușit.
Nu am un top, dar la ce viață am avut, cea mai mare ar fi că încă stau relativ bine cu capu’.
Comentariu beton!39
Tata a divortat de mama mea biologica dupa nasterea mea, m-a crescut singur pana la 8 ani, timp in care s-au perindat vreo 2-3 doamne care aspirau la postul de mamica. Numai ca la faza finala, cea a interviului cu mine, au picat toate.
Pana cand, la 8 ani, a venit o doamna draguta careia i-am spus « vrei sa ramai peste noapte la noi? Iti dau eu o camasa de noapte. » Si a ramas. Si de atunci ii spun « mama ». Iar de 4 ani, numele ei este si pe certificatul meu de nastere (in urma unui proces de adoptie major care a durat mai mult de 2 ani).
Asa ca da, realizarea cea mai mare a vietii mele este alegerea pe care am facut-o la 8 ani pentru ca datorita ei am devenit OM. (Am 43 de ani, dar nu asta este important.)
Comentariu beton!257
❤️
Comentariu beton!14
Am două, faptul că mi-am luat carnetul (acum vreo 12 ani). Mi-l doream foarte mult și prima dată am picat orașul din cauza emoțiilor, am plâns tot drumul spre casă de nervi. A doua oară am făcut un drum la farmacie, i-am zis femeii ce vreau, că am emoții și să îmi dea ceva să mă calmeze, dar să nu mă adoarmă, că dau de carnet. Am trecut. Instructorul mă tot suna câteva luni după să mă întrebe ce am luat, că se pare că e plin de femei sensibile :)) A doua realizare e faptul că am absolvit facultatea. Îmi luasem un an pauză chiar la finele ultimului an, nu aveam destule credite să termin și nu eram sigură că îmi plăcea ce studiam. După anul ăla, am luat decizia să îmi reiau studiile dacă tot am investit atâția ani. A fost nevoie să repet anul. Am fost foarte mândră când am absolvit, a fost ceva ce mi-am dorit și am muncit să pot termina, precum și la elaborarea licenței.
Comentariu beton!55
citind toate de mai sus, mi-am dat seama că am ceva cu care vreau numaidecât să mă laud: de fiecare dată când merg în străinătate sunt considerat a fi de-al locului. peste tot, recepționerii sau ospătarii mă abordează prima dată în limba locului, nu în una de circulație, oamenii, chiar de-ai locului, mă abordează ca să le dau instrucțiuni de deplasare (n-am să uit niciodată reacția unui belgian prin bruxelles: „cum, nu sunteți valon?”).
altfel spus, sunt cosmopolit. și e realizare mare pentru că nu am fost crescut așa, nu am fost educat să fiu așa, ci am învățat în timp, chiar dacă m-am născut într-o țară ce practică mai degrabă izolarea mândră și păguboasă.
Comentariu beton!100
Că am reuşit să profesez în domeniul pe care mi l-am dorit, în ciuda problemelor de sănătate. Că am reuşit să trec peste fiecare obstacol fizic sau psihic ce mi-a ieşit în cale. Că după mai mulți ani am puterea fizică şi psihică să fac din nou gărzi (cel puțin teoretic, că practic prima e săptămâna viitoare). Că am pacienți care au căpătat încredere şi apelează la mine pentru toate problemele pe care le au. Mulțumirea că am reuşit să le schimb cât de puțin viața în bine e priceless.
Şi totuşi uneori simt că nu e suficient..dar lucrez la asta.
Comentariu beton!95
Faptul ca scriu aici pentru prima data este o realizare și după 23 ani m am reapucat sa cant la pian.
Comentariu beton!94
M-am lasat de fumat. Au trecut mai bine de doi ani de cand am fumat ultima tigara.
Si am reusit sa-mi gasesc un job pe care aproape ca nu-l simt ca job, atat de mult imi place ceea ce fac 🙂 Bine, asta nu stiu cat de mare realizare e, mai mult noroc.
Comentariu beton!52
Am făcut înconjurul lumii pe Queen Mary 2 in 2009. 105 zile.
Comentariu beton!122
Lucian, daca vrei si daca amfitrionul nostru e de acord, as citi cu enorma placere un articol pe tema asta… Desi cred ca e greu spre imposibil de pus asa ceva intr-un singur text, dar fie si un rezumat al rezumatului, ca sa zic asa… 🙂
Comentariu beton!54
@Greta – si cu poze? 🙂 Aș scrie cu mare drag, deși nu am talentul gazdei sau al ”altei Iulii”. Dar na, după gourmet și fiță, merge și un parizer.
Comentariu beton!45
@Lucian, păi scrie. Vedem noi după dacă e citibil sau nu.
@Lucian, sigur ca si cu poze! 🙂
(pe barba profetului, de ce naiba oi fi luat 4 rosii in scafarlie pentru comentariul anterior…).
Comentariu beton!32
@MV – am trimis email.
Comentariu beton!18
Poate va suna ciudat dar cea mai mare realizare e ca mi-am pus aparat dentar.
Dupa ani de frica de stomatolog si dupa ce am realizat ca probleme se agraveaza.. mi-am facut curaj si in luna septembrie am facut pasul cel mare.Si ce sa vezi, nu e chiar asa de rau pe cat ma asteptam.
Comentariu beton!55
Aparatul dentar e minunat! Si eu mi-am pus la 39 ani impreuna cu fetita cea mica. Am avut amandoua aproape 2 ani si acum zambim ca la Hollywood! Alta viata! Deja l-am scos de aproape 2 ani…pfff, fac 43 in 3 saptamani!
Comentariu beton!38
Nu am copii, nu am câștigat la loto, nu am o profesie cu care să mă laud. Dar sunt fericită și cu asta mă mândresc. Fiindcă țelul meu în viață a fost să fiu fericită. Mi-am întâlnit marea dragoste la maturitate, la 43 de ani. De atunci au trecut 9 ani iar fericirea mea e tot mai mare cu fiecare zi care trece.
Comentariu beton!137
Măi, eu sunt mândră de mine de fiecare dată când îmi iese ceva, orice. De la o mâncare ok, la pus tapet sau făcut vreun proiect DIY sau poate amenajat vreun spațiu. Sunt mândră și când ajut sau când fac un lucru bun pentru alții. Sunt mândră și că mă pot bucura de lucruri mărunte și/sau pentru bucuria altora.
Dar dacă vrei și reversul, sunt dezamăgită de mine însămi ptr că nu vreau să încep să-mi schimb alimentația. Am niște probleme de sănătate minore, dar sâcâitoare care sunt convinsă că s-ar rezolva prin alimentația disciplinată și de calitate.
Comentariu beton!45
Deși mă gândesc că o să sune cumva ciudat și o să curgă mânuțele roșii așa cum curge ploaia la Suceava (măcar la voi să fie soare) dar nu-mi vine altă realizare în cap decât faptul că… am fost un om bun. Îmi place gândul că de-a lungul timpului am demonstrat că sunt un om bun, am ajutat și m-am simțit bine ori de câte ori am reușit să ajut.
Comentariu beton!150
De ce să curgă mânuțele roșii? E greu să fii bun tot timpul, poate cel mai greu.
Nu înțeleg cum funcționează ele și cum reacționează cititorii tăi. Sunt destul de noi pe aici, m-au ascuns în umbra mânuței roșii de câteva ori și am făcut trac la comentarii din cauza ei. :))
Comentariu beton!28
Băieții mei, prietenii pe care îi am de-o viață, lăsatul de fumat și câteva bătălii câștigate în lupta cu cancerul. De fapt cea mai mare realizare este că sunt în viață, că mă bucur din toată inima de tot și de toate, că sunt aici și zâmbesc când citesc ce scrii despre fetele tale sau caut șervețelele când pui acele filmulețe emoționante.
Mulțumesc. 🍀
Comentariu beton!118
După ce am împlinit 25 de ani am realizat că sunt prost. În prag de 42 sunt mândru că am reușit să mai reduc din handicap. Am renunțat la timp, zic eu, la anturajul nepotrivit și la băutură.
Comentariu beton!125
Realizarea pe plan personal este relatia de 30 de ani cu sotul meu si faptul ca impreuna am crescut 2 copii fericiti, carora le dam mereu dreptul la propriile alegeri.
Pe plan profesional – am ajutat cadva doi oameni. Unul a scapat de inchisoare si a fost achitat ( iar demonstrarea nevinovatiei a fost un proces foarte greu ) dar nu a realizat si nu a apreciat nimic – dupa 2-3 ani l-am vazut pe fiul lui la un alt coleg avocat. Celalalt, care a avut la un moment dat, concomitent, 5 dosare – pe care l-am ajutat sa le termine foarte bine (desi in momentul incheierii contractului nu avea banii de onorariu ) este omul care, de 15 ani, ma suna la fiecare moment important si la final imi spune ,,va iubesc,, . Mi-a povestit ca, atunci cand m-a intalnit, era in pragul sinuciderii si nu credea ca cineva l-ar ajuta in conditiile in care in acel moment de criza nu avea nici bani de paine.
Pentru sufletul meu – am invatat, dupa 50 ani, ca merit sa ma vad si pe mine ca pe o prioritate. Fac sport, ma alint cu unele lucruri, ma intalnesc cu o prietena o data pe saptamana – lucruri mici dar care imi dau energie pozitiva.
Comentariu beton!122
Mi-am schimbat cariera la aproape 40 de ani, când deja aveam un copil și aș fi putut să mă blazez. Am învățat mult când toți îmi spuneau: „mai poți? Eu nu as mai putea”
Nu am schimbat cu ceva mai ușor sau mai comod dar am reușit în 10 ani sa am succes. Încă pot sa învăț și îmi place.
Comentariu beton!62
In primul rand copilul, minunata mea fiica de 5 anisori, apoi faptul ca de 25 de ani aceeasi prieteni in jurul meu lucru care am vazut ca e greu in ziua de azi, apoi ar fi faptul ca am renuntat la fumat apoi faptul ca am castigat un concura foto pe un site unde ma chinui de aproape un an si jumatate sa castig un concurs😁
Comentariu beton!45
Voiam sa scriu despre mai multe realizari, dar in timp ce o faceam mi-am dat seama ca cea mai mare realizare este faptul ca sunt inca aici. O spun prin prisma faptului ca de mai bine de 14 ani ma lupt cu o boala care inevitabil in viitor ma va lega de aparate. Si stiind asta, uneori ma duce intr-o lejera depresie care la randul ei imi aduce ganduri negre. Copilul meu nu stie mai nimic din toate astea si probabil de asta ma vede ca pe eroul sau in viata. Si asta mi se pare la randul ei o realizare…
Comentariu beton!165
Fuck, man. 🙁
🙁 🙁 🙁
Mult succes si sper ca legarea ta la aparate sa apara cat mai tarziu in viata ta, sau deloc!
Comentariu beton!24
Te citesc dintotdeauna, faci parte din Sfanta Treime (+Vali+Cetin) 🙂 Comentez rar, de data asta cu alt nick deoarece sunt 2-3 cititori care ma cunosc personal si nu stiu chiar tot prin ce trec. Nu caut compasiune. De aceea nici nu stie lumea prin ce trec, mai mult sufar pe plan psihic pt moment. Dar mi-am ales o munca fizica care ma ajuta foarte mult sa nu ma gandesc la probleme si chiar daca e o meserie „murdara” imi da foarte multa satisfactie pe plan financiar (in ultimii 3 ani, de cand cu pandemia, am reusit sa economisesc o suma importanta). Pt oricare dintre voi care cititi vi se pot parea lucruri absolut normale, pt mine sunt realizari. Un singur sfat as dori sa dau tuturor: vedeti-va de sanatate, mergeti si faceti controale, analize etc. Faptul ca poate voi nu stiti ca aveti o problema de sanatate nu o face sa dispara; e ca si cum bagi gunoiul sub pres, el ramane. De aceea zic, sunt multe cazuri in care se poate rezolva cu anumite controale tempestive. Multa sanatate tuturor si spor la realizari!
Comentariu beton!124
@Draga ‘un oarecare’,
Suntem oarecum in aceeasi situatie: la fel ca tine, si eu consider ca cea mai mare realizare a mea este faptul ca sunt in viata dupa toate problemele de sanatate cu care m-am/ma confrunt.
Din cauza unui diagnostic gresit, urmat de neglijenta crasa a mai multor medici, eu mi-am pierdut picioarele.
Cei cativa specialisti de la sanatate mintala care m-au evaluat au fost uluiti de cat de bine eram dpdv mental, spunand ca ei au o gramada de clienti carora le-o iau mintile pe ‘aratura’ pentru mult mai putin decat mi s-a intamplat mie.
Nu stiu de ce ti-am raspuns, as fi ultima care sa vrea sa iti dea sfaturi, poate pentru ca problemele medicale pe care ambii le avem ne afecteaza calitatea vietii pentru tot restul vietii? Ce stiu sigur insa, este ca, indiferent cat de gri pare situatia si cat de mult problemele tale medicale iti vor schimba viata de zi cu zi, stiu ca mintea noastra e absolut uimitoare, e uimitor cu cate lucruri/situatii ne putem obisnui si pe care le putem incadra in rutina de zi cu zi, daca nu avem alta alegere.
Iti trimit o mare imbratisare.
Comentariu beton!93
Că am terminat facultatea șefă de promoție pe universitate, în timp ce aveam acasă doi copii de școală și un soț abuziv și locuiam într-o colibă de lemn lângă pădure, după care am reușit să mă extrag din căsnicia abuzivă și să ajung să mă preocupe investițiile la bursă și freelancingul. Ceea ce însemană că sunt mai sus decât baza din piramida lui Maslow.
Ah, da, și că m-am lăsat de fumat de un an jumate 😀
Comentariu beton!182
Cea mai mare realizare a vieții mele este ieșirea din căsnicia toxică, adică revenirea la viață. De-atunci, de peste 7 ani, chiar nu mai am nicio problemă, apreciez multe și mă bucur de multe. Precizez că, anterior pasului măreț, am deschis și studiat cărți de psihologie clasice. Fără ele sunt sigură că și acum aș fi fost într-o situație urâtă și degeaba.
Comentariu beton!82
Am reușit sa fiu o persoana puternică, asa cum mi am dorit mereu. Am luat permisul deși nu îmi place sa conduc. Și muncesc de placere ,asta îmi pare o realizare mare,pe lângă o familie frumoasa.
Comentariu beton!32
Cea mai mare realizare a mea este ca am reusit sa am un copil la aproape 43 de ani. Toti medicii imi spuneau ca fie nu am nici o sansa, fie 12% sanse ( nu stiu cum au evaluat….) ideea e ca am crezut ca pot si am reusit, nu mai dau amanunte ce si cum , dar lucrul asta ma face cel mai implinit si fericit om 🙂
Comentariu beton!75
Anul trecut, la 40 ani, am luat decizia de a merge (in sfarsit) la terapie. Anul acesta am inceput sa lucrez cu un antrenor personal si sa merg la sala in mod regulat si sunt uimita de ce poate corpul meu sa faca 🙂
Comentariu beton!69
Am facut o casa- ridicata de jos , am plantat mai multi pomi si am dat nastere cu greu unui pui de om de aproape 2 kg . In curand implineste 27 de ani , de ea sunt cel mai mandra , de educatia pe care i-am dat-o noi ca familie ( parinti , bunici ) si de ceea ce a ajuns si realizat in viata .
Comentariu beton!58
Cea mai mare realizare? Dupa copilul pe care il iubesc mai mult ca viata si care ne umple inima de bucurie, faptul ca dupa 1.000.000 de piedici si dupa un deceniu de munca aproape silnica (am inceput-o la 25), am reusit impreuna cu sotul meu sa ne terminam casa in ciuda tuturor dificultatilor si celor care ar fi trebuit sa fie sistemul nostru de sprijin si care ne-au spus zilnic ca nu vom reusi niciodata. A durat foarte mult pana am reusit sa ne „rupem” de influentele toxice ale familiei, am muncit cot la cot (cu toate ca nu suntem de „meserie”), am scos-o efectiv din pamant si intr-adevar acum, dupa ce „trauma” construirii a trecut, ni se umfla pieptul ca la curcan cand o privim.
Comentariu beton!65
Ce oameni frumosi si ce povesti!
Ultima realizare pentru care am fost extrem de mandra e ca am reusit sa tai toate unghiile de la maini ale bebelusului. Nu pare cine stie ce, dar pt mine e motiv de lauda, imi trebuie mult curaj si indemanare. Cred ca in timp va deveni o obisnuinta.
Penultima realizare e ca inca ma cauta si imi solicita ajutorul fosti studenti, desi am interactionat 4 ore/zi, 2 sapt, acum multi ani intr-o vacanta.
Comentariu beton!72
Că sunt în viață, că în sfârșit încep să pun cap la cap atelierul meu de vise pe două roți. Pentru că asta vreau, să construiesc motociclete cu sufletul meu în ele. Pentru că da, metalul poate fi vas pentru suflet.
Comentariu beton!83
Te bagi și pe segmentul trotinete?
Unde?
Pentru unii poate ca nu pare mult, dar am invatat sa spun NU 🙂 Si sa ma prioitizez (putin mai mult) desi asta e work in progress.
Comentariu beton!70
pare enormm de multt …eu am invatat sa spun NU foarte tarziu pe la 40 si ceva , te inteleg perfect.
Comentariu beton!19
E foarte mult. Eu încă mai lucrez la asta.
Comentariu beton!14
Ce tare m-ai lovit cu articolul asta! Cu gandul la asta m-am trezit dimineata: azi se implinesc exact 20 de ani de cand am ajuns in Belgia! In 2002 urma sa fiu „disponibilizata” de la locul de munca; aveam fata in primul an de facultate si baiatul in primul an de liceu, trebuia sa fac ceva sau sa le spun copiilor ca nu-i mai pot tine la scoala….Am impachetat cateva hainute intr-o geanta, am lasat sotul cu copiii si-am venit aici! Realizare? Anul urmator a venit si sotul cu baiatul pe care l-am inscris aici la liceu. A terminat cu brio apoi a facut facultatea aici, Fata a ramas acasa sa termine facultatea si apoi a venit si ea. Acum sunt mandra tare, fata are un job tare la o societate anglo-americana, baiatul e IT pentru NBA pe Europa si Africa iar noi avem o a doua pensie, de aici ceea ce ne ofera o batranete confortabila!
Comentariu beton!87
As povesti mai multe, dar pentru mine, cea mai faina realizare este ca am obținut un carnet de conducere într o țara straina. Și poate n ar fi așa măreț, dacă n as fi pus mana prima data pe un volan la 53 de ani🙃
Trei examene intr-o limba imposibila, reflexe de blonda in vârsta, unii din jur zicând ca i prea târziu. Dar, vorba lui Rocky, “I Did it, Mr Tiger”🙃 conduc grav din 2018 pe drumurile deseori pline de lucrări ale maretului Bruxelles. Și sunt fericita sa va spun ca am devenit inspirație pentru niște fete din generația fiemii😉 Drive it like you stole it🤗🤗
Comentariu beton!75
oo daaa …esti de a mea .
carnetu de conducere ptr motor , vreau si eu sa il dau , sint in Anglia plus menoapauza imi da de furca rau de tot @Catalina .
am 51 jumatate acum si sper la anu sa imi iasa , nu-mi iese o sa fac pana iese , si ma voi gandi la tine .
mersii ptr asta !
Comentariu beton!29
#Catalina, si eu conduc printr-un Bruxelles plin de lucrari si ambuteiaje 😉 si sunt mandra de independenta mea!
Comentariu beton!23
Well, sunt are mandra ca am reusit sa-l cresc pe cel mic (3 ani) exact cum mi-am dorit si ca inca il tin departe de telefon, televizor (se uita in treacat la ce ma uit eu, stiri, film), desi toaaata lumea mi-a spus continuu, inca de cand eram insarcinata, „lasa ca vezi tu cand nu o vrea sa manance, cum ii dai telefonul, cand ai treaba, ii dai telefonul,etc”.
Nu a vrut sa manance, sanatate. Mananci cand iti e foame.
Cand aveam de facut curat, daca nu reuseam cu el, nu mai faceam 🤷 faceam/fac ori cand dormea ori cand e la gradi.
In weekend, este imposibil sa pastrez ordinea, dar am ajuns la concluzia ca degeaba ne stresam amandoi… Strang luni dupa ce il duc la gradi si suntem amandoi linistiti si fericiti :)))
Comentariu beton!48
wooow maree realizaree , stiu susotelile despre care spui , am fost vreo 20 ani sau mai putin parca bona …si am vazut era telefoanelor cum influenta mamele.
cum le spuneam ca telefonu nu are ce cauta la masa , iar eu cat stateam cu copilul nu avea telefonu in fata .
si da cea mai sanatoata politica …nu mananci …no big deal, manaci cand vrei …nu iti place asta eu nu fac altele in schimb ..
FELICITARILE MELE , ai reusit multt in era asta .
Comentariu beton!30
Multumesc 😀
Si daca ies undeva, sa mancam in oras, cumparaturi, doctor, la fel. Ii iau carti, jucarii si se joaca cu acelea.
Cu toate ca iesitul la masa dureaza doar cat mancam si atat :)) nu poti sa zici ca am iesit in oras sa ma relaxez :))) ca stai sa il tii ocupat cu diverse, ca sa nu inceapa sa zburde pe acolo. Dupa ce mancam, ne ridicam si plecam :)) se face el mai mare si avem timp sa „stam pe o apa 2 ore”:)) ahahaj
Comentariu beton!24
Cea mai mare realizare a mea este aceea că am învățat să fiu mai răbdătoare. Știu, nu sună prea pompos, dar când m-am văzut silită să cresc singură un copil autist, acesta a fost primul lucru pe care a trebuit să îl învăț. Răbdare, atunci când are o criză ca îmi pot da seama ce anume a declanșat-o. Răbdare, atunci când încercăm să învățăm lucruri noi care trebuie repetate zi de zi pentru a nu le mai uita. Răbdare, atunci când suntem la locul de joacă și trebuie să mă dau cu el în balansoar, în leagăn și toate cele (trebuie și bună dispoziție și condiție fizică aici😅). Răbdare, atunci când stăm la coadă la supermarket și oamenii îl privesc insistent și șușotesc sau îi fac observație de parcă eu nu sunt acolo. Și nu în ultimul rând, răbdare, ca să ne putem bucura de micile victorii pe care le-am obținut în cei doi ani de când suntem o familie numai noi doi: el a învățat să fie mai cooperant, mai prietenos, mai independent, mai vesel,etc. Iar eu mi-am luat permisul auto😅 și încerc să îmi cunosc mai bine fiul, în fiecare zi. Cam atât.
Comentariu beton!125
Total offtopic.
Dar mie-mi dă eroare de procesare maximă.
Un om zice că a crescut un copil. Sau mai mulți. Și chiar cred că e vorbă-n vânt pe aici că i-au crescut bine.
Să mă bată mama dacă pricep cine și din ce motive a dat dislike.
Comentariu beton!47
Îți explic eu de ce: pe acest blog își fac veacul mulți cetățeni al căror unic scop în viață este să dea dislike la tot ce mișcă pe aici. Sunt morți de nervi că pe comentariile mele nu pot da, dar se răzbună pe ale tuturor de pe aici. Nu-i băga în seamă, o sa te obișnuiești. 😉
Mi-am pus și eu întrebarea asta, jur: cine da dislike la un comentariu care nu are nimic negativ, cine? Acu înțeleg. Da’ acuma sincer, chiar mi-am înnodat creierul la un moment dat cu întrebarea asta.
Ce comentarii frumoase! Știam eu că pe aici umblă oameni foarte faini 🤗
Eu mi-s tare mândră de mine, în general, uneori mi se spune (în glumă, evident, pentru că toți cei care mă cunosc, mă iubesc 😂) că nu le prea am cu modestia (caprele naibii, cum era expresia folosită de @alta Iulia?).
Foarte mândră mi-s de o sesiune pe care am terminat-o cu 10, de faptul că nu am renunțat să-mi caut jumătatea și că nu am făcut compromisuri (deși era tentant)… Și de minunea minunată de 5 ani cu care așa ne mândrim amândoi, de zici că noi am făcut-o!
Comentariu beton!48
Cea mai mare realizare, pentru care am fost invidiată, și numai de proști, a fost să nu mai depind de nimeni când am ajuns la casa mea.Nu am depins decât de oamenii care m-au plătit și cei pe care i-am plătit la rândul meu pentru diverse servicii sau bonă la copii.N-am așteptat să vină mama cu oala de ciorbă sau să vină ea să mi-o facă după ce am avut copii.Am reușit să fac singură tot ce a depins de mine ,în limita timpului. Spun asta fiindcă sunt destui cei cu 3 copii care „le fac pe toate” ,dar de fapt părinții, socrii, le țin trena și la cumpărături, nu fac piața dacă nu le ține altul copiii de mână. Mânuțe roșii accept și pentru asta, fiindcă în viața reală am fugit de proști oricând.
Comentariu beton!56
Mare dreptate ai.
PS: semnez cu IoanaMM ca mai e o IoanăM…
Raspunsul e pentru @IoanaMM de la cealalta IoanaM 🙂 E ok, nu trebuie sa te mai redenumesti de azi inainte. O sa folosesc eu obisnuitul meu pseudonim „online”, cel de Reya. Nu stiu de ce am fost reticenta in a-l folosi pe aici pana acum, dar dupa articolul de azi si tot ce am citit, simt ca trebuie sa ma semnez asa.
Sunt mandru ca acum zece ani am reusit sa construiesc o casuta pentru parintii mei, asa sa le fie mai usor la batranete. Intre timp au trecut ambii de 80 de ani si simt cumva ca le-am usurat cu mult viata … (acum o sa tai ceapa mai departe)
Comentariu beton!76
am sa pun aici ceva in plus fata de ceea ce am pus in facebook.
am plecat de acasa ( nu in conditii prea bune ) fiind ceea mai mare intre 4 frati satula de gospodarie ,dadaceala si altele , aveam 19 jumatate si un rand de haine pe mine ( sint bucuresteaca si acolo am trait pana in anul 2011 ) cand m-am mutat langa bucuresti .
TOOOT absolut tot ce am facut in ultimii 30 ani am facut cu multaa muncaa ..sacrificii , foame uneori ,si am ingrijit-o pe bunica-mea 28 de ani , eu aveam 45 cred cand a decedat dumneai si in sfarsit am zis e timpul sa pot trai nitel ..
Mi-am dorit multii ani de zile sa lucrez cu catei ..sa am in casa mea cat mai mult catei , ceea ce inseamna cazare canina , nu la nivel mare ci un numar cat sa traiesc decent si sa plaesc facturile plus hrana la cateii mei
cea mai mare realizare a mea este la 47 de ani cand am fost ceruta , acasa in Bucresti ( poate nu inseamna ptr cineva cine stiece , dar eu sint lesbiana , si asta e ceva ptr romania ) un an mai tarziu la 48 m-am casatorit in anglia ca deh ptr Romania nu exista, pluss am asteptat 10 ani ca la 40 sa devin ceea ce sunt acum pet sitter , aveam 41 de ani ….totul am facut de una singura cu lupte financiare si 2 caini ai mei.
Sunt mandra de mine ptr ca lunga asteptare mi-a dat implinirea sufleteasca , acum aici o iau cu greu din nou de la zero.
nu am avut in ultimii 30 de ani o relatie prea buna cu mama mea …ci una de cordialitate. si cam atat
de-a lungu anilor am facut foame , am facut tot ce imi sta in putinta sa fie ok..si am ajutat in comuna unde am trait ultimii 10 ani inainte de plecarea definitiva din tara mea.
la momentu plecarii am donat ptr un caz de autism icoana care bunica-mea a avut-o in casa timp de 70 de ani , mandria mea fu imensa ptr ca donand-o ptr licitatie caz autism a plecat de la suma de 200 lei si s-a vandut cu suma de 1500 ron…bani ptr un copil cu autism in varsta de 7 ani..banii aia sunt fix ptr o sapt , dar nu conteaza …ci faptu ca m-am implicat si asta m-a uns la suflet.
mersi Mihai ptr ca ai intrabat asta , astazi citind povestile am plans si am realizat ca e prima daca cand citesc o asemenea intrebare .
Comentariu beton!108
3 copii minunati. Nimic altceva nu se poate compara cu aceasta realizare pe scara mea de valori.
Comentariu beton!22
Sunt mandra ca am emigrat in Olanda acum 5 ani, am aici un job care imi place, am cunoscut un om minunat care m-a cerut de sotie dupa doar 3 luni, cu care m-am casatorit 2 luni mai tarziu si langa care traiesc cea mai frumoasa poveste de dragoste. Dupa relatii toxice si abuzive, dupa ce aveam in permanenta sentimentul ca nu imi gasesc locul, in sfarsit pot spune ca sunt acasa ❤️
Comentariu beton!64
Cea mai mare realizare? Acum vreo 24 de ani, intram in învățământ si preluam plina de entuziasm o clasa a4a. Copiii de atunci au 34 de ani…Asa l-am cunoscut. Îl cheama George. Era ,,copilul problema,,. Nedorit de nimeni, plimbat din clasa in clasa. Pana la mine. Ce am facut sau nu pentru el nici nu conteaza. Cand era student in anul I la Medicina in Bucuresti, George m-a sunat sa-mi ceara sa-l gazduiesc pentru ca parintii il dadusera afara din casa. Aflasera ca e homosexual. A stat la mine doua saptamani, apoi s-a mutat la iubitul de atunci.
Astazi, George este medic in Rotterdam. In august am fost la nunta lui. Prima nunta intre persoane de acelasi sex la care am participat. In jur, toti necunoscutii reactionau: aaaaa, so you are Simona!!
MC a anuntat la microfon ca urmeaza dansul mirelui cu mama sa, iar eu căscam ochii la scena sa o vad si eu pe mama lui George. Nu o vazusem niciodata! La nicio sedinta cu parintii.
Iar George s-a indreptat spre mine…Atat.
Comentariu beton!444
Am bocit.
Comentariu beton!40
Am citit de trei ori și tot aș mai citi ca să rețin tot. Wow. Câți nu ar avea nevoie de o Simona. 🌸
Comentariu beton!46
Cred ca este una dintre cele mai emotionante povesti. Ce bine ca esti, Omule!
Comentariu beton!37
Vai Simona, tot praful din Bucurestiul ploios de azi e la mine in casa! Minunat!!
Comentariu beton!21
De ce mi-or fi dat lacrimile? 🤗
Comentariu beton!13
Praf mult și la mine!!!
Comentariu beton!12
@Un om, mi s-a făcut pielea de găină pe tot corpul, din cap până în picioare.
Sufletul meu s-a topit ❤️
Am plâns. Ești minunată!
Comentariu beton!11
”…iar eu căscam ochii la scena sa o vad si eu pe mama lui George. Nu o vazusem niciodata! La nicio sedinta cu parintii.
Iar George s-a indreptat spre mine…Atat.”
am murit
Comentariu beton!36
<3
multumrsccc din tot sufletu ca ai fost alaturi de Georgeee toti anii.
semneaza o lesbiana ignorata de mamă si cei 2 din 3 frati ai mei
Comentariu beton!43
Pentru mine a fost o mare realizare ca la 40 de ani am avut curajul sa ma mut intr-o alta tara, sa invat limba tarii respective ( olandeza) si sa imi practic meseria total diferit decat am facut-o 15 ani in Romania.
Comentariu beton!40
Am reusit, aproape singura (am avut cativa oameni care m-au secondat) sa organizez si sa duc la capat un event cu 80 de oameni (50 romani si 30 straini) de 3 zile. Aveam mai putin de un an experienta in turism atunci. Si, fiind finantat de la ministerul turismului, am primit foarte tarziu aprobare scrisa. Si mentionez aici scrisa deoarece, cu cativa ani inainte o fosta colega a ramas cu invitatii straini pe aeroport fara finantare si mi-a fost frica sa incep organizarea, sa nu patesc ca ea. Am organizat eventul asta cu 3 zile de infotrip, si 3 evenimente conexe, din care unul a fost Gala premiilor turismului prahovean (casino Sinaia, fite maxime) in aprox 2 luni. Genul asta de event se planifica in minim 6 luni. A fost groaznic ca nivel de munca si de oboseala. Si a iesit superb. Bine, eu nu prea imi aduc aminte multe, asa de chiauna si obosita eram, insa 2 saptamani dupa incheiere am primit apeluri de la participanti sa imi spuna ce fain a fost.
Very proud of this
Comentariu beton!63
Cea mai mare realizare? Am obtinut permisul de moto (dupa ce fratele meu a murit intr-un accident moto!), apoi atestatele de instructor moto si auto.
Comentariu beton!44
Am câteva de la dulci la amare dar sunt ale mele…
M-am căsătorit cu cea mai bună prietena a mea ce mi-a fost și colegă de liceu.
Am apucat să-mi iau la revedere de la bunicul meu la ore distanță de momentul în care s-a dus.
Am devenit mama răniților prin ceva experiență de prim ajutor și vreau să cred că am salvat macar o viață prin populația de bețivi/drogați ai țării.
…
Când m-oi duce și eu aș vrea o ultima realizare exact ca bunicu: Să știu că am fost un om bun și să mă duc fără regrete.
P.S. am avut 8 pătrățele dealea pe burtă, le-am pierdut dar le recuperez … am iar 6 :))
Comentariu beton!78
Am stat strâmb ș-am judecat drept și-ncă nu-mi vine nimic special în minte.
O chestie pe care am făcut-o a fost plecarea-n 2011 din sistemul bugetar românesc în privat, în străinătate, fără mari garanții că va fi ceva d-acolo. Încă activez în sectorul privat, iar anul ăsta vreau să-mi schimb, din nou, locul de muncă.
Comentariu beton!44
Nici nu vă dați seama cât de mulți ați realizat voi, toți ăștia care ați plecat din țară și ați reușit să vă adaptați și să vă meargă bine în țările de adopție. Nici nu vă dați seama.
@MV: da, probabil ai dreptate, dar mie, unul, integrarea-n societatea austriacă mi-a venit ca o mănușă, cu toate că nu am știut deloc limba germană. Bine, nici azi nu-s vreun Goethe, dar mă simt aici ca peștele-n bordel, am vrut să zic apă. 🤭🤪🤣
Comentariu beton!43
In general sunt mandra de mine ca am reusit sa fac o facultate contrar vointei alor mei, ca am invatat sa ma descurc singura in viata dura din Bucuresti, ca am invatat sa fiu o persoana deschisa si foarte empatica insa cea mai mare realizare de pana acum am avut-o in acest an fix cand am implinit 50 ani. Am reusit sa plec pentru prima data din tara intr-o vizita cu jobul la Viena. Pana acum nu am stiut decat sa muncesc si sa le fac altora bani. Chiar si concediile la job mi le-am petrecut sau dormind fiind extrem de extenuata psihic. Mi-a placut experienta de doar 2 zile in acel oras minunat si sper sa o repet curand.
Comentariu beton!50
Cea mai mare realizare a mea este ca dupa aproximativ 9 ani de lucru in sali de jocuri si pariuri sportive (unde se fac bani usor si fara prea multa carte) am decis sa ma inscriu la o facultate de stat, random. M-am inscris la Facultatea de Constructii, am intrat la buget, am luat bursa o perioada, am terminat-o la zi (cu toate ca lucram, nu am avut o zi de weekend libera in ultimii 2 ani de facultate). Licenta am luat-o cu 10.00, m-am inscris la master, acolo am reusit sa iau bursa si premiu 1 dupa primul an si acum ma pregatesc de disertatie.
Daca nu v-ati prins, aveam 27 ani cand m-am inscris la facultate. De asta sunt atat de mandra.
P.S. De un an lucrez in domeniul in care am terminat facultatea si desi toata viata am detestat si fugit de program de luni-vineri acum vin zilnic la munca si sunt mandra ca ma pot trezi in fiecare dimineata. Cu greu, dar pot 🙂
Comentariu beton!75
Cea mai mândră sunt de fiica mea, de tot ce este ea azi și de ce am reușit noi 3 să facem. Fiică-mea s-a născut cu surditate profundă, acum 5 ani a fost operată la cap și are implant cohlear. Am fost jos, foarte jos și în zone negre. Credeam că m-am ratat profesional, că am stat acasă 4 ani. Acum are 6ani jumate Eva mea, vorbește foarte bine și deși mă enervează uneori, mă bucur că a ajuns în punctul în care mă obosește de cât vorbește și mă contrazice. Sunt mândră că nu am luat-o razna, că nu am divorțat și am reușit să trecem peste multe. Sunt mândră și de ce am reușit pe plan material, dar mai ales că suntem cât de cât întregi la cap după tot caruselul de emoții. Încerc să nu uit să mă bucur de toate astea.
Comentariu beton!92
Realiazarea cea mai mare a vietii mele, la fel ca a multor parinti, este copilul meu: un baiat de 19 ani. Si aceasta constientizare am avut-o anul acesta, cand a plecat de acasa la facultate. Nu cred ca poate exista, cel putin pentru mine, mandrie si multumire mai mare decat aceea ca am reusit sa formez un copil matur si responsabil care s-a adapat perfect intr-un oras nou, care se gospodareste singur ( curatenie, spalat, gatit – nu vrea sa manace in oras) si care stie ce vrea de la viitor. Avem o relatie foarte apropiata, el e persoana in care am incredere deplina si confidentul meu, desi nu sunt genul de mama closca. Fericire mai mare nu am experimentat pana acum, si desi, mai are drum de parcurs, am certitudinea ca am facut o treaba buna in calitate de parinte.
In rest, am avut multe provocari in ultimii ani ( somaj, divort) peste care am trecut singura cu brio si sunt mandra si de asta. Dar copilul e „cireasa de pe tort”.
Comentariu beton!40
Faptul ca am reusit sa trec prin viata fara a face rau (intentionat) si fara a avea regrete (majore) 😬
Comentariu beton!46
Am reușit, la patruzeci și cinci de anișori,nu numai să mă înscriu și să parcurg cu succes un an de master, să am și bursă de merit, având colegi care au jumătate din vârsta mea.
Comentariu beton!38
In momentul asta:
Am reușit să vorbesc limba olandeza și să urc pe o scară ierarhică in limba asta.
Tocmai pentru că drumul a fost anevoios și uneori cu greșeli megapenibile (de care acum pot sa râd – mi-am cerut șeful in căsătorie într-o ședință, printr-o folosire nefericită a două cuvinte a căror combinație are alt înțeles) consider asta o mare realizare.
Comentariu beton!64
Copilul meu, om frumos la chip si la suflet, realizat, fericit. Da, sunt mandra ca am crescut un adult fericit!
Un alt motiv de mandrie este ca tot ce am facut in viata a fost ghidat de principiul” my own way”. Am gresit, m-am certat, m-am iertat (cu greu, uneori) si am mers mai departe. Este si asta o realizare, nu?, sa te ierti si sa inveti din greseala ta.
O alta realizare este ca mi-am purtat pasii prin locuri la care visam din copilarie. Am calatorit si sper sa pot continua asta, este ceea ce imi place cel mai mult sa fac.
Ioi, si sunt mandra tare ca am influentat unii tineri care mi-au trecut prin mana la munca. I-am tratat exact asa cum mi-ar fi placut mie sa fie tratata fata mea de catre sefii ei.
Comentariu beton!26
Am reușit sa trăiesc și sa îmi fac viata fix asa cum vreau, în ciuda impunerilor venirte din familie și din societate. Asa ca sunt 100% independenta din toate punctele de vedere și cred ca asta e cea mai importanta realizare pentru mine.
Comentariu beton!23
La 1 decembrie 2011 m-am lasat de fumat, „just like that”, dupa 20 de ani de bagat in mine 2 pachete pe zi. NU asta e realizarea de care sint mindra. Ci de faptul ca, desi viata mi-a tras cel mai violent sut in gura posibil, luindu-mi jumatatea si lasindu-ma sa nu mai inteleg nimic din ce e in jurul meu, nu m-am apucat la loc de fumat, desi as fi avut cel mai de inteles motiv din lume. Anul asta in decembrie sarbatoresc 11 ani „tutunfree”. Si copilul a ajuns la 14 ani jumate cu gura mare, sustinindu-si ideile(crete si disperant de incapatinate pentru mine, uneori), stind la cratita si inventind tot soiul de chestii, culmea, chiar gustoase si descoperind lucruri de care habar n-aveam ca exista. Iar de va fi sa ajunga un om realmente liber in gindire si-n pus in practica gindirea aia, atunci voi considera ASTA cea mai mare realizare a mea. Dar trebuie sa astept cuminte(si vie, daca se poate) sa treaca timpul ca sa vad rezultatul. 🙂
Comentariu beton!41
Fetița mea. Ea este și va rămâne cea mai mare realizare a mea. E frumoasă, e deșteaptă, are niște replici de mă încuie definitiv, e veselă, iubitoare, are o încăpățânare care mă enervează și deopotrivă mă face să mă gândesc „ei bine, asta-i versiunea mea mai mică”. 🙂 Cert e că-s mândră tare de ea. Și de mine 😜.
Comentariu beton!28
Am schimbat domeniul de activitate de 2 ori, fundamental, in 15 ani, si de fiecare data am reusit sa fiu foarte buna in ce am facut. Si am plecat din tara, singura. Cred ca abia atunci am inteles cu adevarat cat de puternica sunt si ce multe lucruri pot face, daca imi doresc
Comentariu beton!37
io am multe cacaturi mici. Ba ca in cei 5 ani de suedia m-am jucat de-a landlordu. Evident, faptul ca m-am mutat si ca mi-au placut toate secundele petrecute aici. Ba ca am terminat 2 curse futute: un semi triatlon si un 300km pe bicla, asta in conditiile in care is mai mult pe mic si pe mult. Multe cacaturi.
Acum is vesel ca in sfarsit vad un rezultat clar al mutarii. Ca mutarea a fost mai mult pentru jobu nevestei. Ii placea ce facea in Romania, dar problemele medicilor sunt stiute. Si, in loc sa fie intr-un sistem care mai mult ii dadea muie, acum e bagata, dupa doar vreo 4 luni, in chestii gen: asistent de profesor, e chemata sa faca parte din echipa care o sa puna bazele unor chestii de medicina de urgente din suedia (not kidding) si nu doar ca sa le faca alora cafeaua, asta in timp ce baga si munca de medic
Si in sfarsit m-a depasit la salariu 😀
Comentariu beton!50
Am o cunoștință care-i medic pe neuro-psihiatrie infantilă-n Suedia de-o grămadă de ani, dar n-am idee-n ce oraș.
e un grup maricel de doctori pe Suedia. In orasu unde am locuit 2 ani chiar era un grup serios. Psihiatrie-Imagistica-Doctor de familie-Etc
In general nu imi place faza ce „stam numa cu romanii” in general pentru ca nu imi plac oamenii, faptu ca is romani nu e o mare schimbare.
da astia erau ok
Comentariu beton!17
As zice ca e asta; 3 sferturi din 2019 m-am deplasat cu roti (sau pe bratele sotului).
In 2021 am urcat de la 900 m la 1600 m pe picioarele mele.
Ar mai fi, dar asta e prima care-mi vine in minte acum 🙂
Comentariu beton!97
Ca am ramas intreaga la cap dupa 2 ani de pandemie in care am muncit zi lumina ca tuta, as spune acum, am plecat de la un job dupa 10 ani, dintr o relatie de cativa ani si am avut grija de maica mea care a trecut printr un episod urat de boala din care i se dadeau sanse mici sa scape, dar a supravietuit. Si inca mai pot sa mi fac planuri de viitor.
Comentariu beton!51
Dupa ce am plecat din ro prin oct 2019, am ajuns intr-un orășel mic din Suedia. Nu ma cunoștea nimeni, nu cunosteam pe nimeni, am pornit complet de la zero. La finalul lui 2020 eram nominalizat ca cetățean de onoare al orașului. Cam atât.
Comentariu beton!88
ce oras boss?
Värnamo
Am supravietuit unui carcinom mamar acum aproape 6 ani 😀
00
Comentariu beton!87
Ce de oameni faini pe aici!
Comentariu beton!22
Pentru o poveste la un vin, lista ar fi destul de lunga, dar la finalul zilei ramane o singura reusita care imi incalzeste inima.
Am fost mereu foarte diferita de familia mea, o familie traditionalista de altfel – aveam dorinte diferite, visam diferit, era totul din alt film. In timp totusi am reusit sa gasesc o cale de a comunica cu ei, chiar daca nu vorbim aceeasi `limba`. Azi, cea mai mare reusita a mea este legatura cu tatal si sora mea, in special cu ea, am devenit cele mai bune prietene, lucru pe care il credeam imposibil. Suntem ca apa si uleiul, dar stiu ca e cel mai devotat suporter al meu si viceversa.
P.S. Mai este si PISICAAAAA! Am gasit-o in ploaie cand avea 2 saptamani, intr-o punga. E atat de moale, cu blana sclipitoare, neagra ca taciunele si salbatica [in sensul de bestie rasfatata-antisociala-cu-femeile-iubitoare-cu-baietii]. De fiecare data cand sparge ceva, simt cum creste inima in mine pentru ca nu urlu. :))))
Comentariu beton!43
– Am reusit sa raman (om) normal intr-o lume nebuna! (Discutabil, stiu, dar doar un pishiatru ar putea nega asta) 🙂
– Reusesc sa nu am complexe ca nu sunt „realizat”, ca nu am mari, importante, realizari! 🙂
– Reusesc sa mai iubesc oameni(i), jobul, viata si pe mine insami. 🙂
– Am constiinta…impacata. (curata, pura, nu o are nimeni!) 🙂
– Ma trezesc dimineata!
– Traiesc!
Comentariu beton!55
Faptul ca am avut puterea de a o lua de la capat, si asta nu doar odata.
Comentariu beton!28
Cat timp aveți la dispoziție? 🙂
Viața. Viața este o realizare. Am 43 ani și sunt țigancă. Da! Țigancă. Când eram mică, am auzit de multe ori. „Sa nu te prind că te joci cu țigancă aia!”sau „cioara borâtă”. Au trecut anii,am terminat școala, liceul, bac-ul luat. Sunt mândră de mine. Asta i se datorează mamei mele,care, mereu îmi spunea; pune mâna și invata, pune mâna și fa curat in casa….fii harnica,fii descurcăreață.
Ea a vrut să meargă la școală dar nu au lasat-o parintii. A făcut doar 8 clase. Și acum îmi povestește că-i plăcea tare mult istoria.Așa era pe vremea ei. Țigăncile nu făceau școala,făceau copii. Și am ajuns sa fac și facultate și cursuri de specializare, de resurse umane, operator PC, cursuri de jurnalism. Am învățat engleza singura.La un moment dat tata ma întrebat” da, câtă școala faci tata?? In ce clasa ești? a 13-a?” 🙂
Acum, după ce am făcut și o postliceală cu durata de 2 ani(la vârsta de 38de ani) sunt tehnician optometrist.Adica fac consultații optometrice pentru stabilirea dioptriilor ochelarilor. Tare,nu??? Am evoluat.Am ieșit din tipare.
Tigan= prost,incult,hot,prostituata….etc.
Pentru mine este o realizare ceea ce pentru alții este ceva normal. Am avut parte de bullyng toată viața mea. La școală,la interviuri de angajare,pe strada…dar am mers mai departe. Nu am copii😔😔cel mai mare regret. Sunt căsătorită de 6 ani cu un român 🙂🙂🤪
de fapt dacă stau să mă gândesc și celelalte două surori sunt căsătorite tot cu români. 🤪
Am scris mult, știu.Scuze!!
PS: fratele meu a fost olimpic la matematică până în clasa a 8 a
Comentariu beton!175
Ramonica, ești minunata! 🤗
Comentariu beton!12
Bravo pentru realizari. Am prieteni din copilarie tigani. Da nu ca tigani, ziceai ca acu’ au emigrat din India/Pakistan. Oameni normali. Jucat fotbal impreuna pe IOR toata copilaria. Beam toti apa din aceeasi sticla fara sa ne gandim la rasism, etnii, etc. Dar, din pacate vine si un dar, tiganii se cam auto-discrimieaza prin multe comportamente antisociale iar virfurile sunt doar exceptii, nu regula.
Comentariu beton!19
Felicitări!
@Anca,mulțumesc!
@Serban, nu contest asta.Dar, că mine mai sunt. Mulți!
@Barbu Camelia,mulțumesc.
Mi-a trebuit mult curaj că sa scriu aici
Comentariu beton!28
@Ramonica, bine ar fi ca reusitele tale sa ajunga si la urechile altor semeni de-ai tai. Sunt sigur ca vor fi incurajati sa-si depaseasca conditia si sa sparga tiparele.
Comentariu beton!17
Felicitari!
@Serban,omul care devii la maturitate are legătură cu educația pe care o primești în copilărie și mediul in care te dezvolți. Noi am avut noroc cu mama,a tras cu dinții de noi și de ea ca sa ne țină la școală pe toți. Pe toți cei 5 copiii. Imaginează-ti ce însemna pt ea când începea școala. Și crede-mă că nu ne-au lipsit rechizitele,uniforma,pantofi și toate cele. Pentru toți 5,și nu am fost bogați.Tata a lucrat la fabrica la Republica.
Depinde și de familie foarte mult.Ca poate pe unul din mahala îl duce capul, ar vrea sa se duca la școală să învețe carte, dar nu are susținere. Și părinți îl trimit la furat sau la cerșit. Pentru că asta fac și ei. Asta știu.Azi așa, mâine așa..degeaba are cap și e inteligent …nu are ajutor. Și va ajunge la pușcărie…sau mai rau..la 2 metri sub pământ. Și încă ceva,in familia țiganilor nu prea te bagi,tu ca străin
Hai să-ți spun ceva,pe la 16-17 ani ma luat bunica mea la biserica. Eram mica și fraiera. Ajunsă acolo bunica s-a apucat să îmi arate niște băieți,să-mi povestească despre ei,despre cine e ăla,ce face celălalt.Am ajuns acasă și i-am spus mamei că eu nu mai merg la biserică fiindcă mamaia vrea să mă mărite🤣🤣🤣Mama a zâmbit,nu știu ce au vorbit,dar mamaia nu a mai zis nimic niciodată de biserica.
Comentariu beton!42
@Ramona, multa dreptate ai dar sa stii ca tine si de …momente cheie in viata unui tanar/preadolescent care pot fi un tragaci pentru dezvoltarea ulterioara. Uite, eu am mama si tata. Traiesc amandoi. S-au despartit undeva cand aveam 8-9 ani(inainte de revolutie- eu avand 44 acum). Mama a luat-o pe o panta descendenta cu o depresie nasoala fiind si hipoacuzica (nu aude), tata…vreo 2 ani nu l-am vazut la culoare. Mama in momentele divortului si-a taiat venele in baie, eu am gasit balta de sange si ulterior intr-o carte biletul de adio. A fost ok, a venit o vecina si au dus-o la spital. Surprinzator nu m-a marcat in niciun fel. Ce vreau sa spun este ca o luasem atunci pe aratura cu chiul de la scoala, abia am luat la liceu ulterior. Dar…a venit un declick sau un click, cum vrei sa-i spui. Bunicul meu. Un om dur, fost pilot in WW2 de partea nemtilor pe un bombardier usor cu prizonierat pe la rusi (Ucraina de azi). E…cand pasteam vacile la tara, la naiba-n praznic, imi povestea. si mereu am vrut sa pun mana pe nor. Si sa fiu cel mai bun. Si am ajuns cel mai bun din liceu la fizica , matematica, engleza. Nici n-am stiut, mi-a spus profa de mate, D-na Pecheanu dupa ani de zile, intalnindu-ma cu ea in autobuz. la 18 ani am zbughit-o la Aeroclub sa pun mana pe nor. si am pus-o. De multe ori….Scris mult.
Comentariu beton!41
Pai vezi @Serban?!!
Tot cineva din familie ți-a fost „model „,la vremea respectivă.
Ai trecut și tu prin câteva „chestii nasoale”
Seara buna.
Comentariu beton!18
@Ramona, seara buna tiganco. Fu o placere. Spor in ceea ce faci si/sau vei intreprinde in viitor. Cu drag.
Bravooo! În copilărie m-am jucat și am avut prieteni „țigani”,pentru mine și cred că nu doar pentru mine și pentru multi alți,culoarea pielii,etnia ,orientarea religioasă nu au nici o relevanță,cel mai relevant lucru este că în orice perioadă a vieții ești să fi un om bun cu tine și cu cei din jurul tău, să fi lumină!!!
Am citit cu lacrimi in ochi! Odata, pe strada, am stat langa doua tiganci care se sfatuiau cata paine sa cumpere pentru ca nu prea aveau bani si luau salariul a doua zi, lucrau la curatenia orasului. Le-am dat ceva banuti, discret, nici eu nu aveam prea multi (nu am avut niciodata), dar nu le-am considerat tiganci, suboameni sau altceva, le-am vazut ca pe niste fiinte aflate in nevoie…
Comentariu beton!14
@Ramonica, foarte-ți mulțumesc pentru postare! colegul meu de bancă din liceu, țigan-țigan, a fost cel mai cuminte băiat văzut în viața mea; a terminat ceva inginerie iar acum lucrează pe la ceva STS…
@Ramona , imi pare rau de acest bullying stupid. Eu am crescut cu o prietena Tirana. Ne-am jucat mult impreuna. Avem si o fina de casatorie tot tiganca. Amandoua au facut cat mai mult sa invete, cea din copilarie a terminat Conservatorul si facultateavde Administatie, sa dea inainte, sa arate ca sunt mai bune, pentru ca mereu au fost discriminate.
Invatat in timp record o limba imposibila, dat toate examenele pentru echivalare in acea limba, ajuns sefa de sectie dupa cativa ani…toate astea nu se compara cu faptul ca plodul sotului a ajuns “om mare” datorita mie. L-am preluat la varsta de 10 ani, practic analfabet (locuise cu ma-sa, a carei singura prioritate era ea insasi). L-am invatat (eu, nu ta-su) sa scrie si sa citeasca in daneza si engleza. Putina mate si fizica. A urmat Dreptul, din care un an in Sidney. Cand a terminat facultatea si a primit prima slujba “cu diploma”, a organizat o petrecere cu neamuri si prieteni, unde mi-a multumit, la microfon, ca l-am facut om. Are un post foarte sus in Ministerul de Justitie.
Comentariu beton!81
Am învins de două ori în lupta cu depresia. Singură. Cu pași mici în fiecare zi.
Am devenit mamă de gemeni la 40 ani.
Comentariu beton!90
Salutare, in acest moment realizarea cea mare e ca mâine, fix 10 ani după interviul de angajare care mi-a schimbat viața, sunt invitată la o recepție la primăria orașului in cinstea celor care au pus umărul sa ajute in perioada covidata.
Acum 10 ani am decis ca in ciuda tuturor “dar ai sa poti? Dar dacă eșuezi!” care mi-au otrăvit copilaria, adolescenta și prima tinerețe, sa ma apuc de o limba straina și sa emigrez intr-un loc unde nu știam pe nimeni.
10 ani mai târziu, nu mai am frica de eșec, sunt integrată in țara asta și in comunitatea in care locuiesc.
Și se pare ca sunt și OM (deși femeie 🤣)
PS in ciuda a tot ce am reușit sa fac cu viața mea, tot aud de acasă “dar ai sa poți”… Da, pot!
Comentariu beton!46
Cea mai mare realizare a mea se poate deduce din urmatoarele: am un copil, de fapt, cronologic este bărbat, care nu merge, nu vorbește, trebuie hrănit și schimbat întocmai ca un bebeluș, pe care il iubesc enorm. O am pe bunică-mea de 96 de ani care, și ea, suferinda de demență senilă, trebuie hrănită, schimbată, îngrijită și pe care o iubesc și căreia ii datorez ceea ce sunt acum. Am vreo 24 de copii la școală ( sunt invatatoare🙂) care imi cam ocupă și ei inima. Aaa, și era sa uit, am reusit de 2 ani ( adica la 46 de ani) să imi iau permisul. Faptul ca trăiesc toate acestea și pot încă să zâmbesc, este cea mai mare realizare a mea.
Comentariu beton!139
Am rămas fără cuvinte!
Comentariu beton!13
Felicitări!🤗
De departe, cel mai mult mă mândresc cu ce fel de om am crescut și format. De câte ori am o conversație cu fii-mea, am speranțe că lumea asta mai are o șansă.
Restul lucrurilor pălesc pe lângă asta, dar sunt mândră că la aproape 50 ani am luat totul de la capăt și am reușit să fiu propriul meu stăpân, să muncesc cu plăcere, să am în jurul meu oamenii pe care mi-i doresc și să trăiesc cea mai frumoasă poveste de iubire pe care nu o mai credeam posibilă.
Comentariu beton!38
Cea mai mare realizare a noastră aș spune,a mea și a soțului meu sunt cei doi copiii Victor și Alexia pe care i-am crescut frumos împreună,iar cea mai mare realizare personală e că am reușit să termin liceul , să iau bacalaureatul cu o notă destul de bună și să fiu studentă la Facultatea de Științe economice ,la vârsta de 44 de ani!
Comentariu beton!34
Mi-am dat singură dislike,din greșeală,credeam că e ca la Facebook să-l iei înapoi 🤣🤣🤣!!
Nu chiar cea mai mare realizare dar cu siguranță una cu care mă mândresc este că atunci când m-am mutat în București (mutat la propriu-haine,laptop, prosoape, toate cele) m-a lăsat cineva în aeroport și cu toate că m-am rătăcit, am încurcat metroul, s-au rupt roțile la bagaj, m-a “faultat” un taximetrist, s-au rupt ambele bretele de la ghiozdanul din spate, am reușit să ajung la cămin. Am menționat că era a doua oară pt mine în București? Prima experiență fiind aproape la fel de rea?
Comentariu beton!32
Copilul. Și mai ales omul care a devenit/devine. Sunt mândră de ea și savurez fiecate etapă oricât de dificilă. Sper să-și păstreze mereu încredereea în mine și să-mi poată spune orice.
Comentariu beton!18
Cea mai mare realizare a mea..este ca am reusit, pana acum,( am 49 ani) sa traiesc conform valorilor mele: corectitudine, bunatate, empatie, simplitate. De multe ori am pierdut (dupa alte criterii) bani, pozitie etc, dar eu le consider experiente, din care am invatat o gramada.
Comentariu beton!23
Independența financiară.
N-am avut vreun plan bătut în cuie, n-am visat la ceva anume de mică, dar am ajuns să am o meserie care îmi place foarte mult și care îmi susține nu doar nevoile de bază, ci și „mofturile” așa încât nu trebuie să mă bazez pe nimeni și nu trebuie să cer nimănui nimic. Și e foarte reconfortant să știu că în caz de ceva rău, mă pot susține și întreține și singură, dacă e cazul. Am și familie, iar relațiile dintre noi sunt de drag, nu de nevoie.
Iar alt lucru de care sunt mândră e că am avut curajul să fac schimbări sau alegeri mai dificile când am fost nemulțumită de o situație în loc să stau să mă complac și/sau să mă plâng.
Comentariu beton!22
Cea mai mare realizare ar fi că trăiesc și că sunt sănătos, mă rog, nu sufăr de vreo boală nasoală (sau nu știu).
Sunt recunoscător că trăiesc într-o perioadă așa de reușită, chiar dacă nu pare, din istoria cunoscută a umanității.
Comentariu beton!20
Am avut luna trecuta revederea de 20 de ani de la terminarea facultății. Ne-am strâns vreo 100 și ceva, nu tocmai rău din 300 din promoția noastră. În fine, am început sa ne prezentam realizările din ultimii 20 de ani – majoritatea au vorbit despre cariera, călătorii, hobby-uri. Când mi-a venit rândul fix asta am spus: deși am avut parte de cam toate provocările profesionale în domeniul meu de activitate, care fiecare în parte a reprezentat o reusita, realizarea de care sunt cea mai mandra este fiul meu. Nu este doar meritul meu( și soțul meu a avut clar partea lui de contribuție), dar este cea mai mare realizare din viata mea. Nu înceteaza sa ma uimească ce tânăr minunat este și devine din ce în de mai pe zi ce trece! Singurul regret este ca bunicul lui, tatăl meu, nu mai este, sa-l poată vedea și el ce bărbat a devenit!
Comentariu beton!23
Lucrurile pe care le-am obtinut si casa nu le pot considera realizari.
Insa ma mandresc stiind ca tot ce am e doar datorita muncii mele. Am plecat la drum in viata fara nimic si acum pot spune ca sunt doar un om normal, ce traieste decent.
O realizare este faptul ca am renuntat la carne (din mai multe motive) si ma simt extraordinar de bine.
Ma simt bine stiind ca am sufletul tanar si corpul de cam 27 ani, desi in ianuarie, conform buletinului voi avea 39 ani. Eu ma simt minunat si cred ca asta conteaza cel mai mult.
Insa cea mai mare realizare, implinire….cum vreti voi sa-i spuneti, este ca ma consider un om bun. Incerc pe cat se poate sa ajut de cate ori pot, incerc sa fiu un cetatean model, nu arunc gunoi pe jos nici sa ma bati, nu traversez pe culoarea rosie nici sa ma tai. Si animalele imi sunt la suflet mai ceva ca oamenii, pentru ca ele imi ofera acea iubire pura, sincera si neconditionata.
Nu plecam cu absolut nimic din lumea asta, decat cu faptele bune facute 🙂
Comentariu beton!29
In 2021, la 38 de ani, am dat examen de Licență și am susținut Disertația, după 4 ani de facultate și 2 de master. Am început Masterul în anul 3 de facultate și am indus în eroare profii timp de 2 ani 😅. Nu e neapărat o mare realizare dar faptul că în 2017, când am început, băieții mei aveau 3 ani și 1 an mă face pe mine sä fiu foarte mândră de isprava mea.
Sper ca peste ani să fiu mândră de copiii mei și să pot spune că am crescut Oameni.
Comentariu beton!28
Trecând peste familie, job, chestii „normale”, cea mai notabilă realizare a fost obținerea permisului moto la o vârstă la care mulți își agață casca în cui… Mai ales că de pe la 18 ani am tot visat la permis moto, dar din cauza veșnicei scuze „lipsa timpului”, am tot amânat. Peste ani și ani mi-am îndeplinit visul din copilărie. Niciodată nu e prea târziu, doar trebuie puțin exercițiu mental și stabilirea unor țeluri.
Comentariu beton!19
Am plecat din Romania la 32 de ani. Am invatat o noua limba, m-am angajat si acum lucrez numai in limba neerlandeza (olandeza). Asta ar fi una din realizari.
Dar cea mai mare realizare a mea este baiatul meu. M-am chinuit ani de zile sa raman insarcinata. Tratamente si multe injectii dar pana la urma am ramas insarcinata. Acum are 9 ani si inca vine si imi spune ca sunt cea mai tare mama din lume si ca alta nu isi doreste. Dar si mai mandra sunt cand ma opresc cunoscutii sau prietenii sa imi spuna ce copil bine crescut e.
Comentariu beton!25
Am 53 de ani,de o lună am luat permisul de conducere 🙂,am 2 copii,31,și 27 de ani,căsătoriți cu copii,cu studii superioare, drept și magistratură, copii de la țară, crescuți de părinți fără studii superioare. Care mi au spus că 50% se datorează mie ce sunt azi, sânt foarte mândră de copiii mei, pentru faptul că Sunt Oameni. Asta e cea mai mare realizare, împreună cu soțul meu,pe care e o realizare că L am.
Comentariu beton!21
Pentru mine ar fi asta de mai jos – dacă am facut ce trebuie, acolo ar trebui să apară un link catre o poză 🙂 Și nu e vorba de frigider 😂
https://www.tumblr.com/papipapipapi12486/700639708279144448
Una dintre realizările care mă bucură mult este faptul că mi-am luat permisul acum 3 ani.
Muncesc, mi-am luat din banii mei o mașină, am modificat-o și conduc, fiind persoană cu handicap locomotor.
Mi-am dorit mult să conduc și-s recunoscătoare că pot să fac asta! 😊
Comentariu beton!38
Mihai spune că noi, ăștia care au plecat din țară, am realizat totuși ceva bun in viața noastră. Habar nu am care e cea mai mare realizare, mulți s-au văietat deja de limba germană. După ce făcusem în țară greacă veche, latină plus engleza și franceză, mă aduce providența să trăiesc în Germania. Momentul când o profesoară universitară m-a felicitat pentru nivelul la care pot vorbi germana a fost unul dintre cele mai mișto complimente. Toți simțim că ne-am împlinit în viața, atunci când vedem cum ne cresc copiii frumos, când îi vedem cum lasă la rândul lor urme frumoase prin lume. Eu sunt mândră de faptul că ei simt și gândesc românește. Și nu e strop de patriotism de carton în ceea ce spun. Subt mândră că am reușit sa fiu apreciată și dată exemplu chiar de nemți. Ma bucur că pot să călătoresc atât cât îmi doresc. Ma bucur ca exist și ii pot bucura și pe alții prin existența mea.
Comentariu beton!23
Hmm decizia de a avea copilul number 2 fiind absolut convinsa ca o sa cresc băieții singura fara niciun ajutor de niciun fel nu mai spun ca 2 ani mai tarziu de la decizie am plecat din țara undeva unde nu cunosteam pe nimeni si nu am niciun fel de familie extinsa doar eu si copiii.Sunt 2 minuni unul cu sportul si pasiunea pentru istorie altul cu muzica si pianul, empatici si buni pana la D-zeu.
Comentariu beton!31
Aoleu, ce de comentarii! Ai dat liber la laudă, nah, asta ai vrut, asta ai. Las și eu feblețea mea. Nu e nici jobul, nici casa, nici familia, nici banii câștigați. E doar o dambla de-a mea: Transalpina și Transfăgărășan urcate și coborâte pe bicicletă. Nu e nici vreo mare realizare sportivă, nici vreun record doborât. Dar e fix chestia aia personala cu împinsul limitelor. Era o provocare personala pe care am castigat-o. O luptă cu mine însumi. Și da, sunt al dreaq de mândru de chestia asta.
Comentariu beton!22
Am un catel, de fapt am mai multi, dar unul dintre ei a fost lovit de o masina. A stat paralizat o saptamana dar cu ajutorul nostru si-a revenit, desi labuta la care a fost lovit nu mai e functionala, pentru ca are ruptura de plex brahial. Dar e cel mai simpatic si rasfatat catel pentru care am luptat mai bine de 2 luni, zi de zi sa se recupereze. Si am scris si o carte, in versuri despre povestea lui.
Asta ar fi o realizare. Ca el e bine.
Ma straduiesc sa fiu un om bun, asta cred ca e o alta realizare.
Comentariu beton!21
Salutare! Cea mai mare realizare a mea e ca la 29 de ani am reusit sa ma desprind din cercul vicios in care ajunsesem in Romania, sa imi dezamagesc profund familia, colegii si unii dintre prieteni, sa plec cu o bursa si sa o iau de la capat in strainatate in domeniul de munca pe care mi-l doream si in care acum excelez pentru ca, de 20 de ani deja, fac cu drag ceea ce fac si nu ma oboseste sau deprima.
Comentariu beton!20
Desi eu ma gandesc la o varianta scurta, cred ca totusi o sa fie cam multe de scris.
– am crescut la Casa de copii iar asta nu s-a vazut niciodata in viata, in comportament sau caracter.N-am spus nimanui, deci nici copilului, despre asta.Cativa membrii ai familiei stiu;
– la 25 de ani fara casa sau un venit stabil am ales sa fac un copil, „tatal” mi-a trimis bani de avort iar fata nu-si cunoaste tatal, nu l-a vazut niciodata, iar el pe copil o singura data, intamplator ne-am intalnit pe strada. Copilul are acum 27 de ani. In afara de gura lumii, de care m-am „bucurat” din plin, familia mea, inclusiv mama, m-a ostracizat luni bune…;
-la 35 de ani m-am inscris la liceu la seral, treapta a II-a;
-la 38 de ani am terminat pe bune, nu mergea sa dai spaga din diverse ambitii ale profesorilor. Cei in varsta, ca sa fie respectati, iar cei tineri ca sa ne dovedeasca ca ei sunt incoruptibili. Am avut si un 6 la Biologie….Pentru BAC „am tocit” seri intregi pana noaptea tarziu.Copilul avea pe atunci 10 ani si stateam la internatul liceului, din mila directoarei.Plateam chirie dar nu la pretul pietei.Am terminat cu cea mai mare nota pe liceu 8.49, deci sa nu va inchipuiti ca 10.Pentru mine a fost o surpriza enorma, desi la seral, cu copil si serviciu…m-am intrebat cum de niciun elev de la zi nu a avut drag de carte si ambitie….;
– la 39 de ani m-am lasat de fumat, dupa 22 de ani de batut „cuie”;
-si alta realizare, buna si ea, a fost ca am reusit sa obtin un credit si sa-mi iau un apartament, desi, logica spunea ca nu aveam „cartile” castigatoare ca sa-mi platesc rata lunara. Am putut sa obtin creditul pentru ca nu aveam copilul pe cartea de munca, in cele 6 luni pentru care se calculeaza venitul a fost si prima de concediu inclusa, nu mai stiu ce bonus…si astfel am avut venituri suficiente!
Comentariu beton!47
Pentru mine e o mare realizare că am reușit să iau o pauză de la munca mea (director de grădiniță) să o aduc pe lume pe fetița mea.
Nu credeam că o să pot să mă opresc din ceea ce făceam. Deși nu era ușor, munca mea îmi aducea o satisfacție imensă, eram zi de zi printre copii. Râsul lor, bucuria lor, învățarea prin joacă, inclusiv dificultățile pe care le întâmpinau mă țineau activă și mulțumită de ceea ce făceam.
Acum scriu acest comentariu și mă uit pe monitor la fiică mea cum doarme și îmi vine să mă duc să o iau în brațe.
Azi mi se pare incredibil că vreodată am crezut că îmi este suficientă dragostea copiilor de la grădiniță.
Îmi e dor de munca mea, dar sunt tare mândră de mine că, deși târziu, am reușit să o am pe dovlecică în viața noastră.
Comentariu beton!18
Am citit toate comentariile, unele mai frumoase ca altele… Într-adevăr povesti frumoase ale unei comunități superbe.
Eu nu prea am cu ce să mă laud.
Îi mulțumesc Patronului, că sunt sănătos și că pot să mă trezesc dimineața și să continui să fac ceea ce vreau și ceea ce îmi place.
În ultimul timp am dezvoltat o pasiune către fotografie… mai exact din pandemie… când trebuia să stai în casă. Am luat decizia să mă dezvolt puțin și pe orizontală. Așa că
după vreo șase luni de studii, pe cont propriu youtube, seminarii gratuite, adunat materiale de pe la diverși fotografi, am luat decizia să deschid contul de Intagram, unde am început să postez diferite fotografii de-ale mele, eu care îmi închisesem contul de Facebook.
Una dintre cele mai dragi fotografii dintre ale mele, este una la care nu m-am așteptat niciodată. Nu știu de ce, mergând printr-o comună din România, am zărit un drum lateral. Am trecut de el și parcă am simțit că trebuie să opresc și să mă duc pe drmul respectiv. Ca să nu intrați la idei, nu, nu aveam nevoie la baie. Am luat camera cu mine, așa la mișto. Drumul era prin spatele curților oamenilor, unde aveau porumb, nimic interesant. Totuși la una din case se juca un copil. Cred că era cel mai frumos copil pe care l-am văzut… Râdea și era o bucurie pe el cum rar am văzut și zâmbetul pe care l-a afișat prima oară când m-a văzut… nu vi-l puteți imagina. Mă și cel mai straniu e că bucuria asta o dezvolta fiind singur, nu mainera nimeni în preajmă. Nu m-am apropiat foarte tare deoarece vedeam că îl incomodez cumva și a dat să plece. Era drumul acela de țară și copilul… în mintea mea fotografia asta ar trebui denumită, drumul prin viată… Am pus camera la ochi și am făcut fotografia. Deși, nu este topul contului după numărul de like-uri de care această fotografie a avut parte… pentru mine este cea mai frumoasă și are cea mai mare valoare.
Ca și o concluzie, nimeni în viața asta, nu știe ce îi rezervă viața… dar viața trebuie trăită și fă în așa fel încât să conteze fiecare moment.
Comentariu beton!29
Poți sa lași si fografia aici?
Sunt sigură că mulți din comunitate doresc să o vadă.
Ca fapt divers, în ultimele luni mă relaxează teribil când urmaresc tutoriale care te învață cum să pictezi. Și mi-am cumpărat tot ce imi trebuie, mai am nevoie de un pic de curaj si de un pic de timp sa dezvolt această nouă pasiune. Așa că, la orice vârstă poate aparea ceva surprinzator, la care nu te-ai fi gândit acum câțiva ani.
Succes cu pasiunea ta!
Dyamisi, fotografia nu este cine știe. Nu este spectaculoasă… mi-a rămas mie în suflet datorită emoției pe care mi-a produs-o personal.
Cu permisiunea lui @Mișu, aceasta este fotografia:
https://www.instagram.com/p/CcAQV0eqt5T/?igshid=YmMyMTA2M2Y=
E superbă! Și chiar transmite emoție la fel ca povestea ei.
@Dyamisi, mulțumesc frumos pentru apreciere… înseamnă foarte mult, pentru unul care este la început și care explorează cât poate de mult acest domeniu.
Mult succes și ție cu pictura, sper ca în curând voi vedea pe instagram-ul tău tablouri care în primul rând să te bucure pe tine. Eu ți-am dat follow si astept să văd primul tablou 💪
Felicitări BaGheRa,atât pentru pentru postare, cât și pentru fotografie! Excelentă! Mult succes in continuare!
@Seladon, mulțumesc frumos pentru cuvintele frumoase. Multă baftă și urările mele de bine, atât ție cât și cititorilor acestui blog.
Realizarea mea cea mai mare este că am reușit să o ajut pe fetița mea să învingă autismul. Atât.
Comentariu beton!25
Am învățat sa înot la 55 de ani și am reușit sa ma las de tutun după 35 de ani de fumat. Nu am reușit sa ma hotărăsc care e cea mai importantă.
Mi-a umplut inima de bucurie articolul asta și mai ales comentariile. Blogul asta are o elegantă și o calitate a oamenilor care l-a făcut sa ajungă singurul pe care îl citesc zi de zi.
Cea mai mare realizare? Am crescut intr-o familie de narcisiști care m-au manipulat și m-au stors de orice bani in plus pe care i-am câștigat. Când manipularea a ajuns la nivelul – ce sa facem, murim de foame, mâncam și noi o supa nenorocita, n-avem noi banii tai – in condițiile in care le-am trimis bani pt achitare de credite, mașina (cu banii jos), amenajare apartament, vacante plătite integral inclusiv bani de buzunar in toata Europa. La mizeria aia de răspuns s-a declanșat in sfârșit reacția asa ca le-am spus clar ca le voi plăti pe viitor medicamente, mâncare, doctor, etc dar voi plăti eu personal și nu mai trimit bani de fiecare data când cer. Aici s-a declanșat iadul, au refuzat sa mai vorbească cu mine, m-au descris ca un copil denaturat tuturor si chestie care m-a băgat in depresie, au făcut plângeri penale împotriva mea si m-au dat in judecată pt tot felul de tâmpenii. Evident ca n-a avut nimic succes dar nu doresc nimănui sa vadă ca proprii părinți si frați vor sa te bage la închisoare stiind clar ca nu e nimic adevărat.
Cea mai mare realizare? Ca am hotărât sa fiu, in ciuda genelor, un om bun. Am închis capitolul cu fosta familie, si încerc sa fiu o bucurie pt toți cei din jurul meu. Cel mai mare compliment a fost când o persoana pe care o Cunoșteam din vedere mi-a spus spontan ca ii fac ziua mai buna când ma vede din cauza zâmbetului meu plin de bunătate. Am plâns. Donez, fac munca voluntara si ajut cât pot. Vreau sa pun atata bine in lume cât sa anuleze toata răutatea familiei mele. Am crezut ani de zile ca sunt dificili dar sunt ai mei. Câteodată esti prea aproape sa vezi adevarul.
Sunt bine acum. Cariera a mers de minune, slava domnului, zilele astea ma bucur de banii mei si de cei dragi si împart cu cine pot.
Multumesc Mihai
Comentariu beton!32
Fimiu Alexander, Cel mai bun model masculin in 99, Imaginea Coca Cola Light 2001, Flamingo Boys 22 de ani dansati, Competitii de Lockpicking de 2 ori locul 3 in Austria , Am invatat singur sa fac bijuterii handmade si mai nou ceasornicarie. Si ultima realizate va fi propriul brand de ceasuri. Cu asta inchei ca nu mai pot 🙂
Comentariu beton!15
Buna Mihai, eu sunt mândra tare de mine ca am ieșit dintr-o căsnicie abuziva emotional și verbal, ca sunt independenta financiar, ca am reușit sa am un băiat minunat, deși m-am chinuit tare pana am reușit, si ca îl pot creste singura, in siguranța si iubirea unui cămin stabil. Am schimbat si țara, suntem intr-un loc care ne place mult la amândoi, mai rămâne sa ma las de fumat, si îmi fac singura un trofeu 🙂
Comentariu beton!16
Ca am trecut peste o copilarie traumatizanta rau. Fara ranchiuna sau ura. Iertarea e acum cea mai dulce dar a fost cel mai dificil lucru.
Ca am adoptat un baietel “in ciuda” sistemului, care imi lumineaza si imi incalzeste inima.
Comentariu beton!18
am inceput sa scriu pe un blog despre istoria unui oras din provincie, initial postam imagini vechi gasite pe ebay sau delcampe si dupa cativa ani am ajuns sa am zeci de carti istorice si harti vechi inca de prin 1890, e chiar relaxant acest hobby. Recent am auzit numele unui industrias local din anii 1920 si am gasit articole despre fabrica lui in ziarele vremii via Digiteca Arcanum, aproape ca munca unui detectiv.
M-am gândit mult și am găsit câteva:
– mândră că, după o viață de pantaloni, am găsit plăcerea și bucuria de a purta rochii.
– mândră că am frigiderul aproape gol.
– mândră că pot găti aproape din nimic.
– mândră că am stat singură cu feciorul câteva zile pe malul unui lac.
– mândră că nu dau doi bani pe bani.
– mândră că mă „bat” cu odrasla.
– mândră că am meșterit câteva ore urcată pe o schelă care se mișca în toate părțile. De pe care am coborât sărind 😁.
– mândră că am cărat (zilele astea) 2 t de pământ. De flori. După o noapte de socializat.
Lăsând micile bucurii ale vieții deoparte, îs mândră de mine că zâmbesc, râd, ascult muzică cu bucuria unui om în concediu. Deși fondul este unul depresiv.
Wow, ce subiect!
Poate părea simplist, dar minunea noastră de copil e cea mai mare realizare! Relația pe care o avem e ceva ce noi nu am avut cu părinții noștri și tot cred că am fi putut mai mult!
Şi regretăm mereu că nu i-am zis de mic cât de minunat e! Ni se părea normal să fie așa, doar îl creșteam cum trebuie! Ne gândeam c-o să și-o ia în cap!
Am învățat intre timp mult despre asta ! Da, e foarte important să știe cât de minunați sunt!
Încerc sa ma gândesc doar la o realizare dar îmi umbla prin cap amintiri de când am ajuns în Germania, acum vreo șapte ani, singura inițial, curs intensiv de germana ca e grea și eu nu știam decât sa salut in vreo doua feluri și sa spun cum ma cheamă, munca în restaurant și apoi la o firma de curățenie aproape un an dar una dintre cele mai frumoase realizări a fost într-o seara când după ce am făcut curat la niște birouri am întrat în vorba cu șefii (soț și soție) și dupa vreo 20 de minute de întrebări gen”si ce ați studiat? ” ce limbi străine mai cunoașteți?” m-au invitat la un interviu pe cale l-am trecut… în germana și de șase ani lucrez într-un domeniu nou pentru mine dar care-mi place mult. Țin minte și acum seara după discuția cu ei când am întrat în mașina, am închis geamurile și am început sa tip de fericire.
Iar când îți auzi copilul cum îți povestește despre cât de diferita e școala aici și ce mult ii plac materiile și profesorii (are 18 ani), atunci știi ca e bine. Și e încă o realizare.
Comentariu beton!12
Pornind de la faptul că la vârsta de zece ani am rămas fără mamă, iar în urma faptului că tatăl meu s-a recăsătorit, am avut norocul sa fiu prima dintre cei zece copii ai familiei. Fapt care nu m-a avantajat în niciun fel, din contră aș putea spune…
Însă, așa a fost sa fie, să pot conștientiza importanța muncii mele ce a stat la baza tuturor realizărilor din viață.
Sunt o absolventă a celor zece clase obligatorii, treapta I a unui liceu de construcții. Una dintre puținii oameni care nu au urmat cursurile unei facultăți, spun asta cu părere de rău…
Însă, dorința de-a invața nu m-a părăsit niciodată! Am urmat foarte multe cursuri de specializare, permanent, fiindcă îmi asigurau cunoștințele necesare exercitării profesiei care-mi plăcea.
Pe undeva, aș putea spune că m-am și ‘autocizelat’ fiindcă viața mi-a acordat șansa să mă aflu în compania multor oameni minunați pe care mi-am putut permite sa-i iau drept exemplu, moral si profesional! Cert este faptul că, în ani, cu multă voință și multă putere de muncă am practicat diverse meserii și profesii, de la mecanic si instalator (pe șantier, pe bune!) și până am ajuns să fiu directorul de vânzări al unei companii financiare (după ce devenisem specialist bancar, pentru 3 dintre băncile importante din Romania). În fine, cea mai mare realizare a mea este faptul ca am reușit sa rămân OM, chiar dacă asta a însemnat să renunț la tot ce am clădit o viață, aproape!…
Norocul vietii mele este faptul că am fost inzestrata cu un organism sănătos și puternic. Iar greutățile fizice ori psihice, întâmpinate pe parcursul vieții, încă din copilarie, m-au ajutat să mă călesc ca om.
Am luat viața de la zero (pentru a patra oară în cei 50 de ani de existenta, pe atunci) în urma cu peste 4 ani, intr-o țară nordică, ca simplu muncitor.
Acum, la 55 de ani, sunt aproape de a-mi demonstra încă o dată că POT, indiferent de condițiile pe care viața mi-le oferă. Copiii mei, sunt minunile vieții mele, niciodată nu i-am putut considera ca fiind ‘realizari’. 😊
Spre deosebire de mine, ei, au ajuns să aibă realizări cum ar fi faptul că au un Masterat (după finalizarea a două facultăți in domenii diferite). Bănuiesc că, au ‘moștenit’ dorința de a fi permanent la curent cu noutățile în domeniile ce le plac. 😊
Mulțumesc pentru articol!
Nici nu știi ce mult bine mi-ai făcut. Pana acum nu m-am gândit la ce realizări am făcut în viata și cât de importante sunt. Citind comentariile îmi dau seama cât de fericiți suntem dar nu ne dam seama.
Unii dintre noi au trecut prin adevarate drame înainte de a realiza ceva.
Nu scriu despre realizările mele , mi-ar lua prea mult timp și poate nu sunt asa spectaculoase ca ale altora (dar sunt ale mele și pentru mine sunt).
Analizandu-le (realizările), ma simt mandra și ma privesc cu alți ochi.
Angela, sunt cele mai tari pentru ça sunt ale tale! Asta e tot ce e de retinut din postul asta. Nu conteaza ce e, daca e important pentru tine, felicitari! Keep going!
Ce tare, am citit toate comentariile, uneori umanitatea e minunata! Mihai, sper ca esti mandru de comunitatea pe care ai strans-o! Chapeau!
Am stat și m-am gândit și am citit comentariile voastre. Ceea ce am descoperit e că cea mai mare realizare a voastră e că sunteți OAMENI adevărați. Nu știu cum să explic… Pe urmă m-am întrebat dacă eu am fost OM măcar o dată în viață. Și mi-am adus aminte că la decesul mamei mele, la nici două ore după confirmare, am fost sunata de la spital de o doamnă doctor de acolo care voia să mă vadă neapărat și în persoană, urgent, cam într-o jumătate de oră. M-am prezentat la spital unde am fost condusă în biroul dedicat discuțiilor delicate cu familia bolnavilor. Am urat locul ăla, pentru că de fiecare dată cand ieșeam de acolo îmi fugea pământul de sub picioare. De data asta ce putea sa fie mai rău, mama decedase deja… In fine. De fapt doctorița respectivă voia să mă vadă că sa mă întrebe dacă aș fi de acord că mamei mele sa i se preleveze corneea de la ochi, pentru don de țesuturi. Corneea era singura chestie care mai putea fi recuperată de la ea, celelalte organe erau prea atinse de boala sau de bătrânețe. Am răspuns fără să mă gândesc „da, luați tot ce puteți”. Mi-a zis ok, dar sa știți că, chiar daca vom preleva de la amândoi ochii, țesuturile vor fi testate, trebuie sa fie transplantabile, in afară de asta trebuie găsiți pacienții care sa le primească și chiar daca se face intervenția, nu e sigur că va reuși transplantul. Vreti sa vă ținem la curent? Am zis nu, vreau sa trăiesc cu ideea că au reușit. Peste vreo 6-7 luni, primesc un telefon. De la doamna respectiva. Care îmi zice „știu că nu ați vrut să fiți informată, dar vreau sa va spun că cele două țesuturi de cornee au fost transplantate la doi pacienți și amândouă transplanturile au reușit. Mama dumneavoastră a redat vederea a doua persoane”. Așa că îmi zic, da am fost și eu OM o dată, doar pentru că am răspuns cu da la o întrebare. Mi dor de mama, și când mi dor tare, îmi amintesc că azi, undeva prin tara asta sunt doi oameni care văd din nou, poate doar și cu un singur ochi, dar care văd din nou, datorită mie și mamei mele.