De multă vreme voiam să întreb dacă știe cineva care e faza cu pasta de dinți din hoteluri. Era să zic „pe vremuri”, doar că nu se întâmpla chiar așa de „pe vremuri”, nu sunt decât câțiva ani de când nu exista hotel mai de doamne ajută care să nu aibă pastă de dinți la baie. Știți voi, din alea mici de câteva grame, de voiaj.

Dar acum nu mai e așa. În zilele noastre n-am mai văzut nicăieri pastă de dinți, indiferent de numărul de stele al hotelului. Evident, tăierea de costuri este singura explicație care-mi vine în minte, dar să fie ea cea reală?

Am stat în ultimii ani, slavă Bărbosului, pe la hoteluri bune și foarte bune, hoteluri unde găseai în cameră sau în baie jdemii de brizbrizuri de unică folosință, de la pieptăn, la șlapi (și nu din ăia de pânză), la aparat de ras sau la cremă de mâini, plus altele care nu-mi vin acum în minte, dar pastă de dinți tot n-aveau. De-aia înclin să cred că nu de la costuri li se trage, că există o altă explicație pe care nu reușesc eu s-o găsesc. Mai ales că pastele alea mici erau sigilate, așadar cei de la hotel le puteau refolosi dacă nu le consumau clienții.

N-aș fi adus vorba despre asta, dacă pasta de dinți n-ar fi unul dintre lucrurile pe care uit aproape întotdeauna să mi le iau de acasă. Oricât de organizat aș fi când îmi fac bagajele și-mi stabilesc aproape la nivel de zi ce-o să am nevoie, nu știu cum se face că de pasta de dinți îmi aduc aminte doar în seara zilei în care m-am cazat la hotel și mă îndrept spre baie să mă spăl pe dinți.

Scot frumușel periuța din bagajul abia desfăcut și dau să mă îndrept spre baie, moment în care îmi lipesc o palma peste frunte: fuck, iar am uitat să iau pastă de dinți. Nu, periuța n-am cum s-o uit, c-o bag din timp în bagaje, am una special pentru acest scop, dar pasta rămâne acasă.

Partea cea mai nasoală că la ora aia mi-e mult prea lene să ies din cameră să caut magazine de unde să-mi cumpăr pastă, prin urmare, invariabil mă duc la culcare nervos și fără dinți spălați. Probabil că știți cu toții că există puține senzații mai nasoale decât aia din dimineața zilei în care te-ai trezit fără să te fi spălat seara pe dinți. Sau, mă rog, o știți cei dintre voi care obișnuiți sa vă spălați pe dinți. Care nu, nu.

Senzație care va continua și după ce te-ai dezmeticit și-ți dai seama că nici dimineața nu va fi prea bună, că n-a apărut peste noapte, miraculos, vreo pastă de dinți în cameră. Și uite așa, pe cafea nebăută, sunt nevoit să ies din hotel să caut un loc de unde să cumpăr. Toate astea încercând să nu am vreo interacțiune, care să presupună schimb de cuvinte, cu vreo ființă vie. Dar ce spun eu „schimb de cuvinte”, încercând să nici nu respir spre oameni care n-au nicio vină că se află în același perimetru cu mine. Cei care vă spălați pe dinți, înțelegeți exact de ce. Ceilalți mai puțin.

Nfine, m-am lungit prea mult, dar măcar ați înțeles exact care mi-e suferința. So? Știe cineva care e treaba?

sursa foto: freepik.com