Hotelul ăsta în care ne-am cazat ieri pe lângă Bistrița, la Colibița, arată așa ca un soi de navă spațială. La propriu. Și ca design, și prin unde e plasat, și prin dotările tehnice din interior.

Dar stați că nu despre cât de mișto este hotelul voiam să vă povestesc, ci despre cât de inteligent e fratele vostru.

Când am ajuns azi-noapte în cameră era cam răcorică. Știți, afară nu erau mai mult de 7-8 grade.

Evident, m-am panicat c-o să mor înghețat până dimineață, c-or să găsească în camera mea doar un corp amorf sau, în cel mai bun caz, un cetățean aflat în hipotermie. Respectiv, io.

Prin urmare, am luat urgent măsuri, adică m-am dus la micul panou digital, de lângă ușă, de unde setai temperatura în cameră. Arăta 22 de grade și, după cum ziceam, începuse să mă cam strângă, deci era clar că temperatura e în scădere și că TREBUIE să fac ceva, altfel soarta mea e pecetluită: glaciațiune, moarte prin înghețare, la revedere prieteni.

Bănene, oricât m-am chinuit, pe oricâte grade am setat temperatura pe afișajul ăla digital, n-am reușit să fac căldura să pornească. M-am luptat cu el vreo douăzeci de minute, dar nimic. Cum încălzirea în cameră era prin pardoseală, pentru că nici io nu sunt născut ieri, mă duceam în baie, unde exista singurul calorifer la vedere. Să verific dacă dă semne că s-ar încălzi vreun pic. Nada, rece ca un sloi de la polul nord.

Desigur, aș fi putut să sun la recepție chiar și la ora aia. Dar să le spun ce? Știți, nu sunt îndeajuns de inteligent încât să pornesc căldura din cameră? Vezi să nu, mai bine dârdâiam cu genunchii la gură până dimineață decât să pățesc așa rușine.

Până la urmă mi-am băgat picioarele, l-am lăsat setat pe 27 de grade și m-am dus foarte nervos la culcare, cu spectrul glaciațiunii în fața ochilor. Ca să mai reduc din daune, nu m-am dus așa oricum. Pe lângă plapuma de pe pat, mi-am mai scos și pilota de rezervă din dulap, SĂ FIU SIGUR că nu îngheț până dimineață, să mă lupt cât pot, să nu mă las învins ca ultima găină.

Fraților, doamnelor și domnilor, dragi prieteni, dimineață când a sunat alarma la ora 7.00, nu înțelegeam ce mi se întâmplă. Nu că era cald în cameră, era o căldură de furnal de hală din aia unde se topește oțelul. Era atât de cald că făcea aerul văltucuri ca vara, în deșertul saharian. Puloverul, bundița și pantalonii de schi în care dormisem erau ude de puteai să le storci liniștit.

Când am pus mâna pe caloriferul din baie, mă mir că nu mi-a rămas pielea pe el, atât de tare frigea. A trebuit să deschid larg toate geamurile ca să produc o atmosferă cât de cât respirabilă, dar a durat vreo cinșpe minute. Evident, sistemul de încălzire își făcuse treaba, iar eu îl lăsasem setat pe 27 de grade. Dar real, în cameră, erau mult peste 30 sau, cel puțin, așa se simțeau.

Mno, cam asta se întâmplă când duci peizanul în hoteluri de einșpe stele dotate cu tehnologie de ultimă oră: riști să întindă pledul pe jos și să se culce lângă pat, să nu deranjeze așternuturile.

Over and out.

CarsAndRoads by Michelin

🍀 Green Partner: Banca Transilvania prin BT Leasing

⛽ Alimentat de: MOL Romania

🚗 Mobilizat de: Autonom

💻 Tehnologizat de: Server Config