Suntem la Bologna în cârciuma mea preferată din oraș. Nu pentru c-ar fi vreun mare restaurant, ci pentru că este primul în care am mâncat când am plecat prima oară din țară, în 2005.

E o trattoria foarte veche, de cartier, undeva în coasta stadionului Renato Dall’Ara. San Gennaro îi zice și se mănâncă bine spre foarte bine, altfel n-ar fi rezistat atâta amar de vreme.

Mi-am dorit mult de tot să le aduc pe fete aici, tocmai pentru că de fiecare dată când am ajuns în Bologna, am mâncat și la San Gennaro. Acum, cu ele, ar fi a cincea oară.

Comandăm. Fetele cer paste, iar eu îmi iau chiar pizza pe care mi-am comandat-o și în urmă cu 17 ani: salsiccia con cipolla. Vine mâncarea, dar înainte să începem, îmi zic că n-ar fi rău să le țin o scurtă lecție de viață:

– Să știți că exact aici, exact cu pizza asta, am descoperit cât de bună e ceapa în pizza, acum 17 ani.

Maria ridică ochii din farfuria cu paste:

– Adică ai mâncat același lucru acum 17 ani?

Mă uit la ea cu nedisimulată mândrie. Iată, a înțeles copilul de ce ne aflăm în acest loc. O lecție despre valori în viață nu strică niciodată, nu? Nici măcar în vacanță. Îmi umflu pieptul când îi confirm:

– Da, acum 17 ani am comandat exact aceeași pizza.

Maria ridică prima furculiță de paste și mă întreabă flegmatic, înainte să înceapă să mestece:

– Și nu vrei să încerci și tu ceva nou?

– …

Atât pentru azi, v-am pupat.

P.S. Pizza este exact asta de mai jos.