Articol scris de Edelweiss. Doamnelor și domnilor, de vreo trei ori am râs cu sunet.
…
Prin iarna lui ’91 era ceva vacanță și fusesem la bunica să îi tai niște lemne. Terminasem treaba, se anunțau ninsori din alea paralizante, așa că luni dimineața am luat rata, aia de 5 noaptea spre dimineața, adică aia care ducea navetiștii spre urbe.
Cu o seară înainte mâncasem printre altele și o grămadă de prune din alea uscate de mamaie, iar dimineața ca să nu scap rata nu am avut timp de un ou ochi, de un ceva consistent. Am înhățat sacoșa cu merinde pregătită de mamaie pentru drum și-am mai avut vreme doar să mă duc în cămară și să bag trompa cu nesaț într-o ulcică cu lapte din ăla bătut, untos și înțepător la limbă.
Băi, mare, mare greșeală să combini alimentele astea două într-un timp atât de scurt. Grămada aia de table nu parcursese 10 km când din interiorul meu au început să se audă niște zgomote care nu au ce să caute într-un om viu. Dacă ar fi fost doar zgomote nu era nici o problemă, dar se auzea ca și cum toate alea din interiorul meu își făcuseră un țel să iasă din mine, cu deosebită putere și voință.
În timp ce deformam cu mâinile goale bara de care mă țineam, că mă ridicasem de pe scaun, nu poți bă să stai în poziția schiorului când la gluteii tăi se dau bătălii ca la Podu’ Înalt. Transpiram, în rată era temperatură de banchiză din vecinătatea polului nord, dar eu transpiram ca ăia de aleargă la maratoane vara.
La un moment dat, am auzit lângă mine: „Maică ți-e bine?”. M-am uitat cu ochii bulbucați la bătrânica grijulie și am dat anemic din cap, doar nu eram nebun să deschid gura, că dacă deschizi o gaură se deschid toate.
Băi, și-am ajuns în urbe. Mi-am dat seama rapid că o să pierd bătălia, că nu am cum să mai rezist unui nou asalt devastator și la prima stație m-am prăvălit din răgălia aia pe roți, în frigul nopții, cu genunchii tremurând, mai hotărât ca niciodată să mă eliberez acolo pe trotuar, ca un câine turbat suferind de dizenterie.
Când mi-am îndreptat trupul chinuit, după salt, am zărit prin întuneric, în curtea unei case, silueta îmbietoare a unei bude.
Se știe că disperarea îți dă energie, curaj si skilluri nebănuite, așa c-am trecut imediat la treabă. Am lăsat jos sacoșa cu merinde de la mamaie și-am început: cu o mână apăsam clanța porții, în timp ce cu cealaltă deja mă descheiam la chestii.
Dumnezeu era acolo, poarta era descuiată, iar câine nu era. Nu că un amărât de câine m-ar fi oprit din acțiunea mea disperată. Transpirat și în mod sigur livid, m-am năpustit cu o ultimă fărâmă de putere între cei patru pereți de lemn ai salvării mele.
După ce au trecut primele spasme, am început să-mi recapăt încet-încet statutul de ființă bipedă, de om, urmaș al lui Decebal și Traian, și-am început să analizez cu grijă și atenție situația.
Eram într-o curte străină, nu se luminase de ziuă, într-o budă tot străină și aia, cu izmenele la nivelul gleznelor, nu trebuia să ai diplomă de analist sau să fii vreun expert ca să realizezi că nu stăteam bine deloc.
În plină analiză a situației, de afară, s-a auzit un târșâit. Prima mea intenție a fost să țâșnesc din budă și să-mi primesc pedeapsa dată de gospodar, ca un bărbat. Intenția bună, nimic de zis, doar că nu puteam să mă ridic, că procesul de curățare internă încă se desfășura violent.
Am trecut la ceea ce atunci, pe loc, în capul meu, a părut un plan B perfect. Am scos din buzunarul hainei niște bancnote și le-am întins cu mâna tremurândă spre ușa budei, în timp ce scânceam un: „Iertați-mă, vă rog, este tot ce am”.
Niciun răspuns, dar zgomotul se auzea în continuare. Așa că am crăpat puțin ușa, în timp ce mă rugam la toți zeii ca nemesisul gospodar să nu mă altoiască mortal cu vreo unealtă de să râdă lumea prin târg c-am murit în curul gol.
Cu toate gândurile astea în cap, cu prunele alea cu lapte bătut încă ieșind din mine, cu toate frisoanele provocate de groaza morții violente ce mă aștepta, prin ușa crăpată, în raza mea vizuală a apărut timid, ca un vis alb, un mieluț.
Cu ochii inundați de lacrimi de fericire și ușurare, mi-am tras budigăii pe organism, am îndesat bancnotele alea într-o fantă aflată între două dintre scândurile salvării mele, și am țâșnit ca un căprior născut a doua oară spre poartă.
A, da, sacoșa, aia în care îmi pusese mamaie merinde și pe care o abandonasem în fața porții, dispăruse. Un preț mic pentru un rahat atât de mare ca să rămân uscat.
sursa foto: freepik.com
Don Edel de România avea probleme cu hârtia … de mic 😜 Întrucât n-aveai cravată … cu ce te-ai șters, a?
Să curgă criticile referitoare la tradiționala budă-n curte 🤪
Comentariu beton!33
O fi avut gospodarul ala vreo patru numere din Scânteia rupte frumos, in patru, nah.
Comentariu beton!44
Omul avea fâşii de ziare înfipte într-o sârmă. Aia era hârtia.
Comentariu beton!53
A îndesat doar jumate din hârtii în crăpăturile alea, ca plată! Restul…
Comentariu beton!18
…cu mielul!!
Comentariu beton!31
Te-a iubit Dumnezeu în dimineața aia!
Comentariu beton!47
Faceam pe trotuar, la umbra unui gard. Eram hotărât.
Comentariu beton!39
Ahahah, ma abtin, ca-s patit, am baut bere si rabdat vreo doua ceasuri in masina pe autostrada, nu mi-am inchipuit vreodata ca am vezica sau cum ii zice chestiei alea in care se depoziteaza berea fitrata, asa mare.
Comentariu beton!27
Cu vezica plină am aflat că există înger păzitor care te ia de mână și te duce unde ai nevoie, în Grădina botanică din Paris.
Era o coadă nesfârșită la buda publică și nu se făcea să mă înfig în față și să fac nația de râs.
Așa că m-am ținut, numai eu știu cum, până la seră, unde alături era o clădire. Am apăsat cu hotărâre pe clanță și am intrat.
Buda am găsit-o după miros. Mai era acolo un grup de adolescente care m-au îndrumat spre cabina care avea lumină iar la final au promis că vor vizita România.
N-am ajuns chiar la schimbarea de nume și adrese, pentru că mă aștepta soțul afară.
Comentariu beton!31
tu floare de colt, minune prin cuuuuuuu…rti,
frageda stea, in…. buda meaaaaa..
Comentariu beton!116
apropos de cîine, e povestită de domnul care mi-a vîndut terenul pentru casă, un tip diafan, pe la 120kg…
venea cu mașină din jărmania și undeva, prin munți, înainte de tîrgu neamț, ceva șicană pe stradă cu unu’; se opresc amîndoi, hotărîți să-și împartă… dreptatea; cînd colo, ce să vezi?
– făneleee!!!
– costicăăă!!!
foști (buni) camarazi de arme, da’ nu se mai văzuseră de doojdeani; cum orice motiv este bun pentru o chileală, mai ales miercurea, fănică a decretat:
– gata, mergem la mine, stau aici, la 5km, mîncăm ceva și mai povestim!
degeaba ăsta că tre’ să livreze mașina mîine, c-o fi, c-o păți, a rămas stabilit;
au ajuns, (soția lui fănică încîntată peste poate de musafiri), au mîncat ceva și s-au pus pe povestit; ceva vin, ceva țuici, pînă cînd doamna a decretat „gata! time to sleep” că de la țuici, că de la căldura sobei, costel n-a mai prins sfaturile cu „nu ieși singur în curte” pe motiv de cățel categoria urs, așa că, pe la 5 dimineață, pascalii adunați l-au purtat întru descoperirea stabilimentului; cum erau la țară, în anii ’90, era evidentă locația: afară; unde a și purces ăsta, nu înainte de a deranja de la locul lor niscaiva mobile; zgomotul i-a trezit pe locuitorii casei dar era tardiv să-l prevină pe om despre grivei, că el era deja la jumătatea distanței; așa că, cu ochii lipiți de geam, au asistat la următarea scenă:
grivei, năpustindu-se din cușcă, a apucat să zică „ha”, costel, clătinîndu-se bine, la cîine: „băăăă…” și cîinele oprindu-se brusc și întorcîndu-se cuminte în cușcă; impresionat probabil de damful din dantura lui costel…
costel s-a întors în casă și s-a culcat liniștit; pe la 10 cînd a făcut ochi și i s-a povestit episodul, a vrut să-l vadă pe grivei;
– băi, ne zice, vă jur că mi s-au tăiat picioarele, atît de mare era cîinele ăla…
Comentariu beton!162
Vai. Mie mi se pare că Doamne Doamne a avut chef de râs bine în dimineața aia și a picat măgăreața pe tine. :-))
Comentariu beton!32
Am râs eu, da’ nu era chiar râsul meu. Că am fost în situații asemănătoare, (nu chiar atât de dramatice, dar destul de asemănătoare) și m-a durut inima pt Edel, mai ales că nu știam sigur cum se termină.
PS. Mieluțu’ face toți banii. 🙂
Comentariu beton!33
Dacă nu era poarta deschisă, nu mă puteam crăcăna să sar gardul, se termina pe trotuar ca ultimul boschetar.
Comentariu beton!33
Salata de varza , cireșe, lapte prins, 2 oua fierte și vreo 2-3 beri… Am suportat cu stoicism râsetele initiale că am pierdut bătălia. De fapt am fost primul care a ratat startul către buda că n-am fost singuru inteligent din grup… Noi la pensiunea aia din Slănic nu mai avem curaj să mergem.
Fiecare cu organismu’ lui, unii cu budigai, altii fara! 😀
După ce am râs cu clăbuci, asta mi-a readus în minte niște amintiri de basm, de pe vremea îndepărtată când eram civil în armată. De altfel, folclorul cazon are la bază pățanii cât se poate de reale. 😃
Unitatea militară unde lucram se afla într-o clădire veche, comunistă, cu birouri mici de-o parte și de alta a culoarului foarte lung.
Într-o dimineață, colegii dintr-un alt birou i-au pus un laxativ puternic în cafea șefului lor. Omul o merita, se pare, cu vârf și îndesat, pentru modul umilitor și abuziv în care se purta cu ei. Doar că… nimeni n-a calculat bine nici doza de laxativ, nici consecințele faptului în sine. La scurt timp după ce împricinatul a fost lovit de marea căcare, un miros oribil, năucitor s-a răspândit pe tot etajul. Toaleta a devenit un spațiu contaminat, jurai că a fost detonată acolo o armă chimică. Nu aveam idee că o astfel de duhoare poate fi emisă de o ființă vie (alta decât un sconcs).
Ne-am prins cu greu ce se întâmplase, că prioritatea era îndepărtarea de zona mortală. Partea proastă era că în scurt timp trebuia să apară comandantul în inspecție în unitate. Nu prea aveam ce explicații să dăm pentru halul de putoare în care eram învăluiți. Galbeni la față, ne-am strâns mai mulți în biroul locțiitorului, un colonel tare de treabă. A urmat un „consiliu de război” ad-hoc. (Și acum mă gândesc că, dacă n-am murit atunci de miros și nici de râs, am toate șansele la o viață lungă.)
„Să dăm cu spray-ul ăla de cameră”, a propus cineva.
„Și o să miroasă a rahat în pădure de brazi, bravo, răcane.”
„Dacă aerisim…”
„Geamurile sunt deschise de vreo oră, și tot pute ca la Scaraoschi in iad.”
„Cât timp mai avem?”
„Cam un sfert de oră, poate mai puțin.”
„N-avem cum să acoperim mirosul, zice locțiitorul. N-avem decât să-l convingem pe dl. general să nu mai intre aici astăzi. Că dacă vine și intră, dracu ne-a luat pe toți.”
Astfel că locțiitorul, împreună cu adjunctul de la achiziții, s-au sacrificat pentru binele comun. Au ieșit înaintea mașinii generalului, pe care l-au convins – ei știu cum – să meargă direct la autobază să inspecteze acolo, fără să mai intre în clădirea unității. (Ăia de la autobază, desigur, fuseseră deja anunțați).
Pe la 4 după-amiaza, în zona sinistrată, aerul devenise cât de cât respirabil. Evident, pățania s-a răspândit rapid în toate unitățile din jur, mult înflorită și adăugită. Am râs luni întregi. N-aș putea spune ce efect a avut asupra celui pățit, fiindcă el s-a transferat, la scurt timp, la o altă unitate.
De atunci, sintagma „căcarea lumii în 4 acte” a încetat să mai fie o simplă metaforă. 🤪
Comentariu beton!116
Instant m.am gandit la faza cu gâsca din Pisica alba Pisica Neagra ! Mieluțul ăla neprihănit și nevinovat ! Am trecut și eu că orice om normal prin d.astea, o dată chiar n.am mai apucat sa ajung la budă !
Comentariu beton!37
Eram mic, pricajit, aveam 13-14 ani, copil tocilar, neam de neamul meu nu a vazut asa ceva. Eram participant intr-o zi de sambata la o olimpiada de Limba si Literatura Romana, campionatul pe sate sau ceva de genul. Nu mai stiu ce mi se promisese ca primesc la scoala daca particip si iau ceva, dar, la cuvantarea acestor „afaceri si combinatii” (de mic am fost roman get-beget), am zis ca nu e rau pentru 2 ore pierdute sambata sa ma duc. Nu m-am dus chiar nepregatit, doar ca am facut o combinatie din asta letalo-mortala cu niste mere si cola. Si ajung. Si ma asez. Si imi scriu numele, primul subiect a mers uns, la al doilea am inceput sa rumeg si sa gandesc.
Bai nene, si din putul gandirii veni, asa, ca un ciocanit la usa, un batalion de vroia sa sparga cu berbecul… poarta de la spate. Am inceput sa transpir, am inceput sa ma foiesc in banca, dar batalia era acolo la Rovine si se tinea tare. La un moment dat, simtind ca turcii dau navala si sunt in ca… asa, intreb si eu supraveghetoarele: doamna, pot sa merg si eu la baie? Astea, fiind convinse ca ma duc sa copiez, sa ma inspir (ce inspiratie as fi gasit eu atunci), mi-au bagat un „nu” hotarat sa imi mearga bine. Am mai stat eu 2 minute, am mai contemplat, subiectul 2 arata a o hartie igienica buna… „Doamna, stiti, si totusi, daca vreau sa merg la baie, ce fac?” „Mai fecior, ca sa ajungi la baie inseamna sa nu te mai intorci, ca nu te duci tu sa copiezi!”. Atunci am luat o decizie, gandita pe loc si instinctual: DOAMNA, MA DUC SA MA C*C, NU SA COPIEZ! si i-am dat hartia si dus am fost…
Ma duc la baie, fericit cu „decizia mea” si observ, cu stupoare, ca nu exista hartie igienica si nu aveam „subiectul 2” cu mine. De la mine de acasa, pana la aceasta scoala se faceau vreo 30 de minute pe jos (20 la pas alert). 5 minute am facut pana acasa. Aveam un mers cu morcovi cu tot cu iepuri in ograda, pe strada, m-am intalnit cu cineva „Alex ce faci?” „BINE, VORBIM!” si dus am fost. Pot spune cu mana pe inima ca nu mi-a mai placut materia Limba si Literatura Romana de atunci.
Comentariu beton!89
Impecabil. Și iată cum au apărut campionii locali la marș forțat;)
Comentariu beton!21
Eu sunt curioasă câți ani aveai?
16 ani.
Comentariu beton!15
Veneam într-o seară de la service unde mâncasem cam 1 kg de struguri (sunt nebun după struguri!) şi băusem 2 beri de la ghiaţă. La plecare am simţit eu că ceva începe să blotocorească la mine în stomac dar am zis că ajung până acasă. Stomacul, ce s-a gândit el, mi-a transmis un „nu ajungi”! În clipa aceea, înţelegând ce vrea să-mi facă, am strigat un „ba ajung”, am apăsat acceleraţia şi peste 250 de cai au primit jăratec. Primul bulevard l-am făcut repede, al doilea, L Rebreanu era lung. La capătul lui era o staţie de benzină MOL dar, ca un făcut era şi un radar iar un poliţist deja ieşise în mijlocul străzii cu braţul ridicat. Am frânat cu scârţâituri, am ieşit rapid din maşină şi înainte să spună ceva i-am pus în braţe actele şi cheia şi i-am spus, „ia-le, ne vedem!”, apoi m-am năpustit în benzinărie cu poliţistul al doilea după mine. Am urlat la casier, „cheia sau te omor!” Trebuie să ştiţi că în Timişoara toate benzinăriile MOL au toaletele afară şi încuiate. Casierul mi-a văzut transpiraţia, mi-a dat rapid cheia, mi-a strigat că este hârtie acolo, „am batistă” i-am strigat eu, am trecut în trombă pe lângă policemanul uluit, nu ştia ce se întâmplă, i-am strigat şi lui să stea la uşă, să nu intre că pute, totul în câteva secunde.
Am ieşit după munci fericit şi am mers cu paznicul după mine să discut cu organul nr 1. Cuvintele lui nu le voi uita niciodată:”Cacă-te şi tu dracu’ acasă!” Apoi mi-a dat actele râzând.
După 2 zile beam amântrei cafea la mine la service.
Urmarea a fost că am fost întrebat de câţiva prieteni de la circulaţie mai tărziu, râzând, „Ce-ai făcut Mad-Max, era să te caci pe tine?” Bine că nu mi-a rămas poreclă printre ei.
Comentariu beton!130
Pățit și eu, problema era că într-un oraș mai mic, deci slabe șanse de budă-n curte. Eu pe la un 15 ani, căram 2 sacoșe din alea de rafie, pline de rame goale pt stupi. Și cum nu puteam nici alerga pt că pierdeam lupta, dar nici să merg încet pt că mă făceam de „cacao” la propriu în mijlocul străzii, într-o zi luminoasă și caldă de vară, mersul meu semăna cu ceva combinație schimonosită între marș și epilepsie…un deliciu vizual. Am reușit să ajung acasă, dar am pierdut ceva presiune în chiloți pe ultima sută de metri. 😂😂😂
Comentariu beton!72
Ceva tare de tot si legat cumva de subiect:
https://youtu.be/gt4uxBXD88k
ELFI COCEAN! Am ras cu lacrimi!
Comentariu beton!27
Stai să vezi, că mai am eu una la care am râs cu lacrimi: https://youtu.be/gAaFsVmD6DI
Numa’ căcăcioși pe aici…🤣🤣
Comentariu beton!29
Apai daca nici despre rahat nu avem ce vorbi…:))
Comentariu beton!15
Stați! Aia cu 5 perechi de chiloti curati în torpedou își are rădăcinile în poveste asta?
Comentariu beton!23
Plâng de râs.
Eu am pățit – o când am plecat într-o delegație, la sediul firmei din alt oraș. La mine nu e asa amuzant, că am avut condiții, dar se uitau alea de ieșeau din baie după mine, ca doar eu fusesem cam des în ziua aia. Era clar ca mirosea a levănțică.
Băi nu ești sănătos… parcă îmi și imaginam discuția cu proprietarul curții:
– Ce faci mă aici?
– Mă cac nenea :)))))
Comentariu beton!44
Speram să vadă banii întâi. Cât de smardoi ești, când ești în curu gol parcă nu prea îți vine chef de combat.
Comentariu beton!24
Nu știu voi, da’ eu citesc articolul de vreo 20 de minute și nu reușesc să-l termin. Așa ceva…🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣 cred că ăsta e emoticonul cu tăvălitu’ pe jos, nu? Cred că în următoare oră reușesc să-l termin. Bine, Edelweiss are și calitate
Comentariu beton!21
Impecabil.
Mi-ai amintit de prima mea imbare cu o trotineta electrica, și cum după 15 km de dale de beton și vibrații transmise prin pantofi, ma tăia una de nu mai aveam timp nici sa dau lock la trotineta;). Cum am întrat cu inima strânsă pe un culoar cu magazine stânga și dreapta, și cum am găsit un magazin de vinuri unde proprietarii beau vin și mâncau niște brânză, și cum buda lor avea doar o ușă pe role, care nu era prea etansa și nici antifonata, un fel de depozit in care se incropise o baie intr-un colt. 😉
Am plecat zicând un merci și niciodată revenind 😉
Dar odată tot o sa revin sa cumpăr o sticla de vin de la oamenii aia milostivi, aștept doar sa îmi uite fata 🙂
Oare oamenii aia știau ce nație oi fi fost sau se întreabă și acum?;)
Faza a fost în Defense.
Comentariu beton!27
inițial n-am vrut să povestesc dar cum nu mă pot abține să nu partikip la orice festival „hai să rîndem de mine”…
cred că am mai povestit de operația mea de apendicită, după care mi-am tratat cefaleea aia inumană, dată de combinația rahianestezie-mișcat din cap, folosind prescripția electricianului spitalului (să-ți dea Dumnezeu sănătate, nenea Alidor!): o cafea tare, amară și cincizeci de cognac…
ce nu cred c-am scris este prefața operației; întors de la mare, în august ’94 (eram student în anul I), hai la operația de apendicită programată; deodată se aude un răget în salon:
– musulmanu! la cabinet, la clismă!
– nu-ți iei hîrtie? mă întreabă vecinul de pat
– lasă c-o iau mai tîrziu…
pe doi pacienți i-a bușit rîsu’, n-am înțeles de ce…
și, iată-mă în camera de gardă, în patru labe pe pat, bronzat bine da’ cu cwru’ alb ca laptele, așteptînd ca doamna (care arăta ca Dolph Lundgren), să verse în mine conținutul unui ceainic d’ălea de 1,5-2 litri, tronconic; albastru era, nu-l uit în veci; bineînțeles că ușa era deschisă și intra lume, că tot așa mă răsese Dolph și în cursul dimineții; erau anii în care ilici decretase proprietatea un moft, cred că dacă vorbeai atunci de GDPR, drept la imagine, puteai eventual să provoci un infarct, de la rîs;
anyway, are loc operațiunea, eu îmi capăt poziția bipedă, și cînd să-mi trag pijamaua…volumul ăla de apă și-a spus: „bun! e timpul să ies!”
arătam ca un iepuraș de cîmp în bătaia farurilor, probabil, că Dolph, văzîndu-mă, a urlat:
– dă-i drumu’ la baie! poate te caci pe hol!
au fost cei mai rapizi 25-30 de metri din viața mea (doar nu se aștepta cineva ca baia să nu fie în celălalt capăt al culoarului, nu?), cursă aclamată puternic de pacienții alertați de vecinii mei, care mai informaseră și alte saloane…
taman cînd mă gîndeam să folosesc bluza de pijama ca ștergar, bate cineva în ușă:
– capul sus!
și-mi aruncă salvarea inginerică…
Comentariu beton!87
Asta este căcare în mediu controlat.
Comentariu beton!44
Vad ca la majoritatea finalul a fost mai mult sau mai putin fericit. Well, la mine nu pot sa zic acelasi lucru.
Teambuilding, plecare cu autocarul dupa ziua de munca, vineri dupa-amiaza. Munca multa, nu apucasem sa halesc decat o ciorba, cred radauteana (macar cu numele). Ne imbarcam, totul bine si frumos pana a inceput sa circule o sticla de tuica prin autocar. Cum nu ma stiam cu probleme, am contribuit si eu la introducerea de aer in ea.
Ce sa zic, eram deja departe de vreo buda in format cat de cat organizat, in mijlocul campului si relativ aproape ca timp de ultima oprire de pipi oficiala, cand am simtit ca vine… Da’ la modul la care m-am oprit in scaunele din fata si i-am zis soferului sa opreasca. Probabil cel barbos a fost pe faza de a scos cativa copaci pe drum si ceva zapada pe camp, ca nu aveam nimic la mine de sters. E inutil sa mai zic ca pana la copaci m-am scapat pe mine, bine, nu de tot, doar cat sa pot folosi chilotii ca hartie igienica. Si totul sub privirile colegilor mei… Noroc cu tuica aia ca mai toti erau pocniti, girls included, asa ca povestea a ramas cred ca legenda undeva prin aburii de alcool.
Si una cu numarul 1.
Tot la o petrecere cu firma, de zi, dupa doua beri, intru grabit intr-o buda bi-gender… fara pisoare. Intru intr-o cabina, ma deschei, fac ce trebuie, si cand ridic capul in sus sa respir usurat si sa ma pregatesc de scuturat intalnesc privirea unui tip care spala geamurile pe dinafara. Am inghetat pentru cateva secunde, dupa care mi-am revenit si mi-am introdus obiectul inapoi, mai ales ca primisem un zambet nevinovat de la cel de-afara…
Comentariu beton!49
Culmea ca de obicei taria incheaga
Să vă spun io, una pățanie de doamne, petrecută cu doua luni in urmă. Eram la țară, la cules de vie și mi-a venit, ca omu’, sa merg la buda din fundu’ curții. Drumul betonat, in linie dreapta, apoi o trecere printre un pătul si un coteț de porci, după care la colțul cotețului face unghi de 90 de grade si după doi metri ajungi la destinația vizată. Și cum veneam eu in viteză, deschid ușa și pac, o trântesc soră-mii in cap! Imediat m-a gratulat cu tot felul de apelative frațești gen: idioată, cretină, oarbă(de parcă eu vad prin lemn). M-am retras la unghiul de 90 de grade din colțul cotețului răspunzând în același mod frațesc😁. Și când iese asta din WC, jap! îmi trage una in cap, că sa simt si io ce a simțit ea…și ca să nu rămân datoare, jap! îi dau și eu una… Eeee, pai sora-mea, in calitate de dadă mai mare cu șașe ani, și-a luat un mare avânt cu gând să-mi aplice o corecție in cap, cât sa pricep cine-i șefu’ ! Ce? Credeți că eu sunt de la încasări? Binențeles că am parat lovitura și din marele avânt sora-mea pocnește exact in colțul cotețului… Și începe distinsa mea soră să se vaite, și să urle, si să mă dea dracu… Și eu i-am luat mâna și am suflat să-i treacă si chiar am vrut sa-i pup buba, până când, din senin, am realizat ca atat de tare cât s-a lovit a vrut să dea in capul meu! Păi, bă nene, până aici! I-am aruncat un delicat: „fi-ra-i a dracu, așa tare voiai să dai in capul meu?!” si m-am pus pe un râs cu strigături și lacrimi până a inceput si ea sa râda de nu mai ințelegeai nimic…Cum vă spuneam, eu mă dusesem la budă cu un gând și de la atâta râs am simțit că nu mai mă pot ține. Am apucat să țip că ma pish pe mine, am dat să strâng de picioare, dar papucii de plastic cu care eram incălțată au rămas de parca erau lipiți de betonul grunjos. Am anunțat incă o dată printre lacrimi și strigături că ma pish pe mine…și m-am pișat!🙃. Binențeles că fiind imbracată in colanți mi s-a dus până și in papucii buclucași. Știu numai că mă gândeam dacă sa îi dau drumul pâna la capat sau să mai opresc ceva si pentru budă… Nu pot să vă descriu figura maică-mii care a venit in fugă să vadă ce-au odraslele ei de chirăie așa si când a gasit-o pe una lovită și una pishată pe ea…și cum mergeam eu cu papucii din care îmi ieșeau pe găuri pișu cu spume…
Comentariu beton!93
Eu am ras cu sughituri da’ parca n-a fost rasul meu. Ca am ceva cazier pe subiectul asta.
Jur pe rosu, intre extractie nerv masea pe viu ( bin der, dan dat), si facut pipi/caca pe mine cu orele, aleg mereu fluierand prima optiune.
Doamneee….sunt in sala de așteptare le dentist…asistentele mă întreabă dacă mi – e frica…mi – au dat lacrimile de rîs în ,,șoaptă”….
Comentariu beton!18
Mă linişteşte să văd că nu sunt singură 😂
În urmă cu mai mulți ani am mâncat şi eu nişte prune înainte să plec acasă la Piteşti. Pe drum am luat cu mine laptele din frigider să nu-l arunc. Combinația letală a făcut Valea Oltului să pară mult mai luuungă. După evacuarea la limită în Căciulata a urmat episodul 2 la intrarea în Piteşti unde am prins barieră la calea ferată. Cumva am rezistat până acasă, dar amestecul ăsta laxativ am avut grijă să nu-l repet, dar să-l amintesc la cursul de farmacologie 😀
Lui taică-meu îi place să-mi aducă aminte de plimbarea cu vaporaşul pe Argeş când aveam vreo 8 ani. La bord o grămadă de vecini din tot cartierul. Iar mie îmi pornise deflagrația interstelară în intestine. Ca atare, „părintelui nr 2”, mai disperat ca mine, îi vine ideea genială să mă ducă în spatele ambarcațiunii unde nu stătea nimeni şi să mă salte cu gluteuşii peste balustradă. Dar cum frica de a cădea în apă a fost mai mare decât cea de incapacitate sfincteriană, mi-a trecut senzația în mod miraculos 😛
Comentariu beton!22
Era prin 2018, știre la TV cu un avion deturnat din cauza unuia cu probleme intestinale…eu plecam creanga, în vacanta. La dus ok. Pe acolo, ca sa facem economie, ca de eram familie de Ro cu salarii mici, mancam în camera, asa ca treceam pe unde apucam seara, luam ce ne făcea cu ochiul prin raft…si cam multe ne făceau cu ochiul…iar în ultima seara, de, gospodina adevărată, nu voiam sa arunc nimic, ca toate costa, copiii nu mai puteau, soțul era mai axat pe scotch, ca d’ala nu gasea in Ro…asa ca am mancat cat am putut. Preventiv, am luat și ceva laxative, mai erau 14 ore pana la zbor, ma gândeam ca am timp sa ma ușureze. Teapa, m-am trezit, am ajuns la aeroport, am urcat în avion, nimic. Si decolam, cam începe sa ma înghesuie, aștept sa putem da centurile jos și ma duc. Prima, alarma falsa, după vreo 15 minute inca o alarma falsa, insa ceva mai tarziu începe taifunul. Deja ma saturasem, se uita lumea la mine ca făceam poteca. Numai ca, atunci când întru în acțiune se anunta:” dragi calatori, trecem printr-o zona cu turbulente, va rugam sa va puneți centurile, accesul la toaleta este interzis!” Si eu eram în toi, si stewardesa bătea în usa ca trebuie sa ies, iar eu, printre aburii toxici ii explicam ca as vrea, dar nu pot. Si cu gândul la acel reportaj, mai aveam putin si intram în panica, mai ales când am văzut ca sistemul de evacuare era pe aspirație, iar eu cam zugrăvisem…si chiuveta era pe senzori, si era mica-mica….Tare greu a fost, nu știu cât miros a rămas, cert e ca jumate de drum acolo am stat!
Comentariu beton!22
Malaezia. Tanah rata, undeva spre mijlocul tarii (e lunga ca o zi de post)
Dimineata ma trezesc, bag niste bere. Eu traiesc, mai ales in vacanta, cu bere.
Pe la pranz testez niste nuci ciudate. Ciudate, neciudate, erau nuci
Dupa care bag si niste mango, copt si bun, sa te lingi pe dejte
Dupa care mai bag o bere si merg la vizitat oraselu. Bag un porumb fiert
Dupa care merg la masa. La masa alegem „hot pot”. Practic doua tipuri de supa, in care iti fierbi tu cacaturi. Creveti, porc, legume, alte animale marine. Una din supe iute, ailata dulce, ambele foarte bine condimentate.
Si o bere.
Totul merge bine, pana simt asa, o mica necuveninta. Imi cer scuze elegant, ma duc la buda. Mica necuveninta s-a dovedit a fi o suparare mare. Care suparare mare a durat toata noaptea. Si dimineata. Si urma un drum de alta jumatate de tara. Cine halea pe autobuz biscuiti uscati, fiindu-i o sete de murea?
Partea buna e ca am ajuns unde aveam treaba, safe. Totul parea ok, dar am mancat orez, am zis sa fiu si ma sigur de mine. Nope. Stomacu a inceput sa ma salute, cu obisnuitul zgomot „ghiortz”.
salvarea a venit de la faptul ca europenii se caca pe ei, aparent, de multe ori in tarile alea. Asa ca m-am dus la o ceainarie, i-am cerut chinezoaicei un ceai pentru problema. Am baut ceaiul. Stomacul a mai facut un ghiort…si gata. Dupa 1 ora beam iar bere
Comentariu beton!27
Bah, baiatule, am ras cu stropi :)))
Oameni buni pana nu vi se intampla nefacuta intr o noapte,trezit brusc din somn,dupa o petrecere a burlacilor cu diferite multe ingurgitari fix in mijlocul casei de la tara a viitorului ginerica pe motiv ca era totu prea brusc si drumul pana la latrina prea mare…sa nu va aud.:)
Bine ca prietenii adevarati te inteleg si in astfel de momente.
Comentariu beton!12
Doamne, am ras cu muci si cu sughituri!!!
Am pățit și eu destule de astea. Fiind la al 1 500 000-lea km parcurs la volan declar că am cel puțin 10 întâmplări nefericite cu trafic și mațe pe cale să explodeze.
Colecționez șervețele de prin toate cafenelele sau restaurantele pe unde intru, astfel încât am peste tot prin mașină hârtie moale pentru nevoi …moi
Da , dar inportant ca sa eliberat de prune si laptele acel bun, stau si citesc patania saracului drumet , e rau tare cind incepe trenul sa mearga prin burta , dar ce sa faci mai vin si vremurii cicacioase ma scuzati , dar am avut si eu o intimplare asemanatoare si nu-i doresc nimanui dar cu noroc ca am reusit sa ajung acasa in timp , dar stringeam din fund si picioare pe strada si ma rugam Doamne ajuta sa ajung acasa sa nu dau cu parfumul de Paris ca ma gindeam ca erau persoane in urma mea si nu le mirosea tare frumos, se intimpla cite o patanie sa ne mai aducem aminte.
🤣 Tampitule! Am râs cu lacrimi în timp ce îmi savuram tochitura😳.
Moment perfect sa le îmbin pe cele doua 🤢🤣
Pe la aceeasi varsta am patit-o si eu grav. Nici nu stiu ce am mancat cu o seara inainte, nu tin minte sa fi facut combinatii letale, stiu doar ca nimic, dar ABSOLUT NIMIC nu prevestea dezastrul ce urma sa vina.
Eram clasa a X-a, la un liceu prestigios din oras, luna decembrie. Mergeam pe jos, agale, cale de vreo 8 km de acasa pana la scoala, dimineata, frig de crapau pietrele. Pe cand mi-a mai ramas un km de parcurs, parca ma trece un vant. Ma uit in jur, e destul de liber, si la cat e de frig, sigur nu miroase nimeni. Decid sa las aerul sa plece continuandu-mi drumul. MARE GRESEALA!!! In secunda doi am simtit pantalonii de uniforma cum se lipesc de picior, intai pe coapsa, apoi pe gamba, apoi simt gleznele intai fierbinti, iar apoi la contact cu frigul dau sa inghete. Mi-a stat inima, si cam atat, ca nimic altceva n-avea de gand sa stea, sa se opreasca. Ce ma fac? Primele doua ore erau de matematica, predate tocmai de directorul liceului, un om destul de strict, si in special in ce priveste purtarea uniformei. Asta e, imi zic. Continui drumul spre scoala, astept dupa colt sa sune de intrare, sa fie gol traseul spre baie, ma duc la baie, verific ca un spion sa nu fie nimeni si ma apuc de treaba: dau jos tot de la brau in jos, termin treaba, care a mers ca unsa de frica sa nu apara cineva, dupa care neavand de ales fac un „dus” cu apa de la chiuveta: spal de mana lenjeria, care apoi o folosesc drept burete de baie. Nu credeam vreodata ca apa poate fi atat de rece in stare lichida! Spal pantalonii, limpezesc buretele meu improvizat si sosetele, care dupa ce au curatat si pantofii, au mai fost limpezite o data(sa nu las urme olfactive) inainte sa ajunga in cos. Ei sa vedeti voi cat de rapid am ajuns inapoi acasa in pantalonii si pantofii uzi, pe un frig de crapau pietrele! Am facut un dus rapid, cu apa si sapun, ca ma simteam murdar desi la ce frig am rabdat nu mai functiona nici nasul sa-mi spuna. M-am imbracat cu ce-am gasit(blugi, bluza, papa uniforma) si m-am grabit sa ajung la ora a doua. Stimabilul domn profesor bine-nteles ca m-a luat la rost pentru absenta de la prima ora si lipsa uniformei, am incercat eu s-o dreg dar asta e, m-am ales cu o mustrare urata si o nota mica, nu va imaginati ca as fi recunoscut nici un ruptul capului ce tocmai am patit. De atunci nu am incredere nici in tuse, nici in flatulenta!!! :))
Comentariu beton!20
Am ras cu lacrimi!
Mortal
😂😂😂😂😂😂😂
Cum am scăpat atunci de n-am zis nimic pe aici?🤣🤣🤣pățită și eu,ce credeți că sunt mai brează?cred că minim o dată în viață ni se întâmplă tuturor o diaree pe drum. Și ce mișto e când nu te vede cel din mașina cu care circuli dar te fluieră alții de la distanță,că lanul de porumb se mai și întrerupe pe Ici-colo 🤣🤣🤣
Examen de admitere la liceu- matematica. Mai aveam un singur subiect de rezolvat, cand ma loveste. Fatalitate. Cu tot tacamul, respectiv bolboroseli, crampe, transpiratie, etc. Ma ridic hotarat, sa predau lucrarea si sa fug la buda cu orice risc. Doamna supraveghetoare se uita pe lucrare si, manata de cele mai bune intentii, ma trimite inapoi in banca sa termin exercitiul pentru a putea fi punctat macar partial pentru el. Ma intorc in banca blestemand incetisor. Ma uit la exercitiu, fac doaua trei calcule rapid, pun un rezultat, predau lucrarea si zbor din clasa. La buda, evident, fara hartie igienica. Decid sa ma duc acasa, locuiam la maxim un minut de liceu (30 de secunde daca saream gardul prin spate, dar cine e nebun sa sara gardul intr-o astfel de situatie?). Ies prin fata, scap repede de hoardele de parinti ingrijorati care voiau sa stie cum au fost subiectele. Ma apropii de bloc – soc si groaza. Parintii celui mai bun prieten ma opresc sa discutam despre examen – 5 minute. Livid la fata, scap si de ei, urc scarile cu grija, fara miscari bruste, sun la usa. Sun la usa. Bat in usa. Bat in usa. Dau cu picioarele in usa, cu capul, cu orice. Intr-un tarziu iese big brother, usor deranjat, explicandu-mi ca tocmai ce se chinuia sa treaca de un nivel la jocul pe HC 90 si nu putea sa se opreasca. Happy end, am ajuns in ultima milisecunda pe buda si am luat si 8.50 la examen.
Eu mi-aș fi luat banii înapoi :))