Până la dispariția lui Senna am fost fanatic, eram dependent de Formula 1. Știam tot ce mișcă în domeniu, piloți, mașini, echipe, constructori, tot, tot, tot. După virajul ăla blestemat, de la Imola, nimic n-a mai fost la fel.

Mai urmăream fenomenul, pentru că rămăsese acolo Schumacher căruia, printr-un fenomen foarte ciudat, îi transferasem o parte din admirația pentru Ayrton. Habar nu am de ce, că doar îl uram de moarte când concura împotriva lui Senna, dar cert este că așa s-a întâmplat. Dar nu mai eram fanatic, nu mai eram nedezlipit de tv în weekend-urile cu cursă. Ok, încă îmi plăcea, încă urmăream fenomenul, dar nu mai simțeam ca înainte.

După 2013, de când n-a mai fost nici Michael, am renunțat complet la F1. Nici măcar accidental nu m-am mai uitat la vreo cursă. Mai auzeam pe la prieteni, mai vedeam câte o știre răzleață pe la tv, dar asta era cam tot. Știu cine e Hamilton, știu cine sunt Valtteri Bottas sau Max Verstappen, că totuși sunt un iubitor de sport (făcut de alții), dar cam la asta se reduceau cunoștințele mele despre F1. Până azi, când m-am uitat la cursă.

Nu m-aș fi uitat, n-aveam nici cel mai mic gând, dacă nu mi-ar fi trecut vineri pe la urechi o știre de genul că de 33 de ani sezonul de Formula 1 n-a mai avut un astfel de final dramatic. Verstappen și Hamilton sunt la egalitate de puncte și se bat pentru titlu în ultima etapă.

Uite, mi-am zis, asta e cu adevărat o șmecherie tare. Ar merita să văd și eu calificările de sâmbătă și cursa de duminică. Sper să-mi aduc aminte de ele și să mă uit.

Bineînțeles c-am uitat. Când mi-am adus aminte, calificările erau deja începute de ceva vreme. Lasă, mi-am zis, hai că văd ce-a mai rămas din ele, până la urmă cursa de duminică e cea mai importantă. Și m-am uitat.

Sau, cel puțin, am încercat. Cum vă spuneam, deja începuseră calificările și pe primul loc, cu cel mai bun timp (cred), se afla Carlos Sainz. O clipă am sperat să fie ACEL Carlos Sainz, chestie care mi-ar fi redat brusc motivația pentru Formula 1. Dar nu, era fiu-său.

Fix cincisprezece minute am rezistat în fața televizorului. Am încercat, jur c-am încercat, dar tot ce se întâmpla acolo parcă se desfășura după un algoritm gândit de un matematician nebun. În naivitatea mea, mă așteptasem la niște calificări pe sistemul ies piloții pe circuit și ăla care scoate cel mai bun timp pleacă duminică de pe prima poziție. Știți voi, cum s-ar aștepta orice cetățean sănătos la cap.

Așa o fi fost. Cel puțin după ce vorbeau comentatorii din studio, părea că ideea de bază era tot asta, că de-aia alergau toți piloții ăia, ca să se stabilească cine obține cel mai bun timp. Dar modul în care se întâmpla asta, desfășurarea calificărilor în sine, putea fi urmărită doar de cineva care înțelegea ce se întâmplă pe toate ecranele alea. Eu nu mă regăseam printre cei care înțelegeau.

Când credeam c-am prins-o, c-am înțeles despre ce e vorba, dintr-o dată se schimba clasamentul, ordinea piloților devenea cu totul alta, pe scurt, totul părea atât de complicat, iar miza de a face efortul să înțeleg era atât de mică, c-am renunțat. Am schimbat canalul zicându-mi că până mâine, când începe cursa, aflu eu care e ordinea pe grila de start. Nu cred că-i influențează pe piloți dacă mă uit io sau nu la calificări. Ușurat, am dat drumul la un serial.

Partea proastă e c-am uitat și de cursă. Nu de tot, dar am deschis tv-ul tot după ce începuse de câteva minute.

Nu vreau să jignesc pe nimeni, nici să vorbesc cu păcat, poate sunteți fani Formula 1, dar ce s-a întâmplat azi pe circuitul ăla a fost de neprivit. Cu tot suspansul și cu toată lupta între ăia doi, Hamilton și Verstappen, rar în viața mea am văzut ceva mai plictisitor. Și dacă era doar plictisitor ar fi fost bine, că mă mai uit din când în când la sporturi plicticoase. Dar, din cauza tuturor regulilor si regulamentelor totul mi se părea și extrem de complicat. Aproape la fel de complicat cum pățisem și la calificări. Practic, s-a întâmplat orice pe circuitul ăla, mai puțin o cursă de formula 1 așa cum speram eu că trebuie să fie o cursă.

Nu, frate, în zilele noastre s-a ajuns la concluzia că e desuet să-i lași p-ăia să alerge până vezi care termină primul. Astăzi, se pare că trebuie să faci orice ca să-i împiedici să se întreacă. E așa un fel de Formula 1 reinventată pentru hipsteri și snowflakes. Mare lucru dacă șampania aia de la final n-a fost fără alcool. Cât o mai fi, că în ritmul ăsta, la final câștigătorilor li se va da ceai Matcha. În ceșcuțe, desigur, n-o să-i mai lase nimeni să-și toarne sticlele în cap, ca sălbaticii.

Iar cel mai rău m-a scos din minți că organizatorii sunt dispuși să oprească cursa și să bage safety car-ul pe pistă (sau să-i pună să reia startul) pentru orice motiv. Dacă se călăresc două rândunici pe pistă, s-a terminat, încep ăia să agite steagurile galbele, s-a dus dracului tot, se oprește cursa și se ia de la capăt.

Dacă se uită doi piloți urât, unul la celălalt, e nenorocire. Steag roșu, se oprește cursa, li se anulează celor doi rezultatele din ultimii zece ani și li se interzice să treacă la distanță mai mică de 20 km de un circuit de curse. Eu cred că-i și bat, undeva în subsolurile circuitului, doar că nu recunoaște nimeni asta.

Râdem-glumim, dar toată experiența în sine, calificări plus cursă, a fost de neprivit. Cel puțin pentru mine. Serios, dacă oamenii ăștia din Formula 1 se întreabă de ce le scad audiențele, uite, vă spune un cetățean care ar fi fost dispus să se reîntoarcă spre acest sport: pentru că este de neprivit ce furnizați voi la ora asta.

Dar ce mi se pare cel mai și cel mai trist este că această cursă este considerată cea mai tare, cea mai palpitantă din ultimii nu știu câți ani. Cel puțin asta am dedus din ce comentau oamenii ăia de la tv și din ce văd în jurul meu pe interneți. Or abia asta mi se pare cu adevărat trist. În condițiile astea nici nu vreau să știu cum au fost restul curselor. Îi lăsau să alerge doar în marșarier sau cum? Nfine, cert e că n-o să aflu niciodată.

Altfel, să știți c-a câștigat Verstappen. Probabil i s-a stricat frâna sau ceva și n-a mai avut ce face, a fost nevoit să alerge.