Ședința de guvern din dimineața zilei de 02 octombrie 2021.

Florin Cîțu ia o gură din cafeaua fierbinte care-i aburește în față, își trece o mână prin șuvițele-i rebele și întreabă scurt:

– Ce avem pe ordinea de zi?

Sorin Cîmpeanu își drege vocea:

– Măsurile, șefu’. Ce restricții băgăm ca să-i facem p-ăștia să se vaccineze? Că suntem pe ultimu’ loc în Europa.

– Bă, ai grijă ce vorbești, că te demit acum pe loc. Bulgarii sunt pe ultimul loc, nu noi, Noi suntem pe trend ascendent. CLAR?

– Am înțeles, să trăiți.

– Așa. Acum doar trebuie să facem ceva să accelerăm trendul ascendent? Idei?

Ridică mâna Eduard Novak:

– Campanie pe tv?

– Nu merge, bă, nu vedeți? Am băgat milioane de euro în curu’ televiziunilor și s-a vaccinat pulea spătaru.

– Tombolă cu premii în excursii la Sovata și Aiud?

– Asta ar putea merge, dar nu acum, mai la iarnă încolo, să dea frigul. Cîmpeanule, noteaz-o, s-o avem ca plan de rezervă.

Intervine și Bode:

– Să le dăm pe loc o sută de lei?

Se aude vocea lui Kelemen Hunor dintr-un colț:

– Cât este un suta de lei în forinți?

Cîțu se uită urât la el:

– Taci, ungure, că te trimit la Orban.

– Care Orban? Al meu sau al vostru?

– Hunore, te joci cu focul și pădurile alea nu se taie singure. Ți s-a făcut de corp de control în Harghita și Covasna?

Apoi se întoarce spre ministrul de interne:

– Domnu’ Bode, ce-am stabilit noi că ai voie să faci în ședințele de guvern?

Bode lasă ochii în jos:

– Să tac, să ascult și să răspund doar când sunt întrebat.

– Păi și, ce facem, Luciane? Vorbim neîntrebați?

– Da, dar…

– Niciun „dar”, că te întorci la circulație cât ai zice „actele la control, vă rog”.

În sală se lasă o tăcere apăsătoare. Aproape că se aud neuronii miniștrilor încercând să lucreze și, din când în când, vocea șoptită a Ralucăi Turcan: „să nu uit să mă programez la coafor, să nu uit să mă programez la coafor”.

Într-un final tot premierul este cel care sparge tăcerea:

– A, gata, știu. ÎNCHIDEM TOT și băgăm și restricții de circulație noaptea.

Novak ridică timid două degete:

– Când ziceți „tot” la ce vă referiți?

– La tot, bă, ce dracului nu înțelegi? Restaurante, terase, cinematografe, mall-uri, teatre, tot, tot, tot.

Novak vrea să se asigure c-a înțeles bine:

– Doar pentru nevaccinați, da? Restul intră cu certificat verde?

Cîțu explodează:

– Bă, ce dracului nu înțelegi? Când am zis că închidem tot, închidem pentru toată lumea, vaccinați, nevaccinați, la grămadă. Altfel cum vrei să-i facem să se vaccineze?

Se aude un suspin de ușurare general și vocea lui Sorin Cîmpeanu:

– Ești mare, șefu’, ești genial. Știam noi că tot dumneavoastră ne salvați.

Ca la un semn, membrii guvernului se ridică toți în picioare și încep să aplaude. Cei mai îndrăzneți riscă și câte un fluierat lung, admirativ, sau un „Forța, Cîțu!”. Ies din sală cu premierul purtat pe brațe și protestând neconvingător:

– Hai, mă, terminați-vă, că-mi stricați freza.