Toate cele de mai jos sunt constatate la o singură îmbarcare, cea de vineri dimineață, spre Palermo.

👉 Oameni care pur și simplu treceau peste sau pe sub cordonul ăla care delimita culoarul pe care se stătea la coadă la check-in. Nu unul, nu doi, nu trei, o grămadă de oameni se băgau în față fără să aibă nici cea mai mică problemă. Erau atât de mulți încât mi s-a făcut scârbă, pur și simplu am renunțat să mai spun ceva.

Nici nu aveam cum să protestez, pe unii îi vedeam băgându-se undeva mult mai în fața mea, era absurd să mă apuc să zbier sau să fac pe paznicul cozii. Iar cel mai trist este că nimeni, absolut nimeni nu le spunea nimic. Jur că mintea mea nu concepe cum te poți uita la unul care se bagă cu tupeu în fața ta și să asiști placid ca o oaie, fără să zici absolut nimic.

👉 Oameni care se băgau la coadă la controlul corporal. Două dudui, cu evidente probleme de glandă, au trecut pe sub cordonul ăla exact în fața mea. Pur și simplu l-au ridicat și s-au băgat direct la jumătatea cozii. M-am uitat cu scârbă la ele, s-au uitat sfidător la mine, și aia a fost. Totul sub ochii omului de la security.

👉 Oameni care, după aproape doi ani de pandemie, habar nu aveau că le trebuie niște documente sau formulare suplimentare dacă vor să călătorească cu avionul. Pur și simplu habar nu aveau ce e ăla PLF sau de ce nu mai e valabil un test PCR făcut în februarie. No fucking joke.

👉 Oameni care se așezau în avion pe locuri care nu erau ale lor. Ce dacă îți apare scris pe boarding pass locul pe care trebuie să te așezi. Dacă tu vrei să te așezi în față și la geam, acolo te așezi, chiar dacă locul tău e în spate și la culoar. Și mai faci și-o față ofensată când vine titularul de drept al locului și-ți spune că el stă acolo. După care trebuie chemat cineva din echipaj să rezolve situația, că doar n-o să pleci de bună voie la locul tău. Plm, n-ai cum, efectiv, n-ai cum.

👉 Oameni care se duc la toaletă, în avion, și trag ca disperații de ușă, deși semnul de „ocupat” e aprins mare, se vede din fundul avionului. Și trag, și trag, și trag de ușa aia până vine stewardesa să le spună că e ocupat. După care aceiași oameni intră la toaletă și nu încuie ușa. Dacă nu încui ușa, nu se aprinde nici semnul „ocupat”, prin urmare intră peste ei, în timp ce se pișă, alți oameni care au nevoie la toaletă. Din nou ofensare, că de ce intră lumea peste ei. Noaptea minții, vă spun.

Vă dau cuvântul meu de onoare că toate cele de mai sus sunt reale și sunt constatate vineri, în doar patru ore (două în aeroport și două în avion).

Băi, nu sunt absurd, știu că atunci când alegi să zbori low cost trebuie să-ți asumi că vei da cu nasul și de pătura mai puțin educată a populației, dar știți ce? Am zburat cu low cost și din alte părți, pe curse care n-aveau nicio legătură cu România, și-am dat cu ochii de pătura mai puțin educată a altor țări (unele cu mai multă apă caldă). Ăia de ce nu făceau măgării din astea? Sau, dacă făceau, de ce făceau într-un procent atât de mic, încât eu nu le-am sesizat?

Nu știu cum să vă spun, dar exact ăsta este unul dintre secretele civilizației: când o să educi și pătura needucată să nu mai facă mizerii din astea, abia atunci vei face cu adevărat un pas mare spre civilizație. Dacă nu, vom trăi veșnic in bula noastră și ne vom scârbi de fiecare dată când dăm piept cu realitatea. Exact cum am făcut eu vineri.

Ca să închei totuși articolul într-o notă pozitivă, o să vă zic că am trecut de toate formalitățile pentru îmbarcare într-o oră și cinci minute. Și de data asta n-a mai fost zbor de seară, a fost zbor în creierii dimineții, cu aeroportul full de oameni. Iar chestia asta mă miră teribil pentru că, dacă e să citești ce postează lumea pe Facebook despre îmbarcările de la Otopeni, trebuie să te duci la aeroport resemnat ca la tăiere.

Chiar atât de norocos să fiu eu de fiecare dată?