Cum e când ai vecini din alte specii

Pai:

Acum o saptamana, pe drum spre Bulgaria, statea o testoasa. La Makaza, in munti. Pe strada statea, era vie. O clipa am fost tentat sa o iau cu mine in vacanta, doar ca nu aveam cazare platita pentru ea.

Ulterior, am gasit una pe la Gyola, in mediul ei natural. Colaboratoare, nu a fugit, am facut si niste poze.

Acum 3 saptamani am dat de un sarpe de casa prin curte la tara. Acum o luna, am auzit ceva din gura unui urs in miez de noapte si tot asa. Tot la tara, am grija de niste randunici care nu sunt chiar randunici, dar nici vrabii. Au niste pui, sotia a fost atenta la lectiile de zbor de le dadea unul din parinti, de invatase si ea sa zboare, numai ca n-avea aripi :)).

Cosași odihnindu-se…
Aveam vreo 10-11 ani, în vacanța de vară, ca de obicei stăteam la țară la bunici și îi ajutam la strânsul fânului, la treburile prin gospodărie, vă dați seama, vacanţa la iarbă verde.
Am plecat de dimineaţă cu bunicul, care s-a apucat să cosească câteva brazde, timp în care eu întorceam ce cosise cu o zi în urmă, să se usuce – procesul tehnologic al fânului într-un episod ulterior…
Deodată, de sub brazde, au început să sară vreo 3 – 4 cosași – un fel de lăcuste verzi, mari cât o palmă de copil. Vă dați seama că vreo jumătate de oră am întors fânul cu picioarele, alergând după ei, până am prins doi. Moment în care mi-a venit geniala idee să-i iau acasă. Dar cum? Eram în mijlocul câmpului și nu aveam nimic altceva decât sacoșa cu mâncare și o sticlă cu apă.
Evident, bunică-meu s-a coborât la mintea copiilor și a scos punga de hârtie în care aveam niște brânză și am băgat fericit bestiile verzi acolo. Pe după amiază, cand ne-am așezat la masă, am scos și punga de hârtie – vorba vine, pentru că cele două, după ce au mâncat firimiturile de brânză, au ros și punga, harcea-parcea, și au plecat ţopăind fericite și cu burta plină 😀. The end
Despre cum am găsit cel mai frumos gândac – 5-6 centimetri, verde auriu strălucitor, într-o balegă de vacă, vreţi să vă povestesc?

Mno. Să fie de poveste atunci. Acu vreo 1 an jumătate , cand era lockdown cam peste tot și ne lua cu depresie de la stat în casa, am decis cu jumătatea mea mai bună (ma rog, lui i a venit ideea, ca io-s anti tot ce înseamnă altă mișcare decât datul în tastatură sau shoppingareală și aia de vreo 2 ani online) să ne plimbăm cu bicicletele prin pădure. Nu la noi, ci la nemți, că p’acolo ne făceam veacul. Ne minunam ce piste de biciclete aveau exact in pădure, ce aer curat, mna, ca-n natura. Hiba era că și băusem vreo 2-3 litri de lichide și eram la o depărtare consderabilă de o toaletă, iar jumătatea avea o necesitate fiziologică. Boon. Găsim un tufiș mai ferit, mă pun sa stau de 6, că p’acolo iei amenda pt așa ceva. Omul meu se apuca de dezbrăcat. Nu dureaza 2 secunde că aud un foșnet infernal, de am zis ca se zguduie toată pădurea. Când mă întorc spre sursa zgomotului, al meu cu pantalonii in vine stătea blocat și se uita la tufișul din fata lui (aprox 2 metrii înălțime) cum se mișca din toate încheieturile. Mi-am zis: „Boss, ești pe cont propriu și cam până aci fusă” și mă pregătesc să o zbughesc. Era clar că eu scap. Mă așteptam la un urs sau ceva animal fioros, din tufiș însă iese o căprioară cu 2 puișori și saltă grațioasă spre pădure. Plimbarea cu bicicletele a luat sfârșit pentru ca n-am cărat și haine de schimb la noi.

Ultima oară chiar acum câteva minute. Meduze. Niște turişti au mânat una mai la mal să le-o arate copiilor lor şi să-i facă poze în continuu. Scârbos. De turişti zic.

Nu eu,mama.
La cules de ciuperci in padurea satului ei natal,unde mergea de ani buuuuni.
Traditie de familie, sa mergem dupa galbiori, iutari,etc. De cate ori nu am umblat noi amandoua,singure singurele!
Mama era la tara de cateva zile,imi zice ca da o tura si prin padure.
Si ma suna dupa ceva vreme.
-Eee,ia ghici cu cine m-am intalnit eu in padure?
Iau eu vecinii la rand. Nuuu.
-Hai sa-ti dau un indiciu. Cu o mama si doi copii.
No,acum chiar eram in ceata,ca nu stiam pe nimeni care sa se incadreze aici. Cine sa fie?
-Am dat peste un pâlc de ciuperci. M-am aplecat sa le culeg si am dat nas in nas cu o ditamai mistret(oaica) si purcelusii ei,care-si cerea si ea partea ei din ele.
Eu,cand am auzit-o la telefon: soc,groaza si nu mi-am mai simtit genunchii!
Mama singura, sa dea peste o scroafa cu purcei! Mi s-a facut rau.
Am intrebat-o cum a reactionat. No,si aici incepe:
-M-am uitat la ea si i-am vorbit linistit(!!!!!) si calm(!!!!). I-am zis sa ma lase in pace,sa ma duc acasa,ca si eu am copii care ma asteapta acasa,sunt si eu mama,ca si ea.
Eu: Si? Si? Si?
-S-a intors si a plecat linistita in treaba ei.( 2 linistite!!) M-am gandit sa-mi continuu treaba si sa termin de cules ciupercile alea,dar am zis sa nu-mi fortez norocul.

No,si de atunci s-a terminat cu explorarile ei in padure de una singura. Am grija sa ii aduc aminte de fiecare data ca nu mai merge cu „fiind baiet paduri cutreieram” si cu mistretul ma-ntalneam.

Știu că au mai spus și alții mai sus, dar când am citit titlul mi-am zis, gata concediul pt bossul de boss, a reintrat în zona urbană animalieră. Nu doresc nici un album, sunt destui pe aici care au pitici simpatici.
Pe când locuiam în Florida, am experimentat câteva întâlniri cu tot soiul de viețuitoare (șerpi, șopârle, aligatori, chiar și micuțul animal tattoo), puma am avut plăcere a să o evit până a fost prinsă. Cică se îndrăgostise de cartierul unde locuiam și mai ales de parcarea locului de muncă. Șopârlele sunt simpatice, mai mari, mai mici plus că eram obișnuit cu ele de când eram mic și mergeam la prins de șopârle pe la gara de vest din Ploiești. Neah, in Florida au ăștia o specie oribilă, transparentă de vedeam tot în ea. Prima întâlnire a fost într-o seară mă bărbieream și văd cu coada ochiului că se mișca ceva pe un perete. Era șopârla incoloră, ca la ea acasă și nici chirie nu plătea. Cu șerpii ce să zic e minunat când îi găsești în piscină. Ajung intr-o după amiază acasă și aranjez puțin la piscină pt că urma să vină ceva prieteni, mai o baie, mai o bere. Merg si ii aștept în parcarea unui supermarket din apropiere. Ne întoarcem, eu și amicul cu sacoșele de cumpărături, ea că se duce afară la piscină să-și aprindă o tigară, să facă o baie și îi spun să aprindă lumina de afară pt că începuse să se insereze. Nu trece un minut, eu puneam ceva beri in frigider și aud un țipăt, urlet de afară. Scap o sticlă, se duce plii de suflet și împreună cu amicul rupeam ușa dinspre piscină. Prietena lui albă că varul și nu se oprea din țipat și urlat. O calmăm cu chiu cu vai, in timp ce ne arăta șarpele din piscină cum își făcea antrenamentul cu public pt olimpiada ce urma să vină. I- am explicat că este o piscină privată, a înțeles și a plecat pe gura de evacuare a apei. Într-o dimineață am găsit un alt membru al familiei cum își făcea siesta, parcă vrând să îmi arate că ei sunt șefii, iar eu doar un intrus. I-am liniștit cu escapadele lor. Cu aligatorii e mișto, dar nu vreau să văd când se înfurie vreunul și nici să mă alerge. Hotelul unde lucram era oarecum construit pe o fostă mlaștină. Acolo locuia un aligator și ca să nu îi strice habitatul l- au lăsat acolo și avea bucățica lui în cadrul resortului, cu râuleț, mlaștină etc. De la bătrânețe, cred că rămăsese și fără dinți. Tot în cartierul unde locuiam, vine un vecin și îmi spune să am grijă că 3 case mai sus s-au trezit cu un aligator in curtea din spate. Asta chiar nu vreau și atunci am zis, ca să mă obișnuiesc cu ei să merg in Everglades, la o aruncătură de băț. Eee aici chiar că în lumea lor, pe primul de l- am văzut, până să iau barca să mă plimb prin pădurea de mangrove și să le dau pește aligatorilor, am crezut că e mort. Stătea absolut nemișcat sub apă, foarte limpede apa. Eu, „isteț” rău, voiam acțiune, aruncam cu pietricele, el nimic. Am mers lângă el și nimic. Mă saturasem să tot fac „măscări” și m- am uitat mai atent, surpriză, i-am văzut nările cum se mișcau și am realizat cât de idiot am fost să mă apuc să îl întărât. Am luat o barcă din aceea mare cu elice și cu un nene ce părea din filme, plin de cicatrice și am purces pe canale în pădure. La ochiuri mari de apă și cu vizibilitate, opream și scoatem peștele. Nu’ș cum să vă spun dar îi vedeai cu veneau ca niște submarine, iar pe un pui am avut curaj să pun mâna , urmând sfaturile lui nenea. Se pare că sus între ochi nu vede, deși are simțul foarte dezvoltat și musai să te miști rapid. L- am amăgit cu peștele.
Cu tattoo întâlnirea a fost într-o dimineață pe la vreo 5.30, liniște de cimitir, iar eu mergeam la lucru pe jos vreo 2 mile și jumătate. Doar instalațiile de apă se auzeau când treceai pe lângă și te mai udau că nu știai pe unde sunt. Am auzit un foșnet și m- am dat spre stradă să am vizibilitate mai bună era ciudățenia asta care s- a speriat de mine și eu de ea. Nu sunt periculoase ca animale.
Cu puma din cartier, care nu se dădea prinsă e mișto ce sfaturi am primit de la security și cum dacă mă întâlneam cu ea să fac contact vizual, să mă las in jos și să îi vorbesc frumos. Mă bucur că nu am intalnit–o.
In zilele noastre și unde-mi duc traiul, veverițe (cărora mereu le dau alune), vulpi și păsări sălbatice sunt la
ordinea zilei. Și să nu uit șoareci și șobolani.