Îl știți? Cu turistul care s-a rătăcit pe munte și i-a murit telefonul în timp ce vorbea cu cei de la Salvamont Prahova? Nu? Lasă că vi-l spun eu.

După ce-a văzut că nu mai are deloc baterie, a început să caute singur marcajul care să-l scoată pe poteca salvatoare. După vreun sfert de oră, când a realizat că deja începe să se întunece, a început sa se roage:

– Doamne Dumnezeule nu mă lăsa să mor pe munte! Dacă găsesc marcajul, duminică fac donație de 1000 de euro la biserică.

Nimic. După încă vreo jumătate de oră de căutări fără succes:

– Doamne, fie-Ți milă de mine. Dacă nu mă lași să mă rătăcesc și să mă mănânce urșii pe-aici, duminică fac cea mai mare donație care s-a făcut vreodată la o biserică din România.

Tot nimic și deja se înnoptase bine de tot:

– Doamne, Tu ești cel mai puternic, al Tău sunt tot. Fă o minune sa nu mor pe blestematul ăsta de munte și jur că mă apuc să-Ți construiesc o biserică în satul meu natal. O biserică mare și frumoasă, cea mai mare și cea mai frumoasă.

În momentul ăla, exact ca la un miracol, sub raza lanternei apar semnele marcajului salvator ale drumului spre civilizație și spre casă. Turistul se uită în sus:

– Lasă, Doamne, nu mai e nevoie, m-am descurcat și singur.

Dacă nu-l știți, nu-i nimic, singura problemă ar fi că nu e banc, după cum puteți citi și singuri. Gizăs Fucking Craist!