Este absolut fabulos să asiști cum oameni cu zeci sau sute de mii de followers se plâng că sunt suspendați de Facebook, deși, susțin ei, „n-au făcut nimic”.
Dar nu că se plâng e fabulos, ci că efectiv oamenii ăștia nu înțeleg de ce sunt suspendați. După care, te uiți pe postările lor și constați că n-au nicio problemă să folosească termeni precum „pulă, pizdă, coaie, muie, sugi” etc etc, cuvinte despre care îți poți da seama, fără să trebuiască să fii vreun specialist, că nu au cum să fie conform termenilor și condițiilor platformei. Dar cu toate astea ei se plâng: Da’ ce-am făcut, boss? Iar m-a suspendat Facebook din senin.
Iar lucrurile devin și mai amuzante când aceiași oameni sunt convinși că suspendarea a venit pentru că le-au dat fanii report. Se pare ca nimeni nu înțelege că atunci când ești aproape persoană publică (cam asta înseamnă să ai sute de mii de followers) și mai ești și recidivist (adică nu te afli la prima suspendare) nu e nevoie să-ți dea nimeni report la o postare în care tu ți-ai băgat pula de câteva ori.
AI-ul te are deja în vizor, ești pe beculeț roșu permanent, și te va suspenda automat atunci când motoarele de căutare vor descoperi cuvintele cu pricina. Da, Facebook are multe bube, faptul că AI-ul lui imbecil nu este conceput pentru limba română fiind una majoră, motiv pentru care te poți trezi suspendat pentru cuvinte sau expresii care n-au nimic licențios în ele. Dar, credeți-mă, nu e cazul celor care folosesc termenii de mai sus, după care se plâng că i-au raportat fanii sau nu înțeleg de la ce li s-a tras. Ți s-a tras de la „pulă, coaie, muie”, boss. Și-ai fost de acord cu asta, atunci când ai bifat tu cu mânuța ta că ești de acord cu termenii și condițiile Facebook.
Văd că toate lucrurile astea, care mie mi se pare simple și logice, sunt foarte greu de priceput. Prin urmare, o să le fac un pustiu de bine și-o să mai las o dată aici textul în care explic de ce te suspendă Facebook, deși tu ai impresia că n-ai făcut nimic: IATĂ-L.
Dar apogeul amuzamentului vine când, supărați că nu-i respectă fanii și le dau report, suspendații amenință că se mută pe alte platforme sociale, mai primitoare și mai puțin pudice. Și se mută. Doar că, ce să vezi, constată cu stupoare că pe platformele alea nu mai au zecile sau sutele de mii de fani, așa că se întorc cu coada între picioare tot pe Facebook. Până la următoarea suspendare venită „din senin”, desigur. Extrem de amuzant, vă spun.
Ce bine că n-am facebook. 😎
Comentariu beton!32
Io zic că avantajele sunt mai multe decât dezavantajele dacă știi să-l folosești.
@MV: da, pentru o persoană publică sau o afacere, beneficiul e expunerea publică și atragerea de noi clienți. Pentru mine ar fi nule.
Comentariu beton!35
Fii atent aici. Fă-ți cont de Facebook și dă follow exclusiv persoanelor care îți plac și cu care rezonezi. Dar EXCLUSIV să fie. Nu colegilor din liceu, nu gagici pe care vrei să le arzi, nimic, nimic, nimic, doar oameni pe care vrei să-i urmărești. Și-o să vezi că Facebook poate fi aproape mișto. Fă testul ăsta o lună, ce-ai de pierdut?
Igen!
Am descoperit în Instagram, locul care era Facebook-ul pe vremuri, adică un loc unde să pui poze.
Poți face și din Instagram ceea ce faci cu facebook-ul… dar mi se pare mai limitat. În plus dacă nu urmărești pseudo-vedete este așa de liniște… calm, zen – fix cum îmi place mie 🤓.
@John Temple – subscriu la ambele comentarii de mai sus!
Adevarat, insa sunt ai destui oameni care traiesc fara sa fi folosit platforma in discutie vreodata, si nici celelalte platforme, cunosc destui, eu sunt unul din ei, si nu pentru ca nu imi place tehnologia sau internetul si prostiile acestea, am considerat ca pur si simplu nu am nevoie de ele(platformele respective). Si nu cred neaparat ca tine de varsta, tine doar de faptul daca ai nevoie de ele(platforme) sau nu, daca iti place sa pierzi vremea acolo sau nu. Nu il judec nici pe cel care are si pierde timpul acolo si nici pe cel care nu are, am trait si fara ele si cei mai vechi de pe aici stiu asta, nu toti sau nascut in era acestor platforme.
Comentariu beton!17
Da, aș da follow la „mihaivasilescublog” și „Suzana și Vasile” și cam atât. 🤗
Pentru ars gagici există Tinder, Bumble șamd. 🤭
@JT, hai că știu io că mai urmărești niște oameni. 😉
JT urmărind niște oameni … așa începe un film de groază … bun 🤪
Comentariu beton!28
…bum! 𝒶𝒾 𝓋𝓇𝓊𝓉 𝓈𝒶 𝓏𝒾𝒸𝒾.
Comentariu beton!19
ai dreptate fireste si trebuie mare grija la cuvintele cheie folosite. Daca injuri te poti astepta sa fii pus pe mute. Exista insa o alta fata a fb , eu de exemplu t mi-am luat avertisment pentru ca mi-am spus opinia pe o anumita chestiune foarte curcubee. Nu am injurat, nu am instigat la nimic, era doar o opinie personala dar simplu fapt ca am indraznit sa o spun mi-a atras avertismentul, ceea ce nu este deloc in regula pentru ca vad personalitati publice ( aia mare de la partidul cu nume de metal ) care varza tot din ele pe fb si nu sunt interzise , de unde trag concluzia ca depinde cat platesti. Asa incat cred ca problema cu avertismentele si ban-ul luat pe fb este mai nuantata .
Ia dă-mi și mie postarea aia ca să-ți spun de la ce ți s-a tras.
daca imi zici si cum o mai gasesc de acum cateva luni 🙂 nu rade ca nu sunt atat de artist in fb
Răzvan, dai 🔎search în Facebook după un cuvânt cheie (sau expresie) din postare. Facebook îți va arăta ”Tot”, dar tu vei merge la ”Postări”–>”Postări de la”–>”Tu”.
E chestie de câteva secunde. Și eu vreau să văd postarea aia. 😀
lasa ca m-am prins. am intrat la activitati, dar postarea a fost stearsa. In esenta am comentat la un articol din adevarul ca foarte bine face Orban, ala din Ungaria, sa nu permita , prin lege, promovarea a nici unu fel de chestiuni cu tenta sexuala la copii, printre alte cuvinte, si ca si eu sunt satul de promovarea lgbt (cuvantul magic) . comentariul meu a avut multe reactii de tot felul, dar eu nu am instigat nici pro , nici contra lgbt si nu am raspuns la nici un comentariu. a doua zi m-am trezit cu mesaj de avertisment ca discriminez ( nu zice pe cine sau cum si ca sunt ofensator, ) si ca data viitoare mi-a iau 30 zile.
Da, asta e o suspendare din cauză de reporturi multiple.
Dar, dacă tot ai povestit despre ce e vorba, să știi că tot discriminare e ce-ai făcut, chiar dacă n-ai scris explicit „muie lgbt” sau „mă cac pe educația sexuală a copiilor”. Serios.
sunt de acord cu existenta lgbt, nu as folosi sub nici o forma cuvinte ge muie lgbt, treaba lor ce fac , dar nu sunt cu promovarea lgbt in scoli la copii sub 18 ani ? in ce sens este aceasta discriminare? personal nu doresc ca fata sa fie influentata in cea mai delicata etapa a constientizarii sexuale de o femeie nascuta barbat, supusa unei operatii de schimbare de sex incerte, care se crede de sex nepolar, fluid ( nu fac supozitii asupra sanatatii ei mintale). Asta nu este discriminare, este o opinie care protejeaza sanatatea mentala a copilului.
si sunt de acord cu educatia sexuala a copiilor, in sens strict functional biologic.
Se dezbate încă. Ce zici?20
Eu una îți înțeleg îngrijorările. Până la gay-ii care ne afectează copiii, a venit fie-mea acasă într-o zi, prin primară: ”Maaaaamiiii, a zis doamna că dacă nu suntem cuminți la școală, ne facem de râs părinții. Așa e???!!!” Evident că i-am explicat că nu și de ce nu, dar frankly, nu aș fi dorit deloc ca asemenea imbecilitate moștenită de generații întregi să ajungă la copilul meu. Bine, și multe altele. Dar na, încercăm să ne descurcăm, să minimizăm daunele făcute. Uite că asta cu scrisul de opinii pe FB întru protejarea sănătății mentale a copiilor nu mi-a venit s-o fac. Poate ne explici cum, mai exact, ar funcționa. Cum ar ajuta copilul, adică.
Se dezbate încă. Ce zici?20
Io am primit o amenințare ceva că am scris ceva. Scrisesem doar ‘fat ninja indeed’ și uitasem. Mai apoi mi-am amintit ca comentasem la cineva ce zicea de Serena Williams în body negru pe teren, ca o ninja. Știu, am fost nesimțit față de bătaca yankee, dar pisici cum șterg postarea aia? Ca a fost destul de în urma și istoricul postărilor mele din Facebook refuză să meargă înapoi mai mult de o lună.
sanatatea mintala e protejata prin educatia corespunzatoare a copilului in scoala, nu prin fb. 🙂 asta , in opinia mea, nu include transgenderi, schimbari de sex, barbati cu sutien sau orice altceva de acest gen.
AleBlaga, eu îmi pot găsi cu search toate postările, indiferent de perioadă, nu am idee de ce la tine ar fi altfel.
Răzvan, ”Asta nu este discriminare, este o opinie care protejeaza sanatatea mentala a copilului.” M-a amuzat formularea, mai ales în contextul postării pe FB a acestei opinii. 🙂
Comentariu beton!20
@Anduța am mai săpat âstimp. Se pare de pe deșteptăfon nu se poate, doar de pe computator. Să văd acasă.
Așa sunt și măgarii ăia de-ți taie fața, depășesc pe contrasens coloanele de fraieri la semafor…
Nu au capacitatea de a înțelege reguli, limite, regulamente, legi. Educați cu „să aibă el că eu nu am avut” și „nu spun nu copilului” cresc și ajung inadaptați traiului în societate.
Comentariu beton!19
Extrapolând, s-ar putea să ai dreptate. Mai ales că tot ăia care au depășit coloana pe contrasens sau pe linia de tramvai, te înjură dacă nu-i lași să se bage în fața ta.
@Danezul, fără supărare, dar „să aibă el că eu nu am avut”, nu este neapărat un lucru rău. Numa zic!
BaGheRa nu este însă, dacă revenim la topicul de ieri, moderația este cheia.
Toți dorim ce este mai bun pentru copii dar exagerarea duce la razgâiații ce deranjează în societate. Fie că vorbim de atitudinea la locul de joacă, la restaurant, în vacanțe, cinema, muzeu, avion.
Copilul NU este partener și trebuie să aibă limite. Așa e construită societatea. Între limite stabilite mai mult, sau mai puțin, arbitrar funcție de experiențele istoriei.
Bag picioarele în AI-ul loc, că am primit avertisment pentru cuvântul „barbar”, atât de idioți sunt. Dar am uitat să mă plâng și să fac urât. Se pune dacă am scris aici? 🙂
Exemplul perfect pentru imbecilitatea AI-ului pentru limba română.
Da, se pune. 😀
Mulțumesc, șefu. Dau o bere. 😛
@didina: barbarii e și ei oameni cu suflet. Cum i-ai pomenit, cum li s-a clintit fengșuiu’ și li s-o mișcat petala, așa că te-au raportat la poliția fb. 🤣🤣🤣
@JT, nu a fost report. Mi-a confirmat @Vasilescu că e vorba de cuvinte cheie. În plus, eu am cont privat, au acces la el doar câteva persoane.
Erată la primul comentariu: AI-ul lor, nu AI-ul loc. Prea puțină cafea. 😁
Să se bage codul morse 🤪
Că ce o să înțeleagă algoritmul ăla dacă scriu asta?
.–. – .–. ..- .-.. .- – .. .
Bine, or să mă părăsească folowerii, da’ asta e, rămân cu algoritmul intact.
@Mona, dacă nu faci și o poezie despre asta … parcă nu esti tu 🙂
E neinteligibil ce ai scris acolo, se lasă spatii intre ele altfel n ai cum sa știi ce a vrut să spună poetul.Sau poiata.
Prima litera pare P, mai departe nu zic.
@BaGheRa, stai ușor să beau cafelele 😁
@Marius M, am lăsat spațiile necesare. Am scris popuIație sau fac varză călită, nu mai țin minte.
,,PopuIatie” a scris. Dar a greșit a doua literă. Nu e — ci – – – litera ,,o”.
Cam așa:
.–. – – – .–. ..- .-.. .- – .. .
Aștept poezia. Să vedem cine o descifrează prima/primul 🤪
Cât despre spatii, oricâte ar pune apăsând bara de spaţiu/tab, va apărea doar unul pe blog. Pentru un spaţiu mai generos va trebui să apeleze la html. Şi e posibil să nu apară nici aşa pe blog, depinde de setări.
Probă
. _ _ . _ _ _ . _ ._
Poate nu se supără proprietarul blogului pe noi, dar litera “p” nu e “• – – •”? Sau știu eu alt alfabet?
@anukoi,
Are 2 liniuțe, dar sunt unite. De fapt toate i-au ieşit unite, trebuie să te uiţi cât de lungi sunt, ca să îţi dai seama câte linii sunt aoclo.
Eu am uitat să o pun pe a doua, când am transcris cu pauze cuvântul @Monei.
Așa, așa, numărați liniuțele 😀 grammar nazy ce sunteți!
@Solandi Mulțumesc, am priceput!
@Mona Peste tot e importantă gramatica, mai ales pe blogul acesta. Una e “Stau cu o bere la soare” și alta “Stau cu o bere, la soare”, diferență de temperatură foarte importantă, mai ales că nu cauzează îngrășare, după cum am aflat ieri. 😁
@anukoi, dacă vrei cu adevărat să evidențiezi puterea unei virgule… cel mai bun exemplu este:
Bărbați, femei, unde ați pune virgula în următoarea propoziție:
Dacă bărbatul ar cunoaște valoarea pe care o are femeia ar merge în patru labe în căutarea sa.
Și de aici jihadul :)))))
PS: Mai era una cu cratima, capra și trandafirii… dar deja exagerez!
Dacă bărbatul ar cunoaște valoarea pe care o are, femeia ar merge în patru labe. 😎
Corecteză enunțul, Aline, că au scăpat niște typos pe-acolo. Probabil era legat de ceva animăluțe, dar a ieșit o chestie foarte amuzantă. Auzi, bărbat mergând în patru labe după femeie sau invers. Geeez. :-)))))
Comentariu beton!14
@BaGheRa, eu cam așa aș pune virgula aia:
𝘿𝙖𝙘ă 𝙗ă𝙧𝙗𝙖𝙩𝙪𝙡 𝙖𝙧 𝙘𝙪𝙣𝙤𝙖ș𝙩𝙚 𝙫𝙖𝙡𝙤𝙖𝙧𝙚𝙖 𝙥𝙚 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙤 𝙖𝙧𝙚 𝙛𝙚𝙢𝙚𝙞𝙖 ş𝙞 𝙙𝙖𝙘ă 𝙛𝙚𝙢𝙚𝙞𝙖 𝙖𝙧 𝙘𝙪𝙣𝙤𝙖ș𝙩𝙚 𝙫𝙖𝙡𝙤𝙖𝙧𝙚𝙖 𝙥𝙚 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙤 𝙖𝙧𝙚 𝙗ă𝙧𝙗𝙖𝙩𝙪𝙡, 𝙖𝙧 𝙢𝙚𝙧𝙜𝙚 𝙖𝙢𝙗𝙞𝙞 î𝙣 𝙥𝙖𝙩𝙧𝙪 𝙡𝙖𝙗𝙚, 𝙛𝙞𝙚𝙘𝙖𝙧𝙚 î𝙣 𝙘ă𝙪𝙩𝙖𝙧𝙚𝙖 𝙘𝙚𝙡𝙪𝙞𝙡𝙖𝙡𝙩.
Comentariu beton!13
@Solandi, @Anduța,
Am zis jihadul, nu pacea pe pământ 😇
@Mona, am așteptat să bei cafeaua aia… până mi-au ieșit ochii ca la melc.
@Solandi, retrageți liniile și punctele că nu avem de a face cu o poetă adevărată acilișea.
@Mona, unfollow 😁
@Aline, le-am retras de la prânz. Ce vezi tu acolo e doar ecoul țiuiturilor morse.
@BaGheRa,
Trei cafele am băut,
Inspirație nu am avut,
Neuronu’ s-a blocat,
Algoritmu’ a câștigat.
@Mona, Follow 🙃
La cate chestii nu sunt, acum, politically correct, nici nu mai stii cum si ce sa scrii ca sa nu ti-o furi. La cat e de imbecil AI-ul ala, ajungi sa te rezumi la „buna ziua, buna seara, pa si cafeluta”. Al dracului AI! Pe analfabetii care scriu miau ca pisica, nu-i suspenda!
Comentariu beton!21
Pe mine nu mă blochează că nu postez nimic. Am scăpat de bătăi de cap. 😛
right! și nu-l înțeleg deloc pe Mișu; adică, dacă ai mii de folăuerși înseamnă că de aici îți cîștigi pîinea (political figures excluded, că ăștia o fură de la noi), adică febeu este instrumentul cu care operezi și pe care îl cunoști la perfecție (ori ești tătic pe software, ori ai plătit -nice joke, isn’t it?- pe unii, tătici în astea, să te învețe…
păi, dacă nu ți-ai pregătit armele, în savană, ori nu prinzi nimic, caz în care mori de foame, ori te prinde leu’, caz în care mori de foamea lui, nu? selecție naturală, tati!
pa și pu, la revedere…
Articolul asta vine mănușă. I l-am trimis și lu’ fi-miu.
A intrat aseara val-vârtej, suparat ca i-a sters tik tok-ul un videoclip cu nu stiu câte inimi. ‘Pai cu ce era?ii zic..’
‘ Cu pistolul ăla cu bile pe care mi l-am luat din tabără. Ăștia de pe tik tok sunt invidioși. M-au raportat!’
I-am explicat cat am putut mai clar la 11 noaptea si semi-adormita. Azi i-am trimis articolul tau.
Multumesc.
@Miki, concluzia după ce a citit articolul: ăștia de pe tik-tok niște invidioși 😁
Mă repet, niciodată nu am fost suspendat pentru cuvinte cu P și F, cine mă are în listă și are interacțiuni dese cu je știe că îmi iau suspendări pentru miștouri la subiectul zilei, mi-am luat pentru memeul cu ciumpanzeii de invadaseră Capitoliul de scria ceva gen „Aici duce lipsa de festivaluri și concerte”, pentru că am șeruit un printscreen de pe grupul „Pseudoștiință…” de făcea misteaucs de Alberta antivaccinista că recomanda ivermectina și io comentam că dacă ar fi așa io aș avea d-aia animalieră cât să tratez tot satul, pentru un citat din Biblie, pentru c-am precizat că Orban este unitarian, deci vrăjeala lui cu crucea ca atac la USRiști este minciună ipocrită, unitarienii, ca toți reformații, nu accepta semnul crucii, inclusiv fiindcă la talică pe pagină, maestre, am dat link către statisticile globale cu mortalitatea covidică.
Toate au fost raportări de raportaci cu puțe mici și moi, să nu duară, nu boți care analizează textele automat.
”Trimiți comentarii prea repede. Încetinește ritmul.” That’s new. 😀
Comentariu beton!20
Și eu înjur, îmi „bag” și îmi „scot”, dar dacă ești persoană (aproape) publică și ai mii de urmăritori, ar trebui să fi un exemplu pentru acei urmăritori, și să te exprimi corect în Limba Română. Și, a fi un exemplu înseamnă (după părerea mea) să nu folosești chiar ACELE cuvinte în articolele tale. Dar daca chiar TREBUIE (deși cred ca pot fi evitate) să le folosești, ar trebui să ai puțină „perdea”. Cuvintele ACELEA ar trebui folosite în privat (cel mai indicat în mașină când ești la volan), ca să mă exprim așa – doar între prieteni.
Sau poate sunt eu prea pudică…?
Eu nu văd în înjurat și în folosirea ”acelor” cuvinte în expresii considerate triviale/licențioase lipsă de pudoare, ci (de cele mai multe ori) rezultatul neputinței, neștiinței, al vulnerabilității extreme în a gestiona o situație. Înțeleg înjuratul din mașină, înțeleg și înjuratul între prieteni, îl înțeleg și pe cel public, fie că ai un follower sau jdemii. Ce nu înțeleg e de ce ar fi mai ok primele două, pe când ultimul nu?
Mie înjuratul mi se pare la fel de nașpa, indiferent de anturaj și de context.
Comentariu beton!17
Bună, Mihai! Cererea ta de concediu a fost aprobată.
🤪🤪🤪
Comentariu beton!17
Doamna Elena P aveț un typo … e cererea de pensionare 🤪
@Habare, tu-ți permiți să scrii de pensionare că ești tinerel. 😀
Eu dacă scriam asta, mă bana.
@Eleno, ia pune mânuța și mai scrie un articol și să vezi ce te ridică în slăvi 😏.
PS. Și nu numai el 😇
Mulțumesc, șefa. Aștept cu nerăbdare să plec. 😀
ahaha, asta am vrut sa intreb si eu ieri ce am facut boss de nu mi-a aparut comentariul, apoi mi-am amintit ca i-am facut pe cercetatori beti sau cumparati :D, acu nus daca e algoritmu de m-a bagat la spam sau sefu’ la blog.
Revenind, daca ati urmarit stirile internationale lately, au inceput astia sa il crucifice pe matt damon, pt ca a relatat o discutie pe care a avut-o cu fiica lui, in care el ii da ei o replica dintr-un film in care joaca, iar fiica-sa ii spuen ca nu poti spune „fagot”, bai si au sarit pe el ultrasii de l-au facut in sange.
Omul degeaba a explicat ca stie, ca era o replica din film, ca nu mai foloseste cuvantul dupa acea discutie, a ajuns sa i se reproseze ca trebuia sa tina discutia pentru el nu sa o relateze in public.
Cancel culture e unul din modelele pe care se pliaza FB, de dragul de a fi de partea minoritatilor, in acelasi timp neezitand sa faca reclama serioasa la situri care dau tepe utilizatorilor facebook, vanzand nimic.
Cam asta e situatia.
Nu poti spune nimic care poate fi interpretat, dar poti da tepe financiare girate de ceei mai mari colosi ai internetului, fara nici o urmare.
ref https://www.indiewire.com/2021/08/matt-damon-homophobic-apology-1234655458/
Eu am primit avertisment pe facebook, valabil un an, adica daca mai fac ceva in decurs de un an ma suspenda. Pentru ca, i-am scris unui cunoscut al unui cunoscut, care comenta stupid la o postare ca il roade prostia. Acum poate nu am fost cel mai echilibrat dar nici nu l-am facut prost desi fb pare ca asa a considerat.
Am avut 2 butoane
sa accept decizia fb sau nu.
Am dat accept, daca dadeam ca nu accept care era diferenta, stie cineva?
Primeai un mesaj cu: Felicitări, tocmai ai refuzat să accepți nemernicia de PC americănesc. Ești un adevărat patriot român, ba chiar un luptător pentru ”libertatea de exprimare.” (/i) 🙂
Comentariu beton!21
Eram curios daca nu accepti ce mai fac, am citit la altii ca le-a venit dupa alte 3 saptamani raspunsul ca deizia facebook ramane definitiva gen, nu ii clintesti sau schimbi daca nu accepti. Eu ma gandeam sa dau accept ca poate altfel ma suspenda pana se transeaza situatia 😀
Ei, sigur poți influența schimbarea deciziei cumva, dar probabil că nu doar prin simpla neacceptare a deciziei inițiale.
Comentariu beton!14
Accidente se mai întâmplă, dat fiindcă algoritmii au destule de hibe. Apropo însă de ce spuneai tu, zilele trecute o prietenă îmi arăta o poză a unui individ care o adăugase în listă (și pe care între timp l-a scos). Tipul susținea sus și tare că Facebook îl „vânează”, dar avea cam un simbol extremist pe fiecare poză și tocmai ce-i fusese tăiată o diatribă despre veridicitatea Holocaustului. Dar nu știu ce avea Facebook cu el – o fi înjurat, fi vorbit urât ;))
Surprinzator, daca stai sa te gandesti cum il cheama pe sefu la Facebook, si ce origini sugereaza numele lui. Chiar surprinzator.
@krossfire: algoritmii n-au nici o hibă, ci au fost făcuți așa întocmai pentru a respecta „cancel culture”, „elgebete propaganda” „body positivity” ș-alte căcaturi asemenea.
John, tare mă îndoiesc că este adevărat ce spui. Treaba cu gândirea din spatele algoritmilor eu o văd diferit și o să mă ajut de un exemplu, pentru a descrie cum văd lucrurile: ieri ai folosit aici apelativul ”balenă anorexică” la adresa lui Tess Holliday. Acesta este un tip de limbaj inacceptabil pe Facebook (și, de altfel, în orice alt mediu civilizat), inclus la formă de ”discurs al urii”/”hate speech”. Faptul că ai pus și niște emoticoane de râs cu lacrimi și că poate ai crezut că faci o glumă (bună) sau ceva nu face limbajul de acest gen mai puțin inacceptabil, indiferent că vorbești pe Facebook, pe MVblog, la o pauză de țigară cu colegii de serviciu sau la tine pe prispă cu vecinii. A nu accepta (niciunde) un astfel de limbaj nu o văd ca pe o chestie de promovare a ”body positivity” sau de respect pentru ”cancel culture”, ci de descurajare/limitare/nepromovare a hate speech-ului. Pentru că hate speech-ul e nașpa și face mult rău și trebuie controlat, limitat, uneori chiar eliminat. Cam de asta cred eu că au fost făcuți algoritmii ăia și mai cred că e bine că e așa.
P.S. când spun de controlat/limitat/eliminat nu mă refer la oamenii care practică hate speech-ul, ci la practica în sine. Comentariile tale erau în trecut (în opinia mea, cel puțin) niște foarte bune exemple de hate speech excesiv. Pe de altă parte, am observat că parcă acum sunt mult mai puține și/sau mai puțin hateful decât în trecut, ceea ce e, iarăși, mi se pare un lucru bun. Ai devenit un practicant de hate speech mai moderat, cum ar veni. 🙂
Comentariu beton!28
E o diferență între cancel culture (alături de obsesia asta cu ofensarea pe care o practică luptătorii pentru justiție socială) și delir naționalist. Când te apuci să negi Holocaustul, e mai degrabă a doua treabă. La fel și când îl ridici în slăvi pe Antonescu pentru ideile lui revoluționare – nu tu în particular, ci oricine a citit doar variante protocroniste și naționaliste ale istoriei.
Acum, dacă trebuie să fii lăsat să zici tâmpenii de gen în public pe o rețea socială, pe contul tău, e o altă discuție. Ea ține pe de-o parte de legalitatea unor simboluri și de persoanele lezate de ele (și pot fi destule), dar și de faptul că tu folosești o platformă externă.
Pentru platformă, ăstea sunt genul de discuții care provoacă la răspunsuri agresive. Iar Facebook nu vrea asta și cu atât mai puțin nu vrea valurile de opinii negative care i-au tot lovit în ultimii ani sau retragerea unor advertiseri de pe platformă. Până una alta, ce postezi pe Facebook, că sunt texte sau imagini… aparțin platformei, fie că ai sau nu dreptul să le retragi din ea. E scris în agreement-ul ăla pe care nu-l citește nimeni.
Altfel, sunt destule derapaje ale cancel culture care merită discutate, dar majoritatea nu țin de negarea unor evenimente istorice.
Mama mama, ce l-ai busit Anduto. Sper ca are asigurare sa se repare.
Ai freptate dar sa stii ca io nu stiam cine e balena anorexica daca nu facea JT un raise awareness pe aceasta problema a oamenilor care sunt in completa negare a realității. Si daca asazisa balena ajunge sa aiba sustinatori in ideile ei, e posibil sa creada si altii ca e normal sa aberezi.
Nu sunt de acord cu limbajul dar susțin ideea.
Cand iti vine mama cu copil de 14 ani la consult pt ca vrea copilul schimbare de sex, si nu ma refer la consult psihiatric… Incepi sa vezi mai clar efectele acestei libertati totale de influencing, si lipsa unor critici de frica cancel cultureului.
@Anduța: obezitatea este o boală, dar se poate trata. Ceea ce face, roaba asta de căcat uman, Tess Holiday se cheamă promovarea unei boli. Într-o lume normală, această roabă de căcat uman „anorexic” ar fi amendată pentru promovarea unui stil de viață nesănatos și-nchisă fleaca. N-am văzut nici o copertă de revistă care să promoveze crăpatul capetelor cu toporul sub influența alcoolului. Mă doare fix la 11 metri-n față de facebook, colegii de muncă sau vecinii de bloc dacă nu mă agreează. Nu sufăr de importanța validării exterioare. 😎
Prezentarea realității așa cum e ea nu-i „hate speech”. Hate speech e „Tess Holiday e perfectă pentru a fi făcută săpun”, chiar dacă și asta-i tot o realitate imposibilă. 🤣🤣🤣
Total de acord cu ce spune Anduţa mai sus.
P.S. Cu unele rezerve în privinţa impresiei ei referitoare la comentariile lui @John Temple. Dar hai să nu stricăm iluzia. Măcar de viitorul ar confirma ce crede Anduţa şi nu ceea ce cred eu în această privinţă.
@Cucurigu: când mama și plodul de 14 ani vin la consult pentru schimbare de sex, le faci internare la nebuni, apoi arunci cheia. 😎
Balena imbecilă chiar are susținătoare care chiar vor ca bărbații să le vadă frumoase și să le f..ă. 🤪
@Solandi: gata, n-o să mai dorm noaptea pentru că tu și Anduța nu agreați lingvistica mea colorată. 🤣🤣🤣
Habar n-am cum a ajuns tanti asta in discutia despre extremism :)) (si pana recent, habar n-aveam cine e – nici nu simt ca am castigat ceva afland).
Ne agităm degeaba în a vedea și înțelege cum funcționează algoritmii facebook. Pentru limba română cel mai elocvent exemplu, de cum funcționează acești algoritmi este următorul banc (sper să-l reproduc întocmai):
Nevasta îl trimite pe soț, de profesie programator, la magazinul din colț.
Îi spune pe cel mai duios și mai iubitor ton posibil: Te rog să te duci la magazin, să cumperi un salam și dacă are și ouă, ia 10.
Se duce sotul zâmbitor la magazin, ajunge la tejghea și cere un salam. Își aduce aminte și întreabă dacă are și ouă. I se răspunde că da. Și mai cere încă 9 calupuri de salam.
Cam așa văd eu treaba cu algoritmul: if then else și nimic mai mult 🤓.
Cucurigu, e o mare diferență între raising awareness asupra unei probleme și a vorbi despre acea problemă așa cum o face John. Nu știu cum e pentru alții, dar eu când aud/citesc/văd genul de chestii pe care le zice el acolo, impulsul e să le resping. Mai ales că nu e vorba doar de limbaj. (auzi la el, ”limbaj colorat”. De fapt, na, și maro-ul e o culoare). Citesc uneori ce scrie John și, dacă n-ar fi zis că-i ardelean, aș fi putut băga mâna-n foc că-i din Vaslui. Asta pentru că are în comentarii ceva foarte familiar, ceva ce am observat foarte des crescând (din fericire, nu în cercul apropiat, nu în familie sau la prieteni), ceva foarte nasol, cred că e răutate. O răutate extremă, otrăvitoare și, din păcate, cred că și molipsitoare.
Comentariu beton!23
@Anduţa, ai pus punctul e i. De răutate e vorba. Exact aceeaşi senzaţie o am şi eu. Și nu numai eu. Sunt mai mulți de pe aici, cu care am atins la un moment dat problema.
Ignore/skip.
Solandi, mai mulți? În afară de tine, de Habar și de mine eu n-am observat să i se mai pară cuiva că ar fi vreo problemă. Ba chiar dimpotrivă. Iar lui John i se pare că doar eu și cu tine nu agreem ”lingvistica mea colorată”. Mie mi se pare că 3 oameni din câteva mii ale acestei comunități nu reprezintă ”mai mulți”, ci fix 3. O nimica toată, practic.
Skip/Ignore? Sigur. Cu plăcere. Deja o făceam. Cu aceste mici excepții.
Comentariu beton!15
Anduța, pe blog, da, au reacţionat pe faţă puţini.
Dar în discuţii particulare, toţi cu care am vorbit au aceeaşi părere. Unii dintre ei au mai aruncat aluzii subtile din când în când, dar nu au ajuns la ţintă. Iar în rest au ales să ignore.
Iar eu am reacționat doar în situaţii în care sărise rău de tot calul. Şi oricât am încercat să ignor, nu m-am putut abţine să nu spun ceva. Dar lucrez la asta. Și anume: să nu îmi mai pierd timpul cu lucruri pe care oricum nu le pot schimba. Sau să mă rezum doar la comentarii foarte scurte, pentru a semnaliza. Cine înţelege, bine, cine nu… aia e.
Anduta iti inteleg punctul de vedere, eu din pacate, in viata de zi cu zi interactionez cu persoane care sunt cu adevarat rele, JT e pui pe langa ele, de obicei aceste persoane sunt niste doamne trecute de 45, si cu mult timp liber si putine obligatii. Aici o exclud pe soacra. Ea e rea part time ;). Pe langa ele, don JT imi pare genul care vrea sa socheze poate putin prin limbaj, si e cam extrovert cu pareri poate putin fixe, invechite etc, dar asta e treaba lui. Si am invatat sa le ignor rautatea asa ca ceea ce scrie JT ma lasa rece din acest punct de vedere. Ca a facut-o pe aia balena in loc sa spuna ca e obeza grad 3 e alegerea lui.
Cand esti obisnuit sa lucrezi cu scorpii, aici e zen. Si scorpii exista in toate firmele, de ambele genuri. Dar daca vezi partea amuzanta din atitudinea lor, e mai simplu sa le tolerezi. Zic si io, poate gresesc.
Rautatea ascunde o nesiguranta si alte issues imho. Nu stiu daca e relevant ce zic.
Cred că înțeleg ce spui, Cucurigu. Pentru că te confrunți constant cu un nivel de răutate mult mai mare, ce face JT aici ți se pare parfum. Pe mine m-a ferit soarta de oameni (pe care să-i consider) cu adevărat răi, sau poate m-am mai ferit și singură, nu știu. Cert e că de unde nu-i suportam lui JT comentariile de genul indiferent pe unde apăreau, m-am obișnuit cu ele, că na, cu răul, când ești expus (sau te expui) constant la el, se zice că ajungi să te obișnuiești. Dar când l-am văzut că intră în comentariul meu și vorbește astfel cu mine despre tipa respectivă, n-am avut cum să mai ignor. În fine, e suficient cu și despre JT, eu n-o să văd partea amuzantă din atitudinea lui, n-am de ce s-o fac. Vedem ce va fi, cum va fi.
Comentariu beton!13
@krossfire: n-am negat holocaustul, dar mi se pare că prea e scos în fața a orice. Adică nu deplânge nimeni moartea altor nații în RM 2 precum a celei evreiești. Să-nțeleg că restul națiilor care au pierdut o mulțime de oameni sunt nule?
Înțelegi ideea?
Nu-s antisemit, sunt doar anti-prostie. 😎
Istoria chiar este scrisă de învingători. Mai nou și în România avem monumentul aviatorilor americani ce au luptat pentru libertate (libertatea de a arunca bombe în cap oricui și oriunde atâta timp cât servește interesului lor economic). Hiroshima și Nagasaki au fost doar „ceva necesar pentru a încheia războiul”. Katyn și Gulagul sunt doar afaceri rusești. Toate mizeriile făcute de China nu ne interesează deoarece produce ieftin.
@danezul: exact!
Nu o deplange, dar nici nu o neaga. Aici e problema :))
Uite pentru ce comentariu am contul restricționat 24 de ore (a doua abatere, că prima e atât de veche, că fb nici nu o mai arhivează, așa că habar nu am despre ce a fost; și nu, nu insult, nu vorbesc urât):
„Oricine îmi dă ordin m-a învățat măcar să scriu românește! Pe tine mămicuța nu a reușit să te treacă în clasa a doua!”
Și, oricum, acum vreo două zile, un tabel cu eficacitatea vaccinurilor în UK, tabel dintr-un document guvernamental britanic, mi-a fost raportat ca informație falsă, iar măreții apărători artificiali sau umani ai Standardelor comunității l-au șters, tratându-l ca atare, în timp ce platforma e plină de fake-uri!
@berenger: atât fb, cât și yt au niște „polițiști” retardați, așa că nu trebuie să te mire deloc de suspendarea respectivă.
Vin și io la spartul târgului. Am citit comentariile de nici nu mai știu care-i subiectul articolului și m-a nelamurit o frază:
”Cand iti vine mama cu copil de 14 ani la consult pt ca vrea copilul schimbare de sex” (fie la ei, zic)
Băbăieți, spuneți-mi și mie CUM și cu CE vă afectează asta pe voi? Pă persoană fizică sau ca familie? Sau în mediul social în care trăiți? Serios întreb.
@Laura G., este din ciclul unde dai și unde crapă… Se întâmplă și din astea pe aici. Treci peste!
@BaGheRa,
Uite cum îmi tai tu elanul 😂
Evident că nu-mi tulbur viața cu mistere de-astea, dar na, sunt curioasă. Și surprinsă de atâta gălăgie revoltată peste tot unde se discută despe LGBT.
@Laura, și eu sunt curioasă.
Atâta înverșunare, interpretare și etichetare fără rost.
@cucurigu: lămurește-o tu pe LauraG, te rog, frumos, dacă ai timp și chef. Mulțam fain.
acum 184 de ani, Andersen a scris “Hainele cele noi ale împăratului” și nu mi se pare că omenirea a apucat s-o citească…
@costicămusulmanu’: omenirea a regresat mental de pe vremea lui Andersen, ca sa nu spun că s-a tâmpit. Și va continua…
@Laura G., timpul petrecut aici cu voi m-a învățat, că atunci când ești uimit de ceea ce a spus cineva, uneori este mai bine să nu ceri explicații pentru a înțelege ceea ce a vrut să spună autorul… așa că cel mai bine treci peste.
Baghera, stii bancu cu filozofia soferului de buldozer? Orice s-ar întâmpla, treci peste.
;))
@Cucurigu, fix așea 😁.
Man da ce faceți aici… top cu persoanele care v-au faultat verbal în decursul anilor 🙆♂️.
Laura, unele lucruri e bine sa ramana un mister. Dar daca insisti lasa un mail si iti trimit explicatia.
@Cucurigu, ceea ce ai spus aici, mi se pare comentariul zilei. E cu de toate!
@all, mă iertați, am fost la volan toată ziua, deci greu cu răspunsul la comentariile voastre.
Oricum, în continuare rămân uimit de cât de multă lume se pricepe la mecanismele Facebook muuult mai bine decât mine. Eu trăind din asta în ultimii cinci ani. Mă rog, bine că nu m-am făcut naibii epidemiolog, că ce ieșea azi aici…
Hai … fie … te scuzăm, da’ să nu se mai întâmple 🤪
Cum vine șeful dă’ blog să ne spuie că i s-o gătat conșediu’ 🙂
Să vă fie de bine! Și la mai multe!
Dimineață avem articol programat sau citim mai târziu așea?
@Danezul, mai pe la 8 așa…
Am un fost coleg arhitect la facebook. Faceti lista de întrebări si vedem ce iese 😉
Anduta iti inteleg punctul de vedere, eu din pacate, in viata de zi cu zi interactionez cu persoane care sunt cu adevarat rele, JT e pui pe langa ele, de obicei aceste persoane sunt niste doamne trecute de 45, si cu mult timp liber si putine obligatii. Aici o exclud pe soacra. Ea e rea part time ;). Pe langa ele, don JT imi pare genul care vrea sa socheze poate putin prin limbaj, si e cam extrovert cu pareri poate putin fixe, invechite etc, dar asta e treaba lui. Si am invatat sa le ignor rautatea asa ca ceea ce scrie JT ma lasa rece din acest punct de vedere. Ca a facut-o pe aia balena in loc sa spuna ca e obeza grad 3 e alegerea lui.
Cand esti obisnuit sa lucrezi cu scorpii, aici e zen. Si scorpii exista in toate firmele, de ambele genuri. Dar daca vezi partea amuzanta din atitudinea lor, e mai simplu sa le tolerezi. Zic si io, poate gresesc.
Rautatea ascunde o nesiguranta si alte issues imho. Nu stiu daca e relevant ce zic.
Dan Pavel. 🤣 🤣 🤣 🤣. Am văzut postarea în care se lăuda că a lăsat FB. Dar că a venit să mai lase ceva și aici, că are nostalgii. Să mori tu, că de-asta mai treci pe la noi? Nu cumva te simți singur și exilat pe alte meleaguri? 🤣 🤣 🤣. Ideea e că dacă dai cu ea în stânga, în dreapta și de toți pereții, este imposibil să nu fii sancționat. Și numai de FB, chiar de adulatori. Mai treci pe la noi! 🤣🤣🤣🤣.
„Finală Italia-Anglia și cel mai probabil câștigă Italia chiar dacă aș vrea ca Anglia să aibă și un european. Dar na, italienii ăia sunt veninoși rău”.
Rezultatul acestui comentariu? 30 de zile de suspendare, hate speech.
Well…