Acum trei ani pe vremea asta, eram la birou și tocmai mă pregăteam să mă prefac că muncesc ceva în pauza dintre țigări, când m-am trezit în fața ochilor cu ecranul telefonului unui coleg. Iar acolo, pe ecran, era o poză cu vreo cinci-șase pui de pisică înghesuiți unul în celălalt și cu niște fețe de-ți venea să-i iei pe toți acasă.

Evident, omul mi-i arătase în ideea că să luăm și noi unul în firmă. Mă rog, nu știu cât de mult ar fi vrut el să-i salveze, dar cu siguranță ar fi vrut să scape de văicărelile mele aproape zilnice „vreau pisică în agenție, vreau pisică la birou”. Greșeala a fost că mi i-a arătat la grămadă în poza aia, ori dacă era după mine, i-aș fi luat pe toți, exact cum ziceam mai sus.

Dar cum nu era după mine, s-a efectuat pe loc un scurt brainstorming cu jumătate din acționariatul firmei (jumătatea aparținând sexului frumos) și s-a ajuns scurt la concluzia c-ar fi indicat sa luăm doi pui, ca să nu cumva să se plictisească.

Câteva ore mai târziu, două dihănii murdare, mirositoare și mieunătoare își făceau intrarea pe ușa cooperativei de digital și în sufletul meu mic și hain de heităr online (dihania unu și dihania doi). Iar azi se împlinesc trei ani de când ăștia doi au intrat în viața mea și suntem împreună. Mă rog, în cazul lui Vasile se împlinesc trei ani fără cinci zile.

Altfel, de când i-am mutat acasă, de la birou, amândoi și-au schimbat foarte tare comportamentul. Suzana, în special, e practic altă pisică. Ea, care era rece cu toată lumea și-și alegea cu greu pe câte cineva pe care să-l lase s-o ia în brațe, acum vine și-ți dansează în față rugându-te s-o iei la alintat. Iar cele mai fericite de schimbarea asta sunt mini-fashionistele, pentru că o lungă bucată de vreme, Suzana le-a ignorat cu grație. Acum doarme cu ele în pat sau le roagă s-o ia în brațe. Drept pentru care, fetele i-au schimbat și numele sau, mă rog, nu i l-au schimbat, dar o alintă „Țuță”.

Iar Vasile, care era oricum un cerșetor de iubire ordinar, acum a ajuns să te urmărească prin casă, doar-doar se urcă la tine în brațe să-l alinți. Chestia e că face asta inclusiv când te duci la budă, de-am ajuns toți să intrăm la baie pe furiș, că altfel apare Vasile și nu-l interesează că tu te-ai așezat pe wc cu altă treabă, nu să-l ții pe el în brațe. 😀 În rest, încă vânează orice oportunitate s-o tulească afară, pe străzi. Și nu știu pe ce se bazează, că prima și ultima oară (sper) când a avut ocazia, nu părea foarte fericit de experiență când s-a întors acasă. Dimpotrivă.

Da’ lasă că i-am cumpărat ham și lesă, de n-o să auziți voi vorbindu-se despre nebunul ăla care iese cu motanul în parc la Bazilescu, să nu-mi spuneți mie pe nume. Mă rog, după cum se poate observa, cred c-o să mai dureze un pic până se obișnuiește Vasile cu hamul, dar în rest pare foarte încântat. :)))

P.S. Dacă vă plac mâțele în general și mâțele mele în special, găsiți mult mai multe poze cu ei pe pagina lor de Facebook.