Astăzi acest blog împlinește opt ani. Prilej cu care a avut parte și de o premieră: a primit alaltăieri un email aniversar. Mă rog, email-ul l-am primit eu, dar îi este dedicat blogului și vouă, cei care vă strângeți zi de zi aici.

Motiv pentru care am cerut permisiunea autoarei, pe numele ei Andreea, să vi-l las mai jos. Pentru că, fără niciun dubiu, voi sunteți rațiunea de a exista a acestui loc de pe internet. Mulțumesc!

…

Dragă, Mihai,

Gata! De data asta cedez impulsului meu cotidian de a scrie. De a-ți scrie.

Îți urez un mare LA MULȚI ANI anticipat – mai bine zis, blogului tău care împlinește o vârstă foarte frumușică și care nu m-a dezamăgit niciodată în toți acești 8 ani! Să ne trăiască blogul nostru cel de toate zilele! Nu mă pricep în mod special la cuvinte, scriam mult, cândva demult, dar pe parcurs s-a cam pierdut talentu’, sau mi-am ieșit din mâna, sau ceva de genu’.

Te citesc aproape de la început, dar nu îmi amintesc cum am dat peste blogul tău – chit că încerc de ceva timp. Nu-mi amintesc și pace! Dar de atunci ești lectura mea de zi cu zi, sau aproape. Rutina mea de birou începe invariabil cu tine, cu cetin, cu cismaru, cu cabral, cu CMMFDL, și cu o cafea mare și tare (ca să deschid și eu ochii că lumea – fără cafea sunt greu de suportat dimineață, am colegi care pot confirma).

Nu am comentat niciodată pe blog, nu mi-am scris niciodată părerile, nu am dat niciodată niciun semn de viață în bula asta foarte mișto care s-a creat în jurul acestui blog. Dar sunt prezentă și citesc cu deosebită plăcere atât articolele cât și comentariile. Sunt câțiva pe acolo cărora le CAUT comentariile, pentru că știu SIGUR că vor fi epice. Mă gândesc cu precădere la Elena P, la Ionuț, la Ana R, la Redoo, la Edelweiss, la didina… of și-i uit pe mulți alții! Pentru că articolele sunt mișto, dar nici cu comentariile nu-mi e rușine.

Sunt zile când rad „cu muci” cum spui tu, sau „cu capul pe tastatură”, și se uită colegii la mine cu o privire din aia… ciudată. Pe jumătate le e milă, pe jumătate râd de mine. Who gives a shit? :)) Au înțeles de-a lungul timpului și s-au resemnat. Acum doar mă mai întreabă uneori „Iar ești pe blogul ăla?”

Dar azi am vrut să scriu. Scriu să îți spun din suflet MULȚUMESC! Mulțumesc pentru articolele la care am râs cu lacrimi (n-o să-ți mulțumesc pentru cele două tastaturi pe care a trebuit să le schimb pentru că mi-a dat cafeaua pe nas!), pentru cele care m-au întristat, dar hey, that’s life, pentru cele mai mult decât înduioșătoare după care o dădeam și eu în birou cu „bă, da’ ștergem și noi prafu asta? Că nu se mai poate așa!”.

Ți-am spus că nu mă pricep la scris și pare destul de lame când recitesc ce am scris. You get the point! Deci dragă domnule Vasilescu – MULȚUMESC! Și la mulți ani! Și să ne trăiești! Și dacă vreodată ajungi prin Metz, Franța, dau o bere! (posibil undeva printr-un parc, că terasele sau cafenelele se vor mai găsi doar prin muzee probabil…)

Mulțumesc ție și comentatorilor fideli care de-a lungul timpului mi-au devenit la fel de dragi!