Vasta mea experiență de viață mi-a arătat că două sunt lucrurile de care trebuie să te ferești ăl mai tare pe lumea asta. Dacă nu cel mai tare, măcar să ai grijă dacă e. Și-am zis că trebuie sa vi le spun și vouă.

Primul. Frește-te de băbuțele firave care oftează de zici că se dezintegrează la fiecare pas, dar n-au nicio problemă să urce într-un autobuz/metrou/tramvai arhiplin, aplicând coate și, acolo unde este nevoie, executând câte un Ippon-seoi-nage lucrat mai bine ca pe tatami. Serios, dacă ar vrea cineva să ne invadeze, am avea nevoie doar de o armată de băbuțe pe care să le plasăm strategic să-i aștepte p-ăia, pe invadatori, la graniță.

Să-i văd eu pe unde scot cămașa când s-or pomeni cu câteva mii de bunicuțe blajine, înarmate cu trolere din alea pentru mers la piață, care-i iau la trei păzește de cum au pus piciorul dincoace de graniță: „Da’ unde vă grăbiți așa, nesimțiților? Pic de respect nu mai are tineretul de azi.”. În juma’ de oră ți-au trimis acasă și pe mama invadatorilor. Serios, nu există pe lumea asta o forță măcar comparabilă cu forța unei bătrânici care vrea să prindă loc pe scaun în ratb sau în metrou.

Și al doilea. Oriunde ai fi și orice ai face, ferește-te de iubirea blândă și plină de lumină a habotnicilor care vor să te aducă pe calea cea dreaptă a credinței. Pentru că, dacă nu te pot aduce de bună voie sau prin puterea duioasă a înjurăturilor și blestemelor, te vor aduce cu forța pe calea cea dreaptă. Dacă se poate, viu. Dacă nu, e ok și mort. Religia și zeii lor n-au preferințe din astea depășite. Pentru ei un ateu mort este la fel de valoros ca un habotnic viu.

Apropo, unul dintre lucrurile care mă amuză extrem de tare este cum habotnicii îi scriu numele zeului lor suprem: Dzeu. Cu variațiunea D-zeu. Bine, nu toți, dar sunt destui care fac asta.

Înțelegeți? Lumina pură a credinței curge năvalnic prin venele lor, dar când e să-i scrie numele celui care le călăuzește pașii în viața și le arată calea ce dreaptă, dintr-o dată îi apucă lenea și tastează în silă un „Dzeu”. Superb, absolut superb.

Dacă aș fi în locul Bărbosului Suprem, când s-ar prezenta câte unul d-ăsta la dreapta judecată de apoi, aș scrie pe un bilețel  „Petre, vezi cf, că p-ăsta îl trim la S-tna” și i l-aș înmâna zâmbind serafic, cu recomandarea să i-l dea lu’ Sfântu Petru, la ieșire. După care aș rosti tare:

– Să intre urm pers!

Mno, cam astea sunt. Bine, ar mai fi și altele, dar de astea două trebuie să fugiți cât vă țin picioarele când vă întâlniți cu ele. Altfel se poate sfârși nasol.