Băi, ușor-ușor mă îndrăgostesc de Bulgaria, iar dovada cea mai bună sunt ultimele două weekend-uri pe care mi le-am petrecut pe la poporul vecin și prieten. Și n-ai cum să nu te îndrăgostești când prețurile sunt mult mai mici decât în România, iar cetățenii pe care-i întâlnești prin diversele locuri fac tot posibilul să-ți demonstreze că turismul este acea industrie menită să te facă să te simți bine pe banii tăi. Nu invers.

Sâmbăta asta am dat o fugă la Kavarna, fără fete, cu unul dintre prietenii mei cei mai buni. Mă rog, planul era sa mergem la Krapets, dar când am ajuns acolo, era un frig și bătea atât de tare vântul, că prietenul meu a simțit nevoia să-și tragă un fes pe cap. Băbăieți, când l-am văzut că-și pune căciulă, iar noi eram veniți acolo pentru mare și soare, nu pentru o partidă ad-hoc de patinaj artistic, mai că mi-au dat lacrimile. Am făcut direct stânga împrejur la mașină, și duși am fost.

Știam că pe plaja de la Kavarna sunt șanse mult mai mici să bată vântul așa de tare, că e pusă ca într-o căldare înconjurată de coaste înalte. Calcul care s-a dovedit corect, de altfel, pentru că jumătate de oră mai târziu ne prăjeam la soare.

Dar, motivul pentru care scriu textul de astăzi este altul. Stăteam de ceva vreme la plajă, când am început să ne punem întrebarea „dacă e să ne treacă, unde facem pipi?”. Așa, la o privire superficială în jur, părea că dacă vom păți una ca asta, vom fi nevoiți să căutam cu mașina vreo budă prin împrejurimi.

Așa că, pe principiul “vaselor comunicante”, am încercat să reducem cantitatea de lichide pe care o băgam în noi, ca să n-avem ce elimina, la o adică. Dar încă o dată s-a dovedit că teoria e una și practica e alta: n-ai cum, frate, n-ai cum să te ardă soarele și să nu bei nimic. Prin urmare, pentru că de ce ți-e frică nu scapi, până la urmă ne-a trecut.

Cum dintre noi doi, eu eram considerat de-al casei, că doar io avusesem inspirata idee să „dăm o fugă în Bulgaria”, pe mine a picat măgăreața. Așa c-am plecat să explorez zona în căutarea wc-ului salvator. De ce să mint, am căutat o vreme și-mi cam pierdusem speranța că voi mai găsi ceva, când, până la urmă am reușit, l-am găsit. Era imediat lângă plajă, doar că n-avea gură să strige. Vorba fostei mele soții „dacă avea pixdă, îl găseai imediat”. Mă rog, răutăți gratuite, nu puneți la inimă.

Dar ce m-a impresionat pe mine, de-am ajuns să scriu despre asta (că, până la urmă, n-am făcut așa mare lucru, am reușit să găsesc o toaleta publică, nu leacul pentru ebola sau vaccinul împotriva coronavirus) este altceva. Toaleta era surprinzător de curată și este exact cea din poza de mai jos, poză în care puteți să observați și voi o farfurioară mică. O vedeți? Da, da, exact aia, de pe scaunul ăla alb, în dreptul careia am tras io o săgeată roșie.

Ei bine, pentru că taxa de intrare la toaletă era 0.50 leva, farfurioara aia era plină cu monede. Doar că, hmm, ce chestie, nu stătea nimeni la intrare să-ți ia banii ăștia, toată afacerea se baza exclusiv pe bunul-simț al celor care aveau nevoie la budă. Îți făceai treaba și lăsai juma’ de leva pe farfuriuță, atât de simplu.

Evident, în bunul meu obicei, io nu aveam niciun ban la mine. Doar că de data asta mașina nu mai era mama dracului, pentru că bulgarii, în naivitatea lor, au găsit de cuviință să facă parcare chiar la ieșirea de pe plajă. Când vă zic că m-am îndrăgostit de țara asta, apăi nu zic degeaba.

Nfine, revenind, după ce-am executat pipiul care mă mânase în luptă, m-am simțit atât de prost și de vinovat că n-am pus nimic pe farfuriuță, încât m-am dus până la mașină, unde știam că mai am niște mărunt de-al lor de la anterioara deplasare la vecinii cu ceafă lată, i-am luat pe toți și i-am deșertat în farfuriuța aia. Așa, ca să fiu io cu sufletul împăcat.

Și acum vin și vă întreb, fără să vreau să denigrez pe nimeni și nici să vorbesc cu păcat despre urmașii dacilor liberi, dar ia ziceți-mi cam ce șanse i-ați fi dat toaletei ăsteia dacă era pusă undeva, oriunde, pe litoralul românesc? Nu toaletei în sine, ci farfurioarei cu monede, ca să fiu extrem de precis.