Am pățit-o și eu o dată, în cuaternarul timpuriu, când peste noapte s-a schimbat sensul unic de pe Calea Victoriei. Eu eram obișnuit cu sensul vechi, m-am dus ca-n brânză pe contrasens, și nu înțelgeam de ce mă claxonează agresiv și-mi dau flash-uri toți ăia care veneau din față. Până la urmă i s-a făcut unuia milă de mine și când ne-am intersectat, a deschis geamul și mi-a comunicat pe ton de bunic sfătos: „Morții tei, nu vezi că mergi pe sens unic?”. Că altfel io i-aș fi dat înainte cu încredere, ca-n bancul cu nebunul de pe autostradă. Da’, repet, asta se întâmpla în vremuri imemoriale, pe când încă mai era președinte nen-tu Ion Iliescu. Și vorbim despre primul mandat.

Mno, treaba asta de v-am povestit-o eu mai sus se numește „condus din memorie” și este practicată pe scară foarte largă de șoferii din toată lumea, dar mai ales de ăia care folosesc des același traseu. Oamenii învață toate indicatoarele și semafoarele, se obișnuiesc cu ele și nu mai sunt atenți. Dacă cumva se schimbă ceva pe traseu și ei visează la nemurirea sufletului când trec prin intersecție, jbam, accident, buba, nasol.

Ei bine, chestia asta cu condusul din memorie se întâmplă în ultima vreme la greu la mine în cartier, dar se întâmplă la modul nasol, cu accidente și tot tacâmul. Mai țineti voi minte că vă povesteam despre intersecția unde locuiesc, intersecție în care s-a schimbat prioritatea străzilor? Mă rog, s-a schimbat în doi timpi, la cel de-al doilea timp aducându-mi și eu modesta contribuție, dar până la urmă s-a schimbat definitiv și irevocabil.

Și nu s-au schimbat doar în intersecția de la mine, ci pe toate străzile din zonă, motiv pentru care, măcar o dată la două săptămâni, avem parte de câte un prea-frumos accident de circulație. Unele dintre ele la mine pe stradă, altele pe cele paralele, cert este că sunt dese și eu, dacă tot muncesc de acasă, le cam aud pe toate. Deja am reflex condiționat, când se aude scârțâit din ăla de cauciucuri, din cauză de frână apăsată brusc și tare, bag capul între umeri așteptând bufnitura. Uneori vine, alteori vin doar înjurăturile celor doi șoferi care s-au oprit ca prin minune la câțiva centimetri unul de celălat, dar bine nu e.

Ăștia din cartier, vecinii cum s-ar zice, sunt porniți să facă ceva petiție, să schimbe poliția sensurile cum erau înainte. Doar că eu am serioase îndoieli că poliția ar fi schimbat sensurile așa, la mișto, fără să aibă motive temeinice pentru care face asta. Mi-au scris și mie, dar nu știu ce să fac, să mă bag, să nu mă bag? Mai degrabă înclin să nu, că până la urmă n-are poliția nicio vină că băieții conduc din amintiri. Mă mai gândesc.