Voiam de multă vreme să scriu pe subiectul ăsta, dar uite că n-a mai fost nevoie. A spus Mihaela mai jos tot ce era de spus pe subiect. Nu de alta, dar nu sunt decât vreo trei-patru luni de când le-am pățit pe toate astea, dar chiar pe toate, cu textul scris de Ionuț.
Enjoy it!
…
Clasificare:
1) Locul unu, cu coroniță îl ocupă cei mai penibili hoți, adică cei care-ți fură un text, îl postează la ei și-apoi mai explică și prin comentarii, cum au scris ei textulețul ăsta, acum fun an, când se plictiseau. Thuamne ferește!
Dacă le zici ceva iei mare block, ca să nu mai vezi cum se laudă în continuare cu textul tău.
2) Un binemeritat loc doi îl ocupă cei care cred că dacă au pus ghilimele, e gata.
Tot așa supărăcioși.
– Da’ ce plm, am zis că l-am scris io? Hai, pa!
3) Locul trei merge la cei care dacă au găsit pe net, e-al lor. Mă rog, și al lor.
Ce-i al nostru, e și al lor, cum ar veni, și dacă nu voiai să fie furat textul, nu trebuia să-l pui pe net, prostule!
– Da?! Hai, marș de-aici, cu căcatul tău de text. Mare text ce-ai scris și tu..
4) Locul patru (și să vedeți ce surprinși vor fi cei vizați!) merge la cei care postează textul tău, fără ghilimele, fără nume, dar scriu că ”sunt cu tine”.
Înțelegeți cum?
Aurel in with Mihaela Baran și, baaaam, textul meu.
Pentru aceștia am o întrebare: dacă postați o poezie de-a lui Nichita, să zicem, tot așa postați?
Aurel is with Nichita Stănescu și, baaam, intră direct ”Emoție de toamnă”?
Ați înnebunit la cap?
5) Pe ocupanții locului 5, încă nu-i fac hoți, dar o să spun că ”via Mihaela Baran”, nu înseamnă neapărat că e textul meu.
Înseamnă doar că l-ai luat de la mine de pe pagină.
Voi nu sunteți hoți. Da’ nici foarte fair.
6) Pe locul următor se află cei care sunt așa de iritați că i-ai rugat să-ți menționeze și ție numele undeva, pe textul tău, încât îl șterg.
Decât să-ți treacă numele, e cât de cât mai ok.
7) În final, cei mai răi dintre hoți sunt cei care sunt înscrisi pe o mie de grupuri și te viralizează instant!
Bine, nu pe tine, textul tău.
Că aici voiam să ajung și vorbesc doar pentru mine. Băi nene, io-s fată de treabă, doar știți. Puteți fi sinceri cu mine. Dacă-mi spuneți:
– Blondo, vezi că fur textul ăsta, că încerc să par amuzant/ă. Poate fut și io ceva. Încerc și varianta asta, s-o fac să râdă, că nu mai știu ce să fac… Dă-te-n pula calului, că tu mai scrii și alte texte, lasă-mi-l mie p-ăsta!
Să mor dacă mă supăr!
Da’ așa?!…
Hotzright e ceva gen Copyright ?
Comentariu beton!26
P-acolo, da.
Io nu-s așa meseriaș da o mai pățesc și eu. Dă fessbuc mă doare undeva, sunt ale lu țukerberg, d-aia nici nu mă agit prea tare pe facebook…dar mi-a luat unu odată niște texte cu tot cu link-uri de afiliere…#meseriaș
https://imgur.com/fa6TvXp
Cum adică sunt ale lui țuckerberg? Textul e al tău, chiar dacă e publicat pe platforma Facebook.
Ai putea detalia punctul 7? Daca-mi explici procedeul si tine figura jur ca-ti scriu aia cu blondo, vezi ca fur si eu textul…. Dau si o bere.
Revenind la oile mele si analizand punctul asta precum face ilustra doamna Solandi, mie imi rezulta ca tu scrii texte ca sa tufi. Bine, nu toate , mai scrii si pentru bani dar cam astea ar fi principalele motive.
P.S. In fata mea pe perete am o chestie de lemn pe care scrie : Daca este a patra zi consecutiv in care n-ai chef de munca, inseamna ca maine e vineri. Asa ca e de inteles de ce aberez. Sau nu.
Comentariu beton!33
Lasă că-ți detaliez în privat. 😛
Domnule oier @Marius M, nu ştiu la ce lustră vă uitaţi acolo la stână, dar nu sunt eu. Eu nu analizez glume.
Şi să ştiți că mâine chiar e vineri. 😀
Comentariu beton!18
Io cred că ăstia mai sus menționați sunt d’ăia care n-au cumpărat în viața lor un vinil, o casetă, un cd. Ascultă doar muzică piratată. Sau se uită la filme piratate. Sau au poșetă fake. Și gene fake. Sau tricouri mulate pe bicepși care-s tot fake. Doar zic și eu. Că așa mi-i închipui. Nu știu, poate greșesc.
Se dezbate încă. Ce zici?13
Jur ca n-am poseta. Nici gene false. Iar tricoul e mulat pe burta.
Comentariu beton!21
Nici pomeneală. Ultimul exemplu a fost pe 1 septembrie când a circulat gluma aia cu „100 de ani de la 1900 toamna”. N-a avut nimeni nicio problemă s-o ia cu copy/paste. Și-am văzut-o și la oameni așa-zis serioși.
@Marius M, burta e fake?🙂
@Adina, nu, nu-s d-ăia. Sau nu numai d-ăia. I-am scris unui cunoscut, în privat, și i-am dat sursa pentru o poză pe care o pusese la el pe FB fără să specifice măcar autorul, fără link, share, nimic. A zis că nu știa a cui e, a luat-o și el de la altcineva, i-am răspuns că dura zece secunde să afle. Într-un final a rămas că el nu a făcut nimic nasol, sunt eu prea scrupuloasă, poza a rămas neatinsă.
Ei, acum vine partea amuzantă. Tipul ăsta lucrează de peste douăzeci de ani în media și comunicare, știe prea bine cum stă treaba cu drepturile de autor, e vai și amar de cei care folosesc ceva al lui fără să spună.
Din ce am observat până acum, genul ăsta de comportament nu ține nici de anii de școală, nici de venituri sau de mediul în care se învârt indivizii. Vrei să te amuzi? Caută articolul lui @Vasilescu în care se laudă lumea, în comentarii, cum încalcă (cu bună știință) legea când circulă cu viteză peste cea legală. Sau pe cel cu mucurile de țigară aruncate pe jos. Cu alte ocazii, unii dintre ei țin teorii sforăitoare despre corectitudine și cum legea e sfântă și e musai a fi respectată. Altă lege, desigur, nu cea pe care au încălcat-o ei.
Comentariu beton!22
@doamna didina da’ nu mai bine căutați dvs articolele respective!? Văd că sinteză faceți 😋
Ps. Io-s nesimțit, vitezoman și arunc și mucuri pă jos! Plus că am început să și sforăi! Am și vreo 5 poșete d’alea dă hipsteri deși sunt de la țară!!! Teoretic … sunt bine!
@HM,
Doar teoretic… 😂
@Laura, ești generoasă, eu aș fi spus că nici măcar. 😂
@HM, de ce anume te-ai simțit vizat? Eu ziceam de cei care se dau moraliști pe internet, deși încalcă și ei regulile. Pe tine te-aș încadra la pisălogi, nu la moraliști. 😜
Ei na. Burta fake au pustanii, a mea e naturala.
@didina Ehh, nu m-am simțit vizat, doar mă băgam și eu în zeamă. Dăcât să puneți etichete … mai bine puneți ceva rețete 😋 Știți dvs de care și cu ce …
@Marius M vorba aia : bărbatul fără burtă e ca Mercedes-ul fără stemă😉
Domnu’ Vasilescu, și eu aș vrea să fi trecut doar 100 de ani, dar au trecut 120! Parcă așa era în glumă… Subconștientul ăsta!
Da, da, am scris io greșit.
@Blanche, acu’ hai să fim serioși. Ce mai înseamnă douăj’ de ani pentru cineva care face glume de genul ăsta? 🤭
https://mihaivasilescublog.ro/2020/07/25/astea-sunt-glume-2/
@Didina, am citit gluma aia acum mulți ani la Simona Tache. N-am râs nici atunci! Dar ca să nu crezi că nu am simțul umorului râd de mă prăpădesc de câte ori citesc gluma cu untul de-aici de pe blog. E fix despre mine, așa o să-mi zică bărbată-miu într-o zi! 😂
Cum i-am scris și Mihaelei, pasiunea mea este să verific textele, din 3 clickuri afli scriitorul, și să le scriu la ciorditori „sursa:..link”.
Și da, cei mai distractivi sunt ăia care te blochează, la ăia le fak post cu dedicație, nu ciordeala mă nărăvează, cât prostia lipsită de imaginație, cum căcat să-ți închipui că ciordești în on-line și nu se află?!
Ce pasiuni ciudate ai și tu,Tiberiu ,eu beau o bere la lectură asta dacă nu e ora de cafea.Tu crezi că le pasă dacă se află?E on-line adică freeeee
Pentru că-i doare în bască dacă se află.
Reacțiile lor vă contra-zic, îmi asigură dicstracția de troll pe zile în sir, ciorditorii se încăpățânează să-mi explice că așa ceva nu se pune la furt, că legea care mă pedepsește ca OȚ dacă găsex ceva ce nu-i al meu și-l păstrez fără să-i caut apropitarul și fără să anunț politia ie imorală. Și îngrașă.
Aaaa….bang,bang….dar dacă îmi place ceva și l distribui sau îl sharuiesc, ca să priceapă și nevorbitorii de limbă română, cum e?Sper că nu l fur de vreme ce ăla mă lasă să l distribui și apare de unde i.
Ce înseamnă „distribui”? Că mi-e un pic neclar. Singurul mod legal și acceptabil este cu butonul „share” de pe Facebook. Sau în orice formă care include linkul către articolul original.
3 și 6 sunt favoriții mei.
Eu nu mă pot hotărî. Toți au ceva al lor.
Dacă erai blondă îți plăceau 6&9 ?😋
Ps. Poate îl virusezi și pe Vasilescu să facă vlog, poate …
@HM, n-am cum, că n-am beciul ăla al lui Vali.
Lasă că știm noi … tu ești pe balcoane 😋
Încă râd… grav … mi-l imaginez pe zoso cu favoriți 🤣
M”Boșilor, să vedetzi ce inspiratzie pă mine dimineatza asta, să vă mănânc eu pul**icile voastre de urmăritori. Tocmai mi-a c*c*t mintea ceva genial, așa cum sunt eu, se știe. Luaţi d-aci de la băiatu’ că sunt salon și împart cu voi, sărakilor’!”
(ăsta este de la bossul boșilor pă Facebook să știe)
„Omule, vezi că ai luat textul de la mine. Retrage-l de la tine sau scrie că este preluat din altă parte. Trece sursa undeva. Mersi mult.”
„Bă sărakule, să te ********************* pe tine care ești scritor, că nu te poţi **************** și care su*******************, iar dacă tot ai început atunci să *************** și ai noroc că sunt la masă, pe plajă, în Ibiza, că veneam și-ţi **************, să te ***********, că eu am scris asta, te-n ************ de ********** și de ***********, să nu avem vorbe.”
„Man, nu aveai cum.”
„De ce bă c******* cu ochi și *******?”
„Pentru că în text scrie H***** C********, iar pe tine te cheamă Mario *******. Este clar că este vorba despre experienţa altcuiva.”
„Auzi, bă, pe net pot să fiu cine vrea mușchii mei, te-aș în ***********************”
Poţi să mai zici ceva?
Comentariu beton!23
Fază: îmi dă una dintr-un grup de creme și îmbălsămări „friend request”. Aveam 3-4 gagici la prieteni comuni, frecventam și niște grupuri împreună, avea poză de profil, nume obișnuit, nu Printzessa tha sau altceva și accept, că sunt fată simțită și sociabilă. Nu zice nimic cu lunile, nu interacționăm de nicio culoare. Eu am foarte puțini oameni în lista de vreo 450 de friendși pe care nu-i cunosc pe viu, doar pe unii pe care-i plac tare și-mi place să atârn pe la ei pe acolo nu-i cunosc, dar interacționăm, ne mai hăhăim unii pe la alții, dau share, nu fur, dau bună ziua.
Scriu ceva, cum își mai scrie omu’ ofu pe pereți și „prietenoasa” ia frumos, ca Ponta, și pune la ea pe perete și zice „al meu”.
Găsesc întâmplător furăciunea și-i spun ceva mai frumos decât aici: pune și tu sursa dacă tot ghilimele nu, share nu, bravo fă, nu.
Nu reacționează. Îi scriu mai acid așa că nu-i ok ce face, că văd ce postează fiind în lista de prieteni, că ea s-a cerut băgată în seamă și de ce face asta. Mă înjură și mă face isterică, apoi mă blochează, că o deranjam, na, greșeala mea, dar textul rămâne sus, frumos (că doar aveam prieteni comuni și au văzut). Eu n-am energie să mă rog de lume să raporteze sau ce se mai face în situațiile astea.
M-am enervat foarte tare și asta la 450 de oameni în listă, din care vreo 14 citesc ce scriu și 8 dau like, dar la voi, care faceți asta toată ziua, trebuie să fie tare frustrant.
E haioasă rău Mihaela, eu recunosc stilul ei și fără menționarea autorului. A propus acolo o idee de business, nu treceți pe lângă ea. 😂
“Creme si imbalsamari”, hahahaaa, mor in chinuri 🙂
Eu am mai văzut din alea cu ”sursa: Facebook”, inclusiv la textul lui Ionuț. Deci autorul s-a pierdut, iar textul a devenit parte din folcolor. Ca Miorița. Deși acum mă întreb dacă Alecu Russo l-o fi cunoscut sau nu pe autor. Oricum, aștept cu interes să se studieze la școală povestea fluturelui din hârtie igienică și frământările părintelui român față în față cu școala on line. 😛
Comentariu beton!19
Da, de parcă nu poți să găsești în câteva secunde cine a scris textul ăla.
Ca să găsești, trebuie să cauți. Ca să cauți, trebuie să te intereseze cât de cât aspectul acesta. Ca să te intereseze nu știu ce trebuie, dar pe cei mai mulți îi doare-n cot de cine a scris ce și să-i ofere credit.
Ce bine ar fi dacă ar rula automat Google un test de plagiat și ar scrie mare pe furăciune „TEXT PLAGIAT/COPIAT/FURAT/ PRELUAT ILEGAL/COPIE”…
Bănuiesc că trebuie să fii construit într-un fel să faci de-astea. Pe mine, recunosc, nu mă duce mintea să fur ceva. Iar despre furat de vorbe, nu cred că există educația necesară să înțelegem ce înseamnă.
Eu am mai postat cu „via X.ulescu” (chiar la poeziile Mihaelei ma refer), n-am stiut ca ma incadrez la hoti. Si m-as fi jurat ca nu-s. 🤷♀️
Well…
Urâtă treaba cu copiatul..din text mi-am dat seama cine este autoarea, fiindcă o urmăresc și eu.
Pe facebook dau întotdeauna share dacă mi se pare ceva interesant. La câte citări a trebuit să am grijă în articolele și lucrările mele, ar fi ipocrizie să fur pe internet.
M-am gândit și răzgândit de multe ori, mai ales acum cu pandemia, să îmi fac pagină medicală și să scriu acolo articole pentru educație medicală. Tot mă codesc din cauza acestui fenomen de subtilizare în masă, plus că nu știu dacă am energia să mă contrez cu toți adepții pseudoștiinței (gen uleioși, antivacciniști, cei cu noua medicină germanică, etc).
Dar să închei într-o notă amuzantă: prin clasa a 6-a am făcut un fel de concurs pentru nota 10 la română, fiecare trebuia să scrie o poezie sau povestire. În „finală” am ajuns eu cu rivala mea cea mai mare de atunci. Ea fiind și colegă de bancă în perioada aia, a tras cu ochiul la ce mă chinuia pe mine talentul și a scris o poezie cu temă asemănătoare. Ei i-a venit prima rândul și cum eu am prezentat ulterior cam același lucru cu câteva rime modificate, profesoara a tras concluzia că eu am copiat și i-a dat rivalei 10. Am ajuns acasă toată plânsă și când m-a întrebat bunica de ce sunt așa supărată, i-am făcut o paralelă cu situația în care o prietenă i-ar fi furat rețetele de prăjituri 😁😁
Comentariu beton!24
Concursuri, școală, rivalități, ehei…
Prin liceu eram și participam la olimpiada de economie. Nu că mă interesa prea tare de laurii olimpici, dar știam că voi da la acest obiect și admitere la facultate, așa că era o modalitate de a mă testa în raport cu alți copii din oraș/județ/țară. În fine, în sala de examen am nimerit cu un coleg din liceu, care nu știu de ce participa, dar, în momentul în care supraveghetoarea a ieșit pentru câteva minute, a făcut schimb de locuri cu cine era în spatele meu și m-a rugat foarte teleleu, amuzat și bine dispus să-l las să copieze. Faza e că mie îmi plăcea de el, chestie care stârnea deseori amuzamentul celor din jur, pentru că mă înroșeam ca racul la față de fiecare dată când ne salutam prin pauze. În fine, l-am lăsat să copieze, dar ceva pur și simplu s-a rupt în acel moment – mi s-a părut atât de urât să te prezinți, totuși, la un concurs în acest mod, încât mi s-a dus tot dragul de el. Dar partea bună e că nici n-am mai roșit vreodată când ne-am mai întâlnit. 😀
Comentariu beton!18
Faza foarte tare va fi când vor copia textul ăsta de azi și vor striga ” Vasilescule, nu ne mai copia”!
Bai, in legatura cu pozele / mm-urile si alte forme de imagine, de ce draq nu puneti pe ele MARE sa se VADA cite un watermark ce sa nu poata fi taiat / acoperit, etc?? Ca nu e ok cind cineva fura munca altuia in folos propriu. Da,ok din cauza asta nu mai vad eu peisajul ala fantastic dar nici nu va mai folosi altcineva poza decit daca o dau eu curata..
La texte… plm. Ghinion cum ar spune un ficus.
Vezi, vezi … jos textele, sus … recitările 😋
Io zic să ne recite Vasilescu fiecare articol și să vezi cum nu îl mai fură pă difuzare nimeni 😉
@Mihai V.,
Înțeleg fazele astea cu furăciunea, e urât.
Dom’le, dar de unde ai scos poza asta așa urâtă a lui George Clooney? Că mi-a violat retina 🙂
Nu vrei să știi cât m-am chinuit până a găsit-o. 😛
2 si 6 mi se pare relevant.
Este foarte urât să furi.
@Mona, vezi că ți-a furat @Rentă nickname-ul. 😀
Sau Mona i-a furat lui Rentă stilul! 😀
Bravo, am stil!😁
Sunteti bine, doamna?
Cine fură, nu e bine!
@Vasilescu, boss, cum ți-am scris și la articolul cu vinovăția pentru hălăduielile în pandemie, iar ai dat-o de gard; iar ai postat despre ceva ce nu există; în caz că ai uitat, asta-i țara unde un doctorat e mai ușor de obținut decît o diplomă de participare la maratonul pensionarilor, pentru că ultima presupune eforturi: să supraviețuiești pînă la obținerea statutului iar în ziua întrecerii să reușești să te dai jos din pat, să-ți tragi budigăii și să te tîrăști la locul faptei…
citește careva postările lui Valeriu Nicolae cu analiza siviurilor marilor puliticieni? în țara asta vrei tu să nu se mai fure, unde, pe FB? c’mon!!! bre, asta-i țara din care a fugit Caragiale…și unde Caion a fost achitat!!!
I mean că înțeleg că nu scrii pentru d’alde mine, a cărui principală grijă în interacțiunile cu ceilalți humanoizi este ca nu cumva să le par mai puțin prost decît sunt în realitate și tocmai d’aia cînd sinapsele nu mă ajută zic/scriu am auzit/citit asta la unu’ mai deștept decît eu…și atunci, de ce pierzi timpul?
înțeleg că sunteți frustrați și că unii dintre voi, ca oameni de media, chiar vă cîștigați o felie de pîine cu scriitura…ce nu înțeleg însă este de ce nu vă uniți cîțiva, să vă căutați un Delavrancea? nu, nu să vă scrie texte ci să-i tîrască pe cîțiva dintr-ăștia în instanță; just for fun…că tre’ să trăiască și avocații din ceva, nu? nu-s parale, zici? ia vorbește cu vali, cetin etc și anunțați un crowdfunding…
păi, vere, tu crezi că la ce piele tăbăcită le acoperă ăstora buccinatorii, vor simți panse(luța)ul tău?
PS vezi că de luni îs în vacanță, poate vii iar cu texte d’astea grele; că litoralul bulgăresc nu-i mare, te găsesc io să-ți cer o bere…
Da’ ce ecrivan avem noi aci’șa … poate îți fur textu’ și îl postez pă nisipu’ de la mare 😋
@HM, numa’ vezi să nu dai sursa, că nisipu’ mult acid uric vede…
Da, mi-am văzut și eu texte și poze publicate pe alte site-uri, chiar una dintre pozele publicate, de mine, a ajuns în Pros(t)port.
Bineînțeles că nu au publicat sursa… cum era să zică marele Pros(t)port că au furat o poză de pe un blog de sport, care avea atunci nici 100 de vizualizări pe zi.
Le-am atras atenția… și în loc să menționeze sursa… au înlocuit poza respectivă! Partea funny este că prin alte articole au refolosit poza respectivă.
Din acel moment, am făcut watermark-uri pe poze, în schimb pe textele… publicate mă obisnuisem cu ideea că se fură.
Am relatat cele de mai sus pentru că, atunci eram foarte furios, puneam foarte multă pasiune deoarece îmi vedeam proiectul cum crește de la o zi la alta.
Acum, după câțiva ani de când am încetat să mai scriu (aveam la momentul respectiv când m-am oprit vreo 700 de abonați pe mail și vreo 300 pe facebook) nu știu dacă m-ar fi ajutat cu ceva… daca marele Pros(t)port ar fi menționat sursa! Poate mi-ar fi hranit doar ego-ul și cam atât!
Menționez că nu am vrut să fac bani din blogul respectiv 😁 deși oferte am avut și de publicitate, dar și la un moment dat cineva a vrut să-mi cumpere domeniul 🤦🏻♂️.
DANA FODOR MATEESCU! I s-au furat multe texte deşi erau deja publicate şi aveau copyright. Scrie haios şi suntem prieteni. A prins hoţii dar pe ăia i-a durut în cur. S-a resemnat deşi putea să-i dea în judecată.
Acum ceva timp am intrat pe un site de întâlniri c a să văd şi eu cu ce se mănâncă ce e acolo. Şi dau întâmplător de o poezie scrisă de mine la un tip pe pagină. Ggici, căcălău cu linsu. Îl iau în particular şi-l întreb dacă el a scris aia, îmi raspunde că da, îl întreb dacă mai are pentru că scrie b ine şi sunt editor de revistă. conversăm mai mult, aapoi îl întreb dacă mă cunoaşte şi-mi spune că i-ar plăcea. Atunci îi spun că vorbeşte cu autorul. A amuţit. Îi spun, :”Bine mîi păcăliciule, păstreaz-o şi fii fericit cu cohorta de pupeze după tine”. Şi aici s-a terminat totul. M-a şters automat dar poezia a păstrat-o. Nici scuze, nici îmi pare rău, nimic!