La ora la care citiți aceste preafrumoase rânduri, fratele vostru ar trebui să fie măcar pe la Turda așa, pe lungul drum al întoarcerii către casă, de la Cluj. Astfel se explică de ce n-ați avut și n-o să aveți mare lucru de citit zilele astea pe-aici, c-am preferat să fac orice altceva, dar nu să stau închis într-o cameră, în fața laptopului.

Și cam asta vom face în fiecare weekend de aici încolo, dacă nu revine starea de urgență, desigur. Vom alege locuri unde e mai subțire cu înghesuiala și cu spiritele libere care nu cred în existența bolii și vom merge pe câte undeva prin țară. Până acum, se pare c-am reușit să alegem corect, are fashionista un al doișpelea simț sau ceva, altfel nu-mi explic cum și la Sibiu, și la Cluj, am avut cazări unde eram doar noi în clădire (serios, no fucking joke), iar de mâncat am mâncat la terase unde cea mai apropiată masă era la o distanță de puteai să arunci cu piatra. Și asta dacă erai un aruncător destoinic. Nfine, înțelegeți voi ce vreau să zic, soluții de avarie pentru vremuri care sunt cum sunt.

Mai voiam doar să vă spun că Clujul este dovada vie că și în România se poate. Habar nu am cum, că probabil și aici se iau șpăgi și se fură, ca peste tot în spațiul carpato-danubiano-pontic, dar orașul ăsta arată ca și cum ar fi măcar cu câtiva ani mai aproape de tot ceea ce vezi după ce-ai ieșit din țară prin granița ei de vest. Impecabil, vă spun, totul e impecabil.

Altfel, mașina este absolut minunată, până acum se comportă fără reproș și încerc pentru prima oară în această viață senzația de a putea conduce o mașină la care nu trebuie să oprești aerul condiționat când vrei să simți și tu că bagi piciorul în accelerație. Bine, mașini bune și puternice am mai avut io pe mână, zic că e prima oară în viață când încerc senzația asta la o mașină care să-mi aparțină.

Gata, ne auzim mâine, dacă ajung acasă la o oră și într-o stare de oboseală care să-mi permită să mai deschid laptopul. Știți, am și io o vârstă, nu mai sunt chiar ca la 28 de anișori.