Nu mă întrebați de ce și cum, că n-aș ști nici eu să vă explic, cert e că m-am trezit cu un articol de la Elena pe email. Vi l-am pus mai jos, că trăiesc cu vaga impresie că de-asta mi l-ar fi trimis.
…
Mie dacă mi-a lipsit ceva în perioada asta a fost echipa mea. Colegii mei. M-am gândit tot timpul cu îngrijorare la ei. Oare ce-or face acum? Cum e viata lor? Cine le spune că totul va fi bine și că vor reuși să treacă peste tot până la urmă? Cine le ridică moralul? Cine îi motivează? Știți voi, gânduri d-astea de suflet nobil.
Poate o să ziceți “da’ motivează-ți, fată, familia ta și lasă oamenii în pace”. Cu ochii în lacrimi o să vă spun că la băieții din familia mea n-au prins niciodată motivaționalele astea. Am încercat, dar n-au mers. Ei funcționează pe lucruri clare, simple și transmise direct. Mă și uit la ei câteodată și îi văd că sunt foarte debusolați când nu mă au în preajmă.
Uite, vă dau un exemplu. Bărbată-miu deși nu-și concepe viața fără mine și se rupe foarte greu de prezența mea, de timpul petrecut cu mine, a plecat forțat la pește. Da, frate. De vineri. Până duminică. Că, cică, așa a fost „obligat” de patronul bălții, să-și ia 48 de ore de pescuit. Mai mult putea, dar mai puțin nu. Iar mai mult n-a vrut el, că nu poa’ să stea fără mine. Vedeți? V-am zis că nu poate.
Știam că-i lipsesc, simțeam asta. Și cum nu-mi place să-l știu suferind, îl iau vineri seara pe la 8 pe whatsapp:
– Dă și tu niște poze cu peștii prinși.
– N-am prins nimic
– Eh, las’ că prinzi mâine.
– Pa.
– Pa.
Mâine, pe la 12:
– Ai prins ceva? Dă și tu poze.
– N-am prins nimic.
– Las’ că mai ai timp până diseară.
– Pa.
– Pa.
Pe seara pe la 7:
– Hai cu pozele alea cu nătărăii prinși.
– N-am prins nimic.
– Auzi mă, ia dă tu acu’ o poză cu balta și cu tine în cadru, că eu cred că tu nu ești la baltă.
Îmi dă poza și-mi scrie:
– Nu mă demoraliza și tu, că ș’așa sunt cu nervii la pământ.
Măi, și în momentul ăla, când am citit „nu mă demoraliza”, s-a trezit brusc în mine dorința aia înăbușită atâta vreme de a motiva pe cineva. Moment în care cuvintele mi-au năpădit dintr-o dată mintea și degetele. Și m-am pornit:
– Las’ că prinzi tu ceva până duminică. Și dacă nu prinzi, nu-i nimic. Că mai există o „data viitoare” (la anu’ și la mulți ani!). Tu ești acolo pentru plăcerea ta, nu pentru altceva. Cum ar fi prinsul peștilor. Bucură-te de moment! Și în concurs dacă erai, nu conta dacă toți din jurul tău prindeau și tu nu. Că ieșeai și pe ultimul loc, nu mai zic nimic. Nu conta dacă nu luai niciun premiu și ăia de lângă tine luau toți. Conta doar bucuria pe care ți-o aduce acest hobby. A propos, ia zi, C. a prins ceva?
– Da. Trei bucăți. Cel mai mic e de 9.8 kg.
– Iată! Asta e. Are scule mai bune?
– …
Continui. Că dincolo se lăsase tăcerea, semn că-mi făceam treaba foarte bine:
– Eu chiar apreciez pasiunea asta a ta și încăpățânarea de a merge la baltă, deși de prins, prinde doar C. Trebuie să se bucure cineva și pentru el. Uite, tu ai putea să mergi singur dacă e. Că p-ăla degeaba îl mai iei, că el n-are bucurii d-astea de la tine. Doar tu ai de la el. Mă rog…
Liniște. Semn bun, zic..Trag aer în piept și continui:
– Și înteleg că e greu să nu prinzi nimic, dar să știi că și marii pictori sunt sigură că până pocneau un tablou făcut la mare artă, mai dădeau și ei rateuri. Bine, unii le-au vândut mai bine după ce au murit, dar nu se pune. Că doar n-o să mori de ciudă acum. Nu?!
Mai bag vreo două-trei texte d-astea de motivare învățate „cu sudoarea frunții” în ani de muncă cu oamenii, măi, și la final, exact când omu’ era „motivat” bine și răspundea ok la tratamentul aplicat, îmi zic în gând: hai, Eleno, mai bagă una și gata. L-ai motivat.
– Auzi, mă, și știi ceva? Chiar nu contează că ai băgat bani în sculele alea de puteam să mobilăm tot apartamentul doi-trei ani la rând. De mai multe ori pe an, Sau luam și noi un teren de casă, o rulotă sau ceva. Orice, dar măcar era ceva palpabil de care să ne BUCURĂM. Tu ai băgat bani în scule crezând că o să prinzi pești cu ele. Acum că nu prinzi, asta e. Oricum, asta numesc eu ambiție și determinare.
Aici, mă credeți sau nu, cred că l-am pierdut. Sau l-am resuscitat, că:
– Auzi? Du-te și fumează o țigară liniștită, că m-ai convins. Când vin acasă, vând tot. Îmi iau o armă. Mă fac vânător. Ah, și NU mă mai suna până duminică. Te caut eu cu poze dacă e.
– Meah! (Am râs).
– Pa.
– Pa.
Acum înțelegeți de ce mi-e dor de oamenii din echipa mea? Că p-ăștia de-acasă știu deja cum să-i motivez și cu ochii închiși.
.. fu2-i zmartfonu’ și telefonia mobilă cui l-o inventat azi și mâine și poimâine 😋
Cum fir întins nu mai îi putem ura …. rahat pe pușcă și lipsă semnal GSM domnului soț – viitor fost vânător motivat !!!😋👍
Comentariu beton!39
Cum ar fi să plece într-o zonă în care nu e semnal? Cum ?!
Comentariu beton!17
Ăla era la curve și nefasta-sa îi tot cerea poze, cât de masochistă să fi, lasă omul să presteze corespunzător, nu-l mai stresa cu tâmpenii feministe! E, drăcia dracului, s-a șoimănit rău lumea actuală!
Comentariu beton!23
Uraaaaaa, avem @Elenă! 🙃 Bag o cafea și revin cu comentariu pe lângă subiect. 😁
Comentariu beton!25
Hai că-s curioasă cum o dai pe „lângă subiect”.
Comentariu beton!12
Curiozitatea asta a omorât pisica și a … făcut ceva femeii 😉
Copy Paste Mode ON
Un tip era pe baltă la pescuit. În mâna dreaptă ţinea undiţa, în stânga o cărămidă. O tipă trece pe acolo şi curioasă vrea să afle ce face omul cu cărămida. Pescarul spune că îi explică doar dacă face sex cu el. Se inteleg amândoi în cele din urmă şi, după partidă, relaxat tipul îi spune: la undiţă n-am prins nimic de azi dimineaţă, dar la cărămida eşti a treia…
PS… v-aț verificat „pescarii” dă cărămidă-n traistă?
Comentariu beton!56
Poftim, @Eleno, mi-ai adus aminte cum am descoperit eu vorba aia, „de sculat nu se mai scoală, dar uite ce frumos atârnă”. 😎
Io-s o persoană extrem de îndemânatică, aproape că nu există treabă de migală pe să n-o pot face. M-am născut cu două mâini drepte, cum ar veni, pe una dintre ele cred c-am primit-o din greșeală, că d-aia există și oameni cu două stângi. (M-am născut și cu toți lăudătorii la purtător, după cum lesne se poate observa. 😜)
Condiția ca eu să funcționez conform manualului de utilizare este să fiu atentă, să mă concentrez bine pe ce am de făcut – la mersul prin casă, de pildă, ori la traiectoria ceștii de cafea, altfel e jale. Se tot izbesc chestii de mine și zburdă obiectele haotic în spațiul din jurul meu. Chiar mă mir că încă nu s-a gândit nimeni până acum să boteze vreun uragan cu numele meu.
Așa, să revenim la-ndemânare. Renumele îl aveam încă din liceu, știa cam toată lumea că mă pricep la chestii de-astea practice, mă roagă un amic să îl ajut să-și aranjeze o cămașă, pleca la întâlnire. Nu era a lui, era de împrumut (cămașa, nu întâlnirea) și era cu vreo două numere mai mari. Ideal, zicea el, ar fi fost să nu arate de parcă s-ar fi înfășurat în cearșaful de plapumă, că și ăsta era la fel ca mine – ori de puneai o cârpă pe el, ori o zvârleai pe umeraș, era aproape același lucru.
Muncesc de zor, prind pe dedesubt, fac niște pense, îi așez omului cămașa frumos pe sub curea și, de bucurie că e gata, fac o piruetă. D-aia cu elan, cum văzusem eu la niște balerine. A avut săracul ceva ghinion cu direcția, că i s-a proptit nasul taman în cotul meu. Urlete, panică, sânge pe cămașă… ‘n fine, reușesc cu greu să-l liniștesc pe bietul om:
– Gogule, îi zic, ești nebun? Te place oricum, mă, tu ești d-ăla dăștept. Cu șah, cu olimpiade, cu d-astea, orice femelă leșină doar când aude…
– Bă, tu nu vezi c-arăt ca dracu’, sunt plin de sânge? Nu pot ieși așa din casă!
– Lasă că ștergem, e numa’ un pic pe piept și trei picături colo, pe burtă. Tu chiar nu vezi ce frumos e aranjată cămașa??? Nici nu se vede că ți-e mare.
Comentariu beton!69
@Didino, :)))))))))).
Facem schimb de mâini? 😀😀😀
Azi dimineață. Omu’ lucra ceva pe laptop. În bucătărie. Eu pe picior de plecare. Intru in bucătărie sa-mi iau geanta. Ies. Mai intru o dată să-mi iau țigările. Le uitasem. Ies. Ăsta se tot țâțâia. Îl ignor. Mai intru încă o dată să-i zic „pa”.
– Bă, da’ du-te odată că m-ai zăpăcit de tot.
– așa tulburătoare sunt? Îi zic făcând (și eu) o piruetă.
Ghici cine s-a proptit cu capu-n ușă?
Comentariu beton!70
Ahahahahaaaaaaaa, @Eleno, deja? Cam devreme pentru cucuie.
Răspunsul pentru schimbul de mâini e „nu”. Îmi pare rău, dar nu vreau să mă apuce cheful de tuns. 🤪
Comentariu beton!21
Fereasca ăl de sus, bine ca nu vă cunosc.
Comentariu beton!24
@Marius, dar ai vrea?
Comentariu beton!20
@Marius Mî, încă. 🤪
Comentariu beton!15
ĂăĂh, care era povestea zilei?
Cucuiul, cotul sau peștele?
De pescar nici vorbă!
Elena, ne luași usor, dar bine făcuși. Altfel ne apucau pe toți piruetele Didinei dar cu CUCUiele Elenei.
Până la urmă e bine de știut că pescarul nu prinde pește atunci când nevasta îl bruiază motivațional, pe pește, evident.
Comentariu beton!17
@ didino, eleno, iar ați scăpat vaca-n trifoi! 😂
Am ras una buna (ca de obicei, cu voi doua!). Didino, n-ar fi exclus ca “undeva, cândva…(mișto filmul)”, sa ne putem vedea. Amsterdam-ul pe lista, deci never know! 🤔
Comentariu beton!20
@Emil, de la pește la vacă, buey, eu nici n-am indrăznit să amintesc (de) vreo capră!
Asta e, treaba ta! Dar dacă nu zici de monstru vei avea probleme grave.
@Emil, dacă aveți drum pe aici, fac cinste cu o belgiană blondă, rece, de abație. 🙂
@Sandra, capra e ocupată câteva zile, se scaldă-n vin, la frigider. Verific dacă îi șade bine pastramă. 😜
Eu sunt din aia cu 2 maini stangi. Si 2 picioare asemenea.
Am reusit performanta sa-mi rup un deget si sa-mi julesc un genunchi (nici acum nu s-a refacut pielea 100%) pe plaja.
De restul obiectelor care au un dinte impotriva mea nici nu mai e cazul sa vorbim. Nici despre aer. De care ma impiedic constant 😀
Ras cu lacrimi …..Al meu sot a facut, la inceputurile casniciei, cand nu putea sta departe de mine,o greseala si mai mare ….m a luat cu el la pescuit ca sa descopere cat de mult pot vorbi cand toti tac .Un sfat ptr domnul tau sot ,degeaba isi ia pusca daca nuface uitat telefonul acasa .
Comentariu beton!38
@Claudia,
Dacă-l lasă acasă și nu lasă și parola..😀
Comentariu beton!19
@Elena P STOP! Care este secretul … vânării de vânt? Care pe care vânează? Cine stă deasupra? 😋
Ha ha! La mine a fost si mai si: fostul plus un pretenar, pescari inraiti. Ma iau cu ei odata, nu mai tin minte amanunte. Eu nu pusesem mana pe fo’ undita in viata mea. Imi incropesc ei una, si eu incep a aduna pestele la foc automat, o galeata plina. Da, dar e plevusca, ma critica ei, marii pescari, cu scule sofisticate, care n-au prins nici o coada, toata ziua…
Nu m-au mai luat cu ei de-atunci. Am si divortat, desi nu cred ca d’aia 🙂
Comentariu beton!30
Nu-mi spune de pescuială, c-o iau razna.
3 zile am avut sufrageria înșirată cu sculele de pescuit, cutie mare cu sertare speciale, cutiuțe mici cu tâmpenii puse pe categorii: utilizare, lungime, lățime, grosime. Cârlige, bobițe, gume, ațe, noduri.
Regret că n-am făcut poze, dar clocoteam de nervi, n-aveam pe unde să calc.
Apoteotic, spre finalul orânduirii, mă întreabă galeș ”n-ai niște cutiuțe mici care nu-ți mai trebuie?”. El avea vreo 68 dar nu-i ajungeau…
Mai bine pleca la baltă, măcar aveam ordine în casă.
Comentariu beton!30
@Mihai, sterge textul. @Laura este ultima persoană pe care vreau s-o supăr.😜
Comentariu beton!16
@Elena P, dacă tot le ai cu motivaționalele astea, n-ai putea să-i bagi și lu’ bărbată-miu una cu tema ”Laura este ultima persoană pe care vreau s-o supăr”? 😂
Comentariu beton!25
Ăăă, zici că să-i bag eu soțului tău??🤭
Comentariu beton!13
Numa’ un pic. La cap 🙂
Aşa este.
Ba mai mult:
din cauza astadatorită încurajărilor minunate de acest fel, încă din preistorie bărbaţii s-au făcut vânători. I-au motivat până la lacrimi de neputinţă nevestele. Pe viu, că n-aveau telefon să-i fericească norocul de un semnal lipsă, baterie descărcată. Aşa că bieţii de ei şi-au meşterit armă şi, cu eforturi supraomeneşti, au ales să plece în pădure ca să vâneze acolo, că dacă rămâneau pe loc.. rămâneau şi fără urmaşi.Comentariu beton!26
@Solandi, dacă nici eu nu știu să încurajez un om să-și urmeze visurile..
0 1
Comentariu beton!18
LoL. Așa era și taică-meu. Mare pescar cu scule de scule, iar peștii-i luam de la magazin. De fiecare dată se jura că-și vinde toate sculele, dar îi trecea.
În schimb, prindea-n draci pești d-ăia mici de 8-10 cm lungime de-i prăjeam în mălai și-i mâncam cu oase cu tot. Ăia mi-au plăcut la nebunie. Acum nu-mi trebuie pește, poate fi și somon de Atacama crescut în râul Styx.
Comentariu beton!18
@John, nu-ți imagina că banii ăia băgați în scule ne-au scos din foame. Când îl văd că se duce la pescuit pe ploaie, mor. Mereu îi zic: tu știi că noi nu trăim din ce pescuiești tu, da?
P.S. face pescuit sportiv. Nu aduce nimic acasă. E regulă!
Comentariu beton!18
Muhahahahahaha! Și flămânzi și cu banii luați! 😀 😛
Comentariu beton!17
Io, nascuta pe malu’ garlii, la Braila, n-am suferit niciodata de boala asta. Si nici altcineva din familie.
Pestele e foarte bun, mort gata, in tigaie. Sau pe gratar.
Cred ca m-ar lua turbarea sa stau, ceasuri intregi, nemiscata, cu ochii in pluta aia s-o astept sa miste. Si, statul ca statul dar….sa nu scot eu o vorba? Neeee…
Comentariu beton!28
Ma eji nebun! Am mușcat și eu din virusul asta! Un prieten venit in Adelaide acum 2 ani jumate m-a virusat! Când am fost cu el la balta, și am văzut cum se îndoaie vârful bățului…și suna “Bambina”…orgasm frate!
Și scoți un crapcean frumos (care prostii ăștia îl considera…poison…te amendează dacă ii dai drumu înapoi in apa), și îl treci acasă prin mălai și cu niscaiva mujdei…! Ahhh, suna rău!
Rezultatul: vreo câteva sute de $ băgați in “scule” și multă speranța!
Am venit acasă saptamana trecută, după 3 luni de pribegie, și joi am zis jumătății mele iubite: “iubire, pescu scrie pe noi. Simt ca azi prindem “monstru”. Am prins, dar niște Baramundi, la portofel”, ca la balta…pwla! Alta data!”
Comentariu beton!14
@Emile, dezvoltă puțin aia cu „monstru, că nu sună rău. La ce te referi? Și la ce baltă îl găsesc?
@Elena, aici avem niște bălți in apropierea Adelaide-ului, oceanul + un rau destul de mare. Cel mai mare crap de pe balta a fost de vreo 2.5 kg, dar am înțeles ca sunt la rau daia de 5-7 kile! La ocean, dacă mergi cu barca, e deja altceva! Am avut ocazia sa “filetez” un Spanish Mackerel de vreo 1.2 metri!
Veniti incoace?! Welcome!
Recomand balta Solacolu. Are piscină și restaurant. Plus casuțe cu duș, chicinetă și un pat mare de mijloc și o canapea extensibilă.
Era o hărmălaie la piscină, că săreau peștii din baltă cu ochii ieșiți din orbite. De spaimă.
Comentariu beton!25
@Ruxandra, ăsta era răspunsul pentru tine. O fi ceva în aer? Sau o fi de la ușă de azi dimineață?
Pe Șefu’ meu nu știu cine l-a motivat așa. Că și-a construit și balta proprie și a crescut peștii ca pe copiii lui. Iar acum umple sala de ședințe cu miile de cutiuțe despre care vorbea @Laura, întinde fire prin toată firma și stă toată ziua pe marginea lacului să pescuiască.
Și la finalul zilei ne dă fiecăruia pește. Cică să-l mâncăm acasă.
Cutiuțele le-am aranjat și le-am organizat de acum nu mai găsește nimic fără să mă întrebe. Da’ pot eu să mănânc “copilașii” Șefului’?!
PS- Pușcă are deja. Să împuște cormoranii care vin să pescuiască. 😬
Comentariu beton!21
@Anouk, anul trecut a fost unul pentru investiții în hobbyul ăsta. Vin într-o zi de la muncă, deschid ușa de la intrare și..ȘI pe hol era așa: el pe un scaun din bucătărie și în fața lui un lighean mare plin cu apă. În mână avea o undiță. După câteva secunde îmi revin și îi zic: Are balta pește? Îmi testez firele și mulinetele. Nu pescuiesc. 🙄
Comentariu beton!27
@Elena eu în locul tău mi-aș măsura / cântări chestiile motivaționale, mai ales dacă își ia armă. Asta cu vânătoreala este doar o diversiune.
Comentariu beton!15
@Alin, nu poate trăi fără mine!!!
@Eleno asta după mine, sună mai repede a:
– cine îi mai mănâncă lui ficații?
– cine îl mai cicăle pe el la cap?
– cine îl mai aduce în pragul „disperării”?
Toate astea însumate și spuse cu dragoste! 👫
PS. Oricum ar fi, sper că știe că are noroc cu carul să aibă lângă el o femeie atât de înțelegătoare ca tine.
Marți ,e nouă sâmbătă ! Io as fi răsucit adânc de tot cuțitu.n rană : ” auzi , la întoarcere ,nu intri tu in ceva magazin și cumperi un crap la vreo 4 kile ? „
Comentariu beton!20
@oviwan, nu vrei să fim prieteni? Că-mi plac ideile tale :))))
Comentariu beton!14
De ce nu !? După cum vezi, eu fac ceva mai MULT decât să motivez omul , chiar îl SCOT din belele !
1. Nu rezist să nu mă bag și eu azi in seamă. 😏
2. Mulțumim de text, e bun și marți.
3. Nu pescuiesc. Nu -mi displace dar nu sunt eu croit pentru de-astea.
4. De final: ce bine c-o știm pe Elena doar din on line. Altfel cred c-ar fi fost greu de tot la unele treburi.
P.S.: mă tund cu mașina electrică, nu folosesc forfecuță.
Comentariu beton!16
@Victor, și totuși să știi că un mic retuș nu ți-ar strica.
Mămică, ce să mai retușezi la 11 mm. de ciuf?! Și ăla alb pe jumătate!
Chiar nu cred ca mi-ai pus intrebarea asta. Nu ai incredere in mine? Vrei sa te motiveze să ai?
Comentariu beton!12
Refuz să răspund la aceste două tulburătoare întrebări.
Un alt articol delicios marca @elena 🙂
Vorbind de colegi, când îmi amintesc de foștii colegi din academie și din jandarmerie mi se ridică tensiunea de la dracii care’i fac, eu trăesc dintr’o pensie de invaliditate de 935 lei, iar ei au cel puțin 1500 € net pe lună și îi așteaptă și o pensie nesimțită de 85% din soldă după minimum 15 ani de lucru în minister
Eu mă gândesc serios să emigrez în africa că aci nu se mai poate trăi
@Toni, cred că și colegii mei ar vrea să emigreze. Te pun în legătură cu ei?
Nu’i nevoie, eu o să mă duc într’un stat african musulman, unde am prieteni 😉
În plus, știu de la tata și din proprie experiență să n’am de’a face cu rromâni, că ei te fac sigur
Elena, în sfârșit!
Dar dacă vezi Dunărea oriunde în jurul tău numai de pește nu-ți arde.
Un pui de la țară sau un mangaliț românesc n-ați vrea și voi!
Comentariu beton!12
@Sandra, ai pui? De la țară zic.
Dacă da, doi pui la ceaun cu mujdei și mămăliguță, te rog.
Elena, am. Am cumpărat de la o fermă eco, chiar sunt ca ai bunicii mele. Am băgat, dar sosul a fost și cu acea pastă/dulceață de ardei iute. ( la oală, zic!)
Buey, dar nu pe amân2, pe bune. Fomisto!
Comentariu beton!12
Eu nu pot să pescuiesc pentru că milă. Ăla sportiv n-are niciun sens dacă nu e cu mămăligă.
Zilele trecute a trebuit să ucid un exemplar și a fost horibăl. Nevăr ăghen.
@Wild, nu mă lăsa așa. „Exemplarul” ucis e pește, da?
@Elena, normal că e pește. Și-a fost și bun, dar tot cu noduri l-am mâncat.
Nu pescuiesc, n-am pescuit niciodată, iar țicne…ăăă…hobby-urile mele nu lasă loc pentru discursuri motivaționale din partea soției. Fiindcă nu le înțelege și n-ar ști ce să zică. 🤣🤣
În altă ordine de idei, văd mai sus niște declarații derutante cu privire la norocul de a o cunoaște pe @Elena P DOAR online. Eu am cunoscut-o și offline. Nici nu știți ce pierdeți. 😜
Comentariu beton!18
Avea foarfeca cu ea?
@Ionuț, ahhh. 😀
Mno … că tot îs io un fel de multe feluri … printre care și kruk al blogului aista … vă amintiți când ne momea Vasilescu cu o ieșire? Cu bla, bla … că io îmi amintesc de parcă era ieri … review-ul la trotinetă 😋
Ionuț, m-am nascut cu un instinct de autoconservare puternic, e riscant offline .
:)))
@Elena, super, ca de obicei! Am râs cu lacrimi!
Am fost și eu la pescuit. O dată. După aia nu m-a mai invitat nimeni. Am descoperit în ziua aia două lucruri: că nu pot să tac mai mult de 5 minute, nici dacă viața mea ar depinde de asta și că pot să alerg foarte repede dacă cineva încearcă să mă stranguleze cu monofilament.
Ba chiar trei lucruri: urăsc de moarte guvizii.
PS: Voi aplica discursul tău motivațional, sper să obțin rezultate la fel de interesante.
Comentariu beton!20
@CrisS, ia lucrurile ușor la început. Testeaza-i limitele. Abia după ce i le-ai testat poti incerca sa i le „lungești”.
Baftă!😃
Comentariu beton!13
Pe la noi circulă o vorbă : Să-l fitileşti pe om atunci când îi este cel mai greu, să simtă, pentru că atunci când îi este bine nu prea îl interesează.
Ferească bunuţu’ pe oricine de răzbunarea femeilului care ţine minte momentul ăla:
– Cum îmi stă cu rochia asta acum că am mai slăbit ?
– Meah…. bine.
Ptiu, ptiu, ptiu…. sper să nu mai păţăsc, că răzbunarea este crâncenă şi este devastatoare.
Comentariu beton!14