Mă sună mama. Răspund, dar n-apuc să zic nici măcar un amărât de “alo”.

– Dar ce faci, Mihai? Sun la interfon de-un sfert de oră. N-ai de gând să-mi deschizi?

Io mă uit dezorientat în jur. Pare c-aș fi acasă. Și dacă nu sunt? Dacă am ajuns într-un univers paralel în care lucrurile doar îmi par familiare și de fapt nu sunt acasă? Și-atunci unde sunt? Unde naiba sunt și ce urmează să mi se întâmple? Oare așa arată iadul? Sau raiul? Mă ridic instinctiv și-o iau mecanic spre ușă. Dar, stai, dacă mama nu e mama?

Bălmăjesc aiurea cu o voce pierdută:

– Unde zici că ești? Poate n-ai format bine.

Din partea cealată, distinsa făptură care mi-a dat viață începe să râdă mefistofelic:

– Hai, dragă, nu mai știi de glumă? Ai uitat că azi e 1 Aprilie?

Well, știi cum e, părinții nu ți-i alegi tu.

(1 Aprilie 2018)