Moraliștii de internet și dativul etic

În anunțul omului cu mașina, la descriere menționează că dacă introduci numărul de înmatriculare pe google, afli tot despre ea. Mie mi-a atras atenția un articol din Monitorul de Suceava în care se scrie despre om (iubitor și colecționar de Dacia 1300) și pasiunea lui. Oferta de vânzare nefiind doar pentru mașină și nici adresată publicului larg, normal că poziționarea de preț a generat vâlvă. În fine, cum nici eu nu sunt în targetul pasionaților de mașini, de dacii nici atât, singura reacție e: oare cu cât ar vinde-o pe cea turcoaz, din 69, perla colecției?

Faină Dacie. Un vecin, după ce și-a cumpărat Logan, ieșea în fiecare zi să șteargă mașina. Doar bătrânețea l-a împiedicat din această activitate. Era mașina lui cea mai cea, poate peste 20 de ani familia o va vinde la suprapreț.
Ne atașăm de multe lucruri. Eu, de exemplu, nu aș putea pune preț pentru obiectele confecționate de soțul meu. Întâi, că nu mă pricep să le evaluez financiar, doi, că sunt prea încântată de ceea ce poate face cu mâinile lui.
Pentru declarația pe propria răspundere, merg pe vorba latinilor: „scripta manent”. Deci voi scrie eu țidula aia.

Nu stiu de altii, dar eu am vazut ca fiecare om are nebunia ori pasarelele lui, in lipsa carora este greu sa vorbim de normalitate. Pe langa nevoia de a se auto-recompensa pentru ce crede (fiecare dintre noi) ca face bine, cand isi face treaba de zi cu zi. Și de asta, atunci cand isi permite sa se auto-recompenseze și isi și da voie sa-și satisfaca mai micile ori mai marile nebunii, omul este cu siguranta mai fericit. Cat priveste sansele omului sa vanda masina la pretul respectiv, alta observatie posibil corecta este ca daca unul este destul de nebun ca sa faca o pasiune pentru ori din ceva (lucru, obiect, activitate), este putin probabil sa fie un unicat. De obicei fiecare nebun da in viata peste macar inca unul cu aceeasi pasiune ori cu o pasiune asemanatoare cu a lui. Important este sa se gaseasca unul pe altul.

Am internet în casă de prin 2003. Mai întâi pe dial-up, apoi în tehnologia ADSL iar din 2012 sunt pe FTTH. Așadar vreo 17 ani de obișnuință înfiptă adânc în oasele mele de vârsta a doua. Concluzia ar fi c-aș intra într-un soi de sevraj fără internet pentru o vreme. Ca latură fericită a acestei povești aduc un pic în față aspectul că pretind c-am învățat oarecum să discern adevărul de minciună, naivitatea de viclenie și buna intenție de reaua – intenție. Cred în continuare că firea omului se schimbă greu spre deloc și că vremurile astea de un fel de restriște mai scot din adâncuri câte-un filon mic-mititel de bun sau rău; așadar nu sunt naiv să cred că după ce va trece războiul ăsta ne vom schimba. Stați calmi că-ntr-o lună după ”semnarea tratatelor de pace” vom fi la fel ca înainte. Concluzionând, ”Totul va fi bine”!
P.S. Salut ideea ta Mihai cu link-ul ”Pentru a învăța cum să te protejezi…”!

Fiecare cu pasiunea lui. Si eu tin la lucruri, telefoane, televizoare, masini, dar vine o vreme cand orice lucru trebuie lasat sa se intoarca sub forma de atomii constituenti. Sta in natura umana sa ne atasam de lucruri prin nostalgia e care o aduc aceste lucruri, prin amintirile de care sunt cumva legate holografic. Omul asta cu Dacia de 18500 euro se adreseaza unor oameni cu preocupari similare, adica cerc restrans. Suma ceruta poate fi apreciata la corecta valoare doar de cei interesati de acest hobby, nu de oameni ca mine care considera ca orice chestie trecuta de durata de viata normala trebuie pur si simplu atomizata. Am o masina de 15 ani in curte, un Megane 2 din 2005, o tin in ideea sa conduca sotia pana se invata cu masina. Daca o rupe de gard, o arunc pur simplu. Inca zace in curte si deja trebuie sa bag bani in ea sa o repun pe linia de plutire, desi era masina familiei de utilizare zilnica acum doi ani, cand am adus replacementul si inca in forma tehnica perfecta. S-a degradat stand in curte.

O Dacie 1300 pentru mine inseamna amintiri neplacute, opriri si reparatii in drum spre litoral, pene cand mai aveam 2 km pana acasa, supapa blocata in concediu sambata, la Eforie Nord, cand nici dracu nu avea chef de reparatii, 100 lei taiati din bugetul de vacanta pentru un mecanic jegos. Mai inseamna oprire iarna, la -15C pentru a sufla gheata de pe conducta de alimentare dinspre rezervor, ca benzina avea apa. Mai inseamna explozie a camerei pe fata la 100km/h, cand abia am reusit sa ne vedem opriti pe marginea drumului si nu in vreun dud, subiect de stiri. Inseamna impins pentru pornit la nici 6 luni dupa achizitie, pentru ca bateria era recuperata si reconditionata din fabrica, nu noua, un jeg isi luase bateria noua si o pusese pe a lui pe banda de asamblare. Inseamna demaror ars si cumparat cu 1000 lei de pe piata neagra la nici un an dupa schimbara bateriei cu una buna, de 88Ah, sa nu ma fie probleme. Tot Dacia 1300 imi aminteste de oprirea curentului in anii 1985-1989, cand foloseam bateria masinii sa pot invata fara sa-mi stric ochii la lampa cu gaz.
Deci, vezi, fiecare cu amintirile lui. Dar un lucru e cert, oricat se pot ofensa unii: Dacia 1300 a fost un jeg tehnic sinistru pe care romanii l-au apreciat in lipsa de altceva. Nu e o masina clasica ce merita reconditionare decat pentru filme retro. Dar si ala de comedie proasta.