Eu schimb telefoanele cam o dată la doi ani și aleg întotdeauna modelul care e vârf de gamă în acel moment. Tocmai pentru că știu c-o să trag de el cam doi ani și tocmai pentru că am nevoie să zbârnâie și după un an de zile la fel ca în prima zi. Chestie care, după capul meu, nu se poate întâmpla decât dacă-ți iei modelul în care producătorii au vârăt tot ce au ei mai bun ca tehnologie.
Prin urmare, penultimul meu telefon a fost un Samsung S8. Era vârf de gamă, era minunea tehnologiei coreene, era visul umed al oricărui utilizator. Well, în toată perioada cât l-am folosit, am trăit cu impresia c-a fost conceput de cineva care a vrut neapărat să câștige premiul pentru „cea mai tâmpită idee ever”. În sensul că avea cititorul de amprente amplasat pe spate, exact lângă cameră, ca să bâjbâi după el când ești la volan sau ca să ai ocazia să-ți murdărești lentila camerei cam de fiacare dată când îl deblochezi.
Vă zic, cu telefonul ăla puteai să fii singurul martor ocular al momentului în care extratereștrii îl răpesc pe Trump. Până scoteai telefonul, până ștergeai camera, ehehehe, ajungeau ăia cu Trump pe Andromeda. Iar dacă n-o ștergeai, totul era degeaba, n-ai fi putut să-ți dai seama dacă ăla din imagini e extraterestru sau paznic la mega.
Acum butonez un Samsung S10 Plus. Aș fi putut sa schimb brandul și m-am gândit destul de mult dacă s-o fac sa nu. Până la urmă, pentru că S8-ului ăluia nu prea aveam ce să-i reproșez, în afară de cititorul de amprente, am decis sa-mi păstrez principiile și să rămân fidel brandului (știți, de la apariția tehnologiei gsm pe teritoriul dacilor liberi, eu am avut trei mărci de telefoane mari și late: Nokia, HTC și Samsung). Iar dacă S10 rezolvase și problema cititorului de amprente (gen, l-au pus în față, dăăă), mi-am zis că n-are ce să mai fie în neregulă.
M-am cam înșelat, are ce să fie. Cititorul de amprente de la Samsung S10 Plus e o glumă proastă. De fapt, nici măcar glumă proastă nu e, e doar așa o chestie care are menirea să mă enerveze în fiecare zi a vieții mele.
Serios, am ajuns să cred că poate sunt singurul cetățean al planetei căruia i se modifică cumva structura amprentelor, de-am ajuns să șterg amprenta înregistrată în telefon și s-o înregistrez la loc, cam o dată la două zile. Degeaba. Pur și simplu blestematul ăla de cititor merge doar când vrea el. Uneori citește amprenta din prima, lin, elegant, alteori pot să fac ce vrea mușchiul meu, că el nu vrea s-o citească și pace. Din cauza asta nici macar nu mă pot duce în service cu el. Dacă ajung acolo și cititorul merge impecabil, ce le zic oamenilor ălora? Știți acum a vrut el să meargă, dar uneori să știți că nu vrea. Păi nu râd ăia de mine și cu curu’?
Poate nu vi se pare mare lucru, dar vă zic eu că e mega-frustrant când ai nevoie rapid de telefon (Trump, extratereștri, chestii), dar mai ales când vezi că cititorul de la Huawei-ul reginei fashion-ului funcționează impecabil. La ea, nici nu trece bine cu degetul peste senzor și gata s-a deschis, iar la mine nenorocitul ăla de senzor nu vrea nici cu rugăminți sau cu blesteme.
Ah, încă ceva. Știți voi ledul ăla pe care-l au TOATE smartphone-urile din lume? Ledul ăla care e undeva în bara de sus și care licărește el vesel în funcție de ce notificări primești? Ei bine, ledul ăla era una dintre cele mai utile chestii pentru mine. Era. Pentru că un cetățean coreean care lucrează la Samsung s-a gândit el c-ar fi mai bine să-l scoată, începând de la modelul S10, că și-așa era total inutil.
Ce să vezi, nu era. Led-ul ăla mă ajuta mai mult decât vă puteți da seama, pentru că știam, fără să aprind ecranul telefonului, de unde vin notificarile. După ce culoare avea, după ritmul în care licărea, știam exact dacă e ceva urgent sau nu. Chestie care e destul de importantă dacă ești la volan, să zicem, sau într-o ședință, într-o întâlnire, unde nu te apuci să-ți verifici telefonul pe sub nasul celor prezenți.
Acum, din cauza cetățeanului coreean pe care l-a mâncat în fund, sunt nevoit să port un smartwatch, deși credeți-mă, încă un device căruia să-i port grija era ultimul lucru de care mai aveam nevoie în această viață.
Ca să concluzionez, știți voi bucuria aia mișto care te încearcă de câte ori îți iei un telefon nou? Well, la mine a fost mai așea, mai știrbită, fix din cauza celor două rahaturi despre care tocmai v-am povestit. Aia e, să sperăm că până peste doi ani îl vor da afară pe cetățeanul coreean cu idei revoluționare și că rezolvă și cu senzorul de amprente.
Mno, pe final, voiam sa vă mai spun că sunt perfect conștient de faptul că vă interesează foarte puțin, spre deloc, ce probleme existențiale am eu cu funcționalitățile telefonului, dar cumva, undeva, trebuia să răbufnesc. Mai ales că, prin natura jobului și a ceea ce fac în fiecare zi a vieții mele, sunt aproape dependent de el. În plus, am vrut să mai știe și alții la ce să se aștepte. Pentru că astea-s chestii la care nici nu te gândești, înainte să-ți cumperi telefon, dar uite cum te lovești de ele, după. Nu știu cum stau lucrurile la voi, dar mie nu mi-ar fi trecut prin cap nici în două vieți să verific dacă un smartphone are led sau nu.
Gata, acum chiar am terminat.
Într-o baltă neagră, patru ochi lucește
Ce să fie oare? Cred ca e 2 pește 😋
S10+ n-are d’ăla de îi faci cu ochiul ? Rețina scam 😋? Fake recognișăn ?
Comentariu beton!25
Retina scan no fucking way. Feis recognișăn e o glumă chiar mai proastă decât aia cu amprenta. Cred că coreenii ăia n-au umor sau ceva.
Că pedeapsă pentru vorbele grele despre fake recognition, propun sa te exilam in metrou la Seul cu poza lui Kim in mână. Când îl recunoști în mulțime, te repatriem cu drag. De acord?
Comentariu beton!15
Serif, folosesc S10 plus de 1 an si ceva.. Nu am avut niciodata problema cu cititorul de amprenta. Niciodata….
Da, chestia cu luminita din bara e aiurea…
În specificațiile lui Florin Ioniță scrie cumva : degete cu amprente greu lizibile de la prea mult tastat,a ? Nu scrie …
Ps. S10+ a fost lansat la apă în martie anul trecut
Serios? Și merge așa din prima de fiecare dată?
Am transmis o informatie eronata. Telefon cumparat in luna Iunie. Multumesc, HM !
Da, functioneaza fara repros senzorul de amprenta
Cititorul de amprenta la al meu e plasat bine, ajungi cu degetul exact pe el. Doar ca are un singur si mare rol, aprinde ecranul telefonului, cea mai desteapta chestie care a.putut sa o scorneasca chinezu’ mic, halitor de orez. Habar n am daca functioneaza sau nu ok recunosterea amprentei, nici nu m a interesat, prin natura locului unde dau cu sapa de multe ori nu s tocmai cristal pe maini si daca l pun sa citeasca amprenta cred ca ar da eroare. Asa ca nu l am parolat, pur si simplu degetul aratator in cititor, se aprinde ecranul,degetul mare gliseaza pe ecran si gata:))).
Domnu’ Marius M, sunteți cumva ginecolog?
Comentariu beton!32
Domnu’ Marius M,
umblați cu mâinile murdare? Nțțț…
1. Nu
2. Da.
Huo, haterilor!
Comentariu beton!22
Măcar aprinde ecranul. Tot e ceva. 😀
Astăzi chiar şi kkatul se resoftează
Când apare un telefon nou, credincioşii oftează
Istoria se scrie cu cafea la terasă
Şi în magazin, la mall când plateşti la casă
Comentariu beton!17
Zgârciobi mai sunteți. Loați-vă secretară și pager.
Comentariu beton!20
Da, ai și tu dreptate. Săraki.
LED-ul era util și..nu, nu toate telefoanele îl au (din păcate). Un chinez cu epilepsie (rudă cu coreeanul tău), s-a gândit să îl scoată si de pe P30P (cel puțin). Cred că…din cauza huselor(de tip cărticică), că oricum nu îl mai vedeam.
Am avut S8-ul. O bijuterie, o frumusețe și…ținea bateria chiar și ziua curentă… Amprenta pe spate îmi venea la fix, căci mai sunt unii și stângaci, cu mâinile gen. E adevărat ca pe fața, da, e mult mai mișto.
Dar…acum m-am obișnuit…fără LED, să îmi distragă atenția de la muncăăă, fără jack, că oricum nu stau să ascult prin telefon, atât timp cât există „dintele albastru”, fără amprentă pe spate, că și eu mai puneam grid amprentat pe poze, și fără încărcare zilnică, ci la două zile (ca să mă laud).
Am telefonul ăsta de două luni și încă mă uit după nenorocitul ăla de led de fircare dată când primesc o notificare.
Două luni????? Şi tu voiai să ne obişnuim cu noua faţă a blogului în două zile. Nţ, nţ…
Eu sunt fan HTC. Ca și tine, schimb telefonul la 2 ani. Ultimul exemplar, U12+ Play. M-a încântat cu memoria de 6 GB și procesorul Snapdragon (ruleaza super bine la jocuri). Mă distruge la nervi „revoluţionara” funcţie Edge Sense 2.0. În sensul că se activează fără ca eu să o doresc. Ocazia cu care am dezactivat-o.
Apoi, am descoperit că cititorul de amprentă poate fi păcălit inclusiv de fiica mea. Așa că sunt „în siguranţă”…
Bine, eu am și o nebunie legată de telefon. Nu vreau să dau bani pe el. Sunt în reţea de peste 19 ani jumate și vreau să conteze lucrul acesta. Așa că, atunci când merg să-mi iau alt telefon, toţi cei de la client service se fac că sunt ocupaţi.
Cred că am fost motivul unor demisii.
Într-un an am dat mai mult pe protecţia pentru telefon decât pe telefon (pe care am dat 1 leu). Și nu, nu vreau modelele vechi. Pentru că, atât timp cât am fost fidel reţelei, acest lucru trebuie răsplătit. Sau nu este așa?
De ce clienţii noi au avantaje, iar cei vechi, nu?
Comentariu beton!27
Păi, ce să zic, felicitări că reușești.
Subscriu! Procedez la fel: ”atât timp cât am fost fidel reţelei, acest lucru trebuie răsplătit”.
Pentru ca un nene sau o tanti care nu’s chinezi/coreeni sau mai stiu eu ce au decis ca aia care stau 19 ani intr-o retea sunt rude cu aia care stau 10-15-20 de ani la un job si sunt „la fel de prosti” (da, si eu sunt un prost d’asta, asa ca fara hatereala, nu vreau sa jignesc pe nimeni!). De’aia am ajuns ca sa ne schimbam joburile sau providerii chiar daca la nivel de servicii nu avem nimic de reprosat, doar ca sa mai inhatam un beneficiu pe care daca ramanem fidei nu il vom obtine in veci. Eu am divortat de portocalii dupa 20 de ani, cand am constatat ca nu sunt in stare sa vina cu o oferta adaptata profilului pe care aveau tot timpul din lume sa mi-l stabileasca, daca i-ar fi durut macar in noada.
PS: Cum face copchilu’ cu amprenta? ca e interesant de stiut….:)
@ Bogdan
Am o mare problemă cu chestia legată de răsplătirea fidelităţii. Factura mea anuală acoperă preţul la liber al telefonului (și-l depășește). Așa că, din moment ce închei un contract pe 24 de luni, undeva trebuie să se vadă acest lucru. Lor le-ar fi ușor să facă niște oferte personalizate. Eu tot cu Portocalele sunt.
În privinţa amprentei, sincer, habar n-am. Fiică-mea mai vede telefonul și își amintește că vrea „poja”. Are 1 an și 3 luni. Cum eu nu îi las telefonul, atunci când îl prinde, îl hackerește. Eu îl las blocat și ea mi-l aduce cu „poja” pe ecran. Adică deblocat. Este blocat cu o singură amprentă. Plus cod de protecţie. Nu știu cum se face, dar la ea nu-l cere niciodată. Mie, da.
Constantine, Constantine,
Cum adică „Nu știu cum se face, dar la ea nu-l cere niciodată …”
Mogâldeața e micuță acum, doh, dar are gene bune! Nouă nu ne rezistă nimic, dacă vrem cu orice chip ceva 🙂 Să îți intre bine în cap!
„PS: Cum face copchilu’ cu amprenta? ca e interesant de stiut….:)” … păi nu face 😉.
În dreapta jos e quick photo și după ce face poza în stânga e vizualizarea. Bănuiesc că apucă telefonul cu ambele mânuțe. Apasă acolo și când părintele dorește să acceseze poza i se cere deblocarea.
@HM
Fix așa se întâmplă. Am verificat acum. Dacă tragi de pictograma cu aparatul foto se deblochează.
La mine poate să fie vârful vârfurilor de gamă, de când s-au făcut așa de mari telefoanele, undeva pe la 6 luni al meu începe să zbârnâie diferit și după alte câteva luni trebuie să-l schimb cu totul, ori cel puțin display-ul. Până acum am preferat prima variantă, momentan am tot un Samsung, iar criteriile de departajare față de alte mărci și modele au fost existența celor 3 camere (anteriorul avea 2) și culoarea (corai). La treaba cu amprenta m-am enervat de când m-am apucat să o setez, că a trebuit să apăs de foarte multe ori pentru a fi înregistrată. Iar după ce am văzut că funcționează după toane (și nu ale mele, ci ale telefonului) am renunțat să folosesc complet această opțiune. Am testat-o din nou acum de vreo 5 ori, a funcționat de fiecare dată. E adevărat că între timp am și scăpat de două ori telefonul pe jos, probabil de-asta.
Comentariu beton!18
Hai c-am râs. :)))))
Treci pe Xiaomi boss ,vei rămâne surprins !!!😜😜😜
Comentariu beton!14
Văd că mi-l tot recomandă lumea. S-ar putea sconsiderare opțiunea asta.
Si mie mi s a parut dubios xiaomi. Dar il am de un an si ceva si n a dat rateuri. Si nu e din ala scump.
Și eu tot Xiaomi am și nevasta la fel…și nici nu-s vârfuri de gamă dar au specificații decente spre foarte bune, iar bateria tine decent, la al meu o zi jumătate. Tot 2 ani le tin și eu, cat tine garanția…😁 Iar următoarele telefoane când le schimbam vor fi cel mai probabil tot Xiaomi.
Eu un Xiaomi d’asta, Mi5 pe numele lui, de aproape 3 ani. Sa zicem ca fo 2 luni a stat pe bara ca a fost luat de la niste tepari numiti DualStore, care nu au fost in stare in timpul ala sa faca o resoftare rezolvata de un coleg de pe o zi pe alta.
Plodu’ a avut un Xiaomi Note 3. Daca ati trecut prin etapa copil de 12-14 ani o sa intelegeti de ce Note-ul ala e eroul meu, cedand dupa 2 ani jumate de utilizare mai mult decat intensiva, in care i-am schimbat 3 folii de sticla si un numar necunoscut de cabluri.
Urmatorul candidat va fi ruda cu asta, Mi9 sau 10, depinde de preturile de lansare si de momentul in care 10 va ajunge si pe meleagurile astea.
Trecând de la iPhone 6s la Xiaomi, nu mi-a venit sa cred cat de mult poate tine bateria:)). Două zile fara sa încarci telefonul?? Pai cu aifonu erai aproape că și cu tel fix. Plus că își dădea duhul daca erau mai puțin de 5 grade afara.
nu sunt și nici nu am fost fan Apple( tel l-am primit ca cado), dar cititorul de amprente de la iPhone e peste cel de la A3-ul meu.
@Tea, si eu am un Iphone 6S de 4 ani dar ma tine lejer bateria 2-3 zile fara sa-l incarc. faza cu gradele putine e adevarata, in fiecare iarna pe santier imi murea cand nu ma asteptam …telefonul zic 🙂
Cred că, de-a lungul vremii, am avut telefoane de la aproape toate brandurile existente. HTC, Xiaomi și încă vreo două „ciudățenii” de genul acesta îmi lipsesc din colecție, dar în rest nu e firmă de telefon pe care să nu fi pus mâna.
Samsung-uri am avut vreo 3, două în paleoliticul timpuriu, un D500 și un SGH nu mai știu de care, și unul mai acu’ vreo 2 ani, un A3 luat la urgență fiindcă îmi trântisem „titularul” pe asfalt și îmi trebuia rapid ceva ieftin dar bun cu care să-l înlocuiesc.
Acu’, nu știu, fiecare cu gusturile și simpatiile lui, dar eu niciodată nu m-am împăcat bine cu Samsung-urile. Cele 3 pe care le-am avut mi s-au părut cele mai proaste telefoane ever din toată colecția mea. De altfel, după cele două din paleolitic, am zis că nu mai pun mână în viața mea pe Samsung. Și așa am făcut până la A3. Care s-a umflat după 3 luni de folosire. S-a umflat la propriu! Bateria și ce mai avea înăuntru au hotărât să iasă afară. Ba mai mult, dintre toate electrocasnicele avute în casă, singurul aparat care a crăpat înainte de expirarea garanției este un cuptor cu microunde. Samsung! Am ajuns la concluzia că eu și Samsung nu vom fi compatibili niciodată.
La telefoane momentan sunt la Huawei. E ok. Se putea și mai bine, având în vedere că eu forjez telefonul de trebuie băgat la încărcat de minim 2 ori pe zi, dar e ok.
Sfatul meu: experimentează, șerif! Încearcă chestii noi, ciudate pentru tine, care nu sunt la modă (cum e Samsung-ul din motive care îmi scapă). O să ai surprize plăcute.
Comentariu beton!19
Bă, @Ioane, la aia cu „s-a umflat telefonul” s-a uitat lumea la mine ciudat. Și sunt în metrou.
:))) stiu ca sunt de la tara, dar sa mor daca nu ma zgarie arondul ala. Bă arond Ioane:)))) Sau bă domnul Ion?
@Mihai, dacă îl mai găsesc prin casă, îți trimit poză. Se umflase în zona mediană, de zici că era gravid. 🤣
@Marius M, sau Coadă de Maimuță Ion… Eee, sună într-un anume fel, nu? 🤣🤣
Câtă sensibilitate îngrijorătoare, stimabile @Marius Mî. Dacă a ajuns să vă zgârie şi ceva rotund.
Eu zic să vă luaţi o pisică. Ar fi o terapie bună.
@ionuț +1
sfatu tău cu experimentatu îl recomand tuturor cuplurilor: frați și surori, în dragoste și război totu e permis 😘
așa că treceți la perversiuni precum sex oral și degete în fund și o să aveți mari surprize PLĂCUTE 🥰
cu plăcere!
@Toni, crezi că există vreun subiect pe care să scriu și pe care tu să nu reușesti să-l asociezi cu sexul oral și degetele în fund? M-ar interesa, sunt dispus sa scriu, dacă simți c-ar exista un subiect de genul ăsta.
stăpânu blogului îmi cer scuze, am crezut că e la obiect
@Toni, să ne înțlegem, eu sunt un tip pe care îl dai greu peste cap cu limbajul, dar pe blog mai sunt si oameni care digeră greu aluziile la sex, oral sau anal, și degete în fund. Cumva, trebuie să-i împăcăm pe toți, nu?
corect, corect, trebuie să fie un echilibru
satana m-a ispitit să comentez la @ionuț
„aluzii”? :))))
De 3 ani am schimbat coreenii cu „hongkongneji”. Am inceput cu Oneplus 3T (care merge impecabil și azi) și am ajuns la 6T. Daca poți trece cu vederea că nu are încarcare wireless și te-ai obișnuit cu lipsa ledului de notificări, îți recomand cu căldură Oneplus din doua motive: specificații de top și sistem de operare curat (Oxigen – e versiunea lor de android). Acum au ajuns la 7T, iar daca vrei sa te alinți poți opta pentru varianta pro. Îl poți cumpăra direct de pe site-ul lor, că e mai ieftin cu cel puțin 600-700 de lei decât la noi și ajunge și repede la tine!
Săr’na de recomandare.
Numai lucruri bune aud despre One. Dar ce faci cu service-ul, dacă e nevoie?
Instaleaza Holey Light si ai ledu’ sufletului la loc 🙂
Știu. Dar nu vreau. 😀
mi-a adus Mosu’ 11 pro max-ul. mosu’ de mine, fireste, ca nu stiu pe altcineva cu suficienta rabdare sa-l negocieze la 300 de euro de la 1400. astia au rezolvat problema de tot. in sfarsit are camera! just, nu doar una, ci 4, da’ asta e alta poveste. mi-au scos amprenta. acu’ bag parola mereu pentru ca am decis ca nu-mi scanez si moaca. ce-mi place in schimb e ca acum apare pe ecran doar aplicatia si „notification”, nu mai afiseaza parte din mesaj ca sa stii ca-l tii oricum cu ecranul in jos, ca sa nu se zgaiasca te miri cine 🙂
Ce e aia „11 pro max”?
Aifon
Jamilla, wow! Totuși, ca să negociezi de la 1400 la 300 de euro îmi vine greu să cred că e nevoie doar de răbdare. Că asta am și eu destul de multă. Și o cotizație lunară la Vodafone de aproximativ 160 lei pentru abonament cu 4 numere. Și sunt client de 20 de ani. Zici că aș avea șanse să negociez un Iphone de 1400eur la 300 în aceste condiții?
@Elena P cam lung comentariul dvs. 😋 Cât ați negociat pentru el ? Ce skill-uri ați folosit? V-a influențat Moșu’?
@Anduța e pă draq, vrei să îți desenez ? Nu pot să cred că nu te-ai prins cum e cu negocierea!!! Intri cântând imnul național în magazin cu o sacoșă de Mega și strigi tare : 11 macs la 300 de iepuroi sau deschid sacoșa 🤘😉
Comentariu beton!17
Da’ de ce trebuie să mă duc la magazin, prin telefon/mail nu se poate, când se reinnoiește contractul, de exemplu? Și de ce să cânt imnul, cu melc melc codobelc nu merge? Și de ce pungă de Mega, si…și…și?
Da, aș vrea să desenezi!
Comentariu beton!17
Riscant să fii operator de telefonie mobilă în ziua de azi.
În special după ce a deschis Jamilla cutia Pandorei şi client îţi e Anduţa. 😃
Sunt user ios, am incercat odata android si am renuntat repede, cred ca obisnuinta cu sistemul de operare, utilizez acuma telefonul anterior celui pe care la primit jamila si sunt multumit de el
Anduta,.un sfat, nu te du sa negociezi. Mergi la ei vreo doua trei zile si povesteste le ce ti trece tie prin cap. Apoi spune le ca vrei un telefon de fitze la un leu. O sa faca cheta daca nu au la oferta, si o sa l primesti.
Comentariu beton!23
Solandi, vreau să cred că oamenii din call center sunt antrenați să facă față celor mai diverse și dificile situații cu clienții. În plus, ce nu te omoară (nervos), se zice că te face mai puternic. Practic i-aș ajuta să se întărească. Deci voi inlocui „riscant” cu „antrenant”, de ambele părți. La urma urmei, cel mai rău lucru care se poate întâmpla pentru ei este să-mi iau micuțul abonament și să mă mut la alt furnizor de astfel de servicii. Iar pentru mine – doar ceva hârțogăraie de completat. Pierderi infime de ambele părți.
Marius, neah, nu vreau la 1 leu așa ușor. Vreau la 300 eur cu negociere!
4 camere? Asta deja e sistem de supraveghere..
Comentariu beton!14
Doctore să știi că scrolam….n-a fost cu intenție….
Am dat unlike
Ai încercat să înregistrezi pe telefonul tău amprenta cmmfdl? Măcar temporar, să vezi cum merge. Că bănuiesc că inteligența artificială chiar funcționează și vrea să-ți arate că Ție nu vrea să-ți deschidă telefonul.
În altă ordine de idei și eu am primit ultimul model de telefon și ce să vezi?! Continui să-l folosesc și pe cel vechi pentru că anumite funcții au dispărut la cel nou. Evident, funcțiile pe care le foloseam zilnic.
Deci, dacă te încălzește cu ceva, nu doar coreenii au găsit un zelos plin de idei. Și concurența tot pe dinăștia se bazează.
Mihai, mamă, pe vremea mea nu erau parole d-astea. Eram ca o carte deschisă într-o relație. Fixu’ era pus acolo pe măsuță fără ascunzișuri d-astea.
Lasă, mamă, parolele alea și pune mâna la treabă. Nu mai certa oamenii pe net. Că doar n-ai ceva de ascuns, este?
Comentariu beton!31
Mama, dar tu de ce ascundeai bani de tata, știi tu unde?
Dragul mamii, se pare că „știam noi”🤗
Comentariu beton!17
doamnă, acum m-a certat fiul dumneavoastră
dar nu m-am supărat, c-a fost vina mea
când o comitem, @tata mihai ne ceartă
Mofturi. Io creca vreti sa va luati iPhone si nu stiti cum sa faceti …
Cine „vreți”, cine „faceți”?
E varza Androidu fata de iOS. Am schimbat dupa 6 ani de iPhone si parca merg cu rasnita in buzunar. In fix aveam mai multa incredere …
@Danino, nu e o discuție despre Android vs. IOS. Iar formularea corectă este “E varză Androidu față de IOS PENTRU MINE”.
Fiindcă, de exemplu, mie personal IOS-ul mi se pare idiot. Am acasă un iphone 6s și un 11 pro max. Nu mă împac cu sistemul și pace. Nu neg că iphone-ul o fi excelent ca performanțe, dar nu îmi place, nu îmi e comod pentru ce fac eu pe telefon de obicei. Totuși, evit să dau verdicte, deși mi-ar fi foarte ușor să spun că IOS-ul e cam pentru blonde așea (ca să fiu elegant) și că e genul de telefon pe care îl ai, dar ce e pe el nu prea e al tău ci al lor (înțeleagă fiecare ce o vrea 🤣).
Led-ul clar e dus, design-ul regandit, probabil ca sa economiseasca ceva in costurile de productie sau sa fie altfel intr-o comparatie cu ceilalti furnizori- na ca le-a iesit; dar pentru citirea amprentei – ce descri tu acolo e un defect intermitent, aplica pentru service, crede-ma nimeni nu va rade- defectele intermitente sunt durerea oricarui tehnician. Mai mult daca produsul e in14/ 30 zile si are un defect-ai posibilitatea sa ceri banii inapoi ca parte a procesului DOA.
Mi-a dat cineva pe Facebook o idee beton. Să înregistrez fiecare amprentă de două ori. După ce încerc și asta, dacă tot nu merge, îl duc în service.
@MV, :)))
Mno, dacă tot îl duci în service să îi rogi să îți monteze și ceva led-uri și o iconiță cu Arsenie. Așa ca să fie treaba oablă … ahh, nu e bemveu … încă😋
Și gama J are aceeași lipsă de LED. Nește botonari au creat progrămelul „NoLED” pentru Android care suplinește perfect această lacună. Nu știu cât te/vă încălzește informația asta. Altfel toate bune pe ziua de azi.
Fan declarat al Pixel de la Google.
Senzorii de amprentă în ecran sunt o glumă proastă.
Cel mai bun senzor de amprentă (fizic) l-am întâlnit pe Motorola Z2 play (cred că pe Force era același). Nu o fi (fost) telefonul flagship, dar merge după 2 ani aproape la fel ca in prima zi.
Honor 8x rulzzz!
Amprenta pe spate dar nu langa camera, merge impecabil, faciala la fel chiar si pe lumina slaba. 4gb ram, 128 stocarea. 1200lei la emag, banu jos.
Daca la prelungire abonament nu vor astia la orange sa imi dea un 30 pro sau un honor20, macar un nova 5t moca.
Am avut samsung, never again.
eu am un clasic sau preistoric nokia 216 și mă tot uit la un xiaomi 7 la 396 lei la emag, era în decembrie 370 lei
pe lângă bani, mă gândesc că bateria ține o zi și nu-mi place să-l încarc prea des plus că e și mare față de micu meu nokia
aifonu e super scump pentru je
așa că te înțeleg cu schimbatu telefoanelor
Încă folosesc Note8. Note9 și Note10 nu mă încântă deloc. Aștept Microsoft Duo cu android. Va fi ceea ce Samsung Fold n-a reușit să fie, deși speram să iasă ceva fain.
Io nu folosesc amprenta pentru deblocare. PIN-ul rămâne baza.
Pentru urgențe am Nokia 3310 4G 2018. Bateria ține o săptămână. 😎
@john la nokia 3310 poți să instalezi ultima versiune de opera mobile sau merge numai mizeria de browser standard?
mă gândesc să îmi iau un 3310
și e doar 3g
@Toni: io 3310 il folosesc doar ca simplu telefon. N-am frunzărit net-ul de pe el, așa că nu știu.
Nokia E72 tine bateria doua săptămâni! Merge brici din 2011 de când l-am achiziționat la juma de preț din UAE față de România.
Si pe mine ma enervează ca au scos ledul era super folositor.
La faza cu amprentele te învăț o șmecherie: înregistrează aceeași amprenta de 4 ori din diferite poziții ale degetului si o sa meargă perfect. La mine toate amprentele sunt de fapt de la degetul mare scanat din diferite poziții de apăsat si merge brici
Cand pui degetul sa apeși cu el pe ecran nu doar sa atingi ecranul. Spune-mi daca merge mai bine
Mai vin cu o problemă, în special pentru cei cu copii destul de mari ca să știe să folosească smartphone-ul (adică peste 8 luni 😜), dar destul de mici ca să nu aibă telefon propriu.
Avem smartphoane care se deblochează cu amprentă, retină, moacă, combinații de cifre, pattern etc. Buuun! Și, să zicem că avem nevoie ca altcineva, nu știu, să zice un copil, trebuie să sune de pe telefonul respectiv care nu îi recunoaște moaca sau amprenta. De multe ori m-am gândit că aș fi cu unul din pitici sau cu amândoi p-afară prin vreun loc pustiu sau în casă și mi se întâmplă ceva care să mă ducă în imposibilitatea de a suna la telefon. Cum sună copilul? Da, știu, la 112 suni oricum, nu e nevoie de deblocare, dar nu m-aș baza doar pe idioții ăia, și îi învăț și pe ai mei să mai sune încă o persoană în caz de ceva, că se știe cum e cu ăștia care țin degeaba linia ocupată.
Deci, cum procedați în cazul ăsta? Ai mei țin minte codul sau pattern-ul de deblocare, de aceea nu folsesc amprentă sau recunoaștere facială. Să le folosesc? Să le înregistrez și lor amprentele sau fețele? Știu doar că la iphone merge cu mai multe fețe, nu știu exact dacă număr limitat sau nu. Dar la amprentă nu știu, nu cunosc.
@Ionuț, merge să înregistrezi mai multe amprente. Plus că, vezi că mai ai funția aia de „sos call”. Când o accesezi, telefonul sună la un număr pe care l-ai predefinit tu. Nu mai știu cum o accesezi, parcă trebuia sa apeși de trei ori consecutiv pe butonul de on/off sau ceva. Găsești ușor pe google, dacă e.
La Aifon cu Feis Recognijon nu merge decat cu 2 fetze. Deci daca nu ai secrete fata de nevasta si e si fatza ei inregistrata, nu mai poti adauga copiii. De asta eu personal am telefon fix si in agenda sunt numerele celor din familie.
Intreb si eu.. ce tineti in telefoane de aveti nevoie de deblocare cu amprenta? Ca eu nu ii vad alta utilitate decat sa nu-si vare nasul prietena/iubita/sotia etc…
@Marius, deci n-ai cum să ai dreptul la intimitate fără să pară că ascunzi ceva de partener? Nasol. Mi-e milă de relațiile în care cei doi nu mai au niciun pic de „eu”, totul e numai „noi”.
Și doi. Dacă-mi pierd telefonul, aș prefera să știu că e cât mai greu de intrat în el. Nu de alta, dar am acolo o buna parte din viața mea. Plus acces la conturi, parole și altele de același gen.
Incearca un google pixel. Stiu, nu se vinde in Romania dar se gasesc solutii.
Daca-i asa nasol, un giveaway, ceva?
Când am citit articolul fix la asta m-am gândit și eu. Nu se găsește vreunul care să vrea ceva moka?
Eu am trecut acum 2 ani la Xiaomi Mix 2 iar acum am Mix 3. Stie sa faca ce face un S10 plus fara sa sughita, are led, bateria tine 2 zile, cititorul de amprente merge cum trebuie…pret 1800 lei… O sa renunt la Xiaomi doar daca o iau rau pe arataura si astia….pana atunci o sa cumpar cu incredere produsele lor.
Am renuntat la Samsung cand au inceput sa le faca tot mai glossy(am avut note 3 care mi s-a parut genial si as da orice sa mai am un telefon ca ala la design dar cu specificatii actuale)
Samsung fan aici, dar nu dau atâția bani pe un telefon și mă aștept să mă țină măcar 3 ani, de preferat chiar 4.
Până azi n-am știut ce e cu luminițele alea care clipesc din când în când, mersi că m-ai luminat 🙂 Nici nu sunt suficient de vizibile încât să mă ajute la ceva, cred că doar pe întuneric le-aș vedea. Sau poate la modelele mai scumpe sunt mai mari și clipesc mai vizibil? Cert e că am telefonul lângă mine și nu bag de seamă când clipește decât dacă se nimerește să mă uit fix la el.
Notificările eu le recunosc după sunet, cam fiecare aplicație are sunetul ei, unele sunt mute sau doar vibrează ușor că nu mă interesează să le verific rapid, nici să-mi tot piuie toată ziua în cap.
tocmai la modele mai scumpe si mai noi este execrabil incepad de la gaalxy S7 e horror , iar dupa S10 am inteles ca l-au scos ,cel mai frumos a fost pe S5 S5 mini si S67 culori frumoase alb rosu verde albastru galben turcoaz si violet pe care le puteai folosi la a whatsap sau folosind aplicatia „light flow ” puteai personaliza culorile pentru o multime de aplicatii si feluri de flash mai inct mai des always on etc
Dupa niste 5 ani de folosit si rasfolosit un HTC desire 816 pe care mi l-am cumparat de dragul marimii ecranului pe atunci, fara sa stiu prea mult ce inseamna calitate foto, procesor sau baterie, dupa mistouri permanente ca mi s-a corfit bateria (intr-adevar, arata, saracul, cocosat) am decis sa imi schimb telefonul cu unul care sa ma ajute in mai multe privinte. In general nu ma impresioneaza numele sonore, dar oscilam intre samsung s10+, hwawei p30 pro si chiar si apple. Toate mi s-au parut prea scumpe pentru cat le folosesc, unde mai pui ca daca intra pe mana piticului trebuie sa stiu ca nu-mi pare rau de el. Eniuei, bottom line, dupa indelungi cautari am decis sa imi cumpar un one plus 7 de care sunt super multumita pana la ora asta, iar ca si pret este un pic mai jos decat celelalte (snapdragon 855, 8G RAM, 256GB ROM, 48+5MP camera, 4000 mA), desi la inceput am fost reticenta fiindca nu are mufa jack si nici slot de card.
Nu pot sa cred ca mai trece cineva exact prin aceleasi framantari si probleme existentiale!! Recent am trecut de la Galaxy S6 Edge, care a mers brici 3 ani de zile, de se uitau cei de la compania de telefonie la mine ca la extrateresti, exact la S10+. Debusolare si singuratate totala fara ledurile colorate, senzorul de amprentă fandosit si cu toane. Iar la S6 la selfie setai timer-ul si iti facea 3 foto una dupa alta, sa te poti hlizi in voie cu prietenele. Acum nu mai e, trebuie după fiecare poza sa-l verifici, sa te deplasezi, iar sa apesi…tampenii din astea :)))
Exact, dar exact aceleasi minusuri le dau si eu pentru telefonul asta. Nu inteleg ce are amprenta. Am crezut ca e doar a meu. In 7 feluri pun degetul si nici cum sa nu o nimeresc. Si cu led-ul la fel. Astepti un mesaj pe Whatsap, un e-mail (in timp ce prunca mea doarme si oricum telefonul e mai mult pe vibratii) si vibreaza telefonul. Nu tu culori la un beculet mic-mic macar, sa nu te tot intinzi dupa el la fiecare vibrat.
Și eu recomand ONE+. Nu am avut niciodată probleme cu cititorul de amprente și ledul e ceea ce trebuie. Am avut și Samsung S9+ și nu am nici un regret că am ales ONE+.
@Boss, zoso dă gratis un aifon aproape defect care cred că are şi ceva led-uri. Te bagi ? Mă rog, are el nişte reguli cu concursomanii dar na, poate cu un mail ca între fraţi de breaslă, te poate băga la extragere.
Am văzut, dar am zis să nu mă bag de data asta. 😀
mega image-ul de cartier e un izvor nesfarsit de povesti !!!
am intrat in mega si am luat un pachet de hartie igienica zewa, varianta deluxe, „ca curu” meu nu poate fi sters decat cu hartie deluxe.
am ajuns la case si m-am asezat la coada cea mai scurta: doar 2 persoane, fiecare cu cate putine produse. prima persoana era o femeie cu u copil mic de vreo 5 ani (o fata).
cand au inceput sa puna in plasa si-au dat seama ca au uitat sa ia oua, asa ca o trimite pe aia mica sa ia oua. cum aia mica nu se descurca prin magazin, caisiera urla la o colega: arata-i si lu asta mica unde sunt ouale. colega o duce pe fata in zona cu dulciuri si ii arata oualele kinder, dar casiera ii urla „nu alea, oualele de gatit, arata-i unde sunt oualele de gatit”
eu ma abtineam sa nu ii zis ca le gaseste langa carnat, iar carnatul se va prinde peste catva ani unde sa il gaseasca si singura.
maica-sa baga in sacosa totul si o asteapta pe fata sa vina cu ouale (dar fara carnat, cel putin la varsta asta). nu e nimic, noi nu ne grabim, putem sa mai asteptam 2-3 min pana vine aia cu oualele.
vine cu oualele, le scaneaza , mas-a le baga in plasa si incepe sa se caute de bani. gaseste pana la urma banii, plateste, apoi vine randul unui baiat.
asta isi ia produsele, plateste si pleaca.
triumfator ca am ajuns la casa pun si eu hartia igienica pe banda.
din spate vine un tip cu o bere in mana si vrea sa se bage in fata mea. ii spun ca coada incepe mai in spate, la care el imi raspunde ca are un singur produs, de parca asta ii dadea vreo prioritate speciala.
ii raspund ca si eu am tot un produs si sa se duca la coada.
comenteaza ceva, la care ii raspund ca sa se duca la coada, altfel ii bag berea aia in cur. se uita un pic la mine, vede ca el are 1.60 cu vreo 50 kg iar eu am 1.75 cu vreo 95 kg, isi da seama ca nu are nici o sansa, asa ca tace din gura si se duce la coada.
intre timp nici unul din cei care mai venisera la coada in spatele meu nu a comentat nimic.
imi scaneaza hartia zewa, la care observ ca pretul e de 27 lei, pe cand la raft scria 19 lei. aia imi raspunde ca ala e pretul. nu mai comentez nimic, platesc cu cardul si dau sa plec. (dupa ce ajung acasa verific preturile pe site-ul lor online si 19 lei era pretul ptr pachetul de 10 role, pe cand eu aveam pachetul extra large de 16 role, asa ca pretul era corect, mai putin afisajul de la raft).
dupa ce platesc si incerc sa iar hartia igienica de pe banda, apare un mosulica de la paza genul celor care isi fac veacul pe la mega ca nu cumva vreo babuta sa puna in cos 2 paini si sa plateasca doar 1.
ii raspund „ce vinete?” la care ala imi zice ca vinetele din cos.
ii raspund si mai zemflemitor ca nu stiu nimic de vinete si plec.
afara cand sa ies, o cucoana cu un sandero rosu mai-mai sa dea peste mine. norocul meu a fost ca aia mergea incet ca tocmai vroia sa parcheze in fata intrarii.
ii spun ca are locuri de parcare la cativa metri mai incolo (erau locuri char peste o straduta care trecea prin fata mega-ului, deci la mai putin de 4 metri), la care ea se da jos din masina, inchide usa si raspunde „NU STAU MULT !!!”
ce poti sa mai zici la asta?!
aceste 5 min cat am fost la mega au fost mai pline de actiune si aventura decat toata ziua mea.
Mersi și felicitări pentru curajul de a împărtăși. Simțeam că s-a pierdut ziua fără măcar o povestioară de la Mega 😋
Io-s mai scârțar/ scandalagiu și n-aș fi dat 27 de lei pe hârtia aia dacă prețul afișat era 16 lei. Cine a greșit să plătească 😋🤘
Dacă scriai totul de pe telefon … ce tare era 😉
si ce telefon avea cucoana? sau tu? sau badigardu’? macar un Samsung in tot Mega-ul era?
Scuze e off off topic dar nu mai suport.
In total, in primele 30 de minute de zbor un Boieng 737 sau Airbus 320 avioanele cu care va da-ti prin Europa pe low cost consuma 2858 litri.
Apoi in urmatoarea jumatate de ora inca 1000 de litri.
Apoi 1000 de litri pe ora.
Dar nu asta e important ci cei 2858 de litri consumati la decolare adica fix deasupra Bucurestiului.
Kerosenul folosit de avioane e cam cel mai prost fluid combustibil, un pic ceva peste pacura.Benzina e ca un aperitiv cu icre negre comparativ cu supa de oase de peste care e kerosenul.
Benzina si motorina rafinata folosita de masini contine de 10 ori mai putin sulf si plumb.
Nici un avion nu are si nici nu ar fii posibil sa aiba catalizatori care sa stopeze metalele grele si emisii de CO si NO.
Dar revin la consumul initial al avionului.
3000 de litri de combustibil consumat la o singura decolare de pe Otopeni.
Poluare aferenta a 40000 de km pentru un autoturism dar vb. doar de dioxidul de carbon.Metalele grele si dioxidul de sulf generate de avioane fara catalizatori nici nu le-am mai luat in calcul.
De pe Otopeni decoleaza cam un avion la 10 minute.Sunt destule care sunt mai mari decat Boieng 737 sau A 320.
Adica consuma mai mult.
Mai e una si am terminat:
Traficul de tranzit de deasupra Romaniei si a Bucurestiului implicit e de 10 ori mai mare decat cel care decoleaza/aterizeaza in/din Romania .
PS: Un exercitiu simplu:
O masina euro 6 cu motor de 4000 cmc polueaza mai putin decat un Matiz euro 1 cu motor de 900 cmc?
Taxa „oxigen” ? Think twice.
Băiatule, trebuia sa dai un research înainte sa îl iei. 😉
Samsung plateste sa fie 1 în topuri ca altfel Huawei ar fi fost. 😁
Eu mi-am luat Huawei mate 20 pro și după un an merge impecabil, nu mai spun de senzor ca am fost socata cat de rapid și ușor merge ținând cont ca am folosit OnePlus 6T înainte. 😉
0 0
Daca ai pus degetul de la mâna dreaptă, e posibil să fie uzat. De la scris, dragă.
0 0
Salut!
Problemacu LED ul eu am rezolvat o…. am instalat „LED me know” din Google Play… e suuuper !!!👍👍👍
Și in loc de amprentă…. facial … la cat de urât sunt, se deblochează din oficiu …🤣🤣🤣
0 0
Dacă ți-e dor de led, poți să incerci Edge Lighting, poate te ajuta. Uite aici un video despre cum se setează Edge Lighting pe S10 plus:
https://youtu.be/1-xFrEhVrC8
1 0
Pentru cand esti in masina si ai si handsfree in ea, folosește Smart Lock din Android,asa, ca sa nu mai stai sa deblochezi cu amprenta. Pentru led exista aplicație pt telefoanele cu always on ( amoled , oled).
OnePlus 7 Pro – in conditiile in care il utilizez intens. Detin acest brand de la OnePlus 3, partea proasta e ca in timp l-au scumpit pana la nivelul celorlalte branduri fara sa investeasca bani in publicitate.
sa’l stapanesti sanatos.
eu, dupa sute de review-uri citite si vizionate pe net, am schimbat 4 telefoane in ultima luna -huawei p30, samsung galaxy s10, sony xperia 1 si xiaomi mi note 10 (multumesc unui anumit seller care are politica de retur foarte „permisiva”), din cauza de optiuni foarte putine in setari (urasc din suflet androidul „stock”). iar iphone iese din discutie. in plus, nu ma pot obisnui cu lipsa jack-ului pentru casti (pitici rai pe creieras… csf).
m’am oprit, deocamdata, la „chinezaria” de xiaomi, care imi indeplineste pretentiile in proportie de 95% (multe optiuni in setari, multe posibilitati de customizare – aici seamana foarte mult cu huawei, si mai tine si bateria 2 zile)… nu stiu ce alt telefon as mai putea sa testez.
salut ! in sfasit ma simt razbunat , sper sa am loc aici sa scriu si eu cateva impresii doar ca sunt un pic mai in urma cu device-urile de ultima ora pe mine inetersandu-ma mai mult utilitatea si nu noutatea . ca tot omul am inceput cu nokia 5110 ( lucram prin israel in 1998 cand am vazut modelul gsm si in 1999 mi-am cumparat si eu in romania cu vreo 250 de dolari ) apoi toate modelele care au urmat nu le mai enumar pana la ultimul C3-01 touch and type micut dragut cu led de notificare ( cat de folositor este va spun cand am trecut de la nokia 6300 la 6500 cu toata lentila lui zeiss l-am dat deoparte din cauza lipsei acestui element de baza pt mine ) si ajung la perioada 2011 cand whatsap nu a vrut sa mai dea suport pt platforma S 40 de la nokia si am trecut pt prima data la android dupa ce am experimentat un iphone 4 desi era micut dragut m-a incantat mai mult primul meu samsung galaxy S2 ( dupa aceea a aprut si varianta plus se gasea inca la samsung maniu ) un telefon excelent l-am tinut ca back-up pana prin 2016 si apoi a inceput aventura cu S4 S4 mini S5 S5 mini telefoane de care am fost foarte multumit ( S5 mini il am si acum ) apoi am avut S6 edge plus si acum S7 la care m-am oprit deja telefonul fara buton home S8 imi dauneaza angoasa si nu stiu ce voi face in viitor fiind un old fashion dar cred ca inca va fuctiona ceva timp ( inca androidul 4.4.2 de la un galaxy duos raspunde la comenzi ). Dar la ce vreau sa ma refer la acele schimbari de soft si hard total aiurea plus ca au spus ca vor face S7 mini sau S8 mini si a fost doar vrajeala ( eu merg mai mult pe modelele mai mici singurul a fost S6 edge plus cu ecran gigant sa zic asa mai mult pt media ) ,sa luam mai intai schimbarea de soft de la 4.4.2 la 6.0.1 a fost revolutionara un pic mai greu de acomodat dar dupa ce te-ai obisnuit era perfect cu lista de favorite unde iti puneai frumos cele 8 favorite afisare blocare date baterie spatiu de stocare , cu acel butonel de curatare si cu ledul minunat de la S5 sau S5 mini cu cele 7 culori frumoase alb rosu verde albastru galben turcoaz si violet foarte folositoare de ex la whatsap unde stiam chiar daca teelfonul era pe „silent ” daca mi-a scris sotia , baiatul , fata cu ginerele sau sora sau colegii etc plus notificarile de baza stas ale lui pt mail sms apeluri incarcare etc. totul fost bine pana la S7 cand au pus o panarama de led ceva rgb amestecat unde albul este un roz pal galbenul este un fel de portocaliu cu rosu turcoazul nu mai zic deci bataie de joc , am zis ca este din cazua ledului am luat ledul de la S6 care nu era ca la S5 dar pe aproape si l-am schimbat dar nu au aceleasi proprietati desi seamana perfect ( contra cost la gsm ) nu am avut succes am luat o banda flex noua tot asa deci clar si-au batut joc , vad ca acum l-au scos de tot cum scrie domnul mai sus , desemenea sistemul androd 8 ( cel putin pe samsung S7 ) da niste erori si instabilitate a trebuit sa caut o placa de baza cu sistem 7.0 sa pot beneficia de proprietatile telefonului de notificare pentru ca downgrade nu se mai poate face cum faceam o data de la marshmalow la lolipop etc prin Odin etc . obisuit ca la nokia am o aplicatie „sound profile ” unde iti personalizezi profilele general home silent meeting etc pe care le tin de la S2 ei totul a fost bine pana la sistemul android 8 pe S7 schimbam profilul isi lua melodii aiurea cum vroia el sau cea default a telefonului pe care eu efectiv nu o suport plus ca la sms aveai notificare separat sa o personalizezi dar degeaba cand primeai sms suna tot cu soneria default deci multe bug-uri multa neatentie , si nu inteleg de ce. cu ceva banuti cum am spus am gasit o placa de baza cu android 7 ( care si aici am cateva obiectii la prezentarea setarilor mult diferite fata 6.0.1 care a fost the king dupa parerea mea dar a aparut functia „always on ” alarma schimbata sa poti sa faci o alerta tot anul nu numai o saptamana ) si acum i-am taiat orice update automat si il voi tine asa pana cine stie cand . poate nokia isi va reveni dar vad ca tendinta este la palcuta acea fara nici un buton fizic ( mai putin cele laterale ) pe care eu inca nu o accept. va multumesc pentru atentie .
Am avut OnePlus 6 vreo 2 ani. Nici macar o problema nu am avut cu el. Super ok ca si suport tehnic, update firmware, the works.
Acu am Samsung A50 – tot fara led-ul acela special. Nasoala idee a avut coreeanul aceala
folosesc Samsung de vreo patru ani. Am avut A10 (parca asa se numea) si apoi am trecut la Note8 care e o minune de telefon. Singura prea problema cu Samsung e ecranul rotunjit. Ma dispera pur si simplu cand tre sa dau tap la ceva care e chiar la marginea ecranului. Nu stiu ce idioti mai inventeaza trendurile astea dar chiar nu vad rostul la ecrane rotunjite la telefoane.
Am ajuns la tine pe site dupa ce cineva mi-a trimis linkul la articolul cu tata – super fain si funny, tine-o tot asa!
Sfat amical de la un om cu 25+ in tech/IT/telecom.
Orice in jur de 1200-1500 lei de la Huawei, Xiaomi, One, Samsung, Lenovo/Motorola(chiar daca astia doi sunt tot aia) si mai sunt cativa, merg 2 ani fara probleme si fara fitele alea super tech care iti rup buzunarul si nu le folosesti niciodata.
Cere iertare că intervin dar am văzut că ai pățit și tu aceeași problemă.
Am fost suspendat în a posta pe diferite grupuri.
Ce pot face pentru a nu mai pății și pentru a vedea pe ce perioadă sunt suspendat nefiind atent la vremea respectivă, adică în ziua suspendării ?
Mersi !
0 0