Ora nouă și treizecișitrei de minute. Bate cineva la ușă. Hmm, foarte ciudat, din câte știu eu, n-aștept pe nimeni și nici pizza n-am comandat. Cu sufletul îndoit, deschid. Un cetățean costumat în popă se uită la mine cu ochi străini și goi:

– Bună ziua, fiule, am venit cu boboteaza.

Dau să-i spun că, dacă vine îmbrăcată în popă, n-o primesc nici pe Mila Kunis. Dar sunt zen ca un iepuraș care a descoperit un câmp de morcovi și n-am chef de ceartă pe stomacul gol. Așa că-l iau cu binișorul:

– Ce bobotează, părinte, azi suntem în paișpe.

Cetățeanul costumat în popă are replica pregătită:

– Am mai venit de două ori, dar nu era nimeni acasă.

Și-atunci simt cum zen-ul meu se duce instant după iepurașul care-a descoperit că morcovii sunt de fapt bame.

– Greșit, zic, eram acasă dar n-am vrut să deschid.

Și-nchid.

Ce voiam să zic, popii ăștia sunt mai ai dreacu’ dăcât ANAF-ul și Garda Financiară la un loc. Dacă simt că e rost de cașcaval, n-ai nicio șansă să scapi de ei nici pe lumea asta, nici pe-ailaltă, nici în vreo viață viitoare.

P.S. E pățită și scrisă exact acum doi ani, mi-a apărut dimineață la “amintiri”, pe Facebook. Era păcat s-o las să zacă acolo, mai ales că între timp nu s-a schimbat absolut nimic.