După ce-am căutat de mi-au ieșit ochii din cap și ultimul lucru pe care-l mai aveam pe listă, până la urmă m-am dat bătut și m-am îndreptat spre un angajat care aranja ceva pe un raft.

– Nu vă supărați, nucă decojită, din aia în pungă vidată, găsesc pe undeva?

Omul lasă ce făcea el pe-acolo și se ridică imediat:

– Sigur că da, haideți cu mine.

Și mă duce așea, aproape de mână, până la un lădoi plin ochi cu pungi vidate cu mieji de nucă. Cred că trecusem de minim trei ori pe lângă, dar, na, dacă n-aveau gură să mă strige.

– Mulțumesc mult, zic,

Omul meu dă aprobator din cap:

– Cu plăcere. Dar să știți că nu lucrez aici.

Băbăiatule, am simțit cum mi se fac obrajii ca ionatanele de Voinești și-am început să bălmăjesc niște scuze, dar m-a oprit tot el:

– Lăsați, știu cum e, și pe mine mă trimite tot cu lista.

Face semn spre petecul de hârtie din mâna mea și începem amândoi să râdem.

Vedeți? Abia asta înseamnă cu adevărat să fii mai bun de Crăciun: să ajuți un confrate aflat la ananghie.

(21 decembrie 2019)