Nu știu dacă am mai scris despre asta pe aici, dar visul meu este să-mi iau o mașină electrică. Vorbesc cât se poate de serios, mi-ar plăcea să am pentru București, ca a doua mașină, o electrică. Bine, mi-ar plăcea s-o am nu numai pentru București, ci pentru mers peste tot cu ea, dar despre asta mai stăm de vorbă doar după ce producătorii reușesc să mai facă ceva cu autonomia. În sensul că, la cum se prezintă situația în prezent, parcă n-am chef să stau s-o încarc de două ori într-un drum până la Arad, de exemplu. De-aia ziceam că electrica ar fi a doua mașină.

Pentru că tot din pricina autonomiei, te lovești de un impediment major: infrastructura pentru automobile electrice de pe teritoriul carpato-danubiano-pontic este, la ora asta, descurajantă. Mă rog, parțial este și vina mea, dacă aș fi avut grijă cum trebuie de cheakrele mele, dacă le-aș fi ținut curate și dacă învățam cum să-mi creez propriile câmpuri energetice, acum aș fi avut și eu acces la tunelul ăla pe sub Bucegi al dacilor liberi și nu mai aveam nevoie de nicio mașină electrică. Era suficient să mă concentrez puternic pe destinația unde vreau să ajung și restul făceau portalurile dimensionale. Dar, na, dacă n-am fost în stare, n-am fost.

Nfine, redevenind serios, voiam să vă spun că oamenii ăștia de la ENGIE e-XPLORE parcă mi-au citit gândurile și, jbam, m-am trezit că mi-au trimis săptămâna trecută o ofertă completă pentru mobilitate electrică. Ofertă care mă cam face să mă gândesc „cum ar fi dacă” și să văd cum reușesc să strecor subiectul, ca din întâmplare, în discuțiile cu cea mai mișto femeie din lume. Ca să înțelegeți de ce m-aș expune unui asemenea risc, ia uitați aici ce au în pachet:

Stație proprie de încărcare electrică Elvi. Din punctul meu de vedere ăsta era principalul inconvenient. Nu știu de ce, dar nu prea mă vedeam scoțând prelungitorul pe geam ca să-mi încarc mașina.

Furnizare energie electrică din surse regenerabile. Aici trebuie să vă mărturisesc că nu mă prindeam care e avantajul, în capul meu era totuna de unde-mi încarc mașina, că tot curent electric e. Well, o fi, dar ăsta din surse regenerabile e mai ieftin cu 15% decât ăla din surse convenționale. Păi nu stau ei mai bine la mine în portofel ăia cinșpe la sută?

Acces în rețeaua Renovatio e-charge, cu primii 3.000 km incluși. Practic, nu e ca și cum mi-ar rezolva accesul la tunelul ăla pe sub Bucegi, dar mi-ar permite să merg cu mașina electrică prin țară.

Preț special pentru un BMW i3. Am condus o drăcie din asta și să știți că e șmecherie, nu degeaba e cea mai vândută mașină electrică din România.

Well, cu aceste date ale problemei în mână, poate reușesc s-o conving pe regina fashion-ului și, în viitorul nu foarte îndepărtat, să schimb trotineta cu un BMW i3. Sau nu știați că asta este cea mai usoară cale de a convinge o femeie? O faci să creadă c-a fost ideea ei.

sursa foto: istock.com