Imediat dupa ce-a leșinat în timpul discursului lui Iohannis, John, soldatul american, a intrat pe mâna medicului militar al batalionului.

– Spune-mi exact cum s-a întâmplat. Vreau să știu tot ca sa-mi dau seama ce ai.

Soldatul se conformează și începe să raporteze:

– Yes, sir! Stăteam în poziție de drepți, în formație, lângă camarzii mei și la un moment dat în jurul meu parcă s-a făcut întuneric beznă. Dar nu m-am speriat, am început să înaintez prin întuneric ca printr-un tunel foarte- foarte lung. La un moment dat, la căpătul tunelului am început să întrezăresc lumină. Dar nici atunci nu m-am speriat, m-am îndreptat, fără frică, spre lumină.

– Atât?

– Nu, sir, stați să beau o gură de apă.

John bea un gât lung de apă își trece dosul palmei peste fruntea transpirată și continuă:

– Am mers ce-am am mers și până la urmă m-am apropiat de căpătul tunelului. Atunci am văzut că în cercul de lumină stătea președintele României care-mi vorbea și-mi spunea să stau liniștit, că atâta vreme cât va fi el președinte totul o să fie bine. Abia atunci m-am speriat îngrozitor și-am leșinat.

Doctorul nedumerit:

– Ăsta era motiv să leșini, John? Până la urmă nu se întâmplase nimic, doar îți vorbea președintele unei țări prietene.

John se scarpină îngândurat în creștetul capului:

– Sir, să vedeți, președintele nu era domnul ăsta înalt și solid care de-abia vorbește, în locul lui era un tip slab cu părul alb, cu mustață căruntă și cu dinții stricați în gură.