Ce voiam să zic, începând de azi, până sâmbătă, fratele vostru dă o fugă până la frații noștri de gintă latină care trăiesc în țara aia în formă de cizmă. Ăia care se dau mari povestind în stânga și-n dreapta cum au cucerit ei Dacia, când e clar pentru toată lumea că doar au picat în capcana întinsă cu dibăcie de mărețul popor al dacilor liberi. I-au momit aici cu femei, viezuri și mânji, iar ăia au pus botul ca fraierii. 2000 de ani mai târziu au scornit-o p-aia cu „cucerirea Daciei”.
Nfine, să lăsăm istoria, ce voiam să vă rog, găsim pe cineva pe aici care să-mi spună și mie două-trei cârciumi mișto de prin Firenze și Bologna. Și când zic „mișto”, mă refer la cârciumi din alea unde mănâncă localnicii, că pe cele pentru turișiti le pot găsi și singur. Știți ce zic, da? Genul ăla de cârciumă cu câteva mese unde gătește patronul de nu-ți vine să te mai ridici de la masă. Că cam astea-s locurile în care-mi place să-mi hrănesc superbu-mi trup când sunt plecat.
Și dacă mai aveți ceva ponturi pentru cele două orașe menționate, nu vă sfiiți să le lăsați. Din nou, rugămintea ar fi să nu mă trezesc cu mesaje de genul „coae, să mergi neapărat să vezi Ponnte Vecchio și Galeriile Ufizzi”. Internet am și io. Bagați doar dacă aveți ceva ponturi despre locuri unde nu se duce marea masă de turiști. Da, știu, sunt un pretențios. Csf, ncsf.
Deci? Găsim ceva bun în Firenze, Bologna și Venezia (da, da, se pare că ajung si la Palatul Dogilor)?
Eu am fost in Venetia la o pizzerie rock foarte faina. Era tare ciudatica dar intr-un sens bun. Se numeste Barababao daca nu ma insel. Daca nu si-a schimbat stilul o sa iti placa maxim; au si preturi mai accesibile ca celelalte localuri si pahare mari de vin 😀
Fără tine sună a pustiu, câinii urlă a morțiu … pana mea, am greșit piesa. Have fun și „muncește mult” 😋
Ce naiba să caute un pisicar în palatul dog-ilor 🐱?
Comentariu beton!42
Trebuie să-ți cunoști concurența. 😛
da..in Bologna gasesti o gara de unde iei un tren pana la Rimini si de acolo o rata pana in San Marino…e, acolo, in San Marino pe una dintre stradutele mai dosnice, e un astfel de restaurant
Comentariu beton!31
Ești un domn.
Nici nu contează unde mănânci – atât timp cât ai luat cu tine (în trolerul mic de mână) sosul de usturoi kfc.
Comentariu beton!28
Râzi tu râzi, dar îl luam dacă mă lăsau să trec cu el.
Ai idee de unde poti cumpara sos de usturoi kfc in Bucuresti?
Separat ,nu la meniu 🙂
@Elena: https://www.kfc.ro/usturoi/
Stai cât mai mult în Veneția. E mâncarea scumpă și porțiile mici. O să te tragi ca țapu’ la co.aie. Dacă totuși o să mai ai un motiv care o să te slăbească😜, vezi că pe-o străduță d-asta mai dosnică e un market gen Mega. Ai meniuri cu cartofi prăjiți și pui la rotisor. Bere și vin.
Ah, și nu te apropia de Mc. Are alt gust. Nasol, oricum.
Comentariu beton!22
Ei cum ar fi să mă duc la mec?
Ei acum mă scuzi pe mine c-am răspuns la întrebările tale din ce mai știu și eu.
Biiiiine. Te scuz. 😛
Adică pleci şi ne laşi cu ochii în soare şi mai vrei şi ponturi?!
Comentariu beton!13
Nu vă las io cu ochii în soare.
Soare, @Gabilo????
Pregătește-te de vreme rea!
@GabiI, soarele îl păstrez eu, îmi trebuie la plajă, lui îi trimit niște ploaie. 😜
Ploaie multă, să se ude toată… umbrela lila😋
Io’s curios dacă a luat-o și pe Troty sau are de gând să experimenteze iUber 😉
Nu mă lasă cu Troty în avion.
Plm , cred ca a trecut proba de curatat cartofi cu brio si a spalat si vasele, ca prea e fericit.Mai departe nu zic ca e post.
@Marius, hai, boss, n-am spălat vasele. Nu pe toate. 😛
Io cand ajung in locuri nestiute o iau razna pe stradute si e imposibil ca nasul meu sa nu detecteze o bodega mica si ascunsa de ochii lumii. E ca atunci cand cauti un WC. Te iei dupa miros. Am plecat de atatea ori cu hartiute cu adrese de carciumi, dar niciodata nu am apucat sa le gasesc.
Comentariu beton!16
Facem altfel, @Vasilescule, lași tu lista cu cârciumile mișto aici, săptămâna viitoare, io-mi iau notițe și-ți spun la vară dacă ai avut dreptate ‘au ba. Vezi cât mănânci, că am de bântuit două săptămâni p-acolo. 😛
Comentariu beton!14
Păi stai că m-am bulversat.
Suntem sau nu mai suntem influiențări ?
@HM, păi aia zic, testează el și eu merg la sigur, să nu mai pierd vremea. Mă influențează, adică. 😜
Adică vrei să profiți de pe urma mea, ă?
Mhm. Te deranjează?
Mmm. Cred că nu. 😛
Adica tu mergi in turism gastronomic? Vreme buna si distractie la maxim .Asteptam sfaturi de calatorie ca acum e vara si vacantele incep.
@claudia FYI este încă primăvară și nu suntem toți școlari 😋
Nu chiar gastronomic. Da’ din când in când mai mănânc.
Firenze: trattoria Dante in via dei serragli, trattoria 4 Leoni in via dei vellutini,alte localuri drăguțe in Piazza Santo Spirito…ăstea sunt peste pod,pe partea opusă de Uffizi 😁
Bologna: all’osteria bottega in via Santa Caterina 51; Trattoria di via Serra, via serra 51.
Săptămână frumoasă! De luat umbrela și galoșii că e prevăzută ploaie!🙄…doar in unele zile😉
HM ,am spus acum cu sensul de curand si vacanta cu sensul de concediu…Si lasa,frate sa fim si prescolari ca vecinul neamt,Alzeihmer ,pe numele de scena, ne vegheaza
OIC … Cine-i Alzhaiăla ? Îi ăla mic de ne ascunde suzetele și îi pune articolele selectate lu’ MV dă dOo ori ?
Nu uita să mănânci măcar o felie de pizza. Ca să vezi cât e de nașpa în comparație cu a noastră 🙂
Ăsta e un mit. E nașpa dacă o mananci în locurile pentru turiști. Am mâncat eu pizza în Italia de-ți venea să plângi.
http://imgur.com/a/tOvS2SZ
Asta cumva ?😎
Am mâncat la Napoli, într-un loc știut și lăudat doar de napoletani (m-a dus cineva, evident) și tot nașpa a fost. Adică nu așa bună ca la noi.
Păi, hmm, aproape sigur era o margherita. Că Napoli e patria ei.
@HM, cam multă şuncă pe pizza aia 🙂
Mie mi-a trebuit un an ca sa ma reobisnuiesc cu pizza din Romania, dupa ce am mancat la Napoli. Pur si simplu nu avea nici o legatura si imi statea in gat.
Nu imi explic cum de napoletanii o fac atat de buna. E drept e legenda aia ca folosesc in cuptoare scanduri recuperate de la sicriele din cimitire, dar nu cred.
@Laura G.
Poate trebuie sa iti iei un ghid decent. Eu de regula folosesc un ghid Routard, francezii fiind foarte pretentiosi cu mancarea. Nu cred ca am avut motive sa fiu nemultumit.
@ventidius,
Am avut ca ghid o prietenă care lucrează acolo de vreo 6 ani. Decentă, tipa, să știi 🙂
N-am stat mult, n-am avut timp să fac en încercări. Dar cea pe care am mâncat-o nu m-a impresionat.
Nu zic de restul mancarurilor, pestele spre exemplu si mie mi s-a parut fad. Insa pizza in Napoli mi s-a parut din cu totul din alta liga, chiar si fata de restul Italiei, nu numai fata de Romania. Poate ai avut ghinion, sau cum zice MV, ai nimerit intr-o chestie turistica.
Sau poata ca, cine stie, nici mancarea nu mai avea gust daca nu erai printre ai tai. Asta trebuie sa mi se fi intamplat mie cand am mancat andouillette in Languedoc.
@ventidius „Sau poata ca, cine stie, nici mancarea nu mai avea gust daca nu erai printre ai tai.” La cine faci referire? Cumva la Suzana și Vasile ? 😎🐱
Cine sunt Suzana și Vasile? Am mai vazut referiri la ei, dar n-am vrut sa ma bag in sufletul oamenilor.
Șefii lui Vasilescu. Mă mir că l-au lăsat să plece. Cred că a făcut el ceva bine sau poate va face… oare aleargă bine …după iepurașe?
Eu eram convins ca sunt doi pisoi. Sau sunt sefi pentru ca asa sunt matele de fel?
Eu am mai auzit asta cu pizza din Italia care nu e la fel de bună ca aia de la noi și nu-mi explic. Adică singura explicație pe care o găsesc e obișnuința cu un anumit tip de pizza (sau paste) încât să crezi că așa trebuie să fie și când ajungi să le mănînci la mama lor acasă ți se par nașpa. Nu, nu-s nașpa, la noi în România pot fi nașpa pentru că nu știm să le facem cum trebuie sau le-am adaptat gusturilor locale. Acolo sunt mult mai light, mai puține ingrediente pe pizza, sosuri mai ușoare la paste, foarte puține cu carne, iar pastele nu sunt fierte până le ia naiba.
Și mie îmi place o pizza mai bogată în ingrediente, nu neapărat carne, ci brânzeturi, legume, dar la Napoli a fost singurul loc în care pizza margherita nu mi s-a părut goală, ci delicioasă chiar și cu doar două ingrediente.
E bine să ai nește senvișuri la tine, zic…
Iar în Veneția îți recomand o tavernă. Dar nu mai știu cum se numea…poate îmi aduc aminte…
Când mă întorc de la Praga, vin de acolo cu recomandări, dacă e…
Comentariu beton!11
Bună și Praga aia. Recomandări să fie.
Dacă ești prin Firenze nu strică sa te arunci și prin Arezzo și Poppi. Băieții bagă in orice trufe sau pistachio.
S-a notat.
Au trecut vreo 5 ani de cand am fost la Florenta, asa ca nu mai tin minte nume de restaurante. Oricum sa nu ratezi bistecca fiorentino. Florentinii si argentinienii cred ca sunt singurii care stiu sa faca o fripura de vita. Asta chiar daca nu iti place carnea de vita. Nu are nici o legatura.
Am notat.
În general nu fac recomandări. Fiecare cu gusturile lui. Eu m-am plimbat pe unde mi s-a părut interesant și am mâncat unde m-a tentat. Nu țin minte nume de cârciumi.
Deja sunt fanul tău. O părere de bun simț. La fel fac eu cu … băutul😉
Comentariu beton!12
@HM, eu țin minte băuturile care-mi plac: 😉
Buna! Neaparat la Venetia sa mananci de la Rosticceria Gislon! Este seafood delicious servit cu vin alb, cand am fost era arhiplin si erau care stateau in picioare si mancau unde se putea, nu vei regreta mancand de acolo!
La Firenze – piata centrala, atât parterul cât și etajul. La Venetia n-am găsit nici eu… am stat langa un Lidl😀
In Venetia evita carciumile de pe Grand Canale, mancarea nu e cine stie ce si e scumpa. Ca si gustare stradala, tramezzini sunt preferatele mele. Daca vrei sa mananci cele mai bune paste din viata ta, iei tramvaiul din Venezia si te duci in Marghera, cam 20 de minute de mers, la restaurantul Da Gigi. Pastele cu homar sunt Dumnezeiesti.
Daca e vorba de razbunare, razbunare sa fie. Daca tot esti prin zona bologna, venezia treci oleaca pe la padova- abano terme, mai exact dealul lu’ petrarca, un soi de eminescu de al lor sau ceva de genul. Ma rog, sa trecem peste partea culturala, dar zona e misto. E plina si de „micheline”, dar sus pe deal sunt cateva restaurante de familie de mananci si bei exact cum trebuie. De fapt in Italia e greu sa dai gres cu mancare pe zonele rurale. Totul se produce in casa, inclusiv uleiul de masline, branzeturi, carnati uscati, carne uscata, ciupercile, rosiile iar trufele le ia de prin padurile din jur. Batranul inca mai gateste si mai face cate o partida de vanatoare chiar si prin Romania. Mi-a expus toate tariile facute de el, nu ma omor cu asa ceva, dar am gustat si erau bune. Primul fel, branzeturi, carne uscata , carnati, salamuri bestiale, dar pastele, tagliatelle facute in casa cu carne de cal si trufe, smecherie. Vinul sa nu-l uiti si la sfarsit baga si ceva digestive de la batran. Eu sper ca mai traieste. cauta i ronchi, arqua petrarca.
Comentariu beton!15
Nu-s carciumi de stat la masa, sunt de halit pe drum. Dar le recomand oricui, sunt cele mai bune sandwich-uri si cele mai bune paste pe care le-am mancat vreodata.
Florenta: All Antico Vinaio (sandwich-uri)
Venezia: Dal Moro’s (paste)
Am si eu o dilema pe care nu mi-a lamurit-o nimeni, nici macar o tipa de la intrare din Palatul Dogilor:
– Is there Hot Dogs in this palace?
Nope, all are frozen 🙂
Caută pe net All’Antico Vinaio in Firenze. Scuze…acum am văzut ca a mai recomandat cineva mai sus.
Las’ ca nu strica 2 recomandari 🙂
Eu nu rețin numele localurilor, deci nu pot să-ți recomand ceva anume, deși am mâncat bun peste tot în Italia. Ce pot să-ți recomand e ca în Veneția să fii foarte atent la asteriscurile din meniuri care marchează produsele congelate să nu primești pizza congelată sau fructe de mare congelate tocmai la mama lor acasă. Era să o pățim, dar am văzut la timp și am plecat.
Tot în Veneția: mai greu cu localurile unde mănâncă localnicii, că sunt puțini acolo, dar poți încerca în Mestre să găsești genul ăla de local. Sau în Veneția, ia-o pe străduțe mici, nepopulate de hoarde de turiști.
Dacă mergi cu mașina între localitățile enumerate, oprește-te într-un sat la întâmplare și mânâncă acolo la prima cârciumă care îți iese în cale, o să te lingi pe degete.
Bologna mie nu mi s-a părut cine știe ce, dar San Marino merită din plin o zi de plimbare.
Vacanță plăcută!
Nu mă bag la recomandări de crâșme dar ascultă la băeatu’ că-i trecut prin multe:
1. Vezi să nu-i răzbuni pe dacii liberi cum ne-am răzbunat pe turci după ’90 când doamnele din Ro i-au fwtut de i-au rupt și le-au luat și banii. Nu de alta dar trotineta îi îngustă și dacă nu poți ține picioarele apropiate e nasol.
2. Un kil de slănină și o legătură de ceapă roșie bate la cwr orice margherita, mascarpone șau quatro stagione .Chiar și pastele cu fructe de mare.Așa că pune în straiță slanina, e bună și dacă te opărești între craci, s-ar putea să te scoată din mari belele.
Domnu’ Marius da’ nimic dă băut? Doar zicese că mâncarea-i fudulie și băutura temelie 😋
Sfaturile dumneavoastră îs așa de old school de badea Cârțan sughite pe lumea ailantă😉. Îi drept că badea Vasilescu îi tot un fel de cărturar da’ pă hipstăreală, posesor dă card, blog, tabletă, smart-spart-fon și se umblă prin avion. Oare aplaudă la aterizare?
Păi slana cu ceapă roşie acoperă doar micu’ dejun. Pentru prânz deja trebuie un reşou sau o plită electrică şi o oală în care să faci o ciorbă cinstită sau o fasole cu ciolan. Bine, ăia bogaţi îşi iau cu ei oală sub presiune în care fac o ciorbă de burtă de te lingi pe deşte.
Aveam eu un pont dacă aveai drum prin reggio calabria. Am acolo o cumnată care ştie să facă nişte cartofi pai cu ouă ochiuri … pff, o minunăţie, da’ trebuie să o prinzi în ziua ei bună. Sau era lună, anotimp ? 🙂
Oricum, trebuie să ai pe cineva localnic acolo pe unde mergi care să-ţi recomande cele mai bune locaţii de halit papa bun.
Pentru Florența, asa rapid, din ce îmi aduc aminte, Mangiafuoco dacă vrei cele mai bune paste din viata ta alături de o sticla de vin, iar pentru non-turistic ia la pas Oltrarno. Also, vezi ca pe Airbnb unele experiente sunt de mare angajament.
Florența e o capcană pentru turiști – nu chiar ca Veneția, dar pe-aproape.
Singurul loc unde am mâncat bine a fost ăsta (au mese în spate): https://www.google.com/maps/@43.764948,11.2477918,3a,75y,139.25h,88.01t/data=!3m7!1e1!3m5!1s6MucM7FvyF7mt19IaCs2fw!2e0!6s%2F%2Fgeo2.ggpht.com%2Fcbk%3Fpanoid%3D6MucM7FvyF7mt19IaCs2fw%26output%3Dthumbnail%26cb_client%3Dmaps_sv.tactile.gps%26thumb%3D2%26w%3D203%26h%3D100%26yaw%3D208.68303%26pitch%3D0%26thumbfov%3D100!7i13312!8i6656
Ai mai multe șanse să mănânci cum trebuie în Bologna.
P.S.: cucerirea Imperiului Roman decurge conform planului. Suntem 2% din populația peninsulei. Când ajungem la 51% facem referendum pentru schimbarea numelui în Dacia.
Da-o dracului de mancare, baga vin. Aaa, vinul italian este ambrozia zeilor. Si in Venetia, clar dulciuri. Faci tu apoi foamea pe aici, baga dulciuri din alea de 1 kg cat esti acolo.
Io știu ce zici, da’ parcă din când în când ar merge și niște mâncare.