5,100 cititori

Buongiorno a tutti

Partea foarte mișto la mini-vacanța asta este că-s rupt de realitatea din spațiul carpato-danubiano-pontic. Habar nu am dacă a murit Iliescu, dacă l-au arestat pe Dragnea sau dacă Iohannis s-a întors din concediul ăla în care a plecat acum trei ani și jumătate. Așa că nu numai că habar nu am despre ce să scriu, legat de vreun subiect cât de cât la zi, dar nici măcar nu-mi vine să fac asta. Prin urmare, pentru că sunt un tip atât de altruist, m-am gândit să vă las măcar niște poze de prin Firenze și Bologna, să se bucure și ochiul vostru. Continuarea

3,991 cititori

Vreau să-i răzbun pe dacii liberi

Ce voiam să zic, începând de azi, până sâmbătă, fratele vostru dă o fugă până la frații noștri de gintă latină care trăiesc în țara aia în formă de cizmă. Ăia care se dau mari povestind în stânga și-n dreapta cum au cucerit ei Dacia, când e clar pentru toată lumea că doar au picat în capcana întinsă cu dibăcie de mărețul popor al dacilor liberi. I-au momit aici cu femei, viezuri și mânji, iar ăia au pus botul ca fraierii. 2000 de ani mai târziu au scornit-o p-aia cu “cucerirea Daciei”.

Continuarea

2,658 cititori

Una storia italiana

Toamna 2008. Steaua urmeaza sa joace la Firenze, contra echipei Viola. Brusc mi-aduc aminte ca parintii prietenului I. sunt stabiliti la Bologna. Pai e o aruncatura de bat intre cele doua orase. Asa ca-i propun o excursie pe taramurile macaronarilor, avand ca scop principal meciul. Se accepta. Yes, o sa-l vad pe Mutu infruntand Steluta mea.

Excursia a pornit cu “dreptul” de la bun inceput. La modul ca n-am inteles niciodata de ce ne cumparasem bilete la wizz si pe pista ne astepta mandru un ditamai avionul, pe care scria mare „poste italiane”. Astia cred ca suntem colete sau care-i treaba? Am ras doar pana ne-au zis sa urcam la bord. A fost prima si ultima oara in viata mea cand am intrat intr-un avion, prin spate, pe sub coada, exact cum vedeti mai jos. Ne uitam unul la celalat si ne intrebam ce-i cu astia? Unde, si mai ales cu ce, ne duc? Deja aveam impresia ca, pitit pe undeva, rade de noi Aurel Vlaicu. Continuarea