Abia ieșisem la Victoriei, că simt o mână pe spate. Mă întorc și dau cu ochii de o tânără cetățeancă a patriei noastre.

– Salut, zice, pot să-ți văd șosetele?

Acu’, oi fi eu obișnuit să tragă fanele de mine pe stradă cum trăgea pe vremuri crapul la mămăliga pregătită de cu seară de taică-meu, dar așa cerere neobișnuită parcă nu mai auzisem.

Totuși, uneori, mai ales dacă apuc să-mi beau cele trei cafele, sunt un tip spontan.

– Poate vrei să zici că vrei să mă vezi NUMAI în șosete.

Șah-mat. Deja mă felicitam în gând pentru cât de spiritual și plin de replică m-a făcuta mama.

Tânăra cetățeancă doar a surâs ironic, s-a dat doi pași mai în spate și m-a studiat cu un ochi critic:

– Ai grijă ce-ți dorești, că e răcoare și se micșorează ȘI MAI TARE.