Știți, pe interneții patriei circulă așa un fel de îndemn motivațional. Cică e indicat să mai ieși de la tine din bulă ca să vezi cum se prezintă situația și la „ceilalți”, altfel riști să nu mai fi conectat la realitate. Well, dar dacă nu mai am nici nervi, nici putere, să mă conectez la realitate? Dacă nu mai am disponibilitatea necesară să verfic ce fac “ceilalți”?

Mi-am dat seama de asta duminică noaptea când am dat pe antena 3 ca să văd cum mai stă treaba în afara bulei. Ce să zic, stătea bine, stătea exact cum o lăsasem și ultima oară: cetățenii angajați ai televiziunii și invitații lor aberau voios în platou. Motiv pentru care, după ce-am constatat că nu-i bagă nimeni în vreo cămașă de forță, am mai rezistat fix 5 minute, minute care, de ce să mint, au fost un real câștig pentru mine. În sensul că brusc am realizat că, de fapt, nu mă interesează deloc, dar deloc, cum mai stă treaba în afara bulei. Și că vreau înapoi în bula mea, cu oameni care gândesc la fel ca mine, au aceleași valori și convingeri.

Exact la fel se întâmplă și pe Facebook unde am renunțat de mult să mai ies din bulă, dar ce te faci când vin „ceilalți” peste tine? Cândva, puneam suflet, mă enervam, mă certam cu ei sau, culmea stupizeniei, încercam să-i conving că n-au dreptate. Greșit, total greșit! N-o să convingi pe nimeni, niciodată, tot ce-o să faci va fi să te enervezi până în pragul apoplexiei și să-ți omori niște neuroni absolut degeaba. Dar asta era cândva. Acum sunt zen, sunt chill, sunt un adevărat Buddha al interneților: dau unfriend sau block de la prima propozițe care nu-mi convine. Ca să-mi păstrez bula netulburată, nu de alta.

Da, știu, teoria spune că în felul ăsta o să mă înconjor doar de oameni care sunt de acord cu mine sau că o să urmăresc doar cetățeni cu care rezonez. Așa și? Ce e rău în asta? Că voi fi tot timpul seren ca un bătrân chinez? De ce-ar fi asta ceva rău? Că nu ma prind.

Pe scurt, și ca să fiu extrem de sincer, trebușoara asta cu „ieșitul din bulă” și cealaltă sintagmă celebră, aia cu „trebuie să ieși din zona de confort”, au început să mă calce rău de tot pe nervi. Adică eu mă chinui ani de zile, muncesc ca nebunul să-mi construiesc o zonă de confort în care să mă simt safe și bine, dar la un moment dat trebuie să ies din ea pentru că ce? Pentru că așa zic niște speakeri motivaționali, adică niște cetățeni despre care nu sunt sigur c-au muncit vreun minut în viața lor, și care și-ar dona un rinichi pentru a avea ei înșiși câte o zonă de confort?

Thanks, but no thanks.