Patruzecișitrei de milioane de euro cheltuiți pentru nimic. Patruzecișitrei de milioane de euro cheltuiți pentru un referendum despre nimic, un referendum care n-ar fi avut nicio valoare chiar dacă s-ar fi atins cvorumul. Numai cei care conduc atât de destoinic România sunt în stare de o așa performanță.

De fapt, dacă mă gândesc mai bine, au reușit ceva. Au reușit să ne învrăjbească. Au reușit să ne divizeze, poate, iremediabil. Săptămânile astea, am văzut mai multă ură și minciună ca niciodată, am văzut cetățeni, pe care-i consideram sănătoși la cap, transformându-se în niște chestii urâte, cu un discurs atât de lipsit de toleranță și de coerență, încât m-am speriat.

Am dat unfrienduri pe bandă rulantă, pentru că pur și simplu nu înțeleg cum poți să vorbești despre valori tradiționale, și familie, și copii, și alte lucruri la fel de frumoase, dar în același timp să dai în cap unor oameni care nu au altă pretenție decât aceea de a fi lăsați în pace să-și vadă de viețile lor. Și ce nu înțeleg mă sperie.

Da, referendumul ăsta va fi o rană care va sângera multă vreme de-acum înainte. Poate nu ne dăm seama, dar o să realizăm în timp cât de tare au reușit sa ne învrăjbească.

Singura parte bună din toată povestea asta a fost că ziua de sâmbătă ne-a arătat o mașinărie de vot a pesdeului gripată și care scârțâie din toate închieturile. Cu toată implicarea bisericii și a politicului, cu toată campania aia mizerabilă care ne cerea să „apărăm copiii României” (nu se știe de cine și de ce), cu toate minciunile și cu toată chemarea la „arme”, cifra de 5.72% prezență la vot, după prima zi, ne poate da speranță pentru alegerile de peste doi ani. Ne dă speranța că în sfârșit poate vom alege pe cine vrem, nu pe cine trebuie.

Totul e să avem pe cine.