Hai că m-am hotărât totuși să scriu câte ceva despre Barcelona ca să rămână aici. Că dacă dai search pe google găsești numai articole plătite sau chestii care nu intersează pe nimeni.
În general eu sunt un individ care nu e dispus să-și strice vacanțele cu căcaturi. În sensul că dacă am ales să merg la două stele și pe buget de austeritate, o să mă bucur la fel de tare de experiență ca și cum aș merge la cinci stele și cu bani gârlă la mine. Asta neînsemnând că nu sunt în stare să observ și minusurile și plusurile, doar că nu sunt dispus să le las să mă afecteze, dacă nu sunt chestii extrem de grave. De-aia o să las aici doar ce-am remarcat, absolut obiectiv, și pe pozitiv și pe negativ.
– Vremea. Barcelona e o destinație pe care ar fi ideal s-o vizitezi în mai-iunie sau septembrie-octombrie. Pentru că în iulie-august e cald nu jucărie. Dar, pentru că românii își iau concediu taman în perioada asta, dacă te-ai hotărât să te duci în Barcelona, trebuie să te înarmezi de la început cu multă răbdare. În sensul că, de pe la ora 12.00 la 16.30, trebuie s-o lași mai moale cu vizitatul și alergatul pe străzi. Sau, mă rog, poate îți priesc treijdouă de grade la umbră și-atunci poți să bagi toată ziua ca nebunul. Personal, am procedat în felul următor: până-n ora 11.30 băgam exterioare, după 12.00, până pe la 17.00, treceam la interioare: muzee, catedrale, terase, acvariu. Și-a funcționat de minune.
– Mâncarea. Mno, cred că e capitolul la care stau cel mai prost omuleții ăia. Eu sunt genul care în concediu mânâncă la cârciumă. Așa că am suficientă experiență să știu că trebuie să mă feresc de cele din zonele turistice și să le caut pe cele în care halesc localnicii. Asta e întotdeauna soluția cu care mergi la sigur, pentru că p-ăștia nu prea ai cum să-i prostești. În plus, caut să comand chestii tradiționale, specifice locului pe care-l vizitez.
Well, treaba e că spre deosebire de majoritatea locurilor prin care mi-am mai purtat superbul trup, spaniolii catalanii stau rău de tot la mâncăruri tradiționale. Serios, în afară de gazpacho, paella, vestitele tapas și o chestie de care ei sunt foarte mândri și care la noi poartă numele de cartofi prăjți cu ochiuri și șuncă, nu prea ai ce să comanzi. M-așteptam să am parte de un regal de fructe de mare, că doar e Mediterana la doi pași, practic sar scoicile și calamarii singuri în farfurie. Mare dezamăgire. Le au cam peste tot în meniu, dar porțiile sunt mici și prețurile măricele. Și nici măcar asta n-ar fi problema, ci că nu reușesc să le gătească în vreun mod mai deosebit sau apetisant. Peste tot găseai aceleași scoici în sos de vin, aceiași creveți all’olio, aceeași caracatiță la grătar sau nelipsitul calamar pane. Le-am încercat, evident. Concluzia? Știu cel puțin trei locuri în București unde le fac mai bune și costă mai puțin.
Desigur, nu e în totalitate vina cârciumilor. Dacă turiștii vor pizza, hamburgeri și cartofi prăjiți, atunci asta le dai și-o lași mai ușor cu fructele de mare. În fine, ideea e că nu moare nimeni de foame pe-acolo, încercam doar să vă spun că pe partea cu mâncarea ușor m-au dezamăgit. Și asta în condițiile în care am mâncat cea mai bună paella ever și cel mai bun gazpacho din lume. Dar n-ai cum s-o ții doar pe astea o săptămână că ți se ia.
Unde mai pui că eu încerc și Mec-ul din fiecare loc pe care-l vizitez. Evident am mâncat și la ăștia. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că ceva mai infect nu am halit niciodată. Și-mi era foame. Și când ți-e foame, știi cum e, o lași mai subțire cu pretențiile până te vezi cu mațu’ plin. Degeaba, era absolut infect. Cartofii i-am lăsat neatinși pentru că pur și simplu nu erau mâncabili. Deeperșii de la Mec-ul de pe Barbu Văcărescu sunt rafinament gastronomic pe lângă mizeriile alea sinistre.
În concluzie, să nu vă așteptați la festinuri pantagruelice că nu prea aveți de unde. Ieșiți din zona centrală, căutați câte-o cârciumă mai retrasă de pe vreo străduță laterală și comandați o paella marisco sau pâine cu roșii și jamon serrano. Plus sangria. Cu astea mergeți la sigur.
– Obiective turistice. Dacă mă apuc acum să înșir toate obiectvele turistice ale Barcelonei, nu mai termin de scris până în septembrie. Așa c-o să vă spun doar despre cele trei chestii care m-au lăsat cu gura căscată și care cred eu c-ar trebui văzute în orice condiții.
Casa Batllo. Fără îndoială e cea care m-a spart cel mai tare. Gaudi ăla n-a fost prea sănătos la cap, și-o demonstrează clar tot ce-a făcut prin Barcelona. Iar cu casa asta, mie, personal, mi-a pus capac. Am plătit câte 28,50 euro la intrare (dacă luam biletele online plăteam 24.50), dar și-a meritat fiecare bănuț. În banii ăștia e inclus un video guide (un fel de smartphone pe care trebuie să-l ții în mână) care-ți prezintă fiecare ungher într-un mod senzațional, inclusiv cu ajutorul Augmented Reality. Vă zic, dacă mergeți în Barcelona, nu vă zgârciți la 28.50 euro și garantez eu că n-o să plângeți după ei.
Plaja. Poți să te duci pe cea publică din zona Barcelonetta. E absolut superbă, e una dintre cele mai mișto plaje din Europa, dar este atât de plină de cetățeni întinși pe prosoape la soare că practic nu ai cum să te miști. În plus, dacă chiar vrei să-ți aloci o zi-două pentru plajă, mai trebuie să știi ca n-o să ai deloc parte de umbră. Nu gasești umbrele sau șezlonguri de închiriat. Așa că la prânz trebuie să te cam cari și să stai pe la terase până trece vipia. Terase la care nu prea merge să tragi de-o cola câte patru ore.
Prin urmare, recomandarea mea merge spre plaja privată Nova Icaria. E aproape de plaja publică, la trei sau patru stații de autobuz, e la fel de mișto, dar nu e nici pe departe atât de aglomerată. În plus, poți să închiriezi șezlong și umbrelă. Deci ai cum să stai liniștit pe plajă și când arde soarele cel mai tare.
Încă ceva. Nu te duci la plajă cu metroul. Stația e departe și-o să mai mergi între 20-30 de minute pe jos. Cauți un autobuz care merge la Barcelonetta și te lasă fix pe malu’ gârlei.
La Boqueria. Cea mai șmecheră piață pe care-au văzut-o ochii mei. Dar „piață” e un cuvânt prea sărac, e ca și cum ai spune despre Messi că e fotbalist. Boqueria este o experiență în sine. N-ai cum s-o ratezi, înseamnă c-ai mers degeaba la Barcelona. Rezervă-ți minim două ore pentru ea ca să te bucuri de toate tarabele alea și să guști din tot ce-ți face cu ochiul. Și-o să-ți facă.
– Transport. Vara, pe căldură mare, trebuie evitat metroul. No joke. Deși e extrem de bine pus la punct și te poți deplasa cu el în mai toate zonele de interes, are o mare hibă: există șanse să mori de cald pe peron. La propriu. Băi, oameni buni, știți voi senzația aia pe care o ai la București când afară e caniculă, intri la metrou și dintr-o dată te lovește peste față răcoarea aia plăcută? Ei, fix așa e și la Barcelona, doar că invers.
Dacă afară sunt treijdouă de grade la umbră, intri la metrou și dintr-o dată te lovesc peste față minim zece grade. În plus, peste alea treijdouă. Habar nu am de ce, poate au avut ei o problemă cu sistemul de ventilație tocmai când am fost eu, tot ce știu este că două zile la rând am ieșit de la metrou cu tricoul atât de ud pe mine că apa se scurgea la liber din el și din când în când îl mai storceam. Senzație care e cât se poate de neplăcută când mai ai câteva ore de colindat și tricoul ăla nu se usucă orice-ai face. Sau când intri în vagonul de metrou unde aerul condiționat duce temperatura cu 20 de grade mai jos. După câteva intrări și ieșiri din astea de la caldură infernală la frig și invers, începi să simți cum îți dă târcoale meningita. Motiv pentru care m-am reorientat spre autobuze. Care circulă impecabil și au o infrastructură perfect pusă la punct.
Mno, la o primă rememorare, cam astea ar fi.
P.S. Mă întreba cineva ieri cum se numește hotelul la care am stat. Praktik Vinoteca îi zice și-l las aici ca să-l mai ia și alții în considerare.
Multam Mihai. Barcelona si Lisabona sunt orasele mele de suflet. Luam in calcul serios mutatul acolo in urmatorii ani. Daca se intampla, promit sa ma documentez bine si sa-ti gasesc locuri unde se mananca fain. Pana atunci propun sa facem schimb de experienta si sa zici tu unde se mananca crevetii aia all’olio buni, la noi. Daca nu plec in concediu, barem sa-mi tratez stomacul ca si cum ne bucuram de unul, merita si el saracul :))
Comentariu beton!19
…se pare ca au obosit cometatorii, sau îs plecați și ei pe plaja ,,x”, pe dreapta. Încă nu am bifat Barcelona, e pe next destination, ca multe alte destinații. Anul trecut imi prousesem un traseu prin Austria și din pacate nu a reușit să mă țin de cuvânt. Azi savurez penultima zi de concediu spaland rufe😎🤤…ăăă, la un spa 😁
Comentariu beton!23
‘hola, señor. ¿cómo está?
Am amintiri frumoase din Barcelona, 8 zile de vacanta intr-un sfarsit de octombrie cu 30C. La Bucuresti cernea prima zapada din sezon.
Barceloneta era plina si atunci, dar erau sezlonguri. Mi-amintesc de nisipul granulat pe care a vrut omul sa si-l scoata din pantofi. Si de crapatura imensa in turul blugilor dupa ce s-a aplecat sa efectueze operatiunea. Nici nu stiu cum a putut rezista pana acasa cu fundul la aerisit, ca n-aveam nimic sa-si mascheze necazul. Stateam intr-un apartament chiar in spatele Sagradei.
Si de englezul care s-a fasait zgomotos chiar pe esplanada MNAC si-apoi se uita in jur sa vada daca l-a auzit cineva: no, nici nu era nimeni!
Sau de spectacolul de flamenco, sau de fata blonda care aducea cu Marilyn Monroe si-ti facea cu mana din balconul care dadea in Rambla, de Montjuic, de parcuri, de catedrala…prea multe si prea frumoase!
In Boqueria am mancat pentru prima data stridii desfacute in fata ta, misto experienta.
Oricand m-as intoarce!
Sa va fie de bine vacanta si sa urmeze altele tot asa de misto!
Comentariu beton!27
Mno, ce să zic, mulţam de informaţii. Dacă o să merg la Barcelona sigur va fi toamna sau primăvara, nu îmi place căldura prea mare.
Pentru că sângele doamnei mele sfideaza orice bun simț anatomic si circula până la genunchi si coate,în orice călătorie, vrea cald,bă,da’ cald.Eu mă simt ca pestele in apă in orice zonă temperata spre rece.Cinspe grade sunt ideale pentru tricou si pantaloni scurti.Azi noapte s-a învelit cu o pilotă,a închis si geamul,eu m-am carat si am dormit in foisor,tin la viata mea si nu am atâta apă in mine să o irosesc în treijdeminute.Săptămâna viitoare plecăm în Serbia,acolo am ceva treabă,Croatia,Muntenegru si ceva Slovenia.Fiecare legătură din adeneu meu urla că o să fie cald ca dracu.Sper când stramosii ma vor chema in Walhalla,să pregătească un ghețar să mă simt si eu ca omu’.
Bine ai revenit trotinarule.
Comentariu beton!44
La mine în continuare e nor de ploaie. Ieri, după o ploaie sănătoasă, pe la ora 17 a ieșit soarele. Am sarit imediat în pantaloni scurți și maiou și l-am încins pe proprietarul casei unde ne-am cazat (un nene simpatic foc la vreo 70 de ani) la o tablă în grădina casei. 5 lei linia, 10 lei marțul.
Mi-am prins și părul în coc ca nu cumva să mă bronzez cu urme. La un moment dat, în timp ce mă concentram pe câștig, am simțit în plin soare câțiva stropi pe mine. Îl întreb:
– bre, matale, mă scuipi de nervi sau să nu fiu de deochi?
– plouă, fata tatii!
Chiar ploua.
P.S. confirm partea cu MC-ul. Am mâncat în câteva orașe europene și e mizerabil. Și foarte scump dacă te apuci să faci conversia în lei.
Comentariu beton!30
@Elena, am mâncat Mec peste tot pe unde am fost, doar așa ca să pot evalua. Nicăieri nu dai pe spate, până la urmă vorbim despre fast-food și atât, dar în unele locuri era decent. Well, la Barcelona pur si simplu nu era mâncabil.
Cred ca de nervi am postat comentariul ăsta ca fiind un răspuns la @edelweiss. Sunt randeaua rău de nervi😂😂.
@edelweiss, ție voiam să-ti zic că dacă vrei răcoare și eventual niște ploaie, anunță-mă unde te cazezi.
Comentariu beton!16
Pentru ăi de jos dacă nu vă aruncati cu nisip in gură si nu vă plezniti cu lopatelele peste cur,asezonat cu ceva mame,nu-i nicio frasuneala.Apoi va cântăriti cu un cantar medical de mare precizie cât nisip i-a intrat fiecăruia în cur si de ce si o luati de la capăt,nisip in gură,mame,chestii.
@Elena,când vezi un nor negru si adie ștrengareste un vânt de gheață care ridica sfarcurile ca la optspe-douajdeani ori sunt in zonă ori sunt gândurile mele bune.Cu plăcere.Spor la porti in casă si la zaruri de fugă.
Comentariu beton!25
@edelweiss, atunci propun sa nu mergem amândoi în același timp, în același loc😂😂.
Bine, putem face anumite excepții de la regula asta.
Comentariu beton!13
@vasilescu Praktik Vinoteka, bețivani românii ăștia!
În altă ordine de idei. Băbăete, mor când vă aud pe voi ăștia pizdificații, că vreți plajă cu șezlonguri și umbrele! În primul rând, la plajă te duci ca să te bronzezi, nu să stai la umbră, în al doilea rând, nu știu cum ești tu, dar mie dacă nu-mi intră nisipul în cur când sunt la plajă, ăla nu e concediu. În rest, să îți fie de bine!
Se dezbate încă. Ce zici?26
Dacă atâta înseamnă marea pentru tine … să-ți iei o litieră dă pisici 😏 ca să te simPți în concediu în fiecare zi 😋
Gata boicotu’ ?
Comentariu beton!33
@Valentin, deci tu nu ești om dacă nu-ți intră nisipul în CUR, dar eu sunt pizdifcat. Ooook.
Șerif, nu știu dacă ești la curent cu faptul că suntem diferiți și avem grade diferite de toleranță la stimuli externi. Eu, de exemplu, pur și simplu nu pot sta la soare în intervalul menționat în text, e prea mult pentru mine. Și-atunci, ca să nu plec totuși de pe plajă, umbrela e singura soluție.
@habarnam dacă pentru tine marea înseamnă o umbrelă și un șezlong, îmi pare rău! A, sau ai vrut să fi spiritual. Nu ți-a ieșit!
Se dezbate încă. Ce zici?12
@Valentin io-s cu Mihai la faza cu statul la plaja. Nu e vorba de pizdificat/snobism. Ma sufoc in zapuseala si canicula. Eu ma intorc mereu alba de la mare. Si aleg mereu sezlong, umbrela si am rochita sau bluza pe mine care sa ma protejeze de soare. Nu mai zic ca ma dau cu crema factor 50 non-stop. N-are de ce sa-ti para rau, daca am fi toti la fel, n-ai mai avea tu loc sa te tragi pe cur pe nisip 😉
Comentariu beton!46
@vasilescu tocmai, te duci la plajă dimineața, stai 2-3 ore, după care îți vezi de alte activități. Nu e neapărat necesar să te duci pe plajă și să pleci seara. Oricum dacă nu ai înțeles ironia din cuvântul „pizdificat”, care apropo, la tine pe blog l-am întâlnit cel mai des (folosit chiar de tine), îmi cer scuze, și promit să nu mai comentez aici, pentru a nu mai deranja alte sensibilități. Cu deosebit respect…
Comentariu beton!18
@Valentin, sensibil rău în dimineața asta, ha? Te rog io, nu mă amenința cu cu necomentatul că ne jignești inteligența amândurora, și mie și ție.
Boss, ne-am alocat o zi, ultima, doar pentru stat la plajă, fără alte activități. Cam care era soluția dacă timp de patru ore pur și simplu nu ai cum să stai cu soarele ăla în cap dacă nu vrei să ajungi la uregnță și nici nu vrei să pleci la vreo terasă?
Valentin, eu la plajă mă duc ca să-mi cânte marea la ureche, să o văd așa frumoasă, curată, albastră și liniștită (sau chiar neagră, cu alge și agitată – nu sunt pretențioasă), să mă bată briza, să citesc, să moțăi, sau să sporovăiesc. Și toate astea la umbră, bronzatul (deși și la umbră te prinde soarele binișor) îmbătrânește pielea inutil.
Și pun pariu – câți comentatori, atâtea motive de a merge la plajă.
Zic și eu.
Comentariu beton!31
@Anduţa,
Bine ai grăit. Motivul meu:
Merg la mare pentru plăcerea copiilor. Nu vreau să mă bronzez şi nu vreau să stau în soare. Ca atare, indiferent că e dimineaţă sau după amiază, vreau să am un şezlong pe care să stau să citesc şi o umbrelă să mă apere de soare. As vrea eu si un AC, dar imi pun pofta in cui si rabd cateva ore pe zi.
La mare îmi plac doar plimbările pe faleză, seara târziu.
Comentariu beton!17
Solandi, am un feeling că s-ar putea să enervez lumea din nou, dar eu mă refeream la motivul pentru a merge la plajă, nu la mare. Pentru mers la mare am alte motive ;-)))
De exemplu, eu mai merg la mare la noi și cu o prietenă foarte bună și facem ce am zis mai sus. Plajă și citit pe șezlong la umbră, ea mai intră și în apă, eu nu. Merg la mare (la noi sau la greci) și cu familia (soț+copii), dar nu facem plajă, ne jucăm mult în apă (că asta le place lor) și doar în anumite intervale orare. Și mai merg la mare în ceea ce numesc eu ”concediu”, doar cu husband-ul, și doar la greci, pentru câteva zile de miere. Iar atunci nu fac deloc plajă, doar joacă și înot în mare, ne plimbăm foarte mult din paralie în paralie, vizităm dacă e ceva de vizitat interesant și ne relaxăm la cafenele sau taverne situate aproape de mare, sau chiar pe plajă.
Comentariu beton!21
Pe plaja te duci să faci ceea ce îți pică bine. Și ce-ți pică ție bine, s-ar putea să nu le pice și altora. Mai sunt unii cărora le e frică de cancerul de piele sau, mai mult, mai sunt unele dintre noi, fetele, care nu vor să arate la 40 ca una de 60 toată ridată cu pielea încrețită după ore de prăjeală.
Pentru mine statul la plajă în varianta ideală e la umbră cu o carte, să aud marea, să o miros, să scormonesc cu picioarele-n nisipul de pe lângă șezlong, să fac baie în mare dacă e caldă. Mai dau și eu de unii care mă iau cu: „vai, dar nu ești bronzată deloc”. Na, ce să fac, mă scuzați că prefer să arăt cu zece ani mai tânără decât cu zece mai în vârstă…
Comentariu beton!18
Rox, mie mi se mai întâmplă uneori să mă mai scap la soare mai mult și mi se zice ulterior sub formă de laudă ”hai că parcă se vede că ai fost la mare acum”. Și mi se face ciudă pe mine.
Da, și eu am treaba cu tinerețea, m-am distrat sâmbătă la spălătorie că-mi tot zicea nenea de-acolo ”domnișoară”, deși am aproape 40 de ani, verighetă pe deget și scaunele copiilor în mașină. I-am povestit încântată soțului meu. El: ”ce nu face omul pentru un bacșiș mai mare!” 😀
Comentariu beton!28
@Anduţa,
La mare, sau la plajă, sau anywhere… ideea e tot aia: fiecare are motivele lui şi nu există şabloane.
Şi nu ar trebui să existe nici mirări din partea altora care au alte aşteptări în contexte geografice similare.
So: wrong feeling this time. 🙂
Solandi, da, m-a înșelat feelingul de data asta. Și mă bucur. 🙂
Așteptări pozitive, după cum ziceam zilele trecute, nu am în general, dar cred că trebuie să le mai temperez un pic pe cele negative.
Îmi place chestia cu lipsa șabloanelor, se încadrează numa’ bine în teoria mea conform căreia fiecare dintre noi este unic.
Dar mirarea…mirarea de ce să nu o avem? La cea bună mă refer…aia care ne face să ne spunem „hmmm, ce chestie!”, nu la cea care ne face să exclamăm „huh/wtf? „
@Anduţa,
În contextul celor spuse de mine mai sus era vorba, evident, despre mirarea aia critică, cu ridicat dezaprobator din sprânceană. Cea ‘wtf’.
Solandi, pentru mine devine tot mai clar în fiecare zi ce spui tu, citesc toate commenturile tale și de multe ori mă trezesc că exclam în gând „băi, ce bine/clar/logic le zice!”.
Nu știu de unde au venit Valentin și commentul lui critic la adresa preferinței unui om de a face un anumit lucru (care nu e ceva ilegal sau imoral, atunci ar fi altă discuție), poate că dialogul nostru, alături de reply-urile primite, îl vor ajuta să înțeleagă mai bine de ce dezbat acolo de zor mânuțele. Și, de ce nu, poate chiar să transforme pe viitor „wtf”-ul critic în „hmmm, ce chestie! „
@Vera,
dai o bere daca-ti zic una de te fac sa economisesti niste marafeti? 🙂
e mit chestia cu 50, 60 sau 70% protectie solara. facuta ca sa ia banu’ clientului conformist.
am citit mai daunazi un articol, da’ nu mai stiu unde, deci nu ma pune sa dau link, si anume ca orice trece de 20-25% e cu iz de minciuna sfruntata. ca sa fie adevarate trebuie sa: grosimea stratului de crema sa fie aproape egala cu cea a flaconului de provenienta, frecventa ar fi de minim 5-6 ori pe zi, si asta, daca nu te bagi in apa. odata intrata in apa trebuie imediat reluate instructiunile zise de mine mai inainte.:)
nah, numa zic
@Radu unde ai fost acum niște mulți ani în urmă? Ppfff nu avea Miquel bloc pă vremea aia. Dădeam și-o ladă de bere pentru sfatul ăla cu apa care spală super repede crema minune 😏
Long story short – arsuri solare la membrele inferioare (labe😋 plus gambe inf.) de grad mare. Întors de la mare ca pasager în dreapta cu cei mai mari și ieftini șlapi din piață din Constanța. Concediu medical 2 săptămâni 🤣
Dureroasă amintire.
@Radu,
Varianta asta o știam și eu, de la un dermatolog. De-aia ori nu folosesc, ori dacă e musai, nu iau cu mai mult de 15-20%.
@Radu dau, cum să nu dau! Am bani de mă enervez! Da’ tot fp50 iau :))
@HabaRnaM să ne luăm de mânuțe, zic. Am pățit-o și eu cu soarele în adolescență, mi-am ars spatele tot, deliram cu fierbințeli 🙁 Am rămas cu sechele psihice si mulți pistrui pe spate :/
@ Vera uite, vezi, privește chiar, deși suntem total diferiți avem ceva-n comun. Ne-a ars soarele când eram mai mici 😋
Să înțeleg că de la sechelele alea ne tratezi uneori cu spatele ca să ne împroști cu pistrui în ochi 😉
Mă scuzi, așa sunt eu, uneori îmi mai bag picioarele’n discuțiile cu oamenii.
Mulțumim, Mihai! Iată că știu să folosesc și diacriticele! Căci tu m-ai învățat, nu?
Nu cred că voi ajunge la Barcelona, totuși…Nu-s o mare călătoare!
Zi foarte bună tuturor!
Prima dată când am fost în Barcelona în 2010 emigram spre Mallorca. Știu ce zici, era tot în iulie, o căldură înfernală, termometrele de pe stradă arătau 40 grade C. Ne-am prăjit la plajă și am colindat străzile o zi întreagă până la miezul nopții când am avut ferry către insulă.
Am remarcat mirosul peștelui și fructelor de mare când treceam pe lângă cârciumi/terasele din apropierea portului. Adică puțea, bleah …
În rest e de vis. Bun venit înapoi!
Barcelona e unul din orasele in care m-as tot intoarce sa le vizitez, pentru ca mi-ar trebui probabil ani sa pot vedea tot ce are de aratat. Imi place arta ei, imi plac oamenii ei, degajarea lor, ospitalitatea, caldura pe care o simti cand stai de vorba cu un localnic si, nu in ultimul rand ca este foarte curata, adica se renoveaza si se construieste peste tot, dar nu simti praf sau mizerie in nas! Am trecut pe langa o casa in renovare unde erau o echipa de muncitori – o parte vopseau/slefuiau/indreptau/blablau, iar altii strangeau frumos resturile si retusau pe unde era surplus de material si il puneau intr-un container imens special pentru resturi de materiale de constructii.. Pai dupa ai mei ranesc 3 luni si tot nu termin…Ai mei sunt artisti, nu pun mana pe matura,,
Eniuei, am deviat. Ce voiam sa spun, noi am fost intr-un martie, am vazut prognoza cu 16-18C acolo, am crezut ca mor de frig, dar a fost perfect! Am vazut la pas tot orasul, am vizitat tot ce se putea in cele 4 zile de stat, iar pe unde ne prindea pranzul ne opream la cate o carciuma unde constant erau din partea casei cafeaua si apa pe care le comandam la inceput! Am incercat felurite mancaruri, dar nu m-am prea abatut de la stilul nostru de mancare, dupa ce in prima seara am incercat o minunata paella traditionala cu fructe de mare pe care n-o s-o mai vreau cat oi trai!. Una peste alta a fost o experienta frumoasa, oameni faini, hotelul, desi de 3 stele, cu conditii foarte bune si mancare ok. Si este singurul oras european pe care l-as alege daca ar trebui sa ma mut de aici.
@Emi, da’ ce-a avut (sau ce n-a avut) paella aia?
Probabil condimentele din ea nu mi-au placut, plus ca la fructele de mare (cu exceptia crevetilor si stridiilor) nu ma prea infig. Raman cu gustul ala de balta care nu imi place.
Eu am fost la Barcelona în martie. Vremea perfectă pentru colindat.
Am o prietenă acolo care m-a îndrumat către cârciumi în care se mănâncă de la foarte bine în sus. Am mâncat numai pește și fructe de mare proaspete. În unele locuri ne alegeam singuri exemplarele pe care le voiam direct din acvariu,
La Boqueria este într-adevăr o experiență de neratat.
Pe mine transportul în comun m-a impresionat. Tare.
În martie plaja nu era aglomerată și apa era caldă, numai bună de baie.
Am stat într-un apartament lângă parc Guel unde îmi beam cafeaua dimineața în acorduri de chitară. Pe la ora 11 începea să se aglomereze rău.
Despre ce a făcut Gaudi…….niște oameni cu bani au avut inteligența să-i dea mână liberă și să-l lase să facă ce-și imagina mintea lui.
Mie Barcelona mi-a rămas la suflet și mi-a fost tare greu să plec de acolo.
Încerc să-mi imaginez cum e să trăiești în fiecare zi înconjurat de atâta frumos!
Comentariu beton!16
Hmmmm… Barcelona, senzațional oraș, e pe lista „de locuit”. Bine, asta doar dacă îmi crește, cumva, toleranța la căldură. Am fost în octombrie sperând că e mai bine, dar erau peste 30 de grade la umbră. M-am topit. Eu mă duc la plajă doar după ora 18 și stau la umbră. 😂
@Mihăiță, pentru că n-ai întrebat nimic, am crezut că ai deja ponturi. Ți-aș fi dat ghid culinar pe cineva care locuiește acolo de 20 de ani, e gurmand și are cârciumă. 🙂
Dintre locurile vizitate anul ăsta mi-au plăcut mult Bruges (dacă ajungeți pe-acolo să mergeți și în Ghent) și Praga (prețuri decente, mâncare și cazare excelente).
@didina, mă, n-am murit de foame și nici n-am mâncat prost. Ziceam doar că mi s-au părut mult sub alte orașe din Europa dpdv gastronomic.
@Mihăiță, Barcelona e, într-adevăr, mult sub alte orașe la bucătăreală. Compensează din plin la celelalte capitole. 🙂
Am mâncat excelent în Paris, Praga, Budapesta, Palma de Mallorca. În Praga nu ratați trdelnik, cei mai mișto (testați de noi) sunt de la ăștia: https://goodfoodchimney.com/gallery/prague-czech-republic/
@Didina,eu inteleg ca nu suporti caldura(nici eu) insa nu inteleg,de ce atunci cand sunt 30 de grade la umbra,de ce ar trebui sa stai la umbra?Te obliga cineva?😋😂😂😂
@Cainele Alex, da, fiică-mea. Dacă-i rost de bălăceală nu scap. 🙂
Am văzut-o într-un septembrie cu vreme faină, dar tot ne-a plouat în 2 zile din 7. Oricum, insuficient ca să vezi prea mult din ea.
Mâncat paella și nu m-a impresionat (la o cârciumă mică de pe o străduță laterală Ramblei).
N-am ajuns la niciunul din obiectivele enumerate de tine (deci, clar, trebuie să ajung iar acolo), dar din câte am reușit să ating mi-au rămas în suflet Fântânile Magice.
Bine ai revenit!
Parc Guell, Fantanile Magice in weekend, MNAC, Montjuic, un meci pe Camp Nou pentru atmosfera, restaurantele chinezilor unde la prânz mănânci orice oricât(fara băuturi) la un preț decent aprox 9€ (sper sa mai fie corect) cumpărături la Roca Village, plimbare la Montserrat, priveliștea de pe Tibidabo, forfotă de pe Rambla, mulțimea de mall-uri, și câte am omis. Minunata Barcelona
Barcelona Barcelona…imi vine in minte Freddy Mercury…😁si apoi toate locurie super faine vazute pe acolo. o saptamana plina, cu caldura multa(dar nu ca la mine acasă, unde acum sunt deja 33°,cu 80%umiditate 😥), dar a meritat! Gaudi super inventiv si spaniolii care stiu marketing😉…muzee(chiar si al marijuanei,in zona gotica a orasului☺), stadionul(obligatoriu luat o amintire pentru taica-meu), tapas, sangria, sucuri de fructe proaspete la 1€(aici sunt 3-4€) si plaja…lipita de un spital Hospital del Mar(locul meu ideal de munca: termin tura si ma arunc direct pe plaja/mare)…poza cu un pacient in camasa de spital si cu perfuzia dupa el pe plaja a stat ceva vreme atarnata la avizierul din sectie😂
Am avut aceeași problemă cu mâncarea în Barcelona până la momentul în care am găsit în proximitatea hotelului un restaurant sirian. Aveau o mâncare atât de bună și o diversitate de feluri de mâncare, încât 80% din timp, am mâncat numai acolo. Plus…. CEA MAI TARE BACLAVA EVER!!!!! Constanța este plină de patiserii cu bucătari turci, libanezi și alți arabi; am descris baclavaua aia la cât de mulți am putut… Nici unul nu avea rețeta și nu auzise de modelul cu brânză de oaie sărată băgată în mijlocul delicatesei. Încă visez la ea 🙂 În rest, da, Barcelona este superbă. Eu am închiriat o mașină și am dat o fugă pana la mănăstirea Montserrat și în micul orășel Cadaqués (Dali a stat pe acolo). Ieșirile astea două au meritat din plin.
Kunefe se numește dulcele.
La Meze în București au un kunefe super bun.
Poate mai pleacă cineva și ajuta: Wok Yutaka – un ‘all you can eat’ undeva între Diagonal și Sagrada. Cu vreo 20E poți hali cate fructe de mare vrei și credeți-mă că aveți de unde alege – macar 3 feluri de creveți, scoici de n’șpe feluri, pești si alte orătănii, toate crude, ți le alegi și ți se gătesc pe loc. Aaa, au inclusiv homar si sushi. Iar pentru cine nu suporta chestiile marine, există zeci de alte cărnuri sau chestii gătite, deserturi, etc. Doar ca te ard la prețul băuturilor 🙂
Și da, La Boqueria e genială.
Comentariu beton!11
Multumim pt info si ponturi! 🙂
Si eu am fost in Barcelona in 2012 si aceeasi problema cu temperatura la metrou…horror de cald pe peron si inghetam in tren, foarte aiurea😳 in rest, un oras superb
Înca ceva: la doar 100km distanță, o oră jumate și 10E pentru tren, se afla o stațiune superba pe malul mării, Salou – cu al ei parc de distracții, Portaventura. Recomand din toata inima, pentru cunoscători sau pasionați de așa ceva.
M-ar fi ajutat articolul tău chiar și dacă aș fi plănuit o simplă vacanță la Barcelona.
Mă bucură și mă încântă și mă ajută și mai mult acum că urmează să mă mut acolo foarte curând.
Anul trecut, iulie, concediu în Barcelona. Maximum 29 grade zilnic, ba chiar și 1 zi cu niscaiva nori. Toți ne amenințaseră cu o căldură tropicală, se pare că am avut noroc. Cu mâncarea subscriu, nu am mâncat nimic super gustos sau memorabil.
La plajă am mers în Nova Icaria pentru a evita aglomerația excesivă. Drăguț, dar, ca peisaje, nu se compară cu Italia.
La ei trenurile sunt cu aer condiționat, așa că de asta e căldura aia groaznică pe peron. În schimb, în RATB am murit de frig cu aerul condiționat.
Am bifat toate casele lui Gaudi, nu se compară cu nimic din ce am văzut până acum în materie de case-muzeu.
E logic….aerul conditionat raceste in tren si scoate caldura in afara trenului.Aceasta caldura se evacueaza odata cu aerul spre exteror in incinta statiilor.
La temperaturi nu comentez..Aici ne așteaptă un wekeend cu peste 50 de grade.De acasă la lucru taxi 5 euro.La trei dimineața erau 33 de grade…
Despre potoale.Oraș turistic=mâncare ,, fritanga.”.Adică dăi să meargă ,că oricum se consumă toate mizeriile.În bucătării proporția covârșitoare e de bucătari străini care nu au habar de gătit preparate tradiționale.Spania are o gastronomie extraordinară și un număr impresionat de bucătari cu stele Michelin.Într-o ediție de Masterchef erau trei care împreună aveau vreo 27 de stele Michelin.Din mare nu îți sare nimic în farfurie.Se exportă ce e bun și se importă ieftin și prost.Caracatița se aduce din Maroc spre exemplu că e mai ieftin.Cel mai bun restaurant unde am mâncat e la 25 de km de unde stau ,într-un sătuc deși în oraș sunt peste 500 de restaurante .Eu lucrez în port și meniul nostru e format din pizza ,cartofi prăjiți ,hamburgeri ,aripi de pui și coaste de porc.Totul SEMIPREPARAT.Nimic cu specific marin deși portul e la 200 de metrii.De ce?Simplu. Bătaie de cap.Costuri mari,( depozitare,pregătire,personal calificat)profit mic.Bâutură scumpă,profit maxim.Să curgă valuri,valuri.54 de mojito în două ore la 7.5 euro paharul sună într-un fel…Sangria?Gata preparată la butoi ca cel de bere.Tragi de manetă și ai sangria.
O paella ca la mama ei se face la foc lent ,cu ingrediente speciale cu ochii în palelleră tot timpul.În supermaket-uri sau la furnizorii din Horeca se găsește gata preparată.O arunci în tigaie și ai paella.La fel calamari,chiopitos și alte drăcii congelate.
Comentariu beton!22
@Paco, la cât a durat să-mi aducă paella (cam vreo oră), trag nădejde să fi fost de-aia cum zici tu.
@Paco, sper că ești bine.
@Paco știe ce zice și doar un turist tâmpit și naiv crede că restaurantele folosesc produse proaspete și locale la prepararea meniurilor care sunt la un preț amețitor
Anul trecut am bifat Valencia, Malaga si Gibraltar, iar Valencia. pe sistem 3-2-3 as zice, zile petrecute pe acolo. Valencia e oras superb, am bantuit cu bicla peste tot, prin parcul ala Turia. Mancarea e cum zici, locante unde halesc localnicii, ca la livrat haleu pentru turisti se pricep toti. Am bagat creveti si caracatita sa-mi ajunga pe doi ani.
Altceva vroiam sa spun: acusica venii din Suedejia, dupa un tur din asta cu doua zile pe vapor pana la in Finlanda si trei prin Stockholm. Bai nene, sa mor de cald pe acolo, batea briza pe Baltica cu 28 de grade si umiditate 70-80%. Li s-a uscat dracu iarba peste tot, le-a luat foc padurea. Dar era racoare la metrou, asta e misto de tot. Metroul suedez e cunoscut ca fiind misto varuit, au niste statii fain pictate. E si foarte adanc sapat, de aia e racoare acolo, plus ca e sapat in stanca si e dat cu ciment din ala aruncat cu tulumba, deci nu exista vreo izolatie termica sau ceva. Pe bune, cand muream de cald, intram la metrou 10 minute. In rest, oamenii nu au AC in hotel de 4 stele. Aveau ventilator pe masa si o coala pe care zicea sa dau drumul la ventilator daca e prea cald, plus sa tin perdelele trase si geamul inchis, pentru ca cercetatorii suedezi au ajuns la concluzia ca daca tii geamul deschis pe motiv ca „e cald in camera”, se pare ca nu e mai rece afara. Anyways, a fost fain, nu am mancat surstroming din ala putrezit, dar niste hering proaspat, marinat in niscai mustar si prajit cat trebuie, cu piure si sos de coacaze, tot am bagat. Traditional.
@Finch, am vrut și eu la Valencia, dar până m-am coit să iau biletele de avion s-au dublat prețurile.
https://www.bbc.com/news/amp/world-europe-45044079
Ca tot suntem pe subiect! Tare ma tem ca ajungem si la noi!
@Alin, vine sigur.
Paella e specifică din Valencia, iar tapas si gaspacho sunt specific castellane nu catalane, deci niciuna dintre mâncărurile enumerate n-are de-a face cu catalanii.