Vineri dimineață. Ora 9.00. Megaimaj. Coadă așa și-așa.

La casă sunt două căprioare, una blondă, cealaltă brunetă, exact cum le șade bine căprioarelor să umble împreună. După ele încă trei oameni, apoi io, și în spatele meu doi cavaleri. N-or avea ei armuri și săbii, da’ tot îi simți după cum respiră.

Coada merge greu că e o singură casă deschisă. Scrolez și-aștept, scrolez. Deodată îl aud pe unul dintre cavaleri:

– Ai văzut-o pe blondă?

– Văzut.

– Și?

– Stă bine pe fizic, da’ are capu’ mic.

Mă opresc din scrolat și mă uit la blondă. Nu pot să nu mă întreb cu ce fel de Shrekși umblă cavalerul, pentru că femeia are un cap absolut normal. Dar n-apuc să-mi răspund la întrebare, pentru că discuția continuă pe ton din ce în ce mai ridicat.

– E mai bună bruneta!

Scurt moment de pauză în care bruneta e analizată din cap până-n vârful degetelor de la picioare. Și vine verdictul:

– Nu e

– Ce-ai mă, uite ce crac are?

Brusc trag concluzia că în telefonul meu nu există lucruri așa de interesante, așa că-l bag în buzunar și mă uit spre căprioara brunetă să văd ce crac are. Ce-i drept, are. Degeaba, cavalerul e total neimpresionat.

– Îți zic io că nu e.

Ălălalt, exasperat:

– De ce, mă?

Și-atunci vine upercutul devastator. Direct la ficat:

– Asta scuipă, nu înghite!

Ultima replică s-a auzit atât de tare că m-am uitat spre căprioare să văd dacă n-au vreo reacție. Pare că n-au. Pare. Tocmai terminaseră de plătit și se îndreaptau ușor spre ieșire. Un pas, al doilea, apoi bruneta se întoarce, îi fixează cu privirea pe cavaleri și-i julește scurt:

– Înghit, dar numai CÂND VREAU EU!

Și iese.

mihai_vasilescu_fete_turturi