Poliția Mamelor Perfecte de pe Internet

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Azi nu voi semna condica pe aici, am plecat puțin ca să celebrez un eveniment important pentru mine: se împlinesc 10 ani de când sunt mamă.

Și pentru că e vorba despre o sumă rotundă, mi-am zis că e cel mai bun moment să mulțumesc celor care au contribuit la creșterea și educarea fiului meu și să le arăt cât sunt de recunoscătoare femeilor care odată cu nașterea au devenit brusc experte în creșterea unui copil. Cele care, cu un altruism greu de imaginat, și-au rupt din timpul lor o oră-două-trei-patru pe zi doar că să-mi transmită modest că modul în care-și cresc ele urmașii este unicul mod în care un copil se poate transforma dintr-unul banal într-o minune de copil. Aceste mame PERFECTE cu copii PERFECȚI.

O să le iau în ordine cronologică ca să fiu sigură că nu uit ceva.

– Le mulțumesc celor care au scris despre importanța alăptării și despre cum lipsa ei duce la încetinirea funcțiilor creierului. Și cum eu am alăptat doar două luni, am putut fi mai indulgentă cu fiu-meu când am înțeles că de fapt eu i-am distrus viitorul și de-aia mai lua câte o notă mică la școală.

– Le mulțumesc celor care au fost blagoslovite cu harul de a ghici în pamperși. De la ele am aflat că dacă mă uit atent și nu strâmb din nas sau vomit la consistența și culoarea căcuței copilului, îmi pot da seama când și cum să-i reglez alimentația. Astfel am realizat că sunt o nenorocită de mamă care nu a gătit NICIODATĂ separat pentru copilul ei, ceea ce m-a determinat să-mi caut mântuirea pe o serie de grupuri ale mămicilor perfecte.

Intrasem doar ca să învăț cum să fac lucrurile cu excelență, dar am fost rapid pusă la zid când am îndrăznit să întreb umil de ce un copil cu toți dinții în gură trebuie să mănânce pasat? Și uite așa am fost blocată și lăsată pradă neștiinței. Plâng! Fără muci de data asta pentru că în scurta-mi vizită pe site-urile mămicilor perfecte am mai aflat și că mucii apar CU SIGURANȚĂ ca urmare a faptului ca bebelușul meu n-a fost curățat bine după naștere.

– Le mulțumesc și celor care mi-au spus că dacă vreau să am un copil încrezător trebuie să-i dau tot ce-mi cere. Să nu spun niciodată NU nevoii lui de cunoaștere și descoperire. Și printr-un exemplu demn de toată admirația mea mi s-a explicat doct că o foarfecă în mâna unui copil de un an și jumătate nu este vreun motiv de îngrijorare sau o armă albă. Până la urmă, puțin sânge pe hăinuțe n-a omorât pe nimeni.

– Le mulțumesc mamelor care au stabilit la unison că ele niciodată nu țipă la copil. Și că ești o mamă nebună și denaturată dacă faci asta. Cu un copil se discută chiar dacă sângele îți tâșnește pe nas de nervi după o zi de muncă, o tură de juma’ de oră prin tramvaiul 32 și o cină preparată într-o oră, când tot ce-mi mai doresc este să NU-ȘI pună fiu-meu farfuria în chiuvetă după ce a terminat masa. Sau să NU ducă gunoiul. Și atunci mă așez pe un scaun și timp de vreo trei-patru ore îi explic calm, frumos, cu ochii în lacrimi, cât ar însemna ajutorul lui pentru mine. Nicidecum nu urlu: “du gunoiul ăla odată că nu mai pot”.

Da, știu, o să crească un frustrat, un neîncrezător și eventual, dacă mai apucă, va ajunge un handicapat sentimental, dar măcar o să știe când o femeie are nevoie de ajutor.

– Și dacă tot vorbim de încrederea pierdută în propria persoană, mulțumirile mele se îndreaptă și către cea care a stabilit că dacă copilul a scris două cuvinte corect și unul greșit, niciodată să nu-i vorbești despre cel greșit. Ce va crede el atunci? Că nu știe să facă ceva perfect? Nu-i dărâma moralul spunându-i c-a greșit. Insuflă în el sentimentul că face totul perfect. Doar e născut de o mamă perfectă.

– Și nu în ultimul rând vreau să-i multumesc tatei. Toată viața mi-a spus că-mi dorește să am un copil exact așa cum am fost eu: un răzvrătit și-un încăpățânat. I-am îndeplinit dorința.

Ce vreau eu să înțeleagă toate mămicile perfecte, deși sunt șanse extrem de mici, este că atunci când am aflat că sunt însărcinată primul meu gând n-a fost la sacrificiu, la cum să fac să-i dedic viitorului meu copil toată atenția și tot timpul liber. Am știut clar încă de la început că, dacă vreau un copil sănatos la cap și pregătit pentru viața, trebuie doar să mă asigur că eu nu pierd contactul cu realitatea.

Știu, blasfemie, îmi asum că voi fi exclusă pe viață din toate grupurile de mămici și chiar mă astept să găsesc la ușă, la întoarcerea din concediu, un echipaj de la Poliția Mamelor Perfecte de pe Internet, venit să mă salte și să-l salveze pe fiu-meu. Cât se mai poate.